frunzele toamnei prin Băneasa - alergare în grupuri

un pic de alergare și muzică :-) - dă CLICK

După ce în octombrie anunțam și eu cursa din Băneasa, din 15 decembrie, nu credeam că voi mai scrie ceva despre subiect până după concurs.

Organizatorii - pe care îi voi numi, generic ”băieții”, fiind vorba de Lucian Almarii (jos, dreapta)  și Christopher Shonn

(stânga) - au format un grup pe Facebook și au lansat invitația de a ne întâlni în fiecare duminică, la ora 10, în Băneasa, pentru o alergare pe traseul de concurs. 

Prima întâlnire a fost pe 11 noiembrie, mi-a scăpat. A doua, a fost pe 18 noiembrie, când am și stat de vorbă mai detaliat cu cei doi, după alergarea de rigoare, aflând un pic mai mult despre ei, ca oameni, și ideea lor direcționată către ”Sport la orice vârstă” - o organizație a cărei denumire este o prezentare în sine.

Duminică, pe 25 noiembrie, ”m-au scos” din nou din casă. La 9 dimineața pedalam prin răcoarea de toamnă a Bucureștiului protejat oarecum de lipsa mașinilor în derulare. 20 de km până la Restaurantul Casa Albă, unde ne adunăm toți, este un exercițiu matinal foarte bun și vremea era ideală: uscat, fără ceață, fără vânt. Doar un pic frig, dar mai cald decât duminica precedentă, să fi fost max. +10°C.

Ca și data trecută, bicicleta mea era găzduită în mașina lui Lucian, un Kangoo. De data asta, nu a mai stat singură, ci i s-a mai alăturat un Trek și încă o biță pliabilă. Unul dintre posesori venise din Colentina, 15 km.

Grupul adunat în spatele restaurantului a fost mult mai mare, spre 50 de oameni, poate 54 chiar, inclusiv un tătic cu un chiștoc de băiat, ambii pe biciclete.

Întâlnirea, deși o banală alergare, s-a transformat într-un mic eveniment, fiind prezent maratonistul Marius Ionescu, reprezentantul României la Jocurile Olimpice de la Londra, alintat ”Piciul”, și un canal de televiziune, Dolce Sport. Păcat că nu toate canalele românești de televiziune introduc în grila lor de programe un minim de 60 de minute de educație sportivă, care să includă tot ce înseamnă sportul amator din România. Aș face o mare intoxicare a populației cu astfel de ”pilule” zilnice, în loc de aberațiile politice și de entertainment de cea mai joasă speță care ne inundă mințile și ne ocupă spațiul cotidian, deviindu-ne mental și comportamental generații întregi de conaționali.

Mă știți că nu ”mă omor” scriind materiale laudative și nici dedicate acțiunilor complexe, ”de masă”, ca să zic așa. Nu sunt genul meu și acesta este un blog de nișă, un fel de ”ochi critic” și nesuferit multora :-)

Dar ceva se întâmplă acolo în Băneasa. Sau poate este doar prima oară când simt și eu ceva, nu știu, o-i fi mai ”ne-simțită” de genul meu. Să mă ”scoți” din casă, duminica, la așa o oră matinală, care implică un trezit la 7,30, să mă faci să pedalez deja a doua oară 20 de km spre Băneasa .... și acolo să mă apuc, benevol, să alerg în grup ..... e ceva nemai-văzut și nemai-auzit la mine. Tocmai d-aia ”sesizez fenomenul”.

M-am chinuit un pic cu noii șoșoni - doamneeeeee, sper să nu ajung să regret această investiție care m-a falimentat iremediabil pe 2012!! -, căci de la al patrulea km am simțit durerea sâcâitoare și profundă taman în mijlocul tălpii drepte, pe laterala de interior, ca și cum aveam o lamă de cuțit acolo, dar am reușit să alerg 9 km. Desigur că acum port tratative cu o bășică nesuferită formată acolo, dar va trece până duminica viitoare.

E mișto că cei de la ”Urmează-ți pasiunea” (Șerban Ciușcă e cel de pe bicicletă, fotografia de mai sus) vin și se ocupă de imagine, adică filmează și fac fotografii. Așa devine o banalitate, un eveniment, de fapt.

E relaxant că se aleargă în ritmuri diferite. Cum nu am experiența alergatului în grup și nici nu mă pasionează, nu prea știam cum funcționează. Dar funcționează destul de bine. Se formează cam 3 grupuri de viteză. Personal, la final am remarcat un ritm mai bun decât cel pe care îl înregistrez când alerg singură, în mod neașteptat am încheiat 9 km în 50 de minute.

 Aș face bine să iau un aparat de foto duminica viitoare :-) Că acu am cam luat leapșa cu HD-ul meu, căci nu am verificat cardul de memorie d-acasă ..... :-((

***

 Cei doi, adunând gunoaiele de pe traseu. Îi înțeleg perfect, le înțeleg motivațiile, le înțeleg entuziasmul de acum .... dar mă revoltă faptul că astfel de acțiuni sunt necesare, mă revoltă chiar și marile acțiuni de genul ”Let's do it, Romania”, când armate întregi de oameni entuziaști și bine intenționați se adună pentru a munci, spre curățirea naturii murdărite și batjocorite de alte mase - din păcate, majoritare - de oameni. Și în fiecare an se repetă (inutil?) aceleași acțiuni, pentru că nu există educație în acest sens, pentru că nu mai există educație în acest sens și marea majoritate se uită cum ”un grup de proști” vin să curețe și să elibereze terenul de mizerii, pentru ca ”grupul de deștepți” să aibă unde arunca și scuipa mai departe, în voie, necontrolați, neamendați, neatenționați.

photos by Urmează-ți pasiunea!

Update duminică, 2 decembrie 2012

Azi am fost și șofer. Parcă mânată de la spate de o premoniție, mi-am refăcut RCA-ul expirat la mașină începând cu data de astăzi. S-a potrivit de excepție, căci Radu Milea a anunțat pe grupul de Băneasa taman sâmbătă, cum că Lucian și Chris nu vin, implicit nu mai exista Kangoo-ul unde ne-am fi putut eventual lăsa bicicletele.

Cu greu, cu destul de mult greu m-am despărțit de cuib la 7,30 dimineață. Frig, vânt, înnorat acasă. Treb să fii un pic ”fără ocupație” să ieși afară la alergare, duminica dimineața, pe așa o zi cu puțin soare și un minus de temperatură ce-ți ciocăne la geam. Ocupație .... doamne ce de-aș mai avea de făcut, chestii serioase, dar în ultimul timp nu se mai leagă nimic ... așa că urmez și eu ceea ce se leagă cât de cât.

La 9:45 parcam la locul cunoscut, mai erau vreo 3 mașini cu zgribuliți ascunși. În mod aproape inexplicabil, eram cam vioaie. Aveam așa un iz profund de aiureală. Atât de profund, că nu-mi verificasem bateria de la aparatul de filmat, deci după juma de oră de bânțuit și ”neatza-neatza-neatza” la toți care tot așa, ca și mine, ”erau fără ocupație” și veniseră la alergare, minunatul aparat piui stins și frustrat, colapsând instantaneu. Eh, dar tot filmasem ceva, cât să realizez și io un măreț film .... io zic că e cool, da m-am chinuit la el de mi-au ieșit pupilele prin pleoape! 

Adică la montat, fir-ar să fie ....   

Dacă duminica trecută fusesem peste 50, azi am fost nu mai mult de 25. Era frig, era vânticel, era cenușiu și io aveam chef de alergat. Am bântuit cam 1-2 km până s-a mai adunat lumea, s-a realizat deja tradiționala poză de grup (tot Șerban, care a venit fără ajutoare azi) și ne-am mișcat fundurile prin frunziș. De fapt picioarele :-)

 Iar am alergat bine. Adică ”bine” pentru mine, evident, iar am scos 11 km/h, ceea ce în Parcul Carol nu-mi iese defel, nu știu cum dracii mei se face chestia asta. Partea cu orientarea e cam nasoală în Băneasa. Cred că au fost alergători care au mai și bălărit pe alte poteci, mie mi-a cam ieșit, doar o dată am ezitat mai serios.

 După ce am terminat cei 10 km, am reintrat din nou în pădure, să fac fotografii la cei care mai veneau din spate.

Am mai bălăurit doi km și am renunțat mai mult pentru că am nimerit într-un loc plin de mizerii care mi-a dat așa o stare de sinistru absolut, undeva la dreapta se vedea un adăpost, un fel de cort verzuliu, montat, nu mișca nimeni prin zonă și chiar mi s-a părut că nu mai e de stat.

Și vântul ăla și pustietatea .... nah, las tu, mai bine hai la mașină și tuleo acăsică, că ai treabă și mai bine nu-ți forța norocul!

Update 15 decembrie:
Duminica trecută nu am mai ajuns la alergare, căci sâmbătă seara a fost petrecerea RoClub Maraton și am ajuns după miezul nopții acasă, așa că duminică, să fiu deja la 10 în Băneasa ..... am zis ”pas”. Dacă ar fi schimbat ora zece cu 11:30, aș fi ajuns. Grupul a fost foarte mic. Ploua, bătea vântul și era destul de frig.
Azi - 15.12.2012 - a fost ziua cursei. O zi aproape ideală. Ceva mai mult soare ar fi făcut ziua perfectă. După ninsoarea abundentă de lunea trecută, pădurea Băneasa era sub stăpânirea zăpezii și tot peisajul era deja un cu totul alt basm.
Neavând anvelope de iarnă, nu m-am riscat cu mașina. Dorința mea fusese să ajung la 9 în Băneasa, dar n-a fost să fie. Mountain bike-ul e și el pe butuci, așa că am apelat la o soluție mai puțin catolică și mai mult riscantă: am luat bicicleta de trekking, frumusețea aceea roșie și m-am pus la drum întins, cei 20 de km spre Băneasa.

Cu ceai fierbinte în termos, tricou de schimb și șoșonii de alergare (da, ăia, exact, ăia noi de iarnă de costă aproape cât un salar lunar!) în traistă.

Am plecat la 9:45 și am ajuns acolo la 10:40. Mi-am schimbat botinele, am surprins startul și am plecat pe potecă să aștept concurenții pentru primul set de poze. Am revenit spre zona de start și apoi m-am dus cam 1,5 km pe poteca pe unde trebuiau să apară. Feerie prin pădure! Am mai mers puțin, am găsit niște zone cu joc de lumini și umbre și mi-am așezat tabăra, ca să zic așa. Adică m-am făcut comodă, tolănită în zăpadă, așteptând. Bine-bine, am mai alergat de colo-colo și când au început să se ivească primii am rămas la punct stabil.

Nu e simplu să faci pe fotograful la minus zece grade, dar fiind o cursă scurtă, îmi promisesem să rezist. Cred că i-am surprins pe aproape toți, nah, să zicem în proporție de 90%. Au mai fost vreo 3-4 care au venit târziu la start, dar eram cam înghețată și nu mai aveam răbdare să stau pe loc, plus că nu poți să fotografiezi cu mănuși.
Mi-am pus din nou șoșonii de bicicletă și am plecat. Soarele dispăruse, simțeam că trebuie să ajung acasă.

Cu cât întârziam mai mult, cu atât mi-ar fi fost mai greu să mai pedalez 20 de km și traficul haotic, navigând și printre mașini, dar și printre bucăți de gheață rătăcite pe carosabil. Regretam că nu puteam rămâne, dar așa e uneori viața .... a fost o decizie bună, traficul se aglomerase fantastic, am luat Podul Grant la pedală, apoi Crângași, apoi Iuliu Maniu până la autogară ... nașpa.

Mă așteptam la mai multă lume, nu știu de ce. Oricum, din prisma privitorului, a fost un concurs pe cinste.
Mă bucur că am testat din nou galoșii cei noi de la Salomon și mi s-au părut senzaționali, sincer .... aș merge și mâine la o alergare pe-acolo, să vedem dacă mai găsesc amatori :-)

Organizarea, atmosfera si voluntarii - la acelasi nivel de excelenta ca la Azuga, in urma cu doua luni. Baietii de la „Sport la Orice Varsta„ au dovedit ca pot, vor, stiu, investesc si se bucura de esenta verbului „a darui„. Pentru cine si-a permis pecuniar aceasta cursa - 90 RON era taxa de participare -, cu siguranta a meritat experienta!
Mai ales pe asa un frig, cine nu savureaza la finalul cursei o masa consistenta calda, intr-un ambient placut?