Sonntag, 23. September 2012

29 septembrie - alergăm pentru șanse împotriva cancerului mamar

20.09.2012

DOAR 30 RON și câteva ore petrecute în parc, 
hai că vrei, hai că se poate și va fi chiar frumos să ne cunoaștem :-)
Casiopeea, în parteneriat cu clinica Anima, dăruiește un voucher de ecografie mamară tuturor participanților la cros sau la marș. Doamnele sunt invitate să îl folosească, iar domnii sunt rugați să îl dăruiască.
Rata de supravietuire in cancerul la sân a ajuns acum la 95%, in primul rând  prin conștientizarea screening-ului de depistare precoce; dar in Romania peste jumatate din femei sunt depistate tardiv.
Sub deviza Alergăm pentru a ajuta combaterea cancerului la sân, vă invit sâmbătă, 29 septembrie, în Parcul Tineretului, la Crosul Casiopeea: cursa de 6 km pentru doamne și domni și stafeta de 3 x 3 km pentru doamne.Alergând, ajutați la prevenția cancerului la sân, pentru că această boală este curabilă, dacă e depistată la timp.
Alergând, readuceti zâmbetul si speranta unei vieti frumoase pe chipul celor care au avut trauma unei astfel de incercari.
Taxa de participare de doar 30 RON este folosită in totalitate pentru achizitionarea de proteze mamare.
Pana acum Casiopeea a oferit peste 300 de proteze pentru aceste doamne.
Avem deja o lista de asteptare de peste 100 de cereri care nu au putut fi onorate anul trecut.
Alergand, transmiteti incredere si curaj; in ziua inmanarii protezelor, filmul crosului e proiectat in fata celor care beneficiaza de gestul vostru.
Si emotia ca atat de multi oameni s-au gandit si au facut un gest pentru ele este imensa si binefacatoare.
Alergand cu noi, pe 29 septembrie, in Parcul Tineretului, redati sensul vieții - uitat uneori in graba agitației cotidiene - aproapelui nostru.
Vă așteptăm să vă înscrieti, pentru suma simbolica de 30 RON, pe www.casiopeea.org.

Update 29.09.: 
Am fost, am contribuit cu cei 30 de lei, dar nu am putut alerga din două motive: uitasem să iau cheia de la lanțul cu care urma să-mi asigur bicicleta și avem cu mine un pisoiaș, pe care îl găsisem cu o săptămână în urmă și pe care îl luasem în speranța de a-i găsi părinți adoptivi. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, m-am rezumat să privesc masa rozalie de oameni. Foarte mulți copiii, multe familii. Câteva ore reușite de viață în aer liber.

1 Kommentar:

  1. Din pacate, reactiile celor din jurul meu sunt dezolante. Oamenii chiar nu mai pot fi impresionati, daca nu e vorba de propria lor viata, sanatate, bunastare, daca nu li se strica oja de pe unghia lor, daca nu le arde lor casa, daca nu jeep-ul lor face pana sau nasul patrupedului de apartament nu e cumva umed de dimineata. Lumea e comoda, nepasatoare, insensibila, nimic aproape ca nu o mai misca. Sunt foarte, foarte, foarte trist.

    AntwortenLöschen