Competiția este un rău al societății umane

Pe ploaie crâncenă am pornit la pedalat azi, de-a lungul Dunării, pe clasicul Drum al Dunării dinspre Viena către Passau.

Obiectivul era 100 de km (atins!), deci aveam mult timp de meditat, traseul fiind gol.

Și mi-am luat un audio book cu mine. Și am ascultat o carte interesantă. Printre multe idei utile, una despre unul din aspectele rele, deformante ale societății umane, cu care rezonez:  
Dacă am înceta să mai concurăm permanent cu ceilalți, am reuși să simțim gustul libertății noastre interioare. Ne-am prezenta la start relaxați și ne-am vedea de cursa noastră, ne-am concentra pe mentalul și fizicul nostru, nu al celorlați, pur și simplu ne-am savura propriile capacități și rezultate, indiferent de locul față de ceilalți din fața sau din urma noastră. Asta da libertate! 

Confirm, pentru că am trecut prin ceea ce se numește ”încrâncenare” și frustrare pe motiv că aoleu, m-a depășit ăla. Noroc că nu m-a ținut mult, doar vreo doi ani :-) 
Și într-adevăr, după ce mi-am schimbat unghiul de vedere, am performat altfel și m-am simțit eliberată de multe. Am învățat să mă bucur. 

Și la nivel de conștiință colectivă, rezultatele ar fi benefice .... extraordinar de benefice pentru nații și popoare, nu doar pentru indivizi și grupulețe.

Cine are cu ce, va pricepe unde bat. Chestii de genul:

”Dacă a murit capra mea, să moară și capra vecinului!”

”Ăla are casă cu 3 etaje, ia să-mi fac eu casă cu 5 etaje și 10 turnulețe!”

”Ăla de ce ia premiul? Că nu merită!” Ce te doare pe tine creierul de premiul altuia?!

Și lista națională e aproape infinită ...... Poate sunt eu oarbă, dar aici, unde trăiesc acum (de peste un an), nu văd nebunia asta ..... (Austria).