Freitag, 19. April 2013

EcoMarathon are nevoie de voluntari

După ce am croșetat, anul acesta voi tricota pe cele trei bucle :-)
În 2012, EcoMarathon a fost primul meu marathon full, detaliile spumoase se află în raportul de cursă.
În 2013, adică pe 11 mai, va fi al cincilea full marathon montan (după Ciucaș, Cindrel, Brașov). Și va fi și singurul concurs al meu pe luna mai a.c.
Nu că nu aș avea stofă de voluntar, dar pur și simplu nu am răbdarea să stau pe loc și să privesc cum alții fac ceea ce eu aș vrea și aș putea încă (sic!) să fac. Deci, deocamdată aleg să fiu participant la concursuri.
Se aude-n târg că ...... se caută voluntari inimoși pentru Eco Marathon și evenimentul merită toată implicarea :-), mai ales că .... wow! S-au înscris cam 1.100 de alergători per total, deci surorile David au nevoie de ajutor!
Pentru cei care (încă) nu aleargă, dar fac alte sporturi în natură, s-ar putea să fie o experiență interesantă, plus o oportunitate de a găsi noi contacte și relații frumoase. A fi voluntar nu e o joacă, v-o spun din experiența mea de voluntar la Prima Evadare și Maratonul International București 2010, când bașca a fost ploaie și vânt și încremenisem în cizme de cauciuc, la cotitură, dând sticle cu apă și colectând apoi peturile de pe șosea. Era interesant, făceam și ceva mișcare, analizam chipurile alergătorilor, încercam să-i înțeleg (pe vremea aia nici nu știam că voi alerga vreodată mai mult de 200 de m succesivi!) .....  a fost o experiență prin care orice sportiv participant la curse ar trebui să fie părtaș la un moment dat :-)
Deci, vă invit și io să fiți voluntar la EcoMarathon: http://www.ecomarathon.ro/voluntar și apoi să povestiți cum a fost :-) Nu voi face eu o listă cu TO DO and HOW TO BE ca să te califici pentru un astfel de voluntariat, dar poate aveți noroc să fiți selectat și, atenție .... s-ar putea să vă placă rău de tot!!



Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen