Contactul cu …. antrenorul de înot !

Având în vedere că, contactul cu apa fusese deja stabilit (citește acest material), m-am trezit pescuită și introdusă unui – de fapt doi – antrenor de înot. M-am întâlnit cu ”pescarul” la ora șase, la Praterstern. Un cuplu plăcut, interesant, ea exuberantă precum s-a și prezentat pe FB, el mai liniștit. 

Am pornit toți trei pe biciclete spre locul faptei și Aaron ne-a dus pe un traseu ondulat și întortocheat, ca să ne mai arate un pic din oraș. Astfel am ajuns să văd și eu minunăția de mai sus ... Karlsplatz. O bijuterie, cele două coloane te lasă cu respirația tăiată în bucățele ....

Monique și Aaron, un cuplu undeva de vârsta mea, poate un pic mai încolo cu +, sunt și ei proaspăt aterizați în Viena, cu ceva diferențe – enorme, aș zice eu -, anume: 
Aaron, din California, a trăit în Viena deja vreun deceniu, cu ceva timp în urmă, apoi a ajuns în altă zonă – de munte – a Austriei și acum a revenit aici cu Monique, originară din Allgäu, Germania.

Tipa are un business de coaching, din ce am înțeles, deși de pe FB mi-a spus că totul e just for fun .... când de fapt ea e din categoria elite, fără îndoială! 

Tipul e adânc involviert (sic!) în ironman stuff, dar tot așa, ca și mine, mai mult după ureche. La finalul sesiunii de azi, antrenorul zice: ”Ca să pot să fac un plan de antrenament, am nevoie de la voi de:
1. Planul de antrenament pe care l-ați urmat în sezonul trecut,
2. La ce curse ați fost și ce rezultate ați avut (timpi),
3. Să știu că în acest sezon nu mai mergeți la nici o competiție.”

What?! Or .... WTF??

1. No training plan, really.
2. Aici fiecare cu ale lui.
3. Aaron zice: mai am 3 half IM anul acesta. Eu zic: și eu două.

Fază la care antrenorii, amândoi, se uită unul la altul și pufnesc:

”În viața mea nu am auzit că cineva merge la ironman fără un plan de antrenament, tu Anca, zici că anul trecut nu te-ai antrenat deloc la înot din cauza alergiei, anul ăsta cu pauză totală de la finalul lui martie ..... voi chiar vreți să vă omorâți, din ce-mi dau seama! Ce timp ai scos la ironman?” Nah, că mi-e ”frică” să spun ... șaișpe ore, să trăiți! ”Oh .... gut! Dacă ziceai nouășpe .... nicht gut!” :-)

OK, trecând peste umorul pe seama ignoranței și inconștienței noastre, treaba e destul de serioasă!! Pentru organism. Pentru corp.  Mentalul a luat-o înainte, euforic, uitând corpul, materia. Nu e bine. Este deja al treilea antrenor aici care-mi spune că ce fac io e moarte lentă, dar sigură. Pentru oase, pentru mușchi – care mușchi?!! ”Tu, Anca, dacă nu pui ceva carne, ceva mușchi pe tine, nu am ce să fac cu tine.  Ai nevoie de antrenament special de forță. Uită-te aici la umeri, nu ai pic de mușchi, ești toată o grămadă de oase! De ce crezi că înaintezi atât de lent în apă? 
Pentru că nu ai musculatura bazinului antrenată, bazinul tău se mișcă în apă precum o rață. Trebuie să se miște corpul de la bazin în sus. Ești fulg, te suprasoliciți.” Și vru să știe câți ani am .... un pic rușinată am zis (47), fază la care omul s-a dat un pas înapoi: ”Chapeau!” - raportat la faptul că mă ocup de triatlon de doar 3-4 ani, la un nivel super-hobby, nici măcar de sportiv amator.

OK, partea bună a fost că nu m-a trecut în bazinul pentru bebeluși :-), adică măcar știu să înot și chiar am ceva viteză de deplasare. Nu am tehnică. Știam. Cele 2 luni de antrenament cu antrenor, făcute în București în 2012, se dovedesc a fi fost inutile.

Principiile explicate aici și abordarea diferă într-o manieră incredibilă. 
Se merge în profunzime. Se merge pe "langsam-langsam, aber sicher!" = încet-încet, dar sigur! (și la muncă funcționează același principiu!!, nu hei-rupismul balcanic.)

Se analizează cotul, partea inferioară a segmentului brațului de la cot spre încheietura mâinii. Etc. etc.

Știu să respir, știu să țin capul în apă, dar .... nu simt apa cu antebrațul.  Dacă nu simt apa, nu o pot îmbrățișa și nu mă pot ajuta de ea. Și atunci ea nu se împrietenește cu mine.
Săptămâna trecută, după o discuție cu un alt antrenor, acesta mi-a spus clar:

”Antrenez pentru ironman după ce ai următorii timpi, de regulă: 

- Triatlon sprint: 1h15min

- Triathlon olimpic: 2h30min. 

După care urmează o perioadă de aprox. 2 ani de antrenament specific.” DOI ANI!

Oricum, ca să nu pălăvrăgim aiurea: e prea târziu la 47 de ani, ca femeie, să mai fac schimbări majore. Să vrei să câștigi în timp și performanță de la vârsta asta este o utopie, având un istoric ca al meu.  Ar fi posibil cu o altă viață, adică fără program de lucru de X ore la birou, în fața monitorului.

Ca urmare, s-a rezolvat: NU SE POATE, TOO LATE, BABY!!

Concluzia mea personală, pe moment: nu am bani să investesc în povestea asta cu antrenamentele, cel puțin nu anul acesta, așa că .... continuăm în linii mari ca și până acum. Mă refer la ultima lună de zile, pentru că aici am spațiu și mă pot da cu bicla gratis, pot înota vara în Dunăre, gratis și pot alerga oricând, gratis.

Despre locul de antrenament .... Schönbrunnerbad ..... e inutil să comentez, imaginile VORBEȘTE de la sine .... e paradis!

Apa nu are clor, singurul bazin din Viena fără clor. Nu am cuvinte să descriu cum se simte ..... bazinul e îmbrăcat cu o foaie de tablă, presupun că este un metal special. Doamne, unde m-ai adus ... că m-apucă plânsul!!!! 

Am ajuns acasă după ora 23, străbătând cu stoicism și palpitații un segment de Donau Insel prin beznă. Weird, weird, weird .....