Mittwoch, 31. Dezember 2014

Bilanț sportiv 2014

Bilanțul 2013: anul curselor "gigant", 
Bilanțul 2012.


2014 a fost un an supra-exploatat, participarea la curse de anduranță continuând într-un context doar aparent propice.
În primul rând, anul a debutat cu probleme ale tensiunii arteriale.
Sau mai degrabă a debutat cu o lene incomensurabilă. 
De fapt mint, vai de mine! 2014 a debutat practic cu o alergare solitară de 15 km la miezul nopții de 31 decembrie 2013, printr-un Herăstrău pustiu, trist până peste toate, cufundat în ceață și beznă. 
(da, deci cam așa de zăpăcit și amețit a arătat tot 2014, do not worry!) 
Ianuarie a însemnat lectură sportivă la greu și recenziile se află pe blog, enumerate frumos. Lecturi interesante.
Apoi a urmat chestia aia haioasă a federației de profil, cu ”triatloniștii de agremenent”. 
Jumătatea lui ianuarie mi-a făcut cadou o fisură de coastă.
La finalul lui ianuarie abia dacă acumulasem 118 km alergați de colo-colo, 406 km pedalați pe home trainer și aproape 3 km alergați prin apă, prin ”chiuveta” din Marriott, că altfel nu pot denumi piscina aia cu o lungime de aprox. 15 m - materiale relevante pe blog (ianuarie 2014).
Februarie a însemnat, pe lângă continuarea lecturilor, 129 de km alergați și un avânt extraordinar, având în vedere fisura și durerile.
Martie mi-a adus prima experiență ca oficial al federației. Și primul concurs al anului: Pegas Duathlon Buftea 2014
Și martie mi-a adus și primul pas finalizat (început în februarie) către împlinirea unui vis: schimbarea de țară.
Per total, 160 km alergați și o condiție fizică aproape excelentă. Eram foarte optimistă pentru cursa de ironman de la Oradea și obiectivul era de 14 ore.
Aprilie a însemnat reorientare totală, sportul devenind practic inexistent: doar 12 km alergați per total și vreo sută de km pe bicicletă, colindând orașul cu diverse treburi de rezolvat.
Mai a venit cu mulți km la volan și începerea unei noi vieți. Limbă, peisaj, muncă, colegi, locuință, hrană, program de viață - totul s-a schimbat.
La finalul lunii am simțit o acută oboseală emotională.
153 de km alergați anevoie și aproximativ 610 km pe bicicletă în drum spre servici și prin ture de descoperire a împrejurimilor. 
Au apărut și primele competiții din afara României:
Vienna City Triathlon fusese gândit ca un half-ironman, dar din cauza condițiilor meteo și a inundațiilor parțiale ale Insulei Dunării din Viena s-a transformat într-un duathlon hibrid. Prima medalie și cupă de podium.
austrian-biggest-ladies-run mi-a adus o cursă excelentă de 10 km (41 min.) 
Junie a fost o lună a deciziilor neinspirate. Mă refer la participarea la un concurs de triatlon de anduranță care clar nu avea ce să mai caute în calendarul meu competițional din 2014.
ironman-romania-la-limita-imposibilului
a fost cea mai nefericită alegere a anului și nu doar din prisma rezultatului sportiv, ci mai mult din cauza încărcăturii emoționale negative per ansamblu. A fost o experiență cel puțin ciudată pe care am analizat-o retroactiv destul de des și de fiecare dată am ajuns la același rezultat.
117 km alergați, 
6,5 km înotați în Dunăre și 
790 km pedalați. 
Exceptând deplasarea la Oradea, iunie a fost plină de ture de descoperire și blogul conține povestirea fiecăreia în parte.
Julie a continuat cu lingerea rănilor sufletești și cu procesul de descoperire și acomodare, ture lungi și interesante de bicicletă, vise împlinite de călător.
141 km alergați,
  11 km înotați în Dunăre,
915 km pedalați.  
Alergarea continua să rămână codașă. Adevărul este că renunțasem la ideea de ”antrenament” - era anul descoperirilor, al fotografiilor, noilor impresii, turelor spontane și neplanificate geografic.
August a fost un tur de forță, cu 
Eisenman - triathlon in Litschau, half ironman distanz
- prea cald, înotul prea lung, o cupă frumoasă la final
Urmat la două săptămâni de un olimpic
Triathlons-trilogy-in-8-days 
urmat a doua zi de un IRONMAN 70.3 extrem în Zell am See și acesta urmat apoi în următorul week-end de un full ironman în Podesdorf (!!)
695 km pedalați,
132 km alergați,
  12 km înot.
Din septembrie am intrat în hibernare din multe puncte de vedere și ce au însemnat următoarele trei luni nu are nici o legătură cu sportul.
Per total pe 2014:
2.300 km urban bike (ture ușoare și deplasatul home-office-home) 
2.900 km speed bike (inclusiv competițiile) 
   613 km pe home trainer (ian-aprilie)
     17 km cu mtb.
1.238 km alergare
  75,6 km înot 
   101 km skaters
     20 km nordic walking.
La bicicletă distanța a crescut considerabil (cam cu 1.500 km mai mult decât în anul precedent), la alergare distanța și calitatea alergărilor au scăzut dramatic (cam cu 400 km mai puțin decât în 2014 și nici o îmbunătățire relevantă a anumitor timpi).
La înot e destul de clar, de la 10 km pe an am ajuns la 75 km. Timpi mai buni în competiții, dar deveniți irelevanți într-o țară unde competițiile au alt nivel de performanță sportivă individuală.
Planuri pentru 2015? Pauză. Asta da provocare!!!

Cea mai gravă boală

a ființelor vii este ..... nu, nu cancerul. Nu SIDA. 
Cea mai profundă boală, cea mai complexă afecțiune de care poate suferi o ființă este SINGURĂTATEA. 
Singurătatea, poate nu atât de complexă și pregnantă la animale, este o boală necatalogată, nerecunoscută, este un subiect aproape tabu, despre care mai ales cei afectați se jenează să discute. Mai degrabă discută despre pornografie decât despre singurătate.
Să recunoști că ești singur este, mai devreme sau mai târziu, recunoașterea faptului că ești bolnav. Nu că ești defect sau anormal, ci pur și simplu bolnav.
Englezii au doi termeni foarte sugestivi: alone și lonely. Ei bine, eu despre lonely vorbesc, nu despre alone. 
Germana are și ea doi termeni: einsam și allein(e). Ei bine, eu despre einsam vorbesc, nu despre allein(e).
Franceza, italiana, spaniola au și ele doi termeni bine definiți. În românește nu regăsesc termenul potrivit pentru că româna are doar singur. Una e să fii singur acasă și una e să trăiești de unul singur, să nu stabilești legături de suflet cu alții. 
Poți să ieși uneori cu colegii sau cu un prieten în oraș, la un film sau la cumpărături, dar în esență, la final te duci acasă unde nu te așteaptă nimeni și ești singur. Totul începe dimineața cu singur și se termină seara cu singur, iar atunci când nu ieși din casă să fii la școală sau la muncă, ești singur. În concediu singur. În week-end singur. De sărbători singur. Deciziile trebuie să iei singur. Cheltuielile trebuie să le suporți singur. Mănânci singur. Te motivezi singur (dacă poți!). Dormi singur. Bolești singur. Te duci la film singur. Călătorești singur. Un mare S atârnă de tine mai tot timpul și de la un moment dat arăți precum un S. Arcuit, aplecat - la propriu și la figurat -, uitat de toți, inclusiv de tine.
Despre această singurătate vorbesc.
Singurătatea în care cel mai greu de suportat este .... să te bucuri de unul singur.
Desigur, să fii bolnav de unul singur este în  sine una dintre cele mai profunde traume și o experiență de genul acesta te trage și mai la marginea prăpastiei. Să renaști din astfel de traume pe parcursul mai multor ani este deja o forță supraomenească, ca să nu o denumesc paranormală. Mulți dau kix și nu e de mirare. 
Nesingurii încearcă în general să arunce consolări stupide, precum: ”Lasă, că ce nu te omoară, te-ntărește.” Și la final râd. Nu-și dau seama cât de cretină devine această afirmație spusă în fața unui bolnav de singurătate. Totuși, cel singur va trece peste acest handicap al lor, că doar nu va strica relația cu ei doar din cauză că ei nu sunt capabili să priceapă ceva prin care nu au trecut niciodată.
Da, sigur ... nu toții singurii sunt și bolnavi de singurătate - este o precizare importantă.
Singurătatea, ca boală, are o evoluție extrem de lentă. În principiu, este probabil cea mai lentă evoluție a unei boli.
Unii se bucură de statutul de singurătate. La început. După care, simt că le lipsește ceva. Își dau seama cam ce, dar nu li se pare demn de luat în seamă, așa că improvizează și intră într-un ritm artificial de viață. Seara sunt prea obosiți pentru a-și mai da seama de starea lor. Fie se aruncă într-un ritm nebun de muncă, fie se aruncă la băutură, la droguri, la sport dus la extrem, la jocuri de noroc. 
Timpul trece, organismul se consumă. Dar la un moment dat vine și inevitabilul. Boala!
Singurătatea ucide spiritul. 
Singurătatea acrește.
Singurătatea, dacă e lăsată de capul ei, înrăiește.
Singurătatea netratată devine un handicap.
Caci depresia este un handicap, ca orice boala.
Singurătatea nu se tratează cu rețele sociale pe internet.
Singurul leac pentru singurătate este găsirea unui suflet pereche sau a mai multor suflete pereche. 
Găsirea unor alți oameni, la fel de singuri și de disponibili, la care te poți duce pe neanunțate. În fața cărora te poți expune fără teama că vei fi judecat, invidiat, exploatat, folosit.
Un alt efect nefast al singurătății este vulnerabilitatea. 
Să fii vulnerabil este periculos.
Singurătatea îneacă.
Singurătatea sălbăticește.
Singurătatea primitivează.
Singurătatea distruge. TOT.
Deformează.
Urâțește mai mult decât bătrânețea.
Îmbătrânește.
Crează monștri uneori.
Dar este preferabilă falsei socializări, falselor prietenii. Singur în cuplu este o traumă ascunsă cu multe fațete. Unii preferă trauma asta, de frică. Nu știu ce să înceapă cu ei și cu persoana lor, pentru că nici măcar nu se pot percepe ca entitate singură. Se simt dezechilibrați singuri. Nu pot dormi singuri. Cu oricine alături, peste sau dedesubt, dar sub nici o formă singuri în pat :-)
Nu există ”mai bine așa”, fiecare cu preferințele lui.
Am susținut mereu că singurătatea nu este un statut pe care ți-l alegi de bună voie și conștient. Este un statut cu care te trezești de la un moment dat. Unii se nasc singuri. Sunt milioane de variante, desigur, povești de viață sunt mult peste imaginația majorității dintre noi.
Acum, după ultimele evenimente din viața mea, tind să cred că și singurătatea ține de vizualizarea proprie. Cum te vizualizezi, cum îți dorești ceva. Sunt omul care a avut și are parte de transformarea în realitate a unor vizualizări care au părut a fi inexplicabile la momentul apariției lor și pe care le-am înțeles după ce au devenit fapt real și palpabil. Mă consider un individ norocos pe planetă, pe drumul ăsta al vieții, tocmai din prisma acestor experiențe și trăiri.
Îmi spunea cineva de curând, amar, că degeaba am fost în Himalaya, că nu am priceput nimic din spiritualitatea locului. Și că el, deși nu a fost mai departe de casă decât de câteva ori și în locuri absolut pur turistice (mă rog, e mai mult de povestit), a ajuns spiritual în Himalaya de mult mai multe ori decât am făcut-o eu și că trăirile lui au fost mult mai profunde decât voi fi eu vreodată în stare să înțeleg. I-a scapat din vedere ca prima mea incursiune fizica in tinuturile inalte ale Podisului Tibetan - decembrie 2008 - ianuarie 2009 - a fost practic si prima materializare a unor vizualizari personale vechi de sapte ani! Asa cum i-a scapat din vedere faptul ca nu Himalaya este definitia spiritualitatii, ci interiorul nostru personal care se poate manifesta oriunde ne aflam, daca dezvoltam capacitatea asta (!!!!)
Deși cunoșteam tendința de supraapreciere a persoanei respective, nu am putut să nu mă declar din nou uimită de cât de complexă și nevindecabilă poate fi la unii o anumită variantă de prostie și snobism intelectual sau spiritual. Oameni care uită și care indiferent de cât de des le explici anumite principii și valori, ei nu pricep, nu le înțeleg. Sunt opaci și imuni la orice. Și sunt mai fericiți decât tine, pentru că .... ”fericiți cei săraci cu duhul”, cei care nu pricep, printre altele, este că a ține la cineva din tot sufletul înseamnă a-l căra cu tine toată viața, indiferent ce. 
Încercați să nu fiți singuri, dar nu cu orice preț (!) 
Cine nu reușește, atunci trebuie să învețe să se iubească și să nu se plictisească cu sine. Oricum, orice ar face, la final tot la singur revine, e o chestiune de timp și atât. Căci unii obosesc să se suporte chiar și pe sine :-)
N.B.
Materialul de mai sus mi-a fost inspirat mai degrabă de câțiva oameni singuri pe care i-am cunoscut aici, în ultimele săptămâni. Un tip căsătorit, dar singur. Și un tip necăsătorit și foarte singur. Două tipe singure, dar ocupate cu diverse și aparținând de generații diferite. Și eu, desigur :-)

Sonntag, 28. Dezember 2014

After Christmas 2014_02

Today I can say the winter is here! At 8 a.m. it was snowing so nicely ..... fabulously .... snow round snowflakes, frozen, which then became bigger and bigger and fluffy :-)
As the cat looked at me like a sad beggar I thought he would might go outside for half and hour or so, so I dressed me up and I took him for his second meeting with the snow. The first one was in January this year, in a terrible frozen windy evening in Bucharest and he did not enjoy it, he cried.
The same now .... he is very funny walking on snow :-)
 As he did not enjoyed I let him going back in house, of course :-)
After breakfast I took my bike and thought I go to the Danube to see the landscape, nothing big. And the distance is short, about 2,2 km only.
Cloudy and white, heavy sky, windy on the bridge. The bridge is about 300-320 m long.
I returned, but not directly home, going on the frozen road along the Danube to Korneuburg. As I realized it would be a nice day to bike little bit longer, I decided to go back home and change in a more appropiate wardrobe.
So, rode back the 2 km, changed my clothes and on the road again :-)
 Frozen, slippery ... I managed not to fall down :-)

 Pretty expensive, but great job these tires (wiggle.de, bought last summer, about 40 euro each, if I remember right!)
 Here are already many traces from other bikers and they are all frozen, so it is more dangerous, so .... slowly, no speed, about 15 km per hour only!

 Entering the woods

 Spectacular views ....




 Kraftwerk Greifenstein

After 2 hours, 25 km and many pictures I reached my home again.
The cat definitely did not want out again!! He found a spot only of himself and did not came to cry as he heard me coming back home, which is pretty unusual !!!
So, plans for New Year's Eve?
I have at least two different options for 31st of December:
1. I subscribed yesterday evening on the waiting list of the Opera House. If I am lucky, I get a ticket to see the "The Bat" (die Fledermaus) by Johann Strauss.
2. If I am not lucky .... running on Danube Island or going through the Old City of Vienna half a night ... there are hundreds of events in Vienna during the last night of the year!!!
I also tried to find a ticket for a Waltz dance location .... but everything is sold out, of course!!! (ausverkauft)

Samstag, 27. Dezember 2014

After Christmas 2014 _01

I cannot run anymore, but soft biking is still working ..... so today, the first snow here :-) and -5°C.
I went outside just because I had to buy food for Mr. Cat.
And .... voila!
Too warm although .... or my fever was too high ...
About 12 km and many pictures ...

 No idea where am I and to where the road is leading .... but my home should be somehow to the right ....
 Softly downhill, narrow path ....



 Absolutely idyllic and peaceful ...

 Stammersdorf - one of the most important and largest winegrowing areas und hier ... and here is the "Heuriger Straße" - in English something like "winery boulevard" - and I suppose that in summer the place is overcrowded as it offers a special flair, good and various wines and food. It looks really, really ..... different!!
 So, these almost impulsively small adventures are fantastic! My head frozen, but at least I had the winter gloves with me.
Wonderful. Now I am back home with my fever :-) It is probably a state of mind :-))
While Vienna has "shopping fever", I am trying to run away my fever going outdoor .... 27th of December is considered to be the day of the largest commercial profit, as most people are going shopping after Christmas, solving their vouchers they got as Christmas gift, changing products and so on.
I bought food for my cat :-)