Tiptil-tiptil către epuizare şi cum ne dozăm pasiunea

În şcoala primară şi, ulterior, la gimnaziu, la orele de limba română şi istorie aveam un carneţel de cuvinte noi, numit vocabular, cu indice alfabetic, unde ne notam toate cuvintele noi pe care le întâlneam într-o lecţie. Până la următoarea oră de curs, trebuia să ni le însuşim, să ştim ce înseamnă şi în ce context să le utilizăm. Un obicei extraordinar de bun.

În ziua de azi, mulţi dintre noi bâjbâie prin labirintul conţinuturilor unor termeni, preluând cuvinte necunoscute şi debitându-le fără a avea mult habar despre ce este vorba.

După ce intri puţin mai serios în lumea sportivă şi începi să întâmpini şi tu tot felul de probleme, începi să cauţi informaţii specifice şi auzi despre aminoacizi, carbo loading, crampe, fibre, mers la plasă, recuperare, fractură de stress şi lista este destul de lungă.

De multe ori se întâmplă să îl întrebăm pe cutărică: „Dar de ce să iau aminoacizi? Ce sunt şi ce fac ei concret?“ – ca exemplu aleatoriu. Şi cutărică zice că “Te ajută să te recuperezi mai rapid.” Şi cică informaţia ar trebui să fie îndeajuns. Dar io zic că nu-i!

Legat de chestia asta cu recuperarea, eu am propria mea teorie, valabilă cam în toate aspectele vieţii: bă frate, până nu simţi tu exact, pe pielea ta, cum e să depăşeşti o anumită marjă de efort, până nu te împiedici tu personal în concurs din cauză că “mănânci” trei curse dure pe lună şi la a patra uşoară scoţi limba de doi coţi, degeaba citeşti şi îţi spun ceilalţi “stai măi liniştit, mai dormi şi tu în patul tău, mai lasă dracului startul, ia o pauză, că te accidentezi şi omori tot sezonul apoi!” – deci până nu simţi, nu cedezi. Simţul moderaţiei este un lucru mare şi se învaţă pe stilul “văzând şi făcând” sau “simţind şi suferind”, mai puţin (deşi nu exclus) pe stilul “ascultă şi respectă”.

Până ajungi însă la simţul moderaţiei, e musai să treci prin etapa epuizării. Şi spun asta, cu un zâmbet în colţul gurii, amintindu-mi de mai mulţi “eroi” care au trecut prin faza asta în 2011 şi 2012 şi au început să apară doar la anumite curse, foarte bine planificate.

Ca urmare, repet: Până ajungi însă la simţul moderaţiei, e musai să treci prin etapa epuizării. De regulă a epuizării musculare, că psihicul e bun, zburdă pe câmpii şi dă voios din aripioare. Bine, dacă tu tot o ţii înainte, îţi va ceda şi psihicul de la un anumit moment dat. Aşa că, deşi am evitat “aglomeraţia de curse”, se pare că eu mă apropii de acest nivel. Mai mult sau mai puţin, fără să-mi dau seama. Am un simţ al moderaţiei, precauţiei şi auto-evaluării destul de bine dezvoltat, care m-a salvat la propriu din multe situaţii dificile. Dar anul acesta, fiind un an al “curselor titan” pentru mine, experimentez un alt nivel, pe care nu îl cunoşteam dinainte.

2011 a fost cel mai bun an al meu, cu 9 curse, 6 medalii de podium, un loc 1 la categorie pe Bioeel Grand Prix Triatlon. Au fost câteva curse intense la prima abordare, Half Ironman şi Half Ironbike, care mi-au adus şi câte o medalie de finisher din categoria celor “grele”.

2012 a fost anul cu cele mai multe curse: 17!  A fost un an bun, 7 medalii de podium şi un debut exploziv în alergare, cu precădere în alergarea montană. Am experimentat cu precauţie maratoane montane. A fost anul în care am părăsit circuitul Bioeel (bine, am mai participat la câteva triatloane, aşa că tot am rămas pe un loc 3 la final de Grand Prix).

2013 este un an al „curselor titan“ şi acest lucru se simte fără doar şi poate! 
Lucrurile nu au decurs conform dorinţelor, financiar neputând ajunge la triatloane, aşa cum mi-am dorit, astfel că din marea mea pasiune pentru triathlon a mai rămas o ciozvârcă de doar 3 triatloane pe tot sezonul. Ca urmare, anul în curs nu aduce mai mult de 11 curse. Poate 12.

“Titanii” acestui sezon sunt, fără discuţie, varianta de full de IronmanRomania, Marathon Braşov şi Marathon 7500 ! Am crezut că pot include şi Triatlon Braşov aici, dar nu e cazul, cursa nu este foarte solicitantă, obiectiv privind traseul. Eventual Cozia Run ar avea loc pe lista asta. 

Dacă e posibil, aş încerca şi Marathon Piatra Craiului, să fie anul complet la nivel de intensitate (ar fi al 12-lea pe 2013). Cert este că percepţia vis-à-vis de abordare şi aşteptări s-a modificat şi ea, podiumul, deşi motivant în esenţă, a devenit totuşi un element printre multe altele mai puţin importante în economia unui concurs.

Revenind la ce, cum, cât facem într-un an sportiv:

Ştiţi cum sunt work alcoholicii, nu? De regulă, sunt pasionaţi, sau cel puţin le place atât de mult (nu “tare”!) ceea ce fac, încât îşi mută canapeaua de somn la birou, uitând să mai dea pe-acasă sau să-şi găsească şi un hobby. În urmă cu vreo 5-6 anii colegii îmi spuneau că sunt work alcoholic şi mi-am promis să ies din acest domeniu, mai ales că motivaţiile financiare au scăzut exponenţial până au dispărut de tot.

Sport sau race alcoholicii nu sunt departe de specia asta, sportul fiind tot un fel de muncă. Doar că, nefiind plătită, pentru sportivii amatori, se fals denumeşte “hobby”. Dar e muncă. Nesilită.

Recapitulând puţin frecvenţa concursurilor mele de până acum, e clar pentru oricine că ceva nu se potriveşte:

6 aprilie – semimaraton montan Braşov 

22 aprilie – marathon urban Cluj 

28 aprilie – marathon montan Braşov 

11 mai – EcoMarathon Moieciu 

22 iunie – Ironman Oradea

6 iulie – CoziaRun, 30 km

20 iulie – Marathon7500 

28 iulie – Triathlon Braşov.

Aşa am ajuns că la Braşov am terminat cu greu proba de alergare, deşi erau doar 10 km.

3 august – urmează Cindrel, dar am cerut transferul de la marathon la semi.

Problema blocării muşchilor superiori ai picioarelor a apărut cu ocazia celor 30 de km Cozia Run. Participarea de acolo a fost o eroare pe care o pot explica: după Ironman am fost foarte uimită să constat că nu sufeream de nici o febră musculară şi nici o slăbiciune notabilă. Singura reţinere era la alergare, simţeam că mă ţin plămânii şi am dat chestia asta pe seama căldurii. Şi nu am mai ieşit la alergare. Timp de două săptămâni m-am tot observat şi mă simţeam bine. Aveam în faţa ochilor atât de des imagini de pe traseul lung de Cozia Run, încât nu puteam să renunţ să particip. Nici măcar nu m-am gândit că ar fi mai potrivit să mă transfer pe cursa scurtă, de doar 20 de km, eliminând astfel urcarea criminală până la Cabana Cozia, urmată de coborârea ucigătoare.

Ca să scurtez puţin: 

simţind cu proprii mei pori în ce constă de fapt epuizarea, am început să mă interesez de leacuri. Şi am auzit de “aminoacizii lichizi”. 
Să începi să iei aşa, după ureche .... Eu zic că nu e bine. Aşa că am adunat ceva informaţii, înainte de a da 57 RON pe 1000 ml de aminoacizi lichizi (după ce am încercat cu tot felul de fructe uscate, nu ştiu câte tipuri de alune combinate şi chestii naturiste).

SURSA

 „Aminoacizii fac parte din viata noastra zilnica - ne ajuta sa diminuam nivelul de stres, sa dormim mai bine, sa ne simtim energici si de asemenea sa combatem efectele negative pe care le pot avea unele boli asupra organismului nostru.

 Aminoacidul este un compus organic care contine o grupare amino si o grupare carboxil. aminoacizii sunt constituentii fundamentali ai proteinelor.

 Sunt de fapt cei mai importanti nutrienti din corp, de multe ori mentionati ca “elemente care ne formeaza viata”. Acest lucru se datoreaza faptului ca aminoacizii stau la baza formarii tuturor proteinelor.

 75% din corp (excluzand apa) este alcatuit din proteine – neluand in considerare apa si grasimea, proteinele reprezinta trei sferturi din ceea ce ramane.
  Fibra musculara, membranele celulare, enzimele care ajuta creierul sa functioneze sunt formate din proteine. Deoarece proteinele joaca un rol atat de important in organismul nostru este esential sa le intelegem functia elementelor cheie, si anume aminoacizii.

 Proteinele au fost denumite asa de catre Mulder, in anul 1838. Aceasta denumire provine din limba greaca si inseamna „a fi pe primul loc”. Dr. Liebig, un faimos chimist german din secolul al IX-lea, a crezut ca, deoarece muschii sunt alcatuiti in principal din proteine, acestea trebuie sa fie „hrana” muschilor. El a emis o teza care influenteaza si acum gandirea populara, si anume ca forta si energia musculara depind de cantitatea de proteina consumata. Dr. Carl Voit, un elev de-al lui Liebig, a promovat ideile acestuia, recomandand o alimentatie foarte bogata in proteine, aproximativ 120 g pe zi, cantitate consumata de minerii studiati de el. Aceste idei au intretinut pana astazi o ingrijorare obsesiva in legatura cu insuficienta consumului de proteine.

 Ce sunt proteinele si la ce ajuta ele?

Proteinele sunt molecule mari, alcatuite din aminoacizi. In organism, exista 22 de aminoacizi din a caror combinatie rezulta o varietate infinita de proteine. Dintre acestia, 9 aminoacizi nu pot fi sintetizati de organism, fiind produsi doar de plante. Ei se numesc aminoacizi esentiali si trebuie sa se gaseasca in mod obligatoriu in dieta. Proteina consumata nu poate fi absorbita in sange ca atare, de aceea este desfacuta de acizi si enzimele digestive in aminoacizii componenti, si doar ei sunt absorbiti in sange.
  Care este rolul proteinelor in organism?

Proteinele au in principal un rol structural, adica sunt un fel de caramizi folosite la constructia celulei, a tesuturilor si a organelor. Proteinele sunt folosite si in sinteza anticorpilor si a enzimelor, intra in alcatuirea unor hormoni sintetizati, de exemplu in hipofiza sau in pancreas, au rol in transportul diferitelor minerale, vitamine sau al altor substante in sange.
  De cata proteina avem nevoie?

Dr. Chittenden a testat soldati in conditii fizice variate – iarna si vara, la munca si in conditii de odihna – si a concluzionat ca este nevoie de o cantitate surprinzator de mica de proteine, adica de 40-60 g pe zi, ceea ce inseamna mai putin de jumatate din „standardul lui Voit” de 120 g. In 1913, dr. Hindhede a confirmat ca 40 g de proteina sunt suficiente, insa este interesant de remarcat faptul ca proteina provenea aproape in exclusivitate din cartofi. Toate acestea au determinat guvernul Statelor Unite sa recomande nu mai mult de 56 g de proteine pe zi la barbati si 44 g pe zi la femei (aproximativ 0,8-1 g pe kilogram corp). Proteinele de origine vegetala pot fi folosite la fel de bine de catre organism. Dieta ovo-lacto-vegetariana are din abundenta proteine, iar pentru vegetarienii totali, combinatii de cereale cu leguminoase, nuci, legume si fructe furnizeaza o cantitate suficienta de proteine.

  Adevarul despre proteine

Desi Liebig si Voit au fost oameni de stiinta faimosi, totusi ideile lor false si nefondate stiintific au influentat negativ alimentatia oamenilor de pe tot globul. Credinta ca cineva trebuie sa manance carne pentru a satisface necesarul de proteine este inca sustinuta, din ignoranta, de multi.
  Cercetarile medicale au demonstrat clar ca:

A. Ratia zilnica de proteine necesara este foarte mica si poate fi obtinuta cu usurinta dintr-o alimentatie simpla si obisnuita.

B. Forta musculara nu depinde de cantitatea de proteine ingerate, pentru ca nu proteinele sunt „combustibilul” pentru muschi, ci glucoza si grasimile.

C. Proteinele de origine animala aduc probleme serioase si scad longevitatea.
Efectul consumului excesiv de proteine

Un regim prea bogat in proteine scade durata vietii si stimuleaza dezvoltarea si maturizarea sexuala precoce, afecteaza functia rinichiului, creste riscul de osteoporoza prin accelerarea eliminarii de calciu, creste necesarul de vitamina B12, creste riscul de litiaza renala, creste colesterolul sangvin (independent de efectul grasimilor), afecteaza cresterea copiilor (rinichi si ficat supradimensionate), favorizeaza pierderea zincului din organism.

Autor dr. Nicolae Dan, MPH
Sursa: Revista Viata si sanatate nr. special/2007

Aşadar şi prin urmare încep să iau aminoacizi. Produs fluid, pentru că nu prea suport tabletele. Am găsit informaţii pe net şi iau deja de două zile. BCAA vine de la "branched-chain amino acid", că mereu mă întrebam ce-o fi. Produsul conţine
aminoacizi cu lanţuri ramificate, în formă liberă;

- L-Valina = un aminoacid care nu poate fi produs de organism şi care ajută la energizarea acestuia. Se recomandă ingerarea în condiţiile supra-solicitării organismului, pentru sportivii care activează pe segmentele de forţă, anduranţă, sporturi extreme mari consumatoare de energie, creşterea masei musculare. Nu se recomandă adolescenţilor, putând perturba procesul de creştere şi formare.

- L-Izoleucina = preparat aminoacid obţinut normal din alimentaţie (de ex. laptele de vacă, carnea şi ouăle de găină). Este un element folosit cu precădere în body building.

- L-Leucina = aminoacid esenţial prezent în majoritatea proteinelor.

Nutrend Amino BCAA Mega Strong este ceea ce testez momentan, 57 lei/1 litru.
 Oricum, eu am fost tufă la chimie .... 

Momentan, deşi nu ştiu dacă este un efect imediat, o schimbare semnificativă am remarcat: mănânc de două ori mai mult la o masă! Mai urmăresc 2-3 zile şi mă mai gândesc ce fac. 

În rest, ar mai fi de discutat serios despre câte curse serioase îi poţi permite organismului, fără să-l suprasoliciţi inutil? Cum poţi tăia valul, pentru a nu te lăsa luat de el? Că de fapt cam asta înseamnă pasiunea: plăcerea de a face, de a continua, de a zice mereu "hai şi pe următorul". Plăcerea estompează durerea şi simptomele. Aşa cum ţigara este un drog, shopping-ul este un drog, munca este un drog, sexul este un drog, şi sportul este un drog. Atenţie la dozaj!

La începutul anului viitor va trebui să am două liste pe care să le respect. 
Una cu acele curse la care particip şi 
una cu acele curse pe care, deşi le ador, trebuie să le tai de pe listă! 
Să las 1-2 concursuri dure/lungi şi restul să mă redirecţionez spre curse uşoare şi scurte, pe post de antrenament de 2-3 ore maxim. Deocamdată, înainte de a face un bilanţ pe 2013, căci mai am 1-2 luni de sezon şi încă 3 curse planificate, mă bucur de lunile care au trecut. Oboseala e ceva normal, trece. Dacă nu degenerează în durere, eşti cu atât mai câştigat. Pasiunea rămâne. Şi febra musculară se tratează cu "Untul Pământului" :-), pot să merg din nou normal, cu alergarea nu ştiu exact cum stau la acest moment.
Culmea e că tocmai io preaslăveam MODERAȚIA :-)