BIKING – Ploiești-Urlați, caniculă și potop, câini și melci codobelci

O plimbare reușită de doar 90 de km per total. Un grup de 11 inși, foarte voios și vorbăreț, nivel majoritar omogen (ca și viteză de deplasare).

Am aflat de ieșire vineri seara, exact după ce mă înscrisesem să merg sâmbătă pe traseul de recunoaștere din Parcul Natural Comana, unde se va desfășura pe 28 mai un concurs mtb http://www.teamexpert.ro/comp.bikefest.html.

Venisem de la bazin și mă întrebam dacă chiar ar fi nimerit ca a doua zi să îmi urnesc din nou oasele. Mă năpădiseră niște dureri insistente de fibre și oscioare de n-ai idee! Habar nu am cum e posibil, că de 3 zile mă fac că le ignor și ele tot nu mă lasă. I-am spus Iulianei că 90% vin și eu, depinde de cum decurge noaptea. Dacă nu sunt în gară la 08:10, înseamnă că nu vin.

Am dormit pe segmente de drum, ca să zic așa. Cea mai mică mișcare a corpului mă trezea și trebuia să mă ajut să o execut. Totuși, la 06:15 eram în picioare și mă pregăteam de ducă. La 07:30 mi-am luat bikla și am pornit spre Gara de Nord. Ca de obicei, am ajuns mai devreme. Era 07:50 și făcusem unsprezece km. Am mai aburit timpul pe Calea Griviței și străduțele laterale. Cald, soare afara, trafic minim, chiar plăcut în București.

Pe la 8:30 eram toți adunați. Știam că avem un tren rapid la 08:45, dotat cu vagon pentru biciclete, conform informațiilor de pe site-ul SNCFR. La casa de bilete am aflat că trenul nu are vagon de biciclete și că de fapt nici nu circulă! OK, următorul era un accelerat la ora 09:00, tot fără vagon de biciclete. Cică achităm la conductor. Cât? Nu se știe. 

Biletele ne-au costat 33,60 RON, dus-întors, cu reducere de 10%. Reducerile de grup nu se aplică decât în urma unei proceduri birocratice pe care nu dorești nici măcar să o afli, că te enervezi. Adică uite domne grupu, de ce nu pot beneficia de reducere, că tot ai trenul gol și nu stric rezervarea nimănui! N-are rost, doar trăim în Țara Nebunilor.

Am vrut să aflu informații despre un tren București – Oradea din data de 16 iunie. Mă interesa cum este cu bicicleta în tren, la ce oră, cât costă. Ghici-ciupercă, că nu am putut primi nici una dintre informații, computerul nu afișa. Cică am întrebat prea devreme. WTF??? Să mai vin eu la ghișeu așa, peste 1-2 săptămâni, să mai întreb. Băga-mi-aș toate înjurăturile din galantar în primitivismul acestei țări europene!

Dar să nu ne stricăm ziua, că e păcat.

Trenul nostru de ora nouă era gol. 2 călători / etaj / vagon. Deci nu deranjam pe nimeni cu cele 11 corpuri + 11 biciclete. Totuși am avut parte de îndelungate discuții cu conductorul, un domn foarte diplomat de altfel. Care nu cerea, dar nici nu ar fi spus ”Nu, Doamne ferește!” A stat mult cu noi la taclale și am auzit de mai multe ori sintagma: ”Dacă eu acum aș vrea să complic lucrurile și să aplic legea ....”. Sincer, din toată dizertația nu am înțeles dacă eram obligați legal să achităm ceva pentru biciclete sau nu, cât anume, pe ce criterii etc. Cică legea nu e clară. Sau e clară, că cică se admite bagaj de max. 30 kg, nevoluminos. Bicicleta cică trebuie să fie demontabilă. Dar nu demontată (!) Deci pliabilă sau pliată? Oricum, noi am scos roata din față, viermuiam toți acolo de mai mare râsu.

În Ploiești am ajuns pe la 10. Era frumos, soare, cald. Am pornit toți direct spre Bucov. Acum, nu știu de ce băieții au preferat asfaltul până în Urlați (20 km), cred că o parte puteam face prin Pădurea Bucov. Dar nu știu sigur și nu cunosc decât vag zona. Dacă o luam pe drumul vinului cred că ajungeam în Urlați pe un traseu mai frumos. O să întreb, să știu dat-aviatoare.

Ideea fusese că în Urlați se desfășura un concurs http://cupa.emmeduesport.ro/ și unii se gândeau că poate vin mâine la cursa de teren. Intenția era să facem o recunoaștere a traseului, dar nu se făcuse un plan concret, nu existau informații, nimic.

Primii kilometri, după cei 22 de la gară Ploiești Sud până în Urlați, au urcat virtiginos, o parte pe asfalt, apoi pe forestier. Nu am ținut cont câți. Caniculă. Sprayul de protecție solară cu 50+ a fost o prezență excelentă la purtător și fetele am beneficiat de el, ne-a ferit de arsuri.

Să fi fost ora unu când canicula aceea dementă s-a transformat într-o ploaie incendiară și noi tocmai ce străbăteam pădurea și căutam traseul. Și s-a dezlănțuit ploaia și în câteva minute toate drumurile devenise o mare năclăială. Automat ne-am gândit cu toții la ”Bătălia de la Mocirloasa”, adică la ”Prima Evadare” ediția a III-a, din 8 mai!! Nămol d-ăla de se face lut din el, câh! Nu sunt deloc fan de băi de noroi, dar se mai întâmplă și d-astea.Nu mai descriu ce se întâmplă, căci aproape toată lumea știe deja cu ce și cum ”se papă” o astfel de incursiune în natura udă.Când am dat din nou de asfalt, ni se părea incredibil. Rămâneau cocoloașele mari de pământ precum baligile în urma roților noastre. Ploaia părea că se domolise și am intrat în curtea unui magazin sătesc (chiar nu știu acum denumirea, ceva de genul Iordăcheanu sau chiar mai înainte, satul Mocești sau Țărculești. Nu am dat atenție). Barul era închis, deschidea abia la ora 19. Vaaai, ce dezamgire!

Dar lângă bar era totuși un magazin. Eram parțial uzi de la ploaie, majoritar jegoși, dar cu o voie bună infinită. Era 14:15 și la vreo 5 minute după ce ne oprisem aici, monopolizând tot spațiul exterior cu bicicletele noastre super jegoase a reînceput ploaia. Și ce ploaie!!! Două ore am stat sub o umbrelă d-aia imensă de grădină, precum lilieci adunați ca boabele de strugure pe ciorchine. Fiecare cu ce-a avut de ronțăit. S-a aciuit și un cățel maidanez negru, cu picioare scurte, cu un picior din față umflat rău, deformat. Dar cuminte. 

M-a durut sufletul când l-am văzut cum a găsit în punga noastră de gunoi, pusă la baza umbrelei, un șervețel provenind probabil de la un sandwich cu carne. Sub ochii noștrii a devorat cu calm și fermitate șervețelul, pur și simplu l-a mâncat! Eu una nu mai văzusem animal să îngurgiteze hârtie la propriu, eram năucă.  Una dintre fete, Nicole, s-a dus în magazin și a cumpărat o pâine și o cutie mică de pateu de ficat. Din păcate, la cățelul flămând a ajuns doar un sfert din pâinea respectivă și doar o linguriță din conținutul cutie cu pateu, restul fiind consumat de unul dintre băieți. Doar că Nicole a mai cumpărat două pâini și per total în burta amărâtului de câine s-au îngrămădit bucățile a cel puțin o pâine jumătate. Cine știe de când nu mai mâncase ..................

Cele două ore au trecut în mod plăcut, ne uitam cum răpăiala ploii ne curăța bicicletele și unii le-am întors pe ambele părți.

Glume la greu, râs în hohote, urmăriri și ședințe foto cu un melc călător care ba pe gard, ba pe cască, ba pe rucsac, în cele din urmă a fost lăsat la vatră, undeva în iarbă. Un melc mic și frumos, cu niște antene super lungi. Am făcut haz pe seama lui de ni s-au bulbucat ochii!!

Am pornit spre Ploiești la 16:10, ar fi trebuit să fim în gară la ora 18, ca să prindem trenul de 18:15 spre București. Aveam 27 de km de parcurs pe ploaie. Iordăcheanu, Plavia de Sus, Urlați, Albești-Paleologu, Chițorani, Ploiești.

Am ajuns pe soare în Ploiești, ne-am regrupat, la gară intram la 18:10 cred. Brusc precum o frână în caz de urgență s-a decis să luăm următorul tren, la 20:55, așa că ne-am aciuit undeva la o terasă pe dreapta, aproape de gară. Era cald, ne puteam schimba cu ce aveam pe la noi (tricou sau șosete uscate măcar).

Masă veselă, evident, Dragoș a făcut cinste cu băuturile (mâine fiind ziua lui, la mulți ani!!). Am făcut haz și de mucegaiul de pe pâine.  Desigur că ni s-a înlocuit pâinea, dar imaginea mucegaiului ne va urmări toată viața :-)).

Eu am luat o salată cu ton și am fost mulțumită, în rest, se pare că mâncarea nu prea a fost de calitate. Dar berea mea Stejar Strong de 7 grade :-)) a fost minunată! Eu am băut și șoarecul s-a amețit, după cum se vede, nu? :-))

Trenul de retur era și el gol. Și aici ceva discuții cu conductorul. Acesta a zis că trebuie să demontăm bicicletele. Unul din băieți vroia să vocifereze, dar am zis: ”hai măi, lasă, le demontăm roțile și asta e!” – că acolo unde legea e ambiguă, preferi să rezolvi lucrurile cât mai soft posibil, nu? Conductorul zice: ”Da? Le demontați? Să vă văd eu dacă apucați să le demontați până apucăm să ajungem la București!” Adică a vrut să se dea rău omu! Al dracului! Mesajul era de fapt: ”La lege scrie că aveți voie cu biciclete, dacă sunt demontate. Dacă nu, amendă!”
Dar când m-a văzut că incit oamenii la ordine, adică haideți măi să le demontăm, a trecut pe lângă noi și a zis: ”Lăsați, nu e nevoie, merge și-așa acum!” Omul a dat de la el. S-a prins că nu dăm șpagă, trenul era gol, nu deranjam pe nimeni, deci a fost de gașcă până la urmă. Să trăiești!

Și cam atât pe ziua de azi. Caniculă, pană pe spate (la mine), ploaie, noroaie, cățel, melc, râs la greu și traseu lejer, majoritar pe asfalt. E clar că mâine nu merge nimeni să se mocirlească la concurs. De fapt nu a rămas nimeni peste noapte, așa cum se vehicula vorba la început. Eu sunt în sesiune, oricum nu aveam timp de pierdut. Dar a fost o zi pe cinste!