Mittwoch, 4. April 2012

Școala de ciclism urban: depășirile

Dacă ar fi să am o școală unde să predau ”cum te miști pe două roți prin traficul citadin, cu talent, dar în siguranță!”, una dintre lecțiile de la început s-ar referi la cum depășești alți bicicliști pe care-i ajungi din urmă. 
Să te dai bățos și să te bucuri precum Chip și Dale la o alună din visul lui Donald Rățoiul, premeditând o depășire ”trăznet” de genul ”wow, ce tare mi-s io, îl depășesc pe tăntălăul din față!” nu este tocmai rețeta ideală în traficul citadin.
Vezi un biciclist în fața ta, rulând pe aceeași direcție (precizare foarte importantă, pentru că în București se mai poartă și pedalatul pe sensul contrar direcției stabilite de înaintare, o altă MARE problemă!). Ce faci?
Nu te costă absolut nimic să iei următoarea atitudine:
1. încetinești un pic
2. te apropii
3. te asiguri că te aude
4. Îi spui clar: ”atenție, te depășesc pe stânga, păstrează-ți poziția.”
5. Când treci pe lângă el arunci un ”merci”
Și gata! E greu? A durut?

Deci se poate. Și e gratis, frateeee!!!! Și cu siguranță mușchii limbii nu vor avea de suferit :-)

Deși unii cred că e inutil, după cursa mea de azi, de la birou spre casă, încep să cred tot mai tare că o școală bună de genul acesta ar trebui să devină obligatorie.

Lecție despre semnalizare și gestică 

Lecție despre lumini și umbre pe două roți 



Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen