Faptul că
o cursă de triatlon de tipul Ironman este, în primul rând, o provocare a
mentalului, e uşor de imaginat. Degeaba eşti antrenat, dacă mintea nu ţine
ritmul. Deşi, în general, atunci când eşti antrenat şi pregătit pentru
ceva (un concurs, un examen, un interviu), e greu de presupus că mintea
nu va ţine ritmul şi nu va fi motorul de facto al energiei tale. Mintea
şi corpul fizic sunt un tot unitar fără de care nu poţi finaliza ceea ce ai început.
E posibil că ştii deja cum se
simte atunci când înoti 3,8 km, pedalezi pe asfalt 190 de km şi alergi
42,195 m, dar ştii prin ce trece organismul tău de fapt?
Înainte de start se
întâmplă deja o chestie foarte interesantă, care variază de la individ
la individ, în funcţie de gradul de emoţionalitate al fiecăruia. Unii
fac gesturi precipitate şi nu-şi mai nimeresc fermoarul de la costum,
alţii nu pot să mănânce, alţii nu pot să doarmă în noaptea de dinainte,
alţii se simt copleşiţi, alţii depăşiţi, alţii se simt foarte puternici
şi foarte siguri pe ei. Eu personal fac parte din categoria celor care
dau mâna cu insomnia şi incapacitatea de a mânca/bea, a celor care până
în momentul startului nu-şi pot stăpâni emoţiile şi nu au siguranţa că
au ales echipamentul corect sau că bicicleta este 100% funcţionabilă. Şi
din proprie experienţă vă spun că e naşpa categoria asta.
Creierul e deja în alertă şi adrenalina tropăie prin vene, muşchii primesc ”jeturi” precipitate de sânge.
Proba de înot pare
a fi o glumă, dacă e să o comparăm cu complexitatea întregului
eveniment care abia debutează. O probă de înot realizată la un nivel
mediu consumă de patru ori mai multă energie decât dacă ai alerga
aceeaşi distanţă de 3,8 km. Calculul este foarte simplu de altfel: organismul se luptă prin mişcare pentru menţinerea flotabilităţii pe apă
deschisă, energia consumându-se în exces ca urmare a instabilităţii
mediului în care îţi aşezi organismului, prea puţin obişnuit şi adaptat
la mediul acvatic.
Imediat după ce ai sărit/te-ai plasat în apa
rece a lacului/râului, căldura în exces, aflată în corp, începe să se
îndepărteze, fapt care uşurează procesul de termoreglare. Muşchii încep să funcţioneze pe adenozin-5'-trifosfat (ATP), dar consumul este rapid ca urmare a activităţii intense.
Având în vedere că sistemul dv. de
oxigenare este un pic cam ocupat, organismul trebuie să înceapă să
producă ATP fără resursele de oxigen, intrând într-o fază denumită glicoliza anaerobă.
Procesul se face simţit prin senzaţia de fierbinte (burn) în zona picioarelor şi a braţelor. Având
în vedere că tu trebuie să gestionezi propria înaintare într-o masă de
alţi competitori care te înconjoară, valurile de adrenalină te vor ajuta, împingându-te spre înaintare şi diminuînd disconfortul. Corpul tău va continua să lucreze cu un amalgam de diverse surse de combustibil precum oxigen, glicogen, acid lactic şi grăsimi stocate, eliberând hrana necesară muşchilor pentru a continua depunerea efortului.
Glicogenul este, la organismul animal, corespondentul amidonului de la plante, fiind un polizaharid compus din mai multe molecule de glucoză. Glicogenul servește la înmagazinarea energiei și detoxifierea organismului, o mare parte din glicogen se găsește în ficat. Desfacerea glicogenului în monozaharide ca glucoza se face cu eliberare de energie necesară de exemplu contractiei musculare. Procesul de eliberare sau înmagazinare de energie fiind reversibil și se realizează cu ajutorul ATP-ului.
După ce te eliberezi de neopren şi te arunci pe bicicletă, temperatura corpului
tău va începe să crească rapid înainte de a se modera după proba de
înot. Capilarele se deschid şi sângele este trimis către glandele
sudoripare, începând astfel procesul de răcire. Prin transpiraţie, organismul uman elimină apă, sodium, potasiu şi alte chimicale, oferind astfel protecţia împotriva supraîncălzirii chiar şi în cele mai dure climate. Această
pierdere rapidă de fluide are plusuri şi minusuri concomitente: este
necesară pentru răcirea organismului, dar stopează performanţa. Astfel
că, dacă nu te menţii foarte bine hidratat, pierderea în volum a
cantităţii de sânge minimalizează disponibilitatea oxigenului necesar
să-ţi alimenteze inima.
În a doua jumătate a distanţei de
bicicletă începe stresul ţesuturilor musculare. Atunci, organismul
începe să aleagă ca şi combustibil arderile de grăsime în locul
carbohidraţilor, existenţi în cantităţi mai mici. Deşi grăsimea este
oarecum o resursă nelimitată, aceasta nu te ajută să continui deplasarea
în viteză, ca urmare ai nevoie să recâştigi electroliţi cât se poate de
rapid şi să reconstitui o nouă sursă de carbohidraţi necesară să te
însoţească în proba de alergare.
După 190 de km de pedalat, cu o
medie variind între 23 şi 38 de km/h, în funcţie de performanţa
individuală a fiecărui sportiv, te afli din nou pe propriile picioare,
fiind aşteptat de 42,195 m de alergare. Unii spun că “abia acum începe cursa adevărată”. La momentul în care tu déjà crezi că este imposibil să mai continui, başca să mai şi alergi un marathon complet – în timp
ce canicula oricum te năuceşte -, un puseu de adrenalină zvâcneşte pe
neaşteptate la auzul zgomotului pe care îl face mulţimea de spectatori
şi susţinători. Acesta
este un moment important în arhitectura întregii tale curse, de care
majoritatea nu-şi dau seama. Aşa că, dacă aveţi susţinători care vă
însoţesc, îndemnaţi-i să stea şi în zona de tranziţie, să vă întâmpine
cu energie pozitivă la finalul cursei voastre de bicicletă! Dacă sunteţi
susţinător al unui sportiv de Ironman, reţineţi aceste detalii care pot face diferenţa pentru sportivi.
Puseul de adrenalină se stinge
însă în scurt timp. Picioarele tale încep să simtă scăderea
glicogenului, căci nivelul de carbohidraţi cade şi el. Oxidarea
grăsimii corporale creşte şi se transformă într-o ultimă sursă de
combustibil menită să alimenteze muşchii pentru restul zilei: aminoacizi
sau proteine musculare. În cadrul acestui proces – catabolism – ai de-a face cu deteriorarea ţesutului muscular, organismul furându-şi proteinele necesare direct din muşchi. Apare oboseala musculară sau “arderea” pe care simţi pe măsură ce te apropii de finish.
După atâtea ore de efort susţinut, creierul şi corpul sunt epuizate. Consumul
de calorii poate varia între 9.000 şi 12.000 sau mai mult. Sistemul
imunitar reacţionează instantaneu, începând să reconstituie sistemele
muscular şi cardiovascular. În zilele următoare, vei fi un candidat la
îmbolnăviri, căci aminoacizii tăi rămân la un nivel scăzut.
O definiție a IRONMAN-lui
Originally from: SURSA
___________________________________________________________
O cursa de anduranta ne transforma fizic, psihic si spiritual. Daca
impactul acestor transformari difera de la un sportiv la altul, postarea
de azi isi propune sa raspunda intrebarii: “ce simte corpul nostru la
un Ironman?”. Va las cu un articol care raspunde, in mare masura, la
acesta intrebare…
**
Din exterior, inotul, mersul pe bicicleta si alergarea par a fi
simple miscari. Dar din interiorul corpului triatlonistului, par a fi
mai degraba acceleratori ai timpului.
Sangele circula rapid prin vene si artere si arata precum traficul pe
autostrada surprins noaptea, intr-un video filmat in secvente. In
interiorul celulelor musculare, moleculele de glucoza si trigliceridele
sunt aruncate in focul aprins al mitocondriilor, intr-un ritm foarte
rapid, ca si cum un DVD cu intreg procesul ar rula de 4 ori mai repede.
Armate de radicali de oxigen gauresc membranele celulelor musculare,
ducand la deteriorarea generala; asta te face sa-ti aduci aminte de
acele animatii pe calculator care arata o persoana imbatranind 20 de ani
in 10 secunde.
Intr-adevar, privind din interior, seamana putin cu a imbatrani 20 de
ani, in timp ce stai pe canapea 12 ore. Cu alte cuvinte, schimbarile pe
care care organismul le resimte in 12 ore de efort intens sunt similare
cu cele care apar in decursul a doua decenii de sedentarism, ca
rezultat al procesului natural de imbatranire. Din fericire, vei
recupera acei ani in cateva saptamani. Apoi este timpul sa te gandesti
din nou sa te dai bine pe langa cel cu coasa.
Hai sa privim mai in detaliu felul in care participarea la Ironman
afecteaza diferite parti din anatomia corpului tau. Prin acest exercitiu
nu urmarim sa evidentiem ceva anume, dar s-ar putea sa te faca sa
apreciezi mai mult reusita de a trece de linia de sosire la Ironman.
1. Corpul simte ca… ceva foarte dificil se apropie. Ironman
incepe sa-ti influenteze organismul inca dinainte de a incepe
concursul. Studiile au aratat ca anticiparea unui antrenament creste
viteza de circulatie a sangelui prin muschii care urmeaza a fi folositi,
precum si consumul de oxigen si eliberarea de hormoni, inclusiv
epinefrina (adrenalina), principalul hormon folosit in activitatea
musculara. Acest raspuns anticipativ este controlat de o parte mai veche
a creierului, numita regiunea periaqueductal gri (material cenusie), care este responsabila de reglarea raspunsului cardiorespirator in timpul antrenamentului.
Agitatia interioara pe care o simti cand te dai jos din masina la
locatia evenimentului in dimineata concursului, inconjurat de ceilalti
concurenti si de atmosfera Ironman, este in principiu cam acelasi
sentiment pe care il simte catelul tau cand ii arati lesa. Cand
concursul incepe efectiv, starea biochimica a fiecarui sistem din corpul
tau se schimba pe masura ce fiecare raspunde pe rand la inot, la
pedalat si in final, la alergat. Printre cele mai importante modificari
fiziologice se afla reglarea temperaturii corpului, deshidratarea,
deteriorarea muschilor, absorbtia si procesarea nutrientilor, si
oboseala creierului.
2. Temperatura corpului. Reglarea temperaturii
corpului nu este o problema mare in timpul probei de inot de la Ironman,
din moment ce apa rece (chiar si cea calduta) transfera foarte eficient
caldura din corp. Dar lucrurile stau altfel in timpul probelor de
alergare si bicicleta, mai ales in zilele calde. Aproape trei sferturi
din energia eliberata de muschi in timpul pedalatului si alergatului
este de fapt caldura irosita. Daca acestei calduri i s-ar permite sa se
acumuleze in muschi, ar provoca deteriorari grave la nivelul
tesuturilor.
Organismul tau dispune de mai multe metode de a preveni aceasta
caldura sa se acumuleze. Cea mai cunoscuta si printre cele mai eficiente
este transpiratia. Dar cea mai eficienta dintre toate
este reglarea intensitatii antrenamentului. Cu cat incetinesti mai
mult, cu atat corpul va produce mai putina caldura. Asta e motivul
pentru care performanta este mai scazuta in zilele calduroase. Ai putea
crede ca temperatura corpului incepe sa creasca treptat de la inceputul
probei de bicicleta si continua sa creasca pe parcursul cursei, atingand
nivelul cel mai ridicat atunci cand treci linia de sosire. Rareori se
intampla asa.
“In primele 10-20% din concurs, temperatura corpului creste relativ
repede”, spune doctorul Jonathan Dugas, specialist in fiziologie
sportiva la Universitatea din Chicago. “De exemplu, in acel interval ar
putea creste de la 37,5 la 38,75° Celsius. Apoi, pentru restul
concursului se modifica foarte putin – poate cu 0,1-0,2 °.”
Nivelul maxim la care temperatura inca nu este periculoasa este 40°
Celsius. Chiar si in cele mai calduroase zile, participantii la Ironman
trec rareori de acest prag. Potrivit lui Dugas, asta se intampla
deoarece creierul monitorizeaza constant temperatura corpului si daca
percepe ca lucrurile sunt pe cale sa se complice, va produce senzatii de
disconfort si oboseala care te forteaza sa incetinesti si sa generezi
mai putina caldura. Uneori, triatlonistii confunda aceste simptome
neplacute cu indicatori ai unei probleme de sanatate legate de
temperatura corpului insa, de fapt, ele sunt un rezultat al mecanismului
de auto-aparare care previne astfel de probleme.
Totusi, acest mecanism de auto-aparare esueaza. Si asta probabil din
cauza ca insusi creierul poate sa atinga o temperatura prea ridicata
pentru a functiona normal in timpul antrenamentelor in medii calduroase.
Cand se intampla asta, sistemul nervos central incepe sa se comporte
gresit, iar sportivul devine ametit, dezorientat si lipsit de
coordonare, si ar putea chiar sa lesine.
3. Consumul de energie. Din punct de vedere
fiziologic, cea mai mare provocare in timpul unui Ironman este
alimentarea muschilor cu energie suficienta pentru a parcurge distanta
intr-un timp cat mai scurt. In medie, participantii la Ironman consuma
mai mult de 6.000 calorii pe parcursul concursului. Aceste calorii
provin din grasimile stocate in tesutul adipos si in cel muscular, din
glicogenul stocat in muschi si ficat, din aminoacizii eliberati din
descompunerea proteinelor si suplimentele nutritive consumate in timpul
evenimentului, de obicei sub forma carbohidratilor.
Consumul diferitelor elemente se schimba pe parcursul zilei. In
timpul inotului si in prima parte a probei de bicicleta, aproape
jumatate din energia muschilor provine cel mai probabil din
carbohidrati, iar restul este asigurat in mare parte de grasimi si
foarte putin de proteine. Pe masura ce depozitele de glucide scad,
contributia acestora scade, iar majoritatea energiei va fi furnizata de
grasimi. Cel tarziu pe la jumatatea maratonului, glicogenul din muschi
atinge nivelul minim in gambe, cvadricepsi si tendoanele poplitee. Prin
urmare, contributia glucidelor la alergare va scadea si mai mult, va
creste oxidarea grasimilor, iar aminoacizii vor furniza pana la 15% din
energia necesara muschilor.
Incapacitatea de a furniza suficienta energie muschilor este unul
dintre motivele principale pentru care care persoanele care nu se
antreneaza pentru Ironman nu pot termina unul. Anduranta este strict
limitata de disponibilitatea glicogenului in ficat si in muschii care
lucreaza. Cand aceste depozite scad foarte mult, esti terminat. Dar
chiar si cei mai pregatiti triatlonisti nu pot stoca suficient glicogen
pentru a le ajunge pe tot parcursul evenimentului. Din fericire,
antrenamentul creste capacitatea de a arde grasimile, ceea ce ii permite
sportivului sa economiseasca glicogen, ajungandu-i pentru mai mult
timp.
4. Transpiratia. Cel mai vizibil efect al
participarii la Ironman asupra corpului este producerea unei cantitati
enorme de transpiratie. Slava Cerului ca exista transpiratia! Aceasta
este un mecanism vital de racire a organismului. Sangele transporta o
mare parte din caldura in exces produsa de muschi in timpul mersului pe
bicicleta si a alergarii, de la muschi la capilarele aflate aproape de
suprafata pielii, de unde paraseste corpul. Glandele sudoripare preiau o
parte din lichidul din sange si o parte din caldura, eliberandu-le la suprafata
pielii, de unde se evapora, astfel racorind pielea. In final, sangele
astfel racit isi reia ciclul prin corp pentru a prelua si distribui mai
multa caldura.
Singura problema a acestui mecanism este faptul ca te saboteaza. Cu
cat transpiri mai mult, cu atat volumul sangelui se micsoreaza si cu cat
volumul sangelui este mai mic, cu atat sistemul circulator va
transporta mai putina caldura de la muschii care lucreaza. Totusi,
contrar a ceea ce se spune, deshidratarea creste temperatura corpului
foarte putin. Cel mai mult afecteaza performanta, deoarece pe masura ce
volumul sangelui scade, eficienta cardiaca (cantitatea de oxigen pe care
inima o poate transporta la muschi in timpul unei contractii) scade si
ea.
In timpul unui Ironman, participantii produc in medie aproximativ un
litru de transpiratie per ora in timpul probei de bicicleta si alergare.
Pentru cei mai multi atleti, asta inseamna peste 9 kg de lichid
pierdut. Daca aceste fluide nu ar fi inlocuite cu altele, triatlonistii
nu ar fi in stare sa termine cursa atat de repede pe cat si-ar dori.
Pana sa ajunga la maraton, volumul sangelui va fi atat de mic, incat
pana si mersul ar necesita un efort foarte mare.
Chiar si avand la dispozitie tot felul de bauturi sportive si apa,
cei mai multi triatlonisti termina concursul cantarind mult mai putin
decat atunci cand au inceput. Cu toate astea, un consum modest de
lichide pare sa fie suficient pentru a permite organismului sa-si
mentina volumul sangelui, deoarece corpul poate extrage lichide si din alte compartimente (si, pentru asta, mare
parte din greutatea pierduta in timpul unui Ironman provine din
metabolizarea nutrientilor si din eliberarea apei stocate impreuna cu
glicogenul). Un studiu realizat in 2007 la Universitatea Cape Town din
Africa de Sud a aratat ca, in timp ce participantii la Ironman au
pierdut circa 5% din greutatea lor corporala, volumul sangelui a
crescut.
5. Deteriorarile musculare. Stresul aparut in
tesutul muscular ar putea cea mai mare provocare cu care organismul se
confrunta in timpul unui Ironman. Multe celule sunt distruse,
deteriorate si descompuse pe parcurs. Principala cauza a deteriorarii
musculare este stresul mecanic, cauzat in principiu de contractiile
musculare excentrice. Contractia excentrica presupune ca muschiul se
alungeste in timpul contractiei (de exemplu cand cobori greutatea dupa o
flexie a antebratului pe brat) in loc sa se scurteze ca intr-o
contractie concentrica (de exemplu flexia antebratului pe brat) sau
sa-si pastreze lungimea ca in contractiile izometrice (cand incordezi
bratul pentru a-ti arata bicepsii). In timpul contractiei excentrice
muschiul este tras simultan in doua directii diferite, fiind astfel
simplu sa-ti dai seama cat de usor se poate ajunge la ruptura.
O a doua cauza a deteriorarii musculare in timpul efortului este
descompunerea proteinelor din muschi pentru energie, proces numit
catabolism. Proteina nu este o sursa de energie preferata in timpul
antrenamentului, dar spre sfarsitul concursului, cand depozitele de
carbohidrati se epuizeaza, organismul apeleaza la proteine pentru
energie. Dupa cum am mentionat mai sus, pana la sfarsitul unui Ironman,
pana la 15% din energia necesara pe parcurs va fi furnizata de proteine. Daca ai terminat vreodata un concurs sau un antrenament
mirosind a amoniac, inseamna ca ai consumat multa proteina din muschi,
intrucat amoniacul este un produs secundar al catabolismului
proteinelor. Cand nivelul glicemiei din sange scade in timpul
antrenamentului, glandele suprarenale secreta hormonul stresului numit
cortizol, hormon care asista procesul de descompunere a glucidelor,
grasimilor si proteinelor pentru a elibera energie. Cele mai multe
proteine descompuse se regasesc in muschi.
Deteriorarea musculara este cauzata si de stresul oxidativ din timpul
activitatii fizice. Un procentaj mic (2-5%) din moleculele de oxigen
care intra in corp pierd un electron in urma participarii la eliberarea
de energie in mitocondrii, devenind radicali de oxigen. Asta le creste
instabilitatea, iar pentru a si-o restabili ii determina sa fure un
electron de la o celula vie. Rezultatul consta adesea intr-o reactie in
lant de deteriorare a membranelor celulare de catre radicalii liberi, a
ADN-ului si a diveritor proteine structurale. In timpul antrenamentelor
de anduranta rata consumului de oxigen poate creste pana la de 7 ori
peste nivelul normal, cu o crestere direct proportionala in productie de
radicali de oxigen.
Cate deteriorari musculare va experimenta organismul tau in timpul
unui Ironman? Unul dintre biomarker-ii folositi pentru a estima
deteriorarea muscularea este creatina kinaza (CK), care este eliberata
in sistem in urma rupturilor celulelor musculare. Potrivit doctorului
Bryan Berman, specialist in fiziologie sportiva la Carmichael Training
Systems, in medie, in stare de repaus, nivelul CK al unui atlet este de
aproximativ 125 U/l. La 24 de ore dupa terminarea unui semi-maraton,
nivelul CK se dubleaza. La o zi dupa un antrenament intens pe bicicleta,
cu 70% VO2max (putin mai intens decat un Ironman), nivelul CK ajunge si
la 700 U/l. Si un studiu recent a aratat ca timp de 16 ore dupa
terminarea unui Ironman, triatlonistii au avut un nivel CK mediu de 1500
U/l, sau altfel spus, de peste 10 ori mai mare decat cel normal.
6. Problemele gastrointestinale. In 1997, dupa
participarea la Ironman Hawaii, triatlonistul profesionist australian
Chris Legh a suferit o operatie de urgenta pentru a-si indeparta
jumatate din colon. In timpul concursului, o mare parte din organ a
murit la propriu din cauza lipsei de oxigen. Cu toate ca acest tip de
situatie este destul de rar intalnit in cadrul concursurilor Ironman,
iar in cazul lui Legh a fost legat probabil de o problema congenitala la
inima, participarea la Ironman este un eveniment foarte stresant pentru
sistemul gastrointestinal al fiecarui concurent. Cele mai intalnite
probleme sunt disconfortul la stomac, balonarea, greata, starea de voma
si diareea.
Specialistii in fiziologie sportiva nu inteleg complet cauzele
acestor simptome ale problemelor gastrointestinale din timpul efortului
intens. Dar au identificat cativa factori care contribuie la aparitia
acestora. In 2005, intr-o recenzie publicata in International SportMed Journal,
autorii acestuia – doctorii Stephen Simons si Gregory Shaskan – au
scris: “Pana in acest moment, teoriile privind factorii care conduc la
aparitia acestor probleme au in vedere agitatia mecanica a intestinului,
schimbul de fluide, fluxul sanguin scazut, deshidratarea, cresterea
activitatii sistemului nervos simpatic si parasimpatic, endotoxemia,
schimbarile tranzitului intestinal, schimbarile hormonale si cele
autoimune. Totusi, nici una dintre acestea nu explica toate simptomele
sistemului gastronintestinal.”
In acelasi timp, tratlonistii isi cauzeaza propriile probleme
gastrointestinale deoarece incearca sa consume prea multe lichide,
suplimente sau alimente care sunt foarte greu de digerat pe parcursul
concursului. In timpul activitatilor fizice, sistemul gastrointestinal
nu poate tolera acelasi ritm si tip de alimentatie ca in stare de
repaus. Studiile au aratat ca sportivii care consuma cele mai multe
suplimente nutritive in timpul evenimentelor de anduranta au sanse mai
mare sa dezvolte probleme gastrointestinale [Nota mea: conteaza
foarte mult si calitatea suplimentelor, frecventa adminstrarii, etc. –
nu as recomanda parcurgerea unui Ironman aflandu-ne la polul opus, cu
zero suplimente si energizante].
7. Ultimii kilometri. Daca ai terminat vreodata un
Ironman, ai aflat ca ultimii kilometri ai maratonului sunt o experienta
unica, ce poate semana doar cu ultimii kilometri ai unui maraton
obisnuit. Organismul este atat de slabit de la efortul depus peste zi
incat poate fi chiar distractiv. Simplul act de a-ti ridica piciorul de
pe pamant pentru a face pasul urmator se simte ca atunci cand vrei sa
faci o genuflexiune cu bara la spate. Conform unui studiu realizat de
Institutul National de Educatie Fizica si Sport din Paris, costul
energetic al alergarii de la sfarsitul unui triatlon este exponential
mai mare decat cel din timpul alergarii cu aceeasi viteza dar fara sa fi
mers pe bicicleta si sa fii inotat inainte. Si acela este un triatlon
pe distanta olimpica.
Sunt mai multe cauze ale acestor probleme aparute spre finalul
alergarii la Ironman. Forma pasului este diferita la sfarsitul unei
alergari din cadrul unui triatlon fata de cea dintr-o alergare
independenta. Aceaste schimbari care cresc consumul energetic al
alergarii de la sfarsitul unui triatlon sunt in sine cauzate in parte de
oboseala locala a anumitor muschi, ceea ce necesita o schimbare a
formei ca si atunci cand simti crampe in gamba piciorului drept si ai
incerca sa exerciti mai putina tensiune in genunchi pentru a o proteja.
Nu este nici efficient, nici dragut, dar sigur are rezultate mai bune
decat alte variante.
Atat in alergarile din cadrul unui triatlon, cat si in cele
inependente, oboseala si pierderea eficientei mecanice sunt asociate cu
cresterea frecventei contactului cu pamantul. Cu cat esti mai aproape de
linia de sosire, cu atat este mai greu sa ridici piciorul de pe pamant.
Corpul nu te mai asculta deoarece creierul transmite mai greu comenzile
de coordonare catre muschii care lucreaza. Estemetoda creierului de a te impiedica sa alergi mai repede si, poate,
chiar de a te forta sa incetinesti, ca raspuns la semnalele primate din
corp.
Insusi creierul tau ar putea fi obosit la sfarsitul concursului,
fenomen cunoscut sub numele de oboseala cronica. Ca si muschii, el
ramane fara nutrienti critici si acumuleaza cantitati mari de metaboliti
care interfereaza cu activitatea sa, conducand la aparitia
disconfortului, pierderea dorintei de a continua, gandirea fragmentata,
schimbarea starii de spirit si scaderea abilitatii de a activa neuronii
motori care pun in miscare muschii.
8. Efectele post-Ironman. Corpul are nevoie de mult
timp pentru a se reface dupa stresul la care a fost supus in cadrul unui
Ironman. Un studiu austriac a aratat ca timp de aproape trei saptamani
dupa participarea la Ironman nivelul enzimelor antioxidante din sange a
ramas foarte scazut, in timp ce biomarker-ii deteriorarii musculare si
ai inflamatiei au inregistrat valori foarte crescute. Sistemul imunitar
joaca un rol foarte important in a ajuta corpul sa-si revina dupa efort
intens, dar in acelasi timp, el insusi este stresat de pe urma
evenimentelor de anduranta si a efectelor acestora. Functiile celulelor
imunitare sunt slabite pana la trei zile dupa concurs, crescand predispozitia sportivului catre infectii virale si bacteriene [nota
mea: este recomandabil sa amanam cu 3-4 zile “baia de bere” pe care
ne-am propus sa o facem dupa terminarea cu success a unui Ironman...].
Cauzele acestui fenomen sunt multiple si nu sunt intelese complet. O
parte a problemei este faptul ca in timpul efortului intens rezervele de
nutrienti ale celulelor imunitare, cum ar fi aminoacidul glutamina,
sunt epuizate. In acelasi timp, se pare ca sistemul imunitar incetineste
raspunsul la deteriorarea musculara, pentru a evita aparitia
inflamatiei sistemice necontrolate care ar rezulta din deteriorarea
musculara masiva suferita. Dar aceasta incetinire afecteaza abilitatea
sistemului imunitar de a lupta contra celulelor straine.
In saptamanile de dupa concurs, triatlonistii mai sufera adesea de o
boala cunoscuta sub numele de “depresie post-Ironman”. Este posibil ca o
astfel de stare depresiva sa fie un simptom al sindromului
suprasolicitarii – destul de des intalnit la sportivii de anduranta in
urma unui astfel de test. Supra-antrenarea poate afecta
neurotransmitatorii care influenteaza starea de spirit. S-a spus chiar
ca depresia, ca simptom al supra-antrenarii, este metoda creierului de a
te te impiedica sa te suprasoliciti din nou – in acest caz sa te
impiedice sa participi la urmatorul Ironman…
SURSA - blog Andrei Rosu
Echipamentul, în mare, îl cam știu.
Adică urmează antrenamentele de tapering, de domolire, cooling down :-) Oricum, pe mine m-a domolit câteva zile operația începută la măsea, precum și alte evenimente care îmi dau insomnii și mă fac să urăsc din nou non-sensul vieții ăsteia.
,+Oradea+%7C+14+day+weather+outlook+of+Oradea+(OMR).jpg)
