Sonntag, 22. Juli 2012

Alergare montană în CIUCAȘ

Având în vedere că m-am decis să mai încerc un maraton montan (al doilea, după EcoMarathon 2012, povestea e aici, click on it) și că m-am înscris gratuit la acest eveniment sportiv, participând din partea 1001Adventures, aș putea anunța și aici faptul că organizatorii promit o zi de excepție.
Din punctul de vedere al unui participant, salut comunicarea foarte bună de până acum.
Traseul de maraton Ciucas Trail Running este de tip circuit, cu startul şi finish-ul în staţiunea Cheia. Lungimea traseului este de 42,2 km, iar diferenţa pozitivă de nivel este de 2.350 m. Cel mai înalt punct al traseului este Vârful Ciucaş, cu înălţimea de 1.954 m. Timpul mediu de parcurgere este de 7 ore. În plimbare rapidă, traseul poate fi parcurs în 9 ore. Vor exista puncte de realimentare pe distanţa maratonului unde se vor găsi apă, fructe, energizante.
In două puncte de control se va putea abandona cursa, contabilizând rezultatul în clasamentul final. Locul în clasament al celor care abandonează în aceste puncte va fi după ultimul clasat care a terminat întreaga cursă, în ordinea timpului de sosire.
Traseul de semimaraton Ciucas Trail Running este de tip circuit, cu start-ul şi finish-ul în acelaşi timp şi din acelaşi loc cu cel al maratonului: ora 9:00, staţiunea Cheia. Lungimea traseului este de 21,95 km, iar diferenţa pozitivă de nivel de 1.400 m. Va exista un punct de realimentare, comun cu cel din traseul de maraton, la Cabana Ciucaş. Timpul mediu de parcurgere este de 4 ore. În plimbare rapidă, traseul se poate parcurge în 5h30'.
Traseul de ultramaraton Ciucas Trail Running este de asemenea de tip circuit, si cuprinde sectiuni din traseele de maraton si semimaraton CTR. Start-ul si finish-ul au loc in statiunea Cheia. Lungimea traseului este de 100 km, iar diferența pozitivă de nivel este de 4.900 m. Cel mai inalt punct de pe traseu este Vf. Ciucas, 1.954 m. Timpul limita pentru parcurgerea traseului de ultramaraton este 24 ore.
 Toate vacanțele mele școlare le-am petrecut pe acești munți. Muntele Roșu a fost muntele pe care urcam, pe umerii mamei mele, la ”înaintata” vârstă de 2 anișori, deci vă dați seama că-l am la degetul mic :-)). Am mers pe acești munți - Ciucaș, cele două Tigăi, Bratocea, Babeș, Roșu, Zăganu, am salutat Sfinxul de Bratocea și am ascultat ”Babele la sfat” (poza de mai jos) - 20 de veri la rând și stăteam câte o lună în fiecare an (luna august, de regulă, până spre jumătatea lui septembrie, când reîncepea școala). Din păcate, mama mea nu mai trăiește, ar fi plâns de emoție să revadă aceste meleaguri ..... viața asta este atât de incredibilă ..... Acolo am învățat să sar coarda, să mă cațăr pe munți, să culeg afine, să număr oi, să cosesc fânul, să fac coronițe din flori de câmp, să adun cătină, să descopăr scurtături prin păduri ..... cu siguranță de acolo izvorăște pasiunea vieții mele: dragostea infinită pentru natura înconjurătoare și adorația pentru Măria Sa, Muntele!
Ca urmare, pentru mine personal, va fi 100% o călătorie adânc emoțională.
Regulament Ciucaş Trail Running 2012
Urmatoarele reguli si regulamente se vor aplica pentru Ciucas Trail Running. Fiecare concurent accepta aceste reguli de participare si confirma ca le-a citit si inteles prin inregistrarea online sau la fata locului.
1. Organizatorul competitiei
Competitia sportiva intitulata "Ciucas Trail Running" este organizata de catre Trail-Running.ro si C.T.A. Ciucas.
2. Natura evenimentului
Ciucas Trail Running este o cursa gen circuit, pe suprafata muntilor Ciucas si Grohotis, cu startul si finish-ul in statiunea Cheia, comuna Maneciu. Cel mai inalt punct este pe vf. Ciucas (1954m).
Nota: Sectiuni din traseul cursei sunt regiuni alpine inalte unde participantii trebuie sa aiba experienta montana, sa nu aiba probleme cu echilibrul, sa poata merge in siguranta pe trasee.

3. Participare
Pot participa persoanele care au implinit 18 ani. Persoanele minore pot participa numai cu acordul in scris al parintilor.

4. Cursele Ciucas Trail Running 2012
- Semimaraton Montan 21km
- Maraton Montan 42km
- Ultramaraton Montan 100km
- Cursa Copiilor
- Cursa pe role
5. Inscrierea
Inscrierea se face online pe http://www.trail-running.ro/ciucas-trail-running.html sau la fata locului pe 14 septembrie. Inscrierea online se poate face pana pe data de 7 septembrie.
Atentie! Pentru inscrierea la proba de Ultramaraton 100km, este necesar sa fi terminat cel putin doua maratoane montane din Romania
6. Categorii
Categoriile la care se vor acorda premii si se va realiza clasamentul sunt, la maraton si la semimaraton:
- Masculin: 18-29 ani, 30-39 ani, 40-49 ani, peste 50 ani
- Feminin: 18-29 ani, 30-39 ani, peste 40 ani.
Incadrarea in categoria de varsta se face in functie de ziua nasterii, nu de anul nasterii. Exemplu: daca impliniti 30 de ani pana pe 15 septembrie va incadrati la categoria 30-39. Daca impliniti 30 de ani pe 15 septembrie sau dupa aceasta data, va incadrati la categoria 18-29 ani.
La proba de UltraMaraton categoriile sunt:
- open masculin 
- open feminin.
7. Premierea
Se vor acorda premii in bani si in obiecte. Organizatorii nu isi asuma obligatia de a trimite premiile nerevendicate la festivitatea de premiere, ulterior acesteia.
8. Echipamentul
Este obligatoriu ca pe tot parcursul cursei sa se poarte numarul de concurs cu chipul de cronometrare incorporat. Lipsa numarului de concurs pe parcursul cursei sau la finish conduce la descalificare. Sunt recomandate: bidon de apa, haina impermeabila, caciula/bentita, bete de trail/trekking, telefon mobil. Echipamentul obligatoriu la proba de ultramaraton consta in: rucsac/rucsacel/borseta, telefon mobil, bidon de apa/punga camelback, haina impermeabila/pelerina, caciula/bentita/buff, pantalon/colant lung, frontala, baterii de schimb, folie de supravietuire. Tuturor concurentilor le va fi verificat echipamentul obligatoriu la start, pe parcursul cursei si la finish. Lipsa unuia sau mai multor obiecte din echipamentul obligatoriu atrage automat descalificarea concurentului.
9. Numerele de concurs
Numerele de concurs trebuie purtate pe tot parcursul cursei si trebuie sa fie vizibile pe aceasta perioada. Numerele de concurs se vor inmana fiecarui concurent in parte si nu sunt transferabile.
10. Cronometrarea
Cronometrarea va avea loc la start, pe parcursul traseului si la finish. In posturile de control unde se va face cronometrarea intermediara vor exista timpi limita pentru parcurgerea respectivului sector din cursa. In cazul in care un participant nu se incadreaza in timpul limita va fi descalificat si se va intoarce la finish insotit de catre organizatori. Cronometrarea se face la secunda.
11. Traseul
Traseul curselor Ciucas Trail Running este in totalitate balizat de catre organizatori si se desfasoara pe carari montane marcate cu marcaj turistic. Traseul este obligatoriu, iesirea de pe marcaj ducand automat la descalificare.
12. Posturi de control

Vor exista posturi de control si posturi de revitalizare pe toata lungimea traseelor curselor. Vor exista si posturi mobile sau neanuntate.
13. Programul cursei
Sedinta tehnica va avea loc vineri, 14 septembrie, ora 21:30 la sala de sport din Cheia.
- Startul in proba de Ultramaraton 100km va avea loc sambata 15 septembrie, ora 8:00.
- Startul in probele de maraton si semimaraton va avea loc sambata 15 septembrie, la ora 10:00.
- Festivitatea de Premiere va avea loc sambata 15 septembrie ora 20:30.
- "Cursa Copiilor" si "Cursa pe Role" vor avea loc duminica, 16 septembrie, ora 10:00.
In functie de datele meteo sau evenimente neprevazute, pot aparea schimbari care vor fi anuntate de catre directorii cursei. Schimbarea vremii sau a conditiilor traseului pot determina deasemenea modificarea de catre organizatori a orei limita de sosire in posturile de control. Pe harta competitiei vor aparea timpii limita in conditii meteo normale. (De ex. PC5 "Cabana Ciucas" pana la ora 16:00.) Participantii care nu se incadreaza in timpii limita vor fi descalificati pentru propria lor siguranta, si vor trebui sa se intoarca la finish insotiti de organizatori.
14. Penalizari in timp si descalificare
Organizatorii cursei isi rezerva dreptul de a descalifica participanti si de a aplica penalizari intre 5 si 60 minute daca una sau mai multe din urmatoarele reguli sunt incalcate:
• neluarea in seama a indicatiilor organizatorilor si personalului autorizat
• aruncarea de gunoaie pe lungimea traseului
• comportamentul anti-sportiv fata de alti participanti
• dopaj
• scurtarea intentionata a traseului
• pierderea numarului de concurs
• ratarea unui post de control.
15. Dopajul
Organizatorii isi rezerva dreptul de a face teste neanuntate anti-doping. Fiecare caz de dopaj atrage automat descalificarea din cursa a participantului in cauza.
Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru nici un fel de accident sau prejudiciu aparut ca urmare a participarii la Ciucas Trail Running. 
VA FI FUN!! Vedeți aici fotografii de la ediția din 2011 
Pentru clienții noștri, actuali și potențiali, dar mai ales pentru cei care se pregătesc să meargă în Africa, în octombrie, având în program și urcarea pe Vf. Kilimanjaro/Tanzania, acest eveniment poate fi o bună ocazie de ”antrenament fizic”, căci aclimatizarea se va realiza pe traseul spre Acoperișul Africii.
Iar pentru cei care tocmai coboară în august de pe Kilimanjaro, acest eveniment poate fi un bun prilej de ”dezmorțire” și pregătire pentru o nouă aventură cu 1001Adventures :-))

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen