O zi din viața unui sportiv de agrement ....

:-) .... cu siguranță că unii ați recunoscut sintagma de aici, iar cei care nu cunosc povestea, poate sunt curioși. După ce m-am distrat copios aseară citind postarea Ioanei și m-am regăsit cu aplomb la nr. 4, azi am avut parte de o surpriză. Era cât pe ce să fiu din nou nr. 4, dar în alt film!

Aseară m-am culcat devreme. Ieri îndrăznisem să ies la o alergare afară, prima de după căzătura din 15 ianuarie în urma căre m-am ales cu o fisurică mică de coastă (ea mică, dureri mari!). Azi, aniversând o lună de la nefericita împiedicare prin lugubrul nostru oraș (the fucking Capital city, cum îl alint eu), am celebrat din plin. Nu de alta, dar să nu fac de râs tagma triatloniștilor de agrement. 

M-am trezit la 3 a.m. Fără intenție. Pur și simplu. Am mâncat ceva, am băut ceva, am stat la confidențe cu vecinul de apartament, am mai strâns niște cărți într-o cutie (am decis să strâng tot ce nu am atins de doi ani, în cutii și saci), mă gândeam să mă apuc să-mi curăț bicicleta. Ieri mai întrebasem pe ici-colo cine ar fi tentat să vină la Izvorani pentru o sesiune de mișcare, ăla că nu, ălălalt că pas, așa că las că cunosc drumul și singură, nah! Ce-i drept că niciodată în februarie, dar mai făcusem experiența cu bicicleta până la bazinul de acolo, 42 km dus, 42 retur, între câteva lungimi de bazin. 

Afară situația nu era prea încurajatoare. Ceața era joasă și deloc apetisantă, așa că am renunțat la ideea cu bicicleta ca mijloc de transport.

Pe la 5 dimineața mi s-a făcut somnic. Pe la și jumate m-am culcat. Acum, dacă mă duceam cu mașina, mai puteam să dorm.

Și totuși ..... am sărit peste nr. 4 (:-)) și la 6:50 a.m. porneam motorul. Aveam de alimentat, de cumpărat rovigneta - am zis că o întâlnire cu Izvorani-ul, după aproape un an, merită o cheltuială.

La 7:55 eram la recepția Centrului Olimpic. Nimeni pe-acolo. După 15 minute am reușit să fiu demnă de luat în seamă, am achitat cei 35 de lei și am țopăit spre bazin. 

O reîntâlnire divină cu înotul, cu apa, cu lungimile parcurse. Apa avea o temperatură plăcută. A fost un pic sinistru, câteva secunde, dar mi-a trecut repede. Singur, în hala aceea, te bagi în apa de 2 m ... nu știu, dar vine așa un val de nimicnicie .... mă simțeam mică și fricoasă. Ocazie cu care am uitat de durerea din coastă!!

Îmi adusesem întreaga artilerie: labele, mănușile-amfibie și plutitorul. Împotriva alergiei se pare că am găsit remediul, după doi ani (!!!):

 dopuri bine înfundate în urechi, o cască subțire pe care o trag la maxim peste cap și am grijă să se lipească de epidermă pe peste tot, mai trag o cască mai groasă, clește de nas și ochelari. Ideea e să nu intre pe nicăieri nici un strop de apă cu clor care ar putea ajunge pe la sinusuri. Pierzi capacitatea de a respira prin nas, dar așa e pentru unii, nu le poți avea pe toate în același timp :-)

12 lungimi (o lungime = 50 m) cu plutitorul și mănușile.

14 lungimi cu labele și cu mănușile.

10 lungimi doar cu labele.

Restul de până la 50 de lungimi, la liber.

Deci, 2,5 km / 1h10 min.

Bazinul era acum aglomerat pe toate culoarele, multe grupe de copii care se antrenau.

M-am schimbat și am rămas sus în tribune mai mult de jumătate de oră. Am mâncat o chiflă cu semințe, m-am hidrat și în timp ce așteptam să mi se usuce bine scalpul și părul mă uitam la cei care munceau jos, în bazin, fiecare în felul lui: copii mici, adolescenți, tineri, antrenori. Fascinant.

Apoi am ieșit afară să-mi continui aniversarea fisurii coastei printr-o alergare post-swim. Aveam picioarele tareeeee grele ..... era un soare nebun afară, ceva grade cu plus, câmpurile acoperite de zăpadă ... frumos, ideal, divin!
Și cum îmi plac călătoriile, am mers pe peste tot prin sat - podețul acela spre lac a fost cea mai frumoasă imagine a zilei, cu lacul înghețat, vegetația răsărind maronie direct din gheață .... de excepție! -, apoi am alergat cei 4 km spre DN1, am traversat, am intrat în Țigănești, am ajuns aproape de mânăstire și am făcut cale-ntoarsă. Așa, de agrement .... :-) 
Spre deosebire de cățeii de prin curțile orădene, cei din Izvorani sunt foarte vigilenți și zgomotoși. Cei care zăceau și dormitau alene prin rigole, mai ridicau așa o privire molcomă către mine. Probabil îi deranja zgomotul picioarelor sau probabil le luam soarele când treceam prin dreptul lor :-) și se temeau că pierd bronzul de februarie. În schimb, cei din curți - bine că erau ferecați! -, urlau de ziceai că nu știu ce se-ntâmplă!!
În timp ce alergam mi-am adus aminte de definiția pe care federația ne-o dă nouă, celor d-al de mine (cu joburi care nu au legătură cu sportul și cu participatul pe la curse de triatlon, bașca ceva antrenamente, să ne mai amuzăm și noi) și m-a pufnit râsul, recunosc. Sună într-un mare fel, totuși.

Deci alergare: 15 km/1h30min.

Am venit acasă și ......

am rămas indoor, trăgând ochiade către home trainer .....

Mi-era foame, evident. 

Deci asta era prioritatea nr. unu, să fac ceva de mâncare, că nu aveam.

Chestiile astea gospodărești mă încurcă cel mai tare :-)

Și totuși, jumatea a doua a zilei mele de sportiv de agrement m-a găsit pedalând. Tot de agrement, 30 de km/1h10min.

Cam asta fu o zi de sâmbătă din viața unui triatlonist de agrement.

47,5 km mișcare și 3h50min.

Piece of cake!

Dacă mă strofocam puțin, puneam de-un half ironman. De agrement, evident! :-)

Deci, fraților, dacă tot se cheamă ”agrement”, oare de ce nu excelează toată populația în d-alde astea?! Că românilor le place distracția, nu?

Hai, care se mai bagă, că e gratis la prima strigare!!
P.S.

Cred că știu de unde ideea cu ”de agrement”. Distanțele, timpul, traseul .... nimic din ziua de azi nu a fost planificat. Bașca că-s așa, teleleu de capul meu, fără antrenor. Știam vag că aș vrea să fac ceva, dacă tot am reînceput să mișc. Am zis că, cu coastă sau fără coastă, mai cânt și anul ăsta la un ironman :-))
Dar totul așa, în funcție de inspirație, pe cuvânt de cercetaș!