CN de duathlon 2014 - cum fu ca arbitru :-)

Văzut din prisma unui arbitru plasat la punct fix – respectiv la întoarcerea strânsă pe tura de alergare, la Piața Unirii, unde am staționat între 10:10 și 13:45 aprox. -, primul concurs de duathlon organizat de FRTRI în ”buricul târgului bucureștean” a fost o reușită.

 Cu ceva neconcordanțe și bâlbâieli pe capitolul comunicării ante-event, cu câțiva sportivi amatori care au declarat deschis că nu participă la acest concurs ca urmare a obligativității achitării unei nou-inventate ”taxe de licență” pentru amatori, concursul s-a desfășurat în condiții bune.
Locația din zona Bibliotecii Naționale pare absolut ideală pentru așa ceva. Soarele a ținut cu noi. Ceva vânt rece, care le-a făcut cicliștilor viața mai ….. provocatoare :-). Circulația complet oprită pe toată lungimea traseului.

Cum sâmbătă îmi petrecusem ceva ore pe antrenament (2,6 km înot, 18 km alergare și 50 bike) + ședința tehnică a arbitrilor (prelungită cu pregătirea unei părți din medaliile de finisher), schimbarea orei din noaptea spre duminică mi-a picat cum nu se poate mai prost. Planul era să ajung la locul evenimentului nu mai târziu de 7:30, dar cum noua oră însemna trezirea la 5:30, nu pot descrie ce efort imens a fost să părăsesc somnul la ora aia!! Am ajuns la Biblioteca Națională la 7:50, la ora 8 începea deja accesul în zona de tranzit a concursului și erau deja ceva concurenți prezenți. Totuși, destul de mulți au venit la ora când accesul în zona de tranzit ar fi trebuit să se închidă, adică la 9:30.

Minusuri observate din punctul meu de staționare:

- mult prea puține garduri separatoare pe alergare/ciclism. Fiind vânt, distanța prea mare între segmentele de gard metalic făcea ca banda legată între garduri să se ”umfle” fie pe banda îngustă de ciclism (spre finish), fie pe banda îngustă de alergare (de la start spre Piața Unirii). Plus de asta, banda se rupea ușor și oamenii treceau fără dificultăți pe dedesubt;

- zona de tranzit, deși generoasă, mi s-a părut extrem de vulnerabilă, mai ales pe partea unde dădea spre stradă și unde erau parcate mașinile. Doi-trei voluntari în zonă nu ar fi putut monitoriza zona și dacă cineva ar fi fost pus pe furat echipament, acest lucru nu ar fi fost imposibil. Am stat în zona de tranzit de la 8 la 9:50, verificând intrarea concurenților și echipamentul (frânele la bicicletă, prezența căștii, a numerelor de concurs), precum și plasarea lor la numărul atribuit. Intrau oameni și ieșeau într-o veselie pe sub benzile delimitatoare (din păcate, și aici au fost plasate inacceptabil de puține garduri de delimitare!), nu aveai cum să fii cu ochii pe toți. La un moment dat, din interior a ieșit un tânăr care mi s-a părut dubios prin atitudine: furișat și cu o glugă albă pe cap trasă de la hanorac, cu mâinile în buzunare, nu prea avea tangență cu imaginea generală. Am vorbit cu doi dintre agenții de pază plătiți pentru acest concurs, descriindu-le puțin mai detaliat pericolele de pe latura externă a zonei de tranzit, deși acest lucru ar fi trebuit să fie prioritatea lor, nu a mea. Mă uitam apoi la ei, după ce s-au mutat pe partea aceea, cum stăteau detașați și în continuare treceau oameni pe sub banda roșie, fără să fie opriți.

- segmentul de bicicletă de la Piața Unirii spre finish: mult prea îngust (doar o bandă de circulație);

- întoarcerea la alergare mult prea strânsă;

- poarta gonflabilă Isostar nu a putut fi montată în timp util la punctul de întoarcere de la alergare, băieții care veniseră cu ea având dificultăți mecanice, așa că, cu câteva minute înainte de start, le-am sugerat să renunțe, pentru că urmau să vină primii alergători.

- Înainte de terminarea concursului – mai exista o concurentă care mai avea o tură de alergare de parcurs și pe care eu chiar am admirat-o pentru ambiția ei de a termina această cursă!! -, văd o mașină de Smart Atletic rulând spre mine pe traseul de bicicletă (nu mai erau cicliști pe traseu aflați în concurs), trecând pe sub banda roșie – și dacă se rupe, ce?! – și parcând pe traseul de alergare chiar înainte de punctul de întoarcere. Mă uit cu incredibilitate la băieții din interior și mă gândesc: WTF?! Mașina oprește, patru portiere se deschid – ca-n filmele cu gangsteri – și patru tineri lucrători apar chitiți pe treabă, să strângă benzile, gardurile, conurile de delimitare ….. Cum chestiile astea mai brute se tratează bine între bărbați, am avut noroc cu … pfui, îmi scapă numele, e de la CPNT Brașov!! …. care a reglementat situația, oprindu-i pe cei patru mușchetari să demonteze infrastructura de concurs și să dea dovadă de puțin respect și pentru ultimul concurent (!!!!).

Pentru cei care nu știu – și pun pariu că sunt destui -, rolul unui arbitru pe traseu, deși uneori pare inexistent, are câteva obiective foarte bine conturate, acesta trebuind să:
- se asigure că se respectă regulamentul, mai ales pe proba unde arbitrează/la locul unde staționează (de exemplu, zona de tranzit) 
și că
- nu există comportament nesportiv sau, dacă acesta apare, este penalizat (agresivitate, vulgaritate, scurtături, acte de rea-voință etc.).
Din punctul meu de staționare se putea observa foarte bine mersul la plasă pe proba de ciclism, deși eu răspundeam de proba de alergare. Ca urmare, puteam anunța orice încălcare a regulamentului aferent probei de ciclism, care ar fi implicat penalizarea sportivului respectiv.
Arbitru, printre altele:
- rămâne nepărtinitor, deci nu se află acolo pentru a încuraja concurenții;
- acordă ajutor doar cu consimțământul concurentului, care astfel riscă descalificarea;
- preia abandonurile, anunțându-le la zona de finish/arbitrul de concurs - la mine s-a înregistrat un singur abandon, al unei tinere care părea să fie din Bulgaria;
- aplică penalizări, avertismente.

Deși oarecum frustrant, este totuși o experiență utilă să observi un eveniment din interiorul acestuia, cu atât mai mult cu cât provii chiar din rândurile sportivilor. Chiar și așa poți evalua anumite scăpări și te poți imagina în pielea unui concurent, înțelegând părțile unde s-ar putea resimți neajunsurile tehnice și organizatorice.

La Piața Unirii existau două treceri de pietoni: Una din direcția de scurgere a cicliștilor dinspre zona de start spre Piața Unirii/Constituției și una în zona fluxului de cicliști care trebuiau să intre pe segmentul îngust de traseu taman de la Piața Unirii spre poarta de finish. Cei trei polițiști plasați aici nu au avut deloc autoritate, jandarmii nu au intervenit niciodată în incidentele apărute cu cetățenii. A fost hilar și super-enervant să vezi atitudini de-a dreptul înapoiate și golănești din partea cetățenilor care nu aveau chef să aștepte la traversări. Am văzut scene incredibil de înțeles care s-ar fi putut termina cu accidentări grave, ca să nu spun mai mult (când un ciclist rulează cu 45/60 km / h și se lovește de un bătrân îndărătnic …. Imaginează-ți ce iese, care moare primul?!). Comentarii dintre cele mai nepotrivite (”Și pe vremea lui Ceaușescu era mai bine!” sau ”da să alerge în cimitir!”), 

injurii, 

reproșuri că de ce nu este anunțată populația capitalei (deși evenimentul a fost anunțat în mass-media), 

golănii din partea … unor golani, evident, 

glume de cel mai prost gust.

Pfuuuuiiiiii ….. la ce nivel degradant se află totuși educația …. deși de la generația celor de 60+ chiar aveam alte pretenții!!! Inutil de comentat. Mai venea câte donșoară care vroia să meargă și ea cu bicicleta pe unde alergau concurenții, că de ce nu se poate?! Altul venise lângă mine, că cică să vadă mai bine …. Că de ce nu se poate?! Un nenorocit pe bicicletă apăruse parcă din cer și intrase pe traseul de bicicletă și rula în sens invers concurenților ….. în timp ce câțiva dintre noi (eu, un polițist și un alt voluntar țipam la el să părăsească imediat zona de concurs!!). Absolut imposibil de gândit că există asemenea lipsă de respect și de disciplină, absolut intolerant faptul că reprezentanții poliției nu au nici o autoritate aproape …. Și că totul poate avea drept urmare moarte de om. Mă gândeam: dacă un concurs atât de scurt și de liniștit ca acesta creează atâtea comentarii negative și comportamente rudimentare, înseamnă că locuitorii acestui oraș merită doar un concurs zgomotos, de genul Formula 1, unde nimeni nu mișcă-n front, TOTUL ESTE BLOCAT pe mai multe zile, nimeni nu se odihnește din cauza gălăgiei creată de mașini și toți aplaudăm cu frenezie la o poluare suplimentară a aerului deja aproape inexistent, nu?

Deci, Campionatul Național de Duathlon: 

AȘA DA! :-)  

P.S.

Am văzut, de unde stăteam, toate perechile de picioare care întorceau la alergare :-). Copilași, cadeți, tineri, adulți, maturi. Este un punct interesant de observare și cred că nicăieri în economia cursei nu se concentrează mai multă ”disperare” de a nu se face cumva un pas în plus, decât la o astfel de întoarcere foarte strânsă. A fost o singură situație în care un concurent, probabil pentru a evita să cadă-n nas, a avut o mică pornire de a-l împinge pe altul, căci picioarele se îngrămădeau toate exact acolo în punctul care părea să fi devenit unicul Centru al Universului.