Romania: to visit, not to visit, to visit, not

to visit?

uUuUups .... this hurts, really! So pitty, it is so painful real, people!

imaginați-vă că sunteți maidanez!

 

EU, maidanezul! Postarea a fost mutată pe blogul ”despre România”

Bolnav de Himalaya / Himalayas krank

Im Dezember 2008 und dann wieder im 2010 flog ich alleine nach Nepal. Zur Herzen des Terras wichtigsten Gebirgenkette: die bombastische Himalaya! Ich bin immer noch der Meinung, Dezember ist am besten. Ich würde am Mitte November bis Mitte Jäner empfehlen und die Vorteile sind relevant: fast keine Touristen unterwegs. Kristalklarer Himmel. Viel billiger, man kann mit 1 USD eine Nacht in einer Lodge verbringen.
În 2008 și în 2010 plecam singură spre Nepal. Mai exact, spre inima celui mai însemnat lanț muntos al Terrei: Himalaya. De fiecare dată, în decembrie.  Încă susțin că este cea mai bună alegere să parcurgi potecile himalayene nu mai devreme de finalul lunii noiembrie, dacă nu vrei să ajungi mai sus de 6.000-6.500 m alt.. Avantajele merită orice sacrificiu: sunt foarte puțini turiști. Claritatea se definește printr-un simplu cuvânt: cristal. Și, nu în ultimul rând, prețurile sunt mult mai reduse pe traseu, ajungi să plătești pentru un adăpost de noapte mai puțin de un dolar, asta așa, ca să nu fie gratis.

Ich vermisse die Himalayas. Aber so sehr, dass es mir tut weg. Ich trockne ab. Neind, Du kannst es nicht verstehen. ALLE Gedanken sind dort geflogen. Meine Seele ist dort. Mein Atmen ist dort. Nur körperlich bin ich nur dort.
Mi-e dor de Himalaya. DOR. Dor de mă usuc. Nu, n-ai cum să înțelegi. Toată mintea mea este acolo. Sufletul. Respirația. Concentrarea. Sunt cu totul acolo, doar fizic nu.

Ich bin Himalaya krank und kein Arzt kann mir helfen.
 Sunt bolnav de Himalaya și chiar dacă nu m-aș putea adapta să trăiesc acolo permanent, totuși sentimentul acesta de apartenență la acele ținuturi lăsate încă în pace de frenezia distrugătoare a omului mă copleșește atât de tare, încât mă doare fizic. Să fie doar mitul sau să fie într-adevăr o chemare reală? E ca și cum te trage o funie, așa este plecarea către Himalaya.

Cine nu a fost acolo sau chiar dacă a fost, nu a văzut și nu a simțit acele teritorii vaste, aparent sterpe și reci, așa cum am făcut-o eu, nu poate înțelege o noimă din ceea ce exprim eu aici.

Himalaya nu a fost primul loc care m-a expus propriilor mele limite. Himalaya nu a fost primul loc care m-a făcut să plâng de durere și de fericire în același timp. Am plâns de fericire, prima oară, când am ajuns, în 1990, în inima Norvegiei. A fost prima oară în viața mea când am rostit lăuntric ”sunt fericită”.  A doua trăire a fost în Anzi, unde eram copleșită de dimensiunile, tăcerea, pustiul, sublimul, infinitul, majestuosul din jur. De atunci, Carpații românești și-au pierdut aproape total puterea de a mă impresiona peisagistic sau emoțional. Tanzania, cu al său Kilimanjaro și cu acel univers absolut senzațional al marilor mamifere sălbatice și al triburilor de masai, mi-a răscolit cu siguranță percepțiile și trăirile. Supremul emoțional l-am atins, fără doar și poate, anul trecut în Himalaya. La ora asta, eram încă în Kathmandu și nu luasem încă decizia asupra traseului pe care aveam să-l urmez. Am cotrobăit apoi, aproape 3 săptămâni, singură, pe poteci legendare. Am ascultat sunetul soarelui și am fugit de zgomotul râurilor, am experimentat frigul sub cele mai acute manifestații ale sale și a aproape celor mai profunde consecințe asupra fizicului și mentalului omenesc. Frigul, pe lungă durată, poate duce la delir. Dacă dispar intervalele de încălzire fizică, ajungi să îți dorești să mori. Frigul îți poate paraliza voința și apetitul. Ca să-i faci față, ai nevoie de un psihic foarte puternic. Frigul are multe fețe. Și eu încă nu am experimentat rezultatele extreme ale frigului: degeratul și amputația. Deci vorbesc oarecum într-o prea mică cunoștință de cauză.

Sunt bolnav de Himalaya.

un episod conduce catre un altul si tot asa.

citeste si °povestea unei fotografii°
Un episod. Si de aici tot mai departe ... 

Sunt bolnav de Himalaya. Nu sunt în stare să citesc, să învăț, să-mi fac temele pentru școală și în week-end am și teste de dat, nu doar teme de predat. Mănânc doar pentru că trebuie și, în ultimul timp, doar aiureli. Aș prefera uneori să atentez la castronelul pisoiului, să ronțăi câteva crănțănele d-alea și să scap de-o grijă. 

 04.12.2011
 07.12.2011
01.01.2012
 17.02.2012
28.02.2012
15.03.2012

Echipament (ul)

Pe Facebook, în grupul de ”Tri Training Group” s-a plasat o fotografie cu 9 perechi de pantofi de alergare, sub titlul: ”Alergarea este cel mai ieftin sport?”

 Eu am experimentat anul acesta (2011) și am simțit din plin ce înseamnă diferența de echipare, de dotare materială. Dacă ai trecut de pragul participării ”just for fun” și vrei măcar un pic de performanță, echipamentul contează enorm. 

De exemplu, la înot, un costum de neopren - varianta umedă și varianta full - îți aduce un timp mult mai bun și te protejează din punct de vedere al efortului dispus. Contribuie la păstrarea unei părți din energia de care ai nevoie la următoarea probă (mă refer la triatlon). Pe de altă parte, degeaba ai neopren, poate el să fie și cu motorașe, dacă nu ai un minimum de tehnică corectă, tot codaș rămâi. Tehnică și antrenament, aceste două elemente nu pot lipsi la proba de înot, dacă vrei să nu fi ultimul care părăsește lacul, în timp ce toți ceilalți au parcurs deja primii 5 sau 20 de km din proba de bicicletă :-))

La bicicletă, problematica e mult mai complexă. Am participat la un half ironman cu un trekking bike, pe care îl cumpărasem ca să mă descurc prin București în rutele mele zilnice și să nu mai folosesc mountain bike-ul meu full suspension, că era păcat de el să-l stric prin traficul înfiorător al orașului. Am trecut de la mountain bike full suspension la trekking și, în cele din urmă, la cursieră. Deci trei universuri diferite. Dacă atunci când am trecut de la mtb la trekking eram siderată de viteza cu care circulam prin oraș, atunci când am trecut la cursieră, la doar 2 luni diferență, eram absolut mută de încântare și la ultimul triatlon la care am participat în 2011 am fost a doua, ca și performanță la proba de ciclism, din întreg clasamentul feminin. Cu mtb-ul m-aș fi plasat probabil a doua din coadă.

 Perechea din dreapta jos este prima mea pereche de ”adidași” și am cumpărat-o în ianuarie 2007, dintr-un foarte amețitor complex cu articole sportive din Paris. Toate celelalte perechi sunt cumpărate anul acesta și cele două de sus stânga sunt pentru sezonul 2012, vara. 

Modelul stânga sus, prima pereche, a fost o reală dezamăgire, 

contrar faimei mărcii :-((, deci bani aruncați aiurea.

La alergare am multe și prea puține de spus. După 7 ani de copilărie petrecută pe mai toate stadioanele și parcurile, falezele și potecile (atletism de performanță, cu câte 4 ore de antrenament, 7 zile din 7), unde antrenamentele le făceam 90% afară, pe zgură, tartan, gheață, zăpadă, asfalt, nisip, pământ, doar cu teneși și bascheți chinezești care alunecau ca dracu iarna (!) și nu aveam de ales, chiar daca afară erau minus 20°C, e greu acum să spun lumii că performanța se obține doar dacă ai echipament de ultimă generație. Pentru că nu este așa. Sunt alte elemente care îți dau performanța, echipamentul se află printre ultimele dintre ele. Echipamentul face diferența. Dar dacă tu ești de locul 10, echipamentul singur nu te va propulsa pe locul I, nici măcar pe locul 3 al podiumului (că doar orice sportiv își dorește un podium, nu?).

Anul acesta am făcut cele mai multe și ”grele” investiții în echipament sportiv de bună calitate. Am cheltuit mai mult decât mi-am permis chiar. Făceam acum un bilanț al cheltuielilor pe ultimele 11 luni și la final reiese clar că am cheltuit pe echipament sportiv cu vreo 80% mai mult decât am cheltuit pe alimentație! Biciclete, pantofi de alergare, căști de bicicletă, pantofi de bicicletă, șosete, tricouri de toate felurile și multe alte accesorii pentru anotimpul rece. 

Așa, și?!?! Da, mă simt mult mai bine folosind noul echipament, cu siguranță mult mai confortabil și mă și motivează uneori mai bine, dar ca și performanță nu-mi va aduce nimic în plus, dacă:

1. Nu ies zilnic să mă antrenez

2. Nu am o alimentație corespunzătoare

3. Nu-mi dedic stilul de viață, per ansamblu, acestor activități

4. Nu-mi scot talentul nativ afară din găoacea lui.

Pentru că este vorba și de talent nativ. Care, fără antrenament, nu are mare valoare. Dar talentul contează, el este o parte din combustibilul care duce la un anumit rezultat. Talentul trebuie cultivat, este valabil în orice domeniu, nu doar în sport. Și acest lucru mi-a fost confirmat de multe recorduri de-ale mele personale, pe care puțini le-ar fi atins în condițiile în care le-am atins eu. Deocamdată, cu o frustrare imensă pe care mi-o asum, de o lună de zile nu pot alerga, abia dacă pot merge. Așa că .... echipamentul se păstrează neatins.

Rulajul echipamentului este important și principiul este de fapt același ca și al garderobei cotidiene. Dacă ai și porți o singură pereche de pantofi, apar probleme. Se uzează mult mai rapid, nu o poți folosi în toate situațiile în care te afli, psihologic vorbind devin un element plictisitor și asta îți dă o neplăcere în a-i purta, nu ai grijă de ei. Două sau trei perechi diferite de pantofi ți le păstrează pe toate într-o stare mai bună de utilizare pentru mai mult timp, este un fapt verificat de mine și pe principiul acesta am trăit din momentul în care mi-am permis mai mult de 3 perechi din orișice. Am și acum primii mei pantaloni de bicicletă, dragi mie și foarte bine întreținuți din 2004,  pentru că între timp mi-am mai cumpărat 4 perechi, deci am 5 perechi pe care le rulez vara. Am și acum sandale pe care le port de 10 ani sau rochii pe care le am de 15 ani și le port cu mare drag. Ca să nu mai spun că recordul absolut este atins de o pereche de dresuri roșii, din lână, pe care le am de 28 de ani sau un compleu din lână pe care mama mi l-a făcut și îl am intact, purtat cu mare grijă, din 1984!

Chiar voi face un album cu fotografii dedicat echipamentului exclusiv sportiv pe care îl am la ora actuala și îl voi compara cu echipamentul pe care îl aveam în urmă cu un an. Pentru că marea diferență de echipare s-a produs la finalul verii 2011. 
Update 02.12.2012, la un an distanță
Echipamentul, ca și mașina prin oraș, este un lux necesar. Dar tot un lux rămâne, din păcate. Comparativ cu 2011, am participat la mai multe concursuri.
În plus, m-am apucat de alergare. Alergare montană mai mult, asfaltul nu-mi place. Am participat la neașteptat de puține triatloane, în schimb am 12 alergări competiționale, ceea ce chiar și mie mi se pare ciudat, pentru un prim an de alergare. Dacă condițiile domestice ar fi permis (banii, de regulă), aș fi avut la activ 16 concursuri de alergare pe anul acesta. Am început în ianuarie, în nordul Norvegiei, și probabil că ultima alergare (până la urmă nu am dat 90 de lei pentru o cursă de 10 km prin pădure) va fi pe 15 decembrie, în Băneasa.
Așa că am mai achiziționat ceva echipament specific, despre care am început să relatez în materiale dedicate, cum ar fi:
Accesorii de compresie 
Trail running in SNOWCROSS 
Summer tral running in S LAB SENSE 
Salomon softshell jacket-valuable :-) 
K-Swiss running shoes - ideal for triathlon 
Salomon ladies xt wp jacket - not recommended 
Ronhill Trail microlight running jacket - very good 
Thermal neck - good choice to protect your neck