Pe scurt și la obiect:
St. Pölten se află la 80 km distanță de domiciliu, ca urmare nu se oferă cazare pentru noaptea dinaintea startului. Cum comunicarea din partea responsabilului zonal al arbitrilor (Federația de Triathlon din Austria este compartimentată pe zone, adică există filiale și eu aparțin de filiala din Viena (raportat la domiciliu)) a fost aproape inexistentă și abia sâmbătă dimineață am aflat că ”ne vedem în St. Pölten la IRONDOM la 6:00 cel târziu”, a trebuit să mă mobilizez și să mă bazez (din nou!) doar pe mine. Tăntălăi și incapabili care ajung (cum? mare mister!!) pe anumite funcții de conducere și o duc așa ani întregi există peste tot ..... să-i fie competența de râs (după cum vorbeam azi, după ”orele de program”, cu șeful mai mare pe echipa de arbitri, un tip extrem de la obiect și eficient).
Deci aseară m-am culcat la ora nouă și nu am reușit să adorm. Pe la trei jumate mă pândea așa un somn și la ora 04:01 sună primul deșteptător! La 04:05 al doilea și la 04:10 al treilea. Eram deja la baie, cu toaleta rezolvată și pe sfert echipată.
Cum totul fusese pregătit de ieri (mașina curățată, roțile verificate, ruta pregătită, geanta atârna de ușa de la intrare, pisoiul pieptănat și croissant-ul deja împachetat), la 04:30 ieșeam pe ușă. Era întuneric și abia începeau ciripiturile. Tot ce nu aveam pregătit era plinul la mașină și eram cam la limită. Surpriză mare, benzinăriile automate nu sunt activate la ore d-astea, așa că am pornit la drum cu un sfert din rezervor. Cu siguranță aveam pentru minim 150 de km, la retur trebuia însă să alimentez.
La 05:45 parcam în arealul de concurs. O parcare imensă, dirijare perfectă, să vrei și nu poți avea probleme, deși eram pentru prima oară pe aceste coclauri.
Cum nu știam în ce direcție să o iau (e ultima modă la mine în ultima vreme :-(), am început să mă uit prin toate părțile. Imediat am detectat alți doi arbitri, căci toți avem același tricou și ne recunoaștem ușor. M-am luat imediat după ei :-) Sportivi și oficiali curgeau din toate direcțiile, startul urmând la ora 07:00 și zona de check-in fiind deschisă de la 05:15 a.m.
Am ajuns la cortul unde ne adunam cu toții, ajunsesem printre primii. Micul dejun ne aștepta, uraaaaa ..... sandwich-uri cu cașcaval, șuncă și salam, cafea și băuturi răcoritoare. Exact ce-ți trebuie pentru o dimineață agitată și cât să iei ceva în buzunar pentru peste zi. Cafeaua a fost excelentă și am băut cu forța, că prea nu dormisem peste noapte și nu știam ce mă așteaptă. Până la ora 15 sigur eram în picioare .... vai de fundu meu! :-)
După cum se vede, mie cel mai mult mi-au plăcut șervețelele :-)
Surpriza mare iacă că a sosit odată cu șeful arbitrilor pe cursa de azi, Werner M. Auoleu .... m-a recunoscut imediat (powerman-austria 2014) și m-a-ntrebat dacă mi-am adus casca de motocicletă. Fiind sigură că glumește, i-am zis că nu, ce cască? Că io doar nu merg cu motoreta, doar cu bicicleta. Nu am cască. Hm ..... Cred că și el s-a gândit că glumesc ....
S-au mai adunat și ceilalți și deodată îl auzim, scurt și la obiect:
”Oameni buni, am nevoie de 25 de arbitri pe motociclete. Avem aici 25 de motocicliști experimentați care vă așteaptă. Altfel, nu prea am ce să fac cu voi, căci celelalte posturi sunt ocupate de voluntari.”
Haaaaaaa ...... mi se rotea informația-n cap precum titirezul și nu știam dacă să mă sperii sau dacă să mă bucur ..... era un melange fantastic .... wow, pe motoretă???? IO?!?!?!? Auoleu .....
Werner întreabă:
”Cine nu merge pe motocicletă?” .... și încep să se ridice mâine. Per total cred că eram maxim 4 tipe. Toate celelalte 3 au ridicat mâna, eu nu mă puteam decide....
Werner zice: ”Hai să o luăm alfel. Cine se urcă pe motoretă?”
Bă frate, și am ridicat mâna ca și cum era cel mai natural gest!!!
”Cine nu are cască? .... Eins, zwei, drei .... Anca nici tu nu ai cască, ridică mâna te rog.”
Și se întoarce către alt tip și îi zice:
”Deci avem nevoie de 4 căști. De unde faci rost de ele, nu mă interesează.”
Să-mi bag picioarele, în următoarele cinci minute erau pe masă patru căști, trei negre și una albă cu bărbie.
Trei zdrahoni de aproape doi metri se apropie și încep probele, care cu capu mic, care cu capu mare ... M-am ales cu casca albă cu bărbie. Dezavantajul la ea este că nu prea o scoți așa ușor și ochelarii intră și mai greu, așa că am cam stat cu ea pe cap și în timpii de staționare.
Înainte să ne încolonăm să plecăm spre zona noastră fugi de caută toalete, că apoi nu știi ce te așteaptă și rămăsesem singura lady ca arbitru pe ruta de bicicletă. Despre glumele bike-lor nu pomenesc .... fiecare arbitru face echipă cu un biker d-ăla ”rău”, dar pasionat de motor, ceea ce e mare lucru.
Eu m-am ales cu Andy, pe lângă care eu par chiar foarte mignonă cu cei 173 ai mei, dar un tip deosebit, ne-am înțeles perfect, a fost foarte grijuliu și mi-a zis de la început, că m-a văzut că nu prea mă bag să iau căpăstrul: ”Tu ești șefa, eu doar conduc. Tu spui unde oprim, unde încetinim, unde mergem tare.” A fost imboldul de care aveam nevoie și după jumate de oră pe traseu deja comunicam prin semne. Excelentă colaborare!!
Am găsit toaleta, destul de departe, fugi, când să ies mă strigă cineva .... Adrian-Emil Tudorache ... doar că el intra și eu eram pe fugă, deci nu l-am putut aștepta. Fiecare avea un alt job și fugeam în direcții diferite.
Alaiul de 25 de motociclete a câte doi oameni fiecare a plecat pe la 06:45 cred. Atunci am simțit, prima oară în viața mea, cum e pe o motoretă. Și era bine, comod, un sentiment de siguranță neașteptat. Evident, cu așa un tip puternic la ghidon ...
Eram prea ”beată” de emoție și bucurie, uitasem de somn, de foame, de orice ... așa că nu prea știu cât am mers, poate 2-3 cam, nu mai mult.
Acolo, după o curbă, ne-am aliniat toți și am început așteptarea. O atmosferă calmă, veselă, bikerii cu glumele lor deșucheate, nu era pic de vânt, dar presimțeam că avea să-mi fie frig peste zi, căci nu eram echipată corespunzător. Aveam tricoul de federație și o jachetă de ploaie, blugi subțiri și adidași.
În dotarea obligatorie intră:
- carnețel și instrument de scris;
- fluier;
- cartonașele de penalizare.
Azi au existat trei cartonașe și regulile la bicicletă pe lângă că sunt clare, sunt și extrem de stricte, aici fiind cam cele mai mari posibilități de trișare.
Cartonașul galben
se dă cadou în următoarele situații:
- încălcarea regulilor de drafting (mersul la plasă);
- dacă cel depășit nu dă răgaz celui care l-a depășit și intră imediat în depășirea acestuia (am avut pe traseu un caz foarte clar, dar despre cum și când penalizezi revin ceva mai târziu, fiind o temă destul de sensibilă, dar în același timp și cea mai importantă din economia concursului);
- blocarea altora sau mersul în paralel (și aici există numeroase cazuri).
Penalizarea se concretizează prin Stop & Go.
Arbitrul de pe motocicletă fluieră, merge înaintea sportivului respectiv - desigur la distanță de absolută siguranță -, îi arată cartonașul galben, îi spune cu voce tare numărul și nu stă la discuții. Arbitrul nu are voie să intre în nici un fel de polemică. Ca urmare, în nici un fel de discuție. Măsura e logică, chiar dacă pare ilogică. Apoi notează imediat pe carnețelul din dotare următoarele elemente de identificare:
- numărul de concurs al celui penalizat;
- motivul (dacă e drafting, se notează numărul de concurs al concurentului din față);
- ora aplicării și ”culoarea” penalizării;
- km la care s-a întâmplat/aplicat penalizarea.
Notițele au valoare de protocol și se predau cu semnătura arbitrului în Penalty Box. În cazul cursei de azi, cu traseu de o singură buclă, Penalty Box se află la finalul zonei rutei de bicicletă și afișajul are loc pe ruta de alergare, sportivul având responsabilitatea să urmărească dacă numărul său de concurs apare afișat și să se oprească. Dacă nu se oprește se alege cu un DSQ (descalificat).
Cartonașul albastru
se dă cadou în următoarele situații:
- tot cu raportare la drafting, dacă sportivul intră în zona de drafting fără să finalizeze depășirea;
- dacă sportivul merge paralel cu altul sau/și blochează astfel pe altul din spate sau dacă blochează pe altul din spate în mod intenționat (la mersul în paralel aici a exista un segment pe autostradă unde s-a aplicat o excepție, permițându-se mersul paralel, dar distanța minimă să fie de 1,5 m);
- dacă sportivul rămâne în zona de drafting mai mult de 20 (amatori) / 25 (profis) de secunde.
Penalizarea albastră înseamnă oprire de 5 minute în Penalty box.
Cartonașul roșu
se dă destul de greu și aici există mai multe variante. Arbitrul de pe traseu poate da fără nici o discuție cartonaș roșu sportivului care aruncă ambalaje pe traseu în afara zonelor delimitate de litering. Aceste zone aflate în grija voluntarilor permit cam 30 de m înainte și după ca marjă ”de siguranță”.
Pentru limbaj și comportament neregulamentar, agresiv, vulgar etc. se dă roșu.
După două cartonașe galbene, al treilea e roșu, dar decizia se ia de către arbitrul șef din Penalty Box, unde se centralizează protocoalele de pe traseu.
Cartonașul roșu înseamnă descalificare.
Acum care e treaba cu decizia de penalizare:
E mai greu decât pare și, în același timp, e mai ușor decât pare.
Trei ore jumate am stat cu ochii beliți pe probabil o mie de cicliști de tot felul, pornind de la profesioniști, la amatori și la cei începători.
Dacă cunoști regulile de aplicat, situațiile sunt destul de clare. Ideea nu este să vânezi greșeli, ci să ajuți sportivul să fie corect. Pe mulți - vorbesc de sportivii amatori (sau de agrement, cum erau numiți pe undeva :-)) îi ajuți să fie conștienți că încalcă niște reguli și că nu este fair-play. Mulți știu ce fac și o fac în speranța că nu vor fi observați, dar mulți nu știu ce fac. Aici intervine simțul și flair-ul arbitrului.
Îți dai seama destul de bine dacă unele situații sunt create cu intenție. La fel de bine îți poți da seama dacă, deși în situație de penalizare, sportivul nu realizează acest lucru. Acum, de pe motoretă, am putut vedea mai bine cum se apreciază distanța de drafting. Ca sportiv aproximarea este mai greu de făcut. Pe motocicletă ești la alt nivel, mai ridicat deasupra solului, plus că ai perspectiva, vii din spate și vezi linia de cicliști. Imediat vezi dacă între doi cicliști încap 3 sau 4 sau doar 2 biciclete.
Imediat sesizezi unde se formează grupuri compacte de drafting sau intenții de blocare!
Îi vezi imediat pe cei care se pregătesc să depășească și dacă ți se pare că e un joc non fair play acolo, rămâi pe viteză mică în spatele sau paralel cu sportivul respectiv și acesta de regulă își dă seama și renunță la orice intenție negricioasă ar fi avut.
Cam asta e ideea de bază: sportivul trebuie să știe că arbitrul există, că penalizarea există, că prezența arbitrilor nu e doar un design, chiar dacă pare așa. Eu una, ca sportiv pe distanțe lungi, nu de puține ori am avut clar impresia că unii arbitrii sunt de mobilier, că unii motoriști trec cu viteză pe lângă zeci de cicliști fără să observe nimic. Ei bine, nu e chiar așa.
Eu personal am dat multe avertismente azi. Raportat la numărul total de 2.500 de oameni care au luat startul, aproximativ 20 de avertismente e o nimica toată.
Am notat mulți și i-am urmărit, după care i-am lăsat, considerând că nu a fost rea-intenție, ci neatenție sau scăpare, se întâmplă.
Pe cățărări nu prea ai ce drafting să penalizezi. (Nici pe coborâri, să fim serioși!!) Depășirile pe cățărări nu sunt puține, dar necesită un efort fantastic, aici nu prea sunt șanse de jocuri urâte. Pot apare blocaje și am avut grupuri de 10 cicliști sau am avut doi care se tot depășeau într-una .... I-am atenționat să disperseze grupul cât se poate de urgent, era urcare, era greu, situații de genul acesta pot apare nu neapărat din rea-voință sau nu știu ce plan de strategie ucigătoare.
O greșeală pe care o fac mulți este aceea de a nu încetini când își dau seama că vor fi depășiți. Ei trag în continuare, deși regula e clară. E ca și cum pe DN1 ești la volan și se angajează cel din spate în depășirea ta, îl vezi, dar tu, ca netotul, în loc să-l lași, accelerezi...... faze mortale, nu?
Alte situații delicate mai apar când unul încearcă să depășească și trage, trage, trage, asudă, stă în drafting și tot nu-i iese. Ei bine, aici se numără alea 20-25 de secunde. Nu mai puțin, să fim înțeleși!
Am dat cartonaș galben unui sportiv care mergea în paralel cu alții ca strategie, adică așa, la 40 de secunde.
Am dat cartonaș galben unui tip care nu a reacționat la avertisment. Ba din contră, s-a înfuriat că l-am fluierat, a dat din mâini, că ce puii meu vreau, că nu văd că vrea să depășească și nu poate .... și a continuat în drafting. Atunci l-am anunțat că are cartonaș galben. S-a enervat că de ce îi vorbesc în engleză!! I-am zis și în germană, deși nu eram obligată, raportându-mă la un eveniment de talia Ironman. Tu ca arbitru nu știi ce limbă vorbește fiecare sportiv și chiar dacă ai știi nu te interesează, că tot nu știi toate limbile concurenților prezenți. Așa că engleza este limba de comunicare, mai ales că echipele de oficiali sunt formate din oameni din toate țările. În fond, termenii tehnici tot în engleză sunt.
Am mai penalizat un sportiv care, enervându-se atât de tare că a fost depășit, a intrat imediat în depășire și a lăsat în urmă alți trei sportivi. Conform regulamentului, nu avea voie să intre în depășirea celui care tocmai îl depășise, trebuia să iasă mai întâi din zona de drafting și apoi să reintre și să depășească.
Ar mai fi ceva de spus?
Cam astea au fost regulile de astăzi primite de la delegatul tehnic principal.
De reținut este faptul că la 2.500 sau 1.000 sau 10.000 de sportivi este imposibil să acoperi pe toată lumea. Ca urmare, inevitabil, există situații care rămân neobservate. Aici intervine conștiința fiecărui sportiv în parte și conștiința asta atârnă și ea, de multe ori, de miza care există.
Comportamentele sportivilor diferă între profesioniști și amatori, între bărbați și ladies.
Voi reveni cu alt material, cu ceva fotografii. Fotografiile se fac și din motive juridice, la o adică, deși nu cred că este cazul acum. Delirant de frumos traseul. Cei de la Ironman au exclusivitate pe traseul de bicicletă, așa că deocamdată mai aștept cu fotografiile.
Ce m-a impresionat a fost un tandem format dintr-o elvețiancă nevăzătoare și însoțitoarea ei și un tip care părea să aibă 200 de kg și pe care l-am prins asudând și la alergare. Deci ..... FOARTE TARE TIPUL!!!!!! Să faci un astfel de concurs, să termini o astfel de rută de bicicletă de 90 de km, grea, cu urcări luuuuungi și niște coborâri periculoase, în curbe, înguste, cu soare și cu ploaie, în timp util și apoi să dai din picioare 21 de km pe căldură, pe asfalt .... wow!!!! Chiar m-a impresionat tipul, i-am făcut un semn de ”bravo” la bicicletă, căci s-a uitat la noi cu o figură demnă de laudă și atunci chiar nu m-am putut abține să nu-i fac un semn de ”bravo, omule, tot înainte!”
Andy, danke für das Sicherheitsgefühl und sorgfältiges Fahren heute!
Startul era la ora 7:00 și la 7:32 veneau din curbă deja primii doi cicliști ..... XQYTEAÎ|ÎW!!!
Noi, cei 25 de motoriști, am plecat pe rând, la intervale de aproximativ cinci minute. Regula este să nu depășești pe traseu altă motocicletă aflată în derulare. Dacă e oprită, că se mai ia și pauză, atunci e OK.
Pe cele trei ore jumate s-a lăsat și cu ploaie, și cu vânt și am început să tremur de-mi clănțăneau dinții, dar nu aveam ce face. Andy mi-a dat mănușile lui, că el avea ghidonul cu ”încălzire centrală” și nu le folosea. Am folosit-o pe cea pentru stânga, căci cu dreapta trebuia să iau notițe. A fost crunt pentru aproximativ o oră, dar am supraviețuit. La 11:30 predasem protocolul și casca, mâncasem cu băieții și m-am despărțit de ei, plecând teleleu să mă uit la alergători și la sosiri. La ora unu șofam din nou spre casă, să evit aglomerația de retur după week-end.
De la patru la cinci am tras și o alergare ușoară de zece km .... că doar veneam de la un ironman ca ”spectator” și mă simțeam motivată :-)
Deci aseară m-am culcat la ora nouă și nu am reușit să adorm. Pe la trei jumate mă pândea așa un somn și la ora 04:01 sună primul deșteptător! La 04:05 al doilea și la 04:10 al treilea. Eram deja la baie, cu toaleta rezolvată și pe sfert echipată.
Cum totul fusese pregătit de ieri (mașina curățată, roțile verificate, ruta pregătită, geanta atârna de ușa de la intrare, pisoiul pieptănat și croissant-ul deja împachetat), la 04:30 ieșeam pe ușă. Era întuneric și abia începeau ciripiturile. Tot ce nu aveam pregătit era plinul la mașină și eram cam la limită. Surpriză mare, benzinăriile automate nu sunt activate la ore d-astea, așa că am pornit la drum cu un sfert din rezervor. Cu siguranță aveam pentru minim 150 de km, la retur trebuia însă să alimentez.
La 05:45 parcam în arealul de concurs. O parcare imensă, dirijare perfectă, să vrei și nu poți avea probleme, deși eram pentru prima oară pe aceste coclauri.
Cum nu știam în ce direcție să o iau (e ultima modă la mine în ultima vreme :-(), am început să mă uit prin toate părțile. Imediat am detectat alți doi arbitri, căci toți avem același tricou și ne recunoaștem ușor. M-am luat imediat după ei :-) Sportivi și oficiali curgeau din toate direcțiile, startul urmând la ora 07:00 și zona de check-in fiind deschisă de la 05:15 a.m.
Am ajuns la cortul unde ne adunam cu toții, ajunsesem printre primii. Micul dejun ne aștepta, uraaaaa ..... sandwich-uri cu cașcaval, șuncă și salam, cafea și băuturi răcoritoare. Exact ce-ți trebuie pentru o dimineață agitată și cât să iei ceva în buzunar pentru peste zi. Cafeaua a fost excelentă și am băut cu forța, că prea nu dormisem peste noapte și nu știam ce mă așteaptă. Până la ora 15 sigur eram în picioare .... vai de fundu meu! :-)
După cum se vede, mie cel mai mult mi-au plăcut șervețelele :-)
S-au mai adunat și ceilalți și deodată îl auzim, scurt și la obiect:
”Oameni buni, am nevoie de 25 de arbitri pe motociclete. Avem aici 25 de motocicliști experimentați care vă așteaptă. Altfel, nu prea am ce să fac cu voi, căci celelalte posturi sunt ocupate de voluntari.”
Haaaaaaa ...... mi se rotea informația-n cap precum titirezul și nu știam dacă să mă sperii sau dacă să mă bucur ..... era un melange fantastic .... wow, pe motoretă???? IO?!?!?!? Auoleu .....
Werner întreabă:
”Cine nu merge pe motocicletă?” .... și încep să se ridice mâine. Per total cred că eram maxim 4 tipe. Toate celelalte 3 au ridicat mâna, eu nu mă puteam decide....
Werner zice: ”Hai să o luăm alfel. Cine se urcă pe motoretă?”
Bă frate, și am ridicat mâna ca și cum era cel mai natural gest!!!
”Cine nu are cască? .... Eins, zwei, drei .... Anca nici tu nu ai cască, ridică mâna te rog.”
Și se întoarce către alt tip și îi zice:
”Deci avem nevoie de 4 căști. De unde faci rost de ele, nu mă interesează.”
Să-mi bag picioarele, în următoarele cinci minute erau pe masă patru căști, trei negre și una albă cu bărbie.
Înainte să ne încolonăm să plecăm spre zona noastră fugi de caută toalete, că apoi nu știi ce te așteaptă și rămăsesem singura lady ca arbitru pe ruta de bicicletă. Despre glumele bike-lor nu pomenesc .... fiecare arbitru face echipă cu un biker d-ăla ”rău”, dar pasionat de motor, ceea ce e mare lucru.
Am găsit toaleta, destul de departe, fugi, când să ies mă strigă cineva .... Adrian-Emil Tudorache ... doar că el intra și eu eram pe fugă, deci nu l-am putut aștepta. Fiecare avea un alt job și fugeam în direcții diferite.
Eram prea ”beată” de emoție și bucurie, uitasem de somn, de foame, de orice ... așa că nu prea știu cât am mers, poate 2-3 cam, nu mai mult.
Acolo, după o curbă, ne-am aliniat toți și am început așteptarea. O atmosferă calmă, veselă, bikerii cu glumele lor deșucheate, nu era pic de vânt, dar presimțeam că avea să-mi fie frig peste zi, căci nu eram echipată corespunzător. Aveam tricoul de federație și o jachetă de ploaie, blugi subțiri și adidași.
În dotarea obligatorie intră:
- carnețel și instrument de scris;
- fluier;
- cartonașele de penalizare.
Azi au existat trei cartonașe și regulile la bicicletă pe lângă că sunt clare, sunt și extrem de stricte, aici fiind cam cele mai mari posibilități de trișare.
Cartonașul galben
se dă cadou în următoarele situații:
- încălcarea regulilor de drafting (mersul la plasă);
- dacă cel depășit nu dă răgaz celui care l-a depășit și intră imediat în depășirea acestuia (am avut pe traseu un caz foarte clar, dar despre cum și când penalizezi revin ceva mai târziu, fiind o temă destul de sensibilă, dar în același timp și cea mai importantă din economia concursului);
- blocarea altora sau mersul în paralel (și aici există numeroase cazuri).
Penalizarea se concretizează prin Stop & Go.
Arbitrul de pe motocicletă fluieră, merge înaintea sportivului respectiv - desigur la distanță de absolută siguranță -, îi arată cartonașul galben, îi spune cu voce tare numărul și nu stă la discuții. Arbitrul nu are voie să intre în nici un fel de polemică. Ca urmare, în nici un fel de discuție. Măsura e logică, chiar dacă pare ilogică. Apoi notează imediat pe carnețelul din dotare următoarele elemente de identificare:
- numărul de concurs al celui penalizat;
- motivul (dacă e drafting, se notează numărul de concurs al concurentului din față);
- ora aplicării și ”culoarea” penalizării;
- km la care s-a întâmplat/aplicat penalizarea.
Notițele au valoare de protocol și se predau cu semnătura arbitrului în Penalty Box. În cazul cursei de azi, cu traseu de o singură buclă, Penalty Box se află la finalul zonei rutei de bicicletă și afișajul are loc pe ruta de alergare, sportivul având responsabilitatea să urmărească dacă numărul său de concurs apare afișat și să se oprească. Dacă nu se oprește se alege cu un DSQ (descalificat).
Cartonașul albastru
se dă cadou în următoarele situații:
- tot cu raportare la drafting, dacă sportivul intră în zona de drafting fără să finalizeze depășirea;
- dacă sportivul merge paralel cu altul sau/și blochează astfel pe altul din spate sau dacă blochează pe altul din spate în mod intenționat (la mersul în paralel aici a exista un segment pe autostradă unde s-a aplicat o excepție, permițându-se mersul paralel, dar distanța minimă să fie de 1,5 m);
- dacă sportivul rămâne în zona de drafting mai mult de 20 (amatori) / 25 (profis) de secunde.
Penalizarea albastră înseamnă oprire de 5 minute în Penalty box.
Cartonașul roșu
se dă destul de greu și aici există mai multe variante. Arbitrul de pe traseu poate da fără nici o discuție cartonaș roșu sportivului care aruncă ambalaje pe traseu în afara zonelor delimitate de litering. Aceste zone aflate în grija voluntarilor permit cam 30 de m înainte și după ca marjă ”de siguranță”.
Pentru limbaj și comportament neregulamentar, agresiv, vulgar etc. se dă roșu.
După două cartonașe galbene, al treilea e roșu, dar decizia se ia de către arbitrul șef din Penalty Box, unde se centralizează protocoalele de pe traseu.
Cartonașul roșu înseamnă descalificare.
Acum care e treaba cu decizia de penalizare:
E mai greu decât pare și, în același timp, e mai ușor decât pare.
Trei ore jumate am stat cu ochii beliți pe probabil o mie de cicliști de tot felul, pornind de la profesioniști, la amatori și la cei începători.
Dacă cunoști regulile de aplicat, situațiile sunt destul de clare. Ideea nu este să vânezi greșeli, ci să ajuți sportivul să fie corect. Pe mulți - vorbesc de sportivii amatori (sau de agrement, cum erau numiți pe undeva :-)) îi ajuți să fie conștienți că încalcă niște reguli și că nu este fair-play. Mulți știu ce fac și o fac în speranța că nu vor fi observați, dar mulți nu știu ce fac. Aici intervine simțul și flair-ul arbitrului.
Îți dai seama destul de bine dacă unele situații sunt create cu intenție. La fel de bine îți poți da seama dacă, deși în situație de penalizare, sportivul nu realizează acest lucru. Acum, de pe motoretă, am putut vedea mai bine cum se apreciază distanța de drafting. Ca sportiv aproximarea este mai greu de făcut. Pe motocicletă ești la alt nivel, mai ridicat deasupra solului, plus că ai perspectiva, vii din spate și vezi linia de cicliști. Imediat vezi dacă între doi cicliști încap 3 sau 4 sau doar 2 biciclete.
Imediat sesizezi unde se formează grupuri compacte de drafting sau intenții de blocare!
Îi vezi imediat pe cei care se pregătesc să depășească și dacă ți se pare că e un joc non fair play acolo, rămâi pe viteză mică în spatele sau paralel cu sportivul respectiv și acesta de regulă își dă seama și renunță la orice intenție negricioasă ar fi avut.
Cam asta e ideea de bază: sportivul trebuie să știe că arbitrul există, că penalizarea există, că prezența arbitrilor nu e doar un design, chiar dacă pare așa. Eu una, ca sportiv pe distanțe lungi, nu de puține ori am avut clar impresia că unii arbitrii sunt de mobilier, că unii motoriști trec cu viteză pe lângă zeci de cicliști fără să observe nimic. Ei bine, nu e chiar așa.
Eu personal am dat multe avertismente azi. Raportat la numărul total de 2.500 de oameni care au luat startul, aproximativ 20 de avertismente e o nimica toată.
Am notat mulți și i-am urmărit, după care i-am lăsat, considerând că nu a fost rea-intenție, ci neatenție sau scăpare, se întâmplă.
Pe cățărări nu prea ai ce drafting să penalizezi. (Nici pe coborâri, să fim serioși!!) Depășirile pe cățărări nu sunt puține, dar necesită un efort fantastic, aici nu prea sunt șanse de jocuri urâte. Pot apare blocaje și am avut grupuri de 10 cicliști sau am avut doi care se tot depășeau într-una .... I-am atenționat să disperseze grupul cât se poate de urgent, era urcare, era greu, situații de genul acesta pot apare nu neapărat din rea-voință sau nu știu ce plan de strategie ucigătoare.
O greșeală pe care o fac mulți este aceea de a nu încetini când își dau seama că vor fi depășiți. Ei trag în continuare, deși regula e clară. E ca și cum pe DN1 ești la volan și se angajează cel din spate în depășirea ta, îl vezi, dar tu, ca netotul, în loc să-l lași, accelerezi...... faze mortale, nu?
Alte situații delicate mai apar când unul încearcă să depășească și trage, trage, trage, asudă, stă în drafting și tot nu-i iese. Ei bine, aici se numără alea 20-25 de secunde. Nu mai puțin, să fim înțeleși!
Am dat cartonaș galben unui sportiv care mergea în paralel cu alții ca strategie, adică așa, la 40 de secunde.
Am dat cartonaș galben unui tip care nu a reacționat la avertisment. Ba din contră, s-a înfuriat că l-am fluierat, a dat din mâini, că ce puii meu vreau, că nu văd că vrea să depășească și nu poate .... și a continuat în drafting. Atunci l-am anunțat că are cartonaș galben. S-a enervat că de ce îi vorbesc în engleză!! I-am zis și în germană, deși nu eram obligată, raportându-mă la un eveniment de talia Ironman. Tu ca arbitru nu știi ce limbă vorbește fiecare sportiv și chiar dacă ai știi nu te interesează, că tot nu știi toate limbile concurenților prezenți. Așa că engleza este limba de comunicare, mai ales că echipele de oficiali sunt formate din oameni din toate țările. În fond, termenii tehnici tot în engleză sunt.
Am mai penalizat un sportiv care, enervându-se atât de tare că a fost depășit, a intrat imediat în depășire și a lăsat în urmă alți trei sportivi. Conform regulamentului, nu avea voie să intre în depășirea celui care tocmai îl depășise, trebuia să iasă mai întâi din zona de drafting și apoi să reintre și să depășească.
Ar mai fi ceva de spus?
Cam astea au fost regulile de astăzi primite de la delegatul tehnic principal.
De reținut este faptul că la 2.500 sau 1.000 sau 10.000 de sportivi este imposibil să acoperi pe toată lumea. Ca urmare, inevitabil, există situații care rămân neobservate. Aici intervine conștiința fiecărui sportiv în parte și conștiința asta atârnă și ea, de multe ori, de miza care există.
Comportamentele sportivilor diferă între profesioniști și amatori, între bărbați și ladies.
Voi reveni cu alt material, cu ceva fotografii. Fotografiile se fac și din motive juridice, la o adică, deși nu cred că este cazul acum. Delirant de frumos traseul. Cei de la Ironman au exclusivitate pe traseul de bicicletă, așa că deocamdată mai aștept cu fotografiile.
Ce m-a impresionat a fost un tandem format dintr-o elvețiancă nevăzătoare și însoțitoarea ei și un tip care părea să aibă 200 de kg și pe care l-am prins asudând și la alergare. Deci ..... FOARTE TARE TIPUL!!!!!! Să faci un astfel de concurs, să termini o astfel de rută de bicicletă de 90 de km, grea, cu urcări luuuuungi și niște coborâri periculoase, în curbe, înguste, cu soare și cu ploaie, în timp util și apoi să dai din picioare 21 de km pe căldură, pe asfalt .... wow!!!! Chiar m-a impresionat tipul, i-am făcut un semn de ”bravo” la bicicletă, căci s-a uitat la noi cu o figură demnă de laudă și atunci chiar nu m-am putut abține să nu-i fac un semn de ”bravo, omule, tot înainte!”
Andy, danke für das Sicherheitsgefühl und sorgfältiges Fahren heute!
Startul era la ora 7:00 și la 7:32 veneau din curbă deja primii doi cicliști ..... XQYTEAÎ|ÎW!!!
Noi, cei 25 de motoriști, am plecat pe rând, la intervale de aproximativ cinci minute. Regula este să nu depășești pe traseu altă motocicletă aflată în derulare. Dacă e oprită, că se mai ia și pauză, atunci e OK.
Pe cele trei ore jumate s-a lăsat și cu ploaie, și cu vânt și am început să tremur de-mi clănțăneau dinții, dar nu aveam ce face. Andy mi-a dat mănușile lui, că el avea ghidonul cu ”încălzire centrală” și nu le folosea. Am folosit-o pe cea pentru stânga, căci cu dreapta trebuia să iau notițe. A fost crunt pentru aproximativ o oră, dar am supraviețuit. La 11:30 predasem protocolul și casca, mâncasem cu băieții și m-am despărțit de ei, plecând teleleu să mă uit la alergători și la sosiri. La ora unu șofam din nou spre casă, să evit aglomerația de retur după week-end.
De la patru la cinci am tras și o alergare ușoară de zece km .... că doar veneam de la un ironman ca ”spectator” și mă simțeam motivată :-)
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen