Maratonul Internațional București (MIB) - 7 oct 2012

Durere și extaz. Și durere :-()

 17:35'

Promit (solemn?!) că nu mai fac! Nu pe bune, chiar nu mai fac! Mulțumesc RoClub Maraton pentru șansa pe care ne-a acordat-o, beneficiind de înscriere gratuită la probele MIB 2012, altfel știu sigur că nu m-aș fi înscris. M-ați ”împins de la spate” spre ”culmile durerii” :-)

La modul (semi) serios, promit că nu mai fac :-)

Am pedalat 9 km de-acasă azi dimineață, bucurându-mă de lipsa de trafic. Am parcat bicicleta la Marriott și am alergat ușor, ca de încălzire, până în Piața Constituției. Am ajuns cu zece minute înainte de start, ca urmare nu am avut șansa să mă întâlnesc cu prea mulți cunoscuți, îmi pare rău (Geta Frățilă, am sperat să te revăd în locul acela și să-ți zic pe viu La Mulți Ani pentru aniversarea de ieri!). Dar nu m-am putut trezi mai devreme dimineață.

Promit că nu mai fac .... am mai zis, pardon :-)

Și nah, startul s-a dat .... da ce medalie de finisher meseriașă ..... chiar te simți mândru că ai muncit pentru ea, e superbă!! (Atheneul Român pe fundal, deși nu am trecut pe-acolo, dar este emblematic, mai ales dacă știi ce reprezintă). Așa, deci s-a dat startul și dă-i la picioare. Nu știu de ce am fost repartizată pe segmentul de 3h30, când știam că poate un 5h, pentru un prim maraton pe asfalt, ar fi așa, la limita de satisfăcător .... Oricum, iepurii au fost mortali (adică peace maker-ii cu baloanele agățate de tricou, să-i vadă toți urmăritorii). Oh, și jucăușii de la Durex au fost mortali, cu costumele lor și cu pancartele alea ..... sper să găsesc ceva fotografii cu ei, ați fost de milioane!!

Nu prea ai ce să descrii la un maraton pe asfalt, DAR știți ce am adorat în această zi, până la extremul freneziei? CENTRUL BUCUREȘTIULUI FĂRĂ MAȘINI!!!! Frateeeeee, un sentiment absolut minunat-minunat-minunat!! Brusc, vezi metamorfoza, cum un oraș devenit nu doar neprietenos, dar și absolut repingător și inuman, își poate recăpăta alura locuibilă și respirabilă .... nu voi uita multă vreme plăcerea de a vedea și simți BUCUREȘTIUL GOLIT DE MAȘINI, CLAXOANE, VITEZOMANI ȘI PERICOLELE AFERENTE!! Piața Constituției fără mașini, o parte din Calea Victoriei de la Dâmboviță până după Academia Militară fără claxoane și isterii, segmentul Calea Victoriei – Piața Unirii fără trafic, Piața Operei fără trafic, de fapt tot tronsonul paralel cu Dâmbovița de la Calea Victoriei până la Spitalul Municipal era eliberat total de mașini în mișcare ........... vai, pe segmentele unde am mers la pas, mă și gândeam: ”merg ca o prințesă, cu viteza melcului, mi se fâlfâile din toate părțile, defilez solemn pe Calea Victoriei, în timp ce o sumedenie de șoferi probabil înjură și se isterizează că li s-au blocat arterele de trafic cele mai circulate”. Era așa un sentiment înălțător. Tot Bulevardul Unirii de la Piața Constituției până la Stadionul Național via Piața Alba Iulia, Piața Muncii .... frateeeee, totul a fost astăzi universul alergătorilor, ce minunat, deci se poate frate! An enormous LIKE for this!

Promit că nu mai fac .... pardon, iar mă repet :-) Dar la momentul ăsta, deși aproape că mă uit în oglindă și .... îmi dau seama că nu am perie potrivită pentru noua coamă .... :-))

Sunt cu picioarele betege, mi-e greu să realizez cum de am reușit să mai pedalez 10 km până acasă și cum era cât pe ce să mă prăbușesc în fața ușii apartamentului, că nu se mai deschidea odată! Dar mulțumesc pentru această zi, pentru această experiență, pentru durerile și ligamente nașparlite – în pofida măsurilor preventive luate și a magneziului îngurgitat regulat de vreo săptămână, dacă nu te antrenezi serios pe distanțe lungi, nimic nu te poate ajuta într-un full maraton! Mulțumesc că nu am abandonat. Sincer, nici nu m-am gândit la chestia asta, dar se putea întâmpla, e foarte simplu și comod să abandonezi. O fi ambiție, voință, habar nu am. Voință sigur am, dovadă că am venit să particip, după ce joi și vineri am zăcut cu febră, nedezlipită de pat și de somn ore-ntregi. Dar să termin, în propriul meu context, această cursă, este mult peste așteptări. A fost o cursă peste putințele și pregătirile mele. Păi august și septembrie împreună am alergat per total 150 de km doar, fără strategie sau calcule, că nu prea le am p-astea și ies sporadic la mișcare, când găsesc fereastra de timp necesară.

Promit că nu .... dar termină-te odată, că ne-ai terminat cu asta!

Mulțumesc tuturor celor care m-au recunoscut, m-au salutat și m-au încurajat pe traseu, atmosfera a fost grozavă! Nu vă știu pe toți după nume :-(, dar: Adrian Tudorache, Florin Simion, Adrian Nanulescu, Mariana, Radu Marga, Daniel Marinescu, Carmen Bunaciu, Maria Bădoiu și colegi de la RoClub Maraton .... treb să mai răscolesc la memorie, scuze!

Traseul mi-a plăcut, incomparabil mai interesant și mai frumos decât cel anterior de la edițiile trecute.

Mulțumesc pentru vremea frumoasă. În 2010 parcă – sau era 2009?! – am fost voluntar la MIB și a fost ploaie și ceva vânt, am stat ore-ntregi în picioare, în cizme de cauciuc, împărțind sticle cu apă, strângând ambalajele aruncate de alergători și uitându-mă, cu puțină înțelegere, la fețele lor schimonosite cum treceau de patru ori prin fața mea, cu fiecare tură și mai torturați de propria mimă, chinuială, durere.

Pfui .... promit că data viitoare vin ca punct mobil de hidratare, pe bicicletă. Excelentă ideea, să fi fost mai multe ... Bună treabă la punctele de hidratare și alimentare, am consumat 3 sticle întregi de 500 ml și 3 pahare, 2 felii de măr și 2 bucățele de banană.

Abia acum înțeleg distanța asta de 42,195 km. Pe asfalt. În 2010 știam doar de 42 și punct. Acum o alerg. Mă rog, mai de-a bușilea, dar tot am finalizat-o ....

Dacă nu ai probleme fizice – de tip dureri de stomac, crampe, ligamente, articulații -, poți termina lejer în 5 ore. Dacă bașca te mai și antrenezi, poți avansa spre 4h. Dacă alergi un semimaraton, adică 21k, în 2h, cu siguranță nu înseamnă că un full îl alergi în 4h, e o diferență monstruoasă.

Da .... hm ..... eh .... nah .... ce să mai zic? Gagico, antrenamentul e cheia. Altfel, nu are rost să te chinuiești. Așa că acum, treci la o baie cu spumă, la un unguent cu mentol, admiră-ți ligamentele răzvrătite de la genunchi – nah, că și circumferința a crescut revoltător! -, pozează-ți medalia de finisher, scrie dracu aici timpul în care ai terminat cursa (mi-e rușine ...), da scrie odată!! (hm ..... 5h27min, cam cu 20 de minute peste așteptările mele, ultima la categorie, am fost 12 doamne) și treci mai departe! (N.B. am făcut deja toate chestiile astea ;)).

De la finish, am luat-o șchiopătând prin soare, spre Marriott, m-am odihnit acolo 15 minute, am încălecat bicicleta și am zbughit-o spre casă. Simțeam că înainte de orice, trebuie să mă străduiesc să ajung în siguranță acasă. Crampele de la gambe se tot zbenguiau în jurul meu, dar am ajuns cu bine și acum ..... stau precum domnia sa de mai jos din fotografie :-) 

Nu, nu am făcut poze, uite aparat de foto pe traseu îmi mai lipsea! Promit că găsesc o poziție să stau cu picioarele pe tavan și .... evident, că nu mai fac! Trail running e mult mai simplu, mai interesant, provocator, timpul trece altfel .... e alt univers, e natură, e munte, e viață!

Ah, și să mai zic ceva: Am văzut pe margine alergători despre care știu că ieri au alergat la Piatra Craiului. Stăteau acum pe margine, priveau și ne încurajau. Mi s-a părut splendid!

Ziua dinaintea startului:

La orice nebunie, dacă adaugi puțină inconștiență, produsul finit va fi ceva, o chestie, de regulă o acțiune, un verb. Așa că la mine, acum, nebunie + inconștiență = ALERG primul maraton de asfalt. Mâine! Cel puțin planul este să mă prezint la start. Deși până azi mi-a fost neclar, dar azi dimineață am ieșit, după o zi jumate de febră și somn, să-mi ridic kitul de participare.

O imensă nebunie în Piața Constituției, mulți copii, muzică dată la maximum, mașini, jandarmi, acțiune. Am intrat cu bicicleta în cortul de unde urma să-mi ridic kitul. Sus scris ”intrare” și în dreapta scria ”ieșire”, dar desigur că aproape nimeni nu respecta sensurile acestor termeni.

Ca să nu încurc oamenii, am zis că e mai respectuos să pun bicicleta - pisoiul era pe portbagaj în spate, în coșul lui, asigurat - puțin mai ferit, chiar lângă un perete al cortului, lângă un stand. Imediat a sărit, ca arsă, o tipă de la stand. Doamne, ce isterie!!! ”Nu puteți lăsa bicicleta aici, că vine să facă fotografii!” Și se agita precum o cloșcă amenințată. Am întrebat-o dacă are altă sugestie, dar tot ce a știut să dea din ea a fost ”nu știu, nu mă interesează, dar nu aici!” Și dădea din aripi ... :-)

Incomentabil. Ne-am dilit rău de tot, pe bune (!!) 

Am pus bicicleta la rând, noroc că nu era decât o persoană la coada de maraton, deci am încurcat traficul maximum 3 minute. Și m-am dus în parc să mă recreez într-o foarte frumoasă și însorită dimineață de octombrie, lecturând mai departe din cartea lui Christopher McDougall, ”Născuți pentru a alerga”.
P.S. Kitul de participare conține ... ce credeți? Un condom de la Durex! Before or after the run ?! :-) 
De citit și despre ”the day after ...” :-)