Despre a doua experiență ca TO, citește aici: Wheel Station Chief_Campionatul European de Duathlon_Weyer, August 2014
Despre a treia experiență ca TO, citește aici: Bike_IM 70.3 St. Pölten, 17.5.2015
Despre a patra experiență ca TO, citește aici, acum :-)
După a zecea nu le mai înșir :-), probabil fac un blog separat (!)
Deci, după superba experiență din St. Pölten, cu doar două săptămâni înainte, după o noapte de insomnie, la ora 5 părăseam cu greu așternutul mototolit. Din motive se pare tehnice, până aseară la ora 22 nici măcar nu mai credeam că azi voi fi necesară, responsabilul cu comunicarea ..... având alte priorități. Așa că, deși pe 24.05. cerusem informații (program, zonă atribuită), aseară pe la zece am scris din nou și mi s-a răspuns că ”sigur că ești pe lista pe care am trimis-o tuturor!!”. Na ja, OK, nu am primit nimic, deci vin, dar aș vrea să știu la ce oră, unde exact și pe ce segment am fost repartizată (informația e necesară oricum, dar cu atât mai mult cu cât ajungi la fața locului și te pomenești că ești arbitru pe segmentul de bicicletă și tu nu ai la tine echipamentul minimal, adică casca și, în funcție de vreme, niște pantaloni rezistenți la vânt și ploaie. Jacheta pe care o ai de la federație este impermeabilă și îndeajuns.). Mama-mia, când mi-a zis că la 06:45 să fiu acolo, parcă m-a bătut cu urzici pe pielea udă!! Că cică la ora 7:00 e ședința tehnică cu oficialul ITU, deci musai!!
Deci la 05:50 plecat de-acasă, pe bici, 12 km, ușurel, că doar nu vrei să ajungi transpirat și obosit.
La 5.30 încercam să mănânc ceva răcoritor și vesel:
Și am reușit să îngurgitez una felie de pâine cu unt și vreo zece căpșuni. La 05:55 o tuleam pe ușă. O zi absolut superbă, se luminase de ziuă, păsărelele ciripeau, iepurii săreau pe insulă, un fazan alerga și el prin tufișuri. Superb, mă chinuiam să nu pedalez în onduleuri și să nu adorm .... hai că mi-a ieșit și la 06:50 mă alăturam grupului modest de arbitri. Ședința tehnică tocmai începuse (mai devreme!!!), se striga catalogul :-)
Eram repartizată ca asistent pe segmentul de înot. O nouă misiune, o nouă experiență, abia așteptam să văd ce am de făcut. Ceea ce e bine și educativ și interesant este că nu ai un post fix. Treci prin toate. Deci acum venea vremea să fac cunoștință cu proba de înot văzută din alt unghi decât ca sportiv.
Când am auzit că trebuie să mă sui într-o barcă și să mă duc în larg, să supraveghez de una singură cele două geamanduri pe lângă care trebuiau să înoate disciplinat sportivii ..... auoleu, cum singură? Și ce fac dacă taie unul din traseu? Nu ai nici o șansă singur la înot să identifici, să sancționezi .... ce glumă bună!!
Acum, când scriu, după ce a trecut ziua și am fost pe teren între orele 8 și 14:30, fiind multe starturi, concluzia mea este că dacă nu filmezi punctele de întoarcere șansele ca unii să taie din traseu fără să fie observați sunt foarte mari. Singura șansă să îi avertizezi și să îi notezi este să ai câte doi arbitrii la fiecare geamandură. De ce doi? Foarte simplu:
Câte unul pe dinafară și câte unul pe dinăuntru. Dacă există un singur arbitru pe dinafară și vede 1-2 sportivi că taie traseul, nu are ce să facă. Dacă sportivul taie din traseu, adică evită să ocolească geamandura, el rămâne în interiorul dreptunghiului. Deci arbitrul nu poate ajunge la el, căci între barcă și înotătorul din interior este șirul de sportivi corecți care muncesc pe traseu și este și firul dintre geamanduri.
Este inutil să spun ce sentiment urât apare când vezi că din câteva sute de sportivi mai apar unii care trișează ostentativ. Pentru că se vede foarte clar când este doar o eroare, o rătăcire și când este o trișare intenționată.
În cadrul evenimentului a fost inclusă și Cupa Europeană de Triathlon pentru Juniori.
Startul fete a fost la 8:30, băieții au fost la 10:30.
Fetele mai disciplinate și mai înșirate pe traseu aveau de înotat o tură, băieții plini de hormoni s-au ținut la grup compact și au fost extrem de ”furioși”. I-am văzut venind de pe segmentul de bicicletă în T2 .... mama-mia, ce spectacol!!!! Nu a venit un singur ”primul”, ci un grup de 42 de juniori!! După aproape două minute au mai intrat în grup compact cam 15 juniori, după alte aproape două minute alți 10. Ziceai că sunt legați între ei. Foarte spectaculos.
Din T2 a plecat primul un american înalt. A plecat tare, mult prea tare. Era urmat la jumate de minut maxim de următorii care se scurgeau cascadă. Impresionant spectacol!
Americanul nu a prins podium, a ajuns pe locul patru la finish.
Revenind la treaba mea totuși:
Cu o oră înainte de fiecare start se ia temperatura apei cu un dispozitiv special.
Se ia la adâncime, se ia în zona geamandurilor, deci în larg, dar și în apropiere de mal.
La 7:30 apa Dunării avea 15,7°C. La 9:00 temperatura era de 15,3°C, iar în aer aveam 21°C.
La 7:30 făceam cunoștință cu barca. Barcă electrică de la un centru de închiriat bărci și ambarcațiuni cu pedale. De un an îmi tot doream să dau și eu 20 de euro pentru o oră de plimbare pe Dunăre, dar niciodată nu mă îndurasem de bani. Uite că acum aveam ocazia să o fac gratis, ce minunat!!
M-am dus în larg ca să exersez. E destul de important, că schimbarea direcției are loc cu întârziere și e vital să stăpânești foarte bine ambarcațiunea, altfel riști să intri în sportivi sau în geamanduri!! Îmi povestea TO Chief Swim că a fost tot pe înot la un alt triatlon unde bărcile erau mai lente decât înotătorii!! Aici nu a fost cazul, am ales varianta mai rapidă, deci am avut noroc totuși.
La 8:15 porneam spre geamanduri să aștept startul care se dădea la 8:30.
După ultima junioare am revenit la mal, aveam pauză și am căutat o sticlă cu apă. Aerul devenea parcă mai rece oarecum.
În T1 arbitrii desemnați să supravegheze acolo verificau cutia fiecărui sportiv și făceau fotografii acolo unde lucrurile nu erau așezate cum trebuie, regulile fiind destul de stricte și penalizările la fel. Profesioniștii știu asta foarte bine.
La 9:45 am pornit din nou spre larg, eu cu bărcuța mea :-) Urmau juniorii care luptau pentru cupa europeană. Era aproape friguleț, deși soarele bătea.
Băieții au înotat în grup compact, așa că mi-am terminat misiunea destul de repede și reveneam iar la mal, fără incidente. Nimeni nu a atacat pe nimeni, nimeni nu a încercat să trișeze. Foarte fein.
Ca arbitru pe proba de înot lucrezi împreună cu echipa de salvamari. Înainte de primul start am discutat cu șeful echipei de salvamari, Matthias. Rolurile sunt foarte stricte. Dacă un salvamar vede un sportiv că trișează, nu e treaba lui, nu face nimic, nu comunică nimic. Dacă un sportiv vrea să renunțe în timp ce se află în apă, e treaba ambarcațiunii de salvamar să-l ducă la mal. Dacă sportivului i se face rău lângă barca arbitrului, în caz de nevoie arbitrul îl ia în barca sa. Dacă nu e atât de grav, cheamă un salvamar. Cum? Păi cum se poate, de regulă sunt destul de mulți pe traseu și se ține contactul vizual. Se fac semne, se strigă. Fluierul e doar pentru a atenționa sportivii.
Nu arbitrul are datoria să stea după ultimul înotător, ci echipa de salvamari. Arbitrul trebuie să comunice șefului de cursă sau șefului arbitrilor din T1 că ultimul sportiv a ieșit din apă (îi dă numărul de concurs). Comunicarea se face prin talkies (dacă ai noroc, chiar funcționează!).
La 11:15 plecam din nou în larg, urmau starturile ”categoriei cu probleme”, adică Age Groups, unde unii nu știu regulile, alții le știu, dar le ignoră, alții trișează pur și simplu pentru că așa vor mușchii lor.
Erau cei de la Sprint, deci 750 m, o singură tură.
Aici a fost cu trișare intenționată, cu abandonuri. Ultima concurentă a ieșit din apă după 40 de minute. Nu am văzut niciodată pe cineva să înoate cu atâta greutate. Totuși, nu a abandonat și toți - au și salvamarii - ne-am uitat la ea cu admirație. Unul dintre salvamari a zis: ”Da chiar că merită să ajungă la finish!!” Nu știu dacă a continuat cu bicicleta și alergarea și nici nu știu dacă mai putea să continue, depășind cu mult timpul limită.
Cum TO Chief Swim plecase, am preluat din atribuțiile lui și am mers în urma ultimei concurente care a ieșit din apă să anunț că proba de înot s-a încheiat, toți sportivii sunt la mal.
După care a urmat pauză pentru mine, să merg la toaletă (în barcă chiar ești blocat rău cu chestia asta!!), să beau și să mănânc un sandwich.
Apa rămăsese sub 16 grade Celsius, dar în aer aveam peste 23 și mi-era deja prea cald. Eram și foarte obosită, dar happy, era o zi minunată și chiar m-am surprins neregretând că nu putusem să iau startul și anul acesta.
A fost o decizie bună să nu mă înscriu, mai pierdeam și aici niște bani ....
Urma ultimul start de la 13:30, Age Groups pe distanța olimpică, start în valuri.
Asta înseamnă că oamenii sunt colorați diferit în funcție de vârstă, căștile de înot diferențiindu-i. Starturile se dau la distanță de 2-3 minute, nu este neapărat o regulă universal valabilă. Depinde de cum e dinamica valului. Arbitrii care sunt acolo la mal, responsabili cu alinierea și startul, apreciază pe moment dacă s-a creat loc pentru următorul val. Depinde de spațiul avut la dispoziție și de numărul de participanți.
1500 de m aveau de înotat, deci două ture.
Ultimii doi au ieșit din apă după aproape o oră și cu siguranță era primul lor triatlon. Doamna nu reușea deloc să se elibereze de neopren și intrase într-un fel de panică. Era grecoaică, un bărbat din public o încuraja și îi tot spunea ceva. Iar ea, în loc să alerge pe trepte în sus spre T1, se învârtea pe loc și tot încerca să-și dea jos neoprenul. Nu aveam voie să o ajut. Fata de la salvamar care o ajutase să iasă din apă a ajutat-o până la urmă, ceea ce înseamnă practic descalificare. Nu am notat chestia asta, mi se părea absolut inutil, doamne iartă-mă, era ultima concurentă, la ce să o descalific?! Dacă se încadrase în timpul limită pentru proba de înot era liberă să continue, dacă mai era în stare.
Și cu asta treaba mea era terminată practic.
M-am uitat la teribilul haos din zona de tranziție și am remarcat din nou uriașa diferență dintre sportivii profesioniști și cei amatori :-)
Am mai stat aproximativ o oră să văd spectaculoase finish-uri și tot felul de nebunii, atmosfera fiind destul de încinsă. După care, târându-mă la propriu de oboseală, am plecat să-mi iau bicicleta, să-mi mai iau câteva lucruri din birou și să o iau agale spre casă, căci aveam drum luuung rău!!
Era ora 15 când mă târam pe lângă bicicletă, fiind destul de încărcată cu diverse, când mă aud strigată pe nume. Încetinesc și întorc privirea spre stânga, în slow motion. Era Matthias, băiatul blond care răspundea de salvamari. Că hai, nu vii să bei o bere la noi?
Și m-am dus. Mi-a prezentat în detaliu sediul lor și colegii și am stat frate o oră la povești și am mai aflat câte una, câte alta. Băieții nu sunt plătiți, o fac din plăcere. Există Salvamari Viena care are tarife, desigur, dar cu banii încasați se asigură funcționarea organizației. E ca la pompieri, oamenii o fac din plăcere, din pasiune, nu sunt plătiți. E muncă voluntară. Dar am aflat că aș putea să fac niște cursuri la ei, să îmi iau niște brevete. Plătesc o sumă modică de membru și pot merge la evenimente, așa cum merg și ca arbitru.
Indemnizația noastră de arbitru ne ajunge de un prânz minimal, nimeni nu trăiește din asta. O facem din plăcere practic, fiecare își știe motivele lui.
După o oră m-am despărțit de Matthias și a rămas că ținem legătura. Merci de bere :-) Nu mai purtam uniforma de arbitru, deci aveam voie să beau bere în aer liber :-)
Și am plecat mai departe pe drumul meu. Mă gândeam că în două ore ajung .... se înnorase puternic și se anunța ploaie cu siguranță.
Am ajuns la capătul insulei, adică după zece km și am luat o pauză .... abia mă mai țineam pe picioare.
De aici mai aveam cam doi kilometri jumate, deci am continuat cu sârg.
Ajung acasă și văd că la ”Grădina Cimitirului” era ceva interesant organizat. Am dus lucrurile acasă și m-am întors pe jos, e la distanță de 200 m de mine.
Era un fel de târg ayuverdic cu ceaiuri, esențe, mirodenii din Himalaya, Egipt .... Și mi-am imaginat că din 100 de euro pe care îi aveam asupra mea, ca parte din terapia pe care o urmez, aș fi putut cumpăra orice aș fi vrut de acolo :-)
După care mi-am amintit că aveam nevoie de cameră nouă pentru mountain bike-ul meu, deci am făcut un mic ocol în plimbare și am intrat la Bauhaus. Am cumpărat camera și un coș pentru pisoi, să vedem dacă am succes cu el ....
La ora 20:00 dormeam!!!
Concluzii rapide:
E chaos, e foarte mult chaos în culisele unui eveniment sportiv. Lacune imense de comunicare. Trebuie să alergi după fiecare informație, să găsești soluții, să te descurci. Filiala de aici din Viena e foarte mică și probabil cea mai puțin solicitată din toată Austria, ca urmare oamenii nu sunt rulați și asta se vede, se simte. Arbitrii care au venit de la filiala din Austria de Jos erau total debusolați, neinformați ... jale frate, jale. Dar lucrurile ies până la urmă dacă se definesc clar rolurile.
Oricum, dacă ești sportiv și citești chestia asta, reține ceva:
Nu întreba arbitrul de la înot unde e stația de alimentare pe traseul de bicicletă sau câte ture ai de făcut. Că nu știe frate, nu are de ce să știe! Așa cum arbitrul din zona de tranziție nu are de ce să știe pe unde se iese din apă la înot sau unde e întoarcerea la alergare. Fiecare om își vede de bucata lui. Șeful de cursă are privirea de ansamblu. Punct! Și echipa de voluntari, desigur.
A doua zi: - uite că am avut un succes extraordinar!!
Despre a treia experiență ca TO, citește aici: Bike_IM 70.3 St. Pölten, 17.5.2015
Despre a patra experiență ca TO, citește aici, acum :-)
După a zecea nu le mai înșir :-), probabil fac un blog separat (!)
Deci, după superba experiență din St. Pölten, cu doar două săptămâni înainte, după o noapte de insomnie, la ora 5 părăseam cu greu așternutul mototolit. Din motive se pare tehnice, până aseară la ora 22 nici măcar nu mai credeam că azi voi fi necesară, responsabilul cu comunicarea ..... având alte priorități. Așa că, deși pe 24.05. cerusem informații (program, zonă atribuită), aseară pe la zece am scris din nou și mi s-a răspuns că ”sigur că ești pe lista pe care am trimis-o tuturor!!”. Na ja, OK, nu am primit nimic, deci vin, dar aș vrea să știu la ce oră, unde exact și pe ce segment am fost repartizată (informația e necesară oricum, dar cu atât mai mult cu cât ajungi la fața locului și te pomenești că ești arbitru pe segmentul de bicicletă și tu nu ai la tine echipamentul minimal, adică casca și, în funcție de vreme, niște pantaloni rezistenți la vânt și ploaie. Jacheta pe care o ai de la federație este impermeabilă și îndeajuns.). Mama-mia, când mi-a zis că la 06:45 să fiu acolo, parcă m-a bătut cu urzici pe pielea udă!! Că cică la ora 7:00 e ședința tehnică cu oficialul ITU, deci musai!!
Deci la 05:50 plecat de-acasă, pe bici, 12 km, ușurel, că doar nu vrei să ajungi transpirat și obosit.
La 5.30 încercam să mănânc ceva răcoritor și vesel:
Când am auzit că trebuie să mă sui într-o barcă și să mă duc în larg, să supraveghez de una singură cele două geamanduri pe lângă care trebuiau să înoate disciplinat sportivii ..... auoleu, cum singură? Și ce fac dacă taie unul din traseu? Nu ai nici o șansă singur la înot să identifici, să sancționezi .... ce glumă bună!!
Câte unul pe dinafară și câte unul pe dinăuntru. Dacă există un singur arbitru pe dinafară și vede 1-2 sportivi că taie traseul, nu are ce să facă. Dacă sportivul taie din traseu, adică evită să ocolească geamandura, el rămâne în interiorul dreptunghiului. Deci arbitrul nu poate ajunge la el, căci între barcă și înotătorul din interior este șirul de sportivi corecți care muncesc pe traseu și este și firul dintre geamanduri.
În cadrul evenimentului a fost inclusă și Cupa Europeană de Triathlon pentru Juniori.
Startul fete a fost la 8:30, băieții au fost la 10:30.
Fetele mai disciplinate și mai înșirate pe traseu aveau de înotat o tură, băieții plini de hormoni s-au ținut la grup compact și au fost extrem de ”furioși”. I-am văzut venind de pe segmentul de bicicletă în T2 .... mama-mia, ce spectacol!!!! Nu a venit un singur ”primul”, ci un grup de 42 de juniori!! După aproape două minute au mai intrat în grup compact cam 15 juniori, după alte aproape două minute alți 10. Ziceai că sunt legați între ei. Foarte spectaculos.
Din T2 a plecat primul un american înalt. A plecat tare, mult prea tare. Era urmat la jumate de minut maxim de următorii care se scurgeau cascadă. Impresionant spectacol!
Americanul nu a prins podium, a ajuns pe locul patru la finish.
Cu o oră înainte de fiecare start se ia temperatura apei cu un dispozitiv special.
Se ia la adâncime, se ia în zona geamandurilor, deci în larg, dar și în apropiere de mal.
La 7:30 apa Dunării avea 15,7°C. La 9:00 temperatura era de 15,3°C, iar în aer aveam 21°C.
La 7:30 făceam cunoștință cu barca. Barcă electrică de la un centru de închiriat bărci și ambarcațiuni cu pedale. De un an îmi tot doream să dau și eu 20 de euro pentru o oră de plimbare pe Dunăre, dar niciodată nu mă îndurasem de bani. Uite că acum aveam ocazia să o fac gratis, ce minunat!!
M-am dus în larg ca să exersez. E destul de important, că schimbarea direcției are loc cu întârziere și e vital să stăpânești foarte bine ambarcațiunea, altfel riști să intri în sportivi sau în geamanduri!! Îmi povestea TO Chief Swim că a fost tot pe înot la un alt triatlon unde bărcile erau mai lente decât înotătorii!! Aici nu a fost cazul, am ales varianta mai rapidă, deci am avut noroc totuși.
La 8:15 porneam spre geamanduri să aștept startul care se dădea la 8:30.
În T1 arbitrii desemnați să supravegheze acolo verificau cutia fiecărui sportiv și făceau fotografii acolo unde lucrurile nu erau așezate cum trebuie, regulile fiind destul de stricte și penalizările la fel. Profesioniștii știu asta foarte bine.
La 9:45 am pornit din nou spre larg, eu cu bărcuța mea :-) Urmau juniorii care luptau pentru cupa europeană. Era aproape friguleț, deși soarele bătea.
Nu arbitrul are datoria să stea după ultimul înotător, ci echipa de salvamari. Arbitrul trebuie să comunice șefului de cursă sau șefului arbitrilor din T1 că ultimul sportiv a ieșit din apă (îi dă numărul de concurs). Comunicarea se face prin talkies (dacă ai noroc, chiar funcționează!).
La 11:15 plecam din nou în larg, urmau starturile ”categoriei cu probleme”, adică Age Groups, unde unii nu știu regulile, alții le știu, dar le ignoră, alții trișează pur și simplu pentru că așa vor mușchii lor.
Aici a fost cu trișare intenționată, cu abandonuri. Ultima concurentă a ieșit din apă după 40 de minute. Nu am văzut niciodată pe cineva să înoate cu atâta greutate. Totuși, nu a abandonat și toți - au și salvamarii - ne-am uitat la ea cu admirație. Unul dintre salvamari a zis: ”Da chiar că merită să ajungă la finish!!” Nu știu dacă a continuat cu bicicleta și alergarea și nici nu știu dacă mai putea să continue, depășind cu mult timpul limită.
Cum TO Chief Swim plecase, am preluat din atribuțiile lui și am mers în urma ultimei concurente care a ieșit din apă să anunț că proba de înot s-a încheiat, toți sportivii sunt la mal.
După care a urmat pauză pentru mine, să merg la toaletă (în barcă chiar ești blocat rău cu chestia asta!!), să beau și să mănânc un sandwich.
A fost o decizie bună să nu mă înscriu, mai pierdeam și aici niște bani ....
Urma ultimul start de la 13:30, Age Groups pe distanța olimpică, start în valuri.
Asta înseamnă că oamenii sunt colorați diferit în funcție de vârstă, căștile de înot diferențiindu-i. Starturile se dau la distanță de 2-3 minute, nu este neapărat o regulă universal valabilă. Depinde de cum e dinamica valului. Arbitrii care sunt acolo la mal, responsabili cu alinierea și startul, apreciază pe moment dacă s-a creat loc pentru următorul val. Depinde de spațiul avut la dispoziție și de numărul de participanți.
1500 de m aveau de înotat, deci două ture.
M-am uitat la teribilul haos din zona de tranziție și am remarcat din nou uriașa diferență dintre sportivii profesioniști și cei amatori :-)
Am mai stat aproximativ o oră să văd spectaculoase finish-uri și tot felul de nebunii, atmosfera fiind destul de încinsă. După care, târându-mă la propriu de oboseală, am plecat să-mi iau bicicleta, să-mi mai iau câteva lucruri din birou și să o iau agale spre casă, căci aveam drum luuung rău!!
Era ora 15 când mă târam pe lângă bicicletă, fiind destul de încărcată cu diverse, când mă aud strigată pe nume. Încetinesc și întorc privirea spre stânga, în slow motion. Era Matthias, băiatul blond care răspundea de salvamari. Că hai, nu vii să bei o bere la noi?
Și m-am dus. Mi-a prezentat în detaliu sediul lor și colegii și am stat frate o oră la povești și am mai aflat câte una, câte alta. Băieții nu sunt plătiți, o fac din plăcere. Există Salvamari Viena care are tarife, desigur, dar cu banii încasați se asigură funcționarea organizației. E ca la pompieri, oamenii o fac din plăcere, din pasiune, nu sunt plătiți. E muncă voluntară. Dar am aflat că aș putea să fac niște cursuri la ei, să îmi iau niște brevete. Plătesc o sumă modică de membru și pot merge la evenimente, așa cum merg și ca arbitru.
Indemnizația noastră de arbitru ne ajunge de un prânz minimal, nimeni nu trăiește din asta. O facem din plăcere practic, fiecare își știe motivele lui.
După o oră m-am despărțit de Matthias și a rămas că ținem legătura. Merci de bere :-) Nu mai purtam uniforma de arbitru, deci aveam voie să beau bere în aer liber :-)
Ajung acasă și văd că la ”Grădina Cimitirului” era ceva interesant organizat. Am dus lucrurile acasă și m-am întors pe jos, e la distanță de 200 m de mine.
După care mi-am amintit că aveam nevoie de cameră nouă pentru mountain bike-ul meu, deci am făcut un mic ocol în plimbare și am intrat la Bauhaus. Am cumpărat camera și un coș pentru pisoi, să vedem dacă am succes cu el ....
Concluzii rapide:
E chaos, e foarte mult chaos în culisele unui eveniment sportiv. Lacune imense de comunicare. Trebuie să alergi după fiecare informație, să găsești soluții, să te descurci. Filiala de aici din Viena e foarte mică și probabil cea mai puțin solicitată din toată Austria, ca urmare oamenii nu sunt rulați și asta se vede, se simte. Arbitrii care au venit de la filiala din Austria de Jos erau total debusolați, neinformați ... jale frate, jale. Dar lucrurile ies până la urmă dacă se definesc clar rolurile.
Oricum, dacă ești sportiv și citești chestia asta, reține ceva:
Nu întreba arbitrul de la înot unde e stația de alimentare pe traseul de bicicletă sau câte ture ai de făcut. Că nu știe frate, nu are de ce să știe! Așa cum arbitrul din zona de tranziție nu are de ce să știe pe unde se iese din apă la înot sau unde e întoarcerea la alergare. Fiecare om își vede de bucata lui. Șeful de cursă are privirea de ansamblu. Punct! Și echipa de voluntari, desigur.
A doua zi: - uite că am avut un succes extraordinar!!
