Fragment de moștenire românească negativă peste hotare....

Din păcate, treaba cu abonamentul de telefon nu merge chiar așa ușor.

După două zile, timp în care compania de telefonie mobilă a încercat să găsească informații despre mine - că de, am C.I. românesc! - și nu a găsit, fiind prea nouă aici, mi-a solicitat copia cardului bancar, dovada înregistrării în Austria și copia fluturașului de salariu.

M-am contrariat puțin, fiind totuși date prea confidențiale, și am început să întreb.

O colegă a fost atât de amabilă și s-a interesat de ce toate aceste formalități.

Așa că acum aștept o adeverință de la personal, cum că lucrez de 3 ani în concern, doar că am schimbat locația, că nu am datorii sau cine știe ce bube în cap și să vedem cât mai durează.

Telefonul, aparatul în sine, fiind pur și simplu comandat on-line, îl voi achita cash la livrare și nah ... deocamdată mă uit la el sau mă contectez dacă ajung în vreo zonă wireless.

Din păcate, deși austriecii par a fi în general, la nivel de societate, foarte deschiși și toleranți - detalii altă dată -, cartea de vizită a românilor începe cu doi termeni: înșelăciune/furt și corupție.

Iar cetățenii onești din România, ajunși prin țări d-astea, poartă în cârcă această moștenire, normal.

Și cică de ce vorbești urât despre România/români. Uite d-aia, printre multe altele!! Pentru că nu am nici o vină și pentru că, deși acesta este un exemplu absolut banal și irelevant, sunt băgată în găleata cu hoți și corupți care au dus acest răsunet mai departe, în toată lumea, transformându-l în brand de țară. Un brand de țară care cântărește mai greu și de care se scapă în secole, dacă se scapă, decât orice ”cel mai briliant inventator al lumii este român” sau ”cel mai mare vernisaj de pictură a fost câștigat de un român” și exemple d-astea, știți voi la ce mă refer. 
Update 23.05.2014:
Lucrurile s-au clarificat și totul e confirmat acum. Nici măcar nu mă supăr, pentru că, așa cum menționam anterior, nu am de ales decât să-mi asum această ”moștenire” lăsată de compatrioți.