Hinter dem Glanz eines 4-Sternen-Wellness-Resort

Menschen/Un-Menschen zwischen ihnen .....
Oameni/Ne-oameni între ei .....

Die Erfahrung hinter den Kulissen eines 4-Sternen-Hotels kann ein Schock sein für jemanden, der nie dort war. Für jemanden, die immer in den Mitten der Kulissen stand, als Gast in 4-Sternen-Hotels, egal ob auf Malta, in Norwegen, auf Teneriffa, Lanzarote, in Paris, Rom, Mailand, Venedig, St. Moritz, Luzern, Zermatt, Nairobi, Riobamba usw.

Experiența din spatele culiselor unui resort de wellness de 4 stele poate fi un real șoc pentru cineva care nu a fost acolo vreodată. Pentru cineva care de regulă este oaspete în astfel de locații, indiferent unde în lume ... este cu siguranță un șoc, în măsura în care îl și interesează să observe detaliile care fac lumea aceea inumană.

Drei Zimmermädchen um 8:45, müde und gleichzeitig in einer Art Panik, frühstücken auf einem unordentlichen Esstisch in einer Ecke der großen Hotelküche. Ihre Arbeit fing und 6 an. Schwere, sehr schwere körperliche Arbeit, die niemand ahnen kann, wenn er/sie nicht selbst erlebt. Die schwierigste Sache ist der Zeitdruck und die Genauigkeit, nicht unbedingt die Arbeit im Sinne. Der Zeitdruck macht alles unerträglich. Ich wette, Du glaubst mir kaum!

Trei cameriste la ora 8:45 la micul dejun, obosite deja și cu un fel de panică în ochi și gesturi, se înghesoaie pe un colț de masă neapetisantă din bucătăria enormă a hotelului. Munca lor începe la ora 6 și este muncă grea, fizică, pe care nimeni nu o bănuiește dacă nu o face personal o perioadă de timp. Cea mai grea chestie la munca asta nu e munca în sine, ci exactitatea procedurilor și presiunea timpului. Presiunea timpului transformă totul în ceva insuportabil. Pun pariu cu oricare dintre voi care citește această afirmație că nu mă crede.

Auf dem Tisch liegen Wurstsorten, Käse, unästetisches Butterstück, Brotstücken (Fertigteig, also ich zweifle sehr an die gesundheitliche Qualität) in einem kleinen Korb und ein leeres Honigglas. Dieses leeren Honigglas ist Stammgast auf dem Mitarbeitertisch .... der steht da seit Tagen. In 3 Wochen habe ich ihn immer wieder dort gesehen, aber nie mit Honig drin! Manchmal wechselt er, bekommt andere Etikette. Aber der Inhalt fehlt immer, er ist immer leer .... für Mitarbeiter, die dieses Haus pflegen. So viel über die Menschlichkeit, Rechte, Respekt usw. beim Arbeitsplatz.
Die Eigentümer des Resorts wohnen hier und kommen mehrere Male vorbei an diesem Tisch. Die sehen es, aber die bleiben blind. Warum wären sie denn interessiert, was die Untertanen essen?! Laut Arbeitsvertrag ist der Arbeitgeber großzügig, er stellt dem Arbeitnehmer das Essen kostenlos zur Verfügung. In den meisten Fällen gehen die Zimmermädchen vorbei durch die Küche und sehen Essen, leckere Kuchen .... aber die haben keine Zeit, sie dürfen sie nicht anfassen .... sie haben nur 15 Minuten dafür und nur ab 14:15. Außerdem stehen "die Mädchen" unter extremen Zeitdruck und großem Arbeitsvolumen!!! Nimm einen hungrigen Hund und schlägt ihn um zu arbeiten, schwere Sachen zu schleppen ..... das Futter ist neben ihm, aber wegen eines Zentimeters kann er es nicht anfassen. Ob das nicht eine Extreme der Zynismus ist .... dann ich verstehe die Welt nicht mehr ....

Pe masă se află felii de mezeluri și cașcaval, o bucată mare de unt, bucăți de pâine de calitate absolut îndoielnică (produse semi-preparate) și un borcan gol ... de miere. Borcanul ăsta de miere e ca un oaspete de bază la masa asta. De trei săptămâni îl văd mereu. Dar mereu gol. Uneori mai schimbă eticheta, dar .... e mereu gol ... pentru oamenii care au grijă de acest resort de lux. Cam atât despre uman, drepturi, respect etc. la locul de muncă.
Proprietarii hotelului locuiesc aici și trec zilnic pe lângă masa asta de multe ori .... dar de ce i-ar interesa?! În contractul de muncă se cheamă că ”angajatorul îi pune la dispoziție angajatului masa din timpul zilei” - câtă generozitate! De cele mai multe ori treci pe lângă bucate și nu ai timp să te oprești să mănânci, pentru că te biciuiește volumul de muncă condensat. Mi se pare un cinism dus la extrem .... ca un câine flămând care trage la povară și în paralel cu el e tava cu mâncare, dar el nu poate ajunge la ea, îl desparte 1 cm, atât! 

Sie dürfen Filterkaffee aus einem Gemeinschaftsgerät nehmen und Milch.

Cameristele au voie să se servească cu cafea și lapte dintr-un container comun care stă în bucătărie.

Es gibt kein Zucker. Eine fragt einen Kellner, wo sie Zucker für den Kaffee findet. Er sagt, er wisse es nicht. 

Nu există zahăr pe nicăieri. Una dintre ele întreabă un chelner unde ar putea găsi zahăr pentru cafea. El spune că nu știe.

Nach einigen Minuten kommen am selben Tisch zwei Kellnerinnen, die viel miteinander erzählen. 

Die bringen Nutella, Zucker und gekochte Eier mit. Nur für sie. Weil sie Zugang zu dem Gästen-Frühstücksbuffet haben.

După câteva minute, la aceeași masă, se așează două chelnerițe care sporovăiesc.

Aduc cu sine două cutiuțe de Nutella, două pliculețe de zahăr pentru propria cafea, două ouă fierte. Doar pentru ele. Chelnerii au acces liber la bufetul oaspeților ...... cameristele nu! 

Als ein Zimmermädchen fragt, wo sie auch ein Schachtelchen Nutella findet kommt die Antwort wie eine Feige: "Es gibt nicht. Das Personal darf es nicht haben, nur die Gäste!" Und die Kellnerinnen plaudern weiter und genießen ihren Delikatessen unter den Augen der Zimmermädchen....

Atunci când o cameristă întreabă unde ar putea găsi și ea o cutiuță de Nutella sau ceva dulce, căci borcanul de miere de pe masă e gol, răspunsul aterizează ca o palmă grea: ”Nu există, nu e pentru personal, doar pentru oaspeți!” Și chelnerițele sporovăiesc mai departe, în timp ce se delectează cu Nutella, zahăr, ouă ...

Das Zimmermädchen spricht fast kaum Deutsch, sie ist aus Ungarn. Sie nimmt dann ein Messer und versucht aus dem leeren Honig-Glass noch ein paar Tropfen Süßes zu erschaffen .... und ich bleibe wortlos! Nicht einmal einem Teelöffel wird draus, aber sie schmiert es auf dem Brot. Und isst beeilt, kaut kaum, sie schluckt nur hinunter. Und ihre Augen sind absolut leer ..... unendlich leer.
Camerista nu știe aproape deloc germană, e unguroaică. Cu un cuțit încearcă să scrijelească din borcanul gol de miere ceva urme de dulce .... și eu rămân fără cuvinte și gânduri privind-o! Nici măcar o linguriță nu iese de acolo, dar ea întinde pe bucata de pâine picul acela de miere. Și mănâncă grăbită, aproape nici nu mestecă, doar înghite. Și are ochii goi ..... foarte goi ....

Ich erinnere mich um Tansania .....
La momentul acela mi-amintesc de Tanzania .....

Beim selben Tisch, zwei verschiedene Welten zwischen Menschen die im selben Hotel arbeiten und theoretisch den gleichen Status haben. 

La aceeași masă două Universuri diferite între oameni care practic fac parte din echipa aceluiași hotel și au același statut și aceleași drepturi.

Jeder nimmt sich, was er kann. Ohne ”es tut mir leid”, ohne ”bitte”. Er/sier streckt die Hand und nimmt sich, so grob, primitiv, vulgär und aggressiv.

Fiecare își ia ce poate. Fără pardon și fără te rog în general. Pune mâna și ia, brusc, rudimentar, vulgar, agresiv.

Obstsalat, Müsli, Eier, Nutella, Honig, Zucker sind theoretisch verboten für das Personal. Trotzdem .... nicht für alle aus dem Personal. Genauso mit dem prickelnden Wasser. Die Zimmermädchen dürfen bloß Leitungswasser genießen, für andere gibt es die Möglichkeit, Wasser aus der Flasche zu trinken.

Salată de fructe, cereale cu lapte, ouă, nutella, miere, zahăr sunt teoretic interzise personalului. Totuși ..... nu pentru toată lumea din personal. Unii sunt mai presus. La fel și cu apa minerală. Cameristele se pot bucura de apa de la robinet, pentru ceilalți mai există și un suc, și o apă minerală din sticlă, și un isotonic chiar!!!

Um 9 Uhr treten die Zimmermädchen die Gästezimmern an.

15 Minuten Frühstückspause, dann 5 Stunden und 15 oder 30 Minuten ununterbrochen Arbeit, dann 15 Minuten Mittagspause.

Începând cu ora 9 cameristele intră la curățenie în camerele de hotel.

15 minute pauza de mic dejun, apoi 5 ore și 15 sau 30 de minute de muncă neîntreruptă, abia apoi 15 minute pauză de prânz. 

Ich frage mich, welcher gesunder Mensch kann, nach so eine dauerhafte schwere körperliche Arbeit, nur mit 15 Minuten Mittagspause klarkommen. Auf Dauer meine ich. In diesen 15 Minuten muss man Hände waschen und alles auf dem Teller bringen inkludieren. Dann bleiben vielleicht 10 Minuten für kauen.

Mă întreb ce om cu scaun la cap, sănătos, se poate descurca cu acest program. Doar 15 minute să ai voie pentru pauza de prânz, după ce ai muncit ca un sclav 5-6 ore?! Și în alea 15 minute incluzi și spălatul mâinilor, mersul la toaletă, pusul mâncării în farfurie, curățirea mesei pe care ai mâncat .... Dacă îți rămân 10 minute să mesteci ceva e mare minune!

Ich begreife es nicht ..... ich persönlich finde das unmenschlich, ausbeutend, ungerecht, ungesund, mittelalteriches und unglaublich. Und DEMÜTIGEND!!!!!

Eu una nu pricep ..... eu percep programul ăsta ca fiind de-a dreptul inuman, exploatator, nedrept, nesănătos, ba chiar dăunător, sclavagist și incredibil. Și UMILITOR!!!

Mittagessen-Szene:

Beim gleichen Tisch, ein Zimmermädchen und 2 Obers. Eins von ihnen geht weg und kommt mit 3 Dosen Isotonic zurück. ZWEI FÜR SICH SELBST und eine für seinen Freund, der anderen Kellner. 

O altă scenă, la prânz:

O cameristă și doi chelneri la aceeași masă: 

Unul se ridică și revine cu trei doze de isotonic. Două PENTRU EL și una pentru prietenul lui, al doilea chelner.

BITTE SAGEN SIE MIR, ICH IRRE MICH!!

BITTE SAGEN SIE MIR, SO WAS IST MENSCHLICH UND NORMAL!!!

Dann erschieße ich mich!!

VĂ ROG SĂ-MI SPUNEȚI CĂ MĂ ÎNȘEL!!!

VĂ ROG SĂ-MI SPUNEȚI CĂ AȘA CEVA ESTE UMAN ȘI NORMAL!!!

Și atunci eu mă împușc!!

Nein, ich hätte wirklich nicht die notwendige Kraft gefunden, diese Mädchen zu führen, wenn ich weiß, was für eine Arbeit und unter welchen unmenschlichen und vor allem demütigenden Bedingungen sie die schwere Arbeit leisten müssen!!!

Nu, nu aș fi avut tupeul și forța să conduc o echipă de cameriste, știind ce muncă brută depun și mai ales în ce condiții de umilinäü si inuman!!! 

Wo? In Österreich! Das weltbekannte Märchenland ..... mit welchem Preis denn?

Unde? În Austria! "O țară de basm” - cu ce preț oare?

 

P.S. im Jänner 2016
Am 26.Oktober, großgefeierten Nationaltag Österreichs, durfte das neue Zimmermädchen, das hier eigentlich für die Stelle als Hausdame kam, alleine 26 Zimmer saubermachen und den ganzen Wellnessbereich über den Tag betreuen, der aber in andere Gebäude war. 26 Zimmer mit inkludierten Badezimmer alleine machen .... in nur 6 Stunden ..... 

Sie zog von Wien hierher um. Hat alles in Wien verlassen, um hier für diese Stelle zu kommen. Nach 3 Wochen war sie einfach gefeuert, weil sie .... ”zu langsam" war!
Obwohl die 26 Zimmer an dem Tag sie alleine saubergemacht hat. 
Obwohl sie sich nicht für diese Position beworben hatte.
Obwohl sie keine Erfahrung in dieser Position hatte und der Arbeitgeber wusste das wohl und hätte alles anders verteilen können, außerdem sollte der Arbeitgeber für so eine riesige anspruchsvolle Anlage mehr Personal anstellen und das gehabte würdigen und gut schätzen statt es auszubeuten und zu demütigen und hungern zu lassen!!!! 

Die größte Demütigung ihres Lebens warf sie dann in langdauernde seelische und körperliche Krankheit. 
Nach etwa 14 Monate fing sie an zu hoffen, sie findet der Weg zu sich wieder ...... 

P.S. Ende September 2017
Sie durfte leider eine ähnliche Geschichte noch mal erleben, etwa 260 km entfernt, in einer der teuersten und auch reichsten Orten Österreichs - Salzburgerland, Tirol. Sie landete auch dieses Mal bei Notaufnahme in der Nacht und nach zehn Stunden war sie auf dem Operationtisch unter Vollnarkose.
Die Frau beginnt zu glauben, sie wird es nicht mehr lange überleben. Was zu viel ist, ist einfach zu viel. 
Ein Wunder wird benötigt.

Oktoberschmerz in Austria / Dureri .... octombrie 2015

”hai să mă ridic azi. să nu mă gândesc la mâine. mă dor degetele de la mâini.” 
"Komm Mädel, steh doch auf heute! Nein, ich denk nicht mehr am morgen. Die Finger tun mir so weh ...."

Își ia mâna dreaptă în stânga și o masează ușor. Doare. 
Sie nimmt die rechte Hand in die Linke und massiert sie sanft. Es tut weh.
 

În balamucul din casă, după al patrulea mare mutat din ultimele 18 luni de zile, și-a găsit crema cu aloe și propolis. O caută de vreo săptămână. Deși nu o caută, pentru că epuizarea a pus stăpânire pe viața ei și durerea fizică i-a acaparat existența de trei săptămâni. 
In den ganzen Chaos im Haus, nach dem 4. Umzug binnen der letzten 18 Monate, hat sie schließlich ihre Aloe-Propolis Handcreme gefunden. Endlich, nach einer Woche, hat sie sie gefunden. Es wäre übertrieben zu behaupten, sie hätte die Creme intensiv gesucht. Nein, dies hat sie auch nicht mehr geschafft, weil die seelische und körperliche Erschöpfung hat ihre Herrschung seit drei Wochen in Kraft gesetzt.
 
O caută cu gândul, pentru că fizic nu are forța să o caute. Știe că e pe undeva pe-aproape, mental joacă jocul copilăriei cu ”apă” ș si ”foc”, dar nimeni nu e prin zonă ca să strige ”apă, apă ... foc, foc, foc!!!!”. Așa că trec zilele și ea trece pe lângă ea și apoi cedează și se culcă. 
Sie sucht sie nur mit den Gedanken, da sie körperlich fast keine Kraft mehr hat. Sie weiss, sie ist irgendwo in der Nähe und gedanklich spielt sie einen Kinderspiel, aber es gibt keiner mehr der sie wahrnen könnte: "Heiß, heßß!" oder "kalt, kalt!". So gehen die Tagen vorbei und sie gibt auf und geht erschöpft ins Bett.
 
A doua zi o ia de la capăt. Trezirea la 4:45, un mic dejun frugal, o palmă repezită peste ceafa patrupedului ....
Am nächsten Tag startet alles wieder an: Aufwachen um 4:45, ein sparliches Frühstück, eine beeilte Streichelei über den Fel des Vierbeiniges .....

la început, în prima săptămână, a fost Herkules .... la 5:20 ieșea prin bezna câmpului și pedala prin pustiu și pădure cei 2,2 km până la job. De trei ori chiar s-a dus pe jos, alergare-mers. Făcea efortul pentru că se gândea a fi un bun antrenament și pentru că după-amiaza era o plăcere să revină pe jos, prin pădure, peste câmpuri, prin aerul tăios și culorile sălbatice de octombrie ... 
Am Anfang, in der erste Woche, fühlte sie sich Herkules .... um 5:20 war si schon draußen und fuhr mit dem Rad die 2,2 Km zur Arbeit durch Finsternis und Kälte, durch die Felder und Wald. Ein paar Male ist sie auch zu Fuß hingegangen. Sie dachte, es sei ein guten Training, außerdem es war so schön nach der Arbeit, wieder durch die frische Luft, wildes Grünes und Oktoberfarben nach Hause zu fahren/laufen.

După vreo zece zile nu a mai rezistat și a înlocuit alergarea și bicicleta cu mașina. Nu era de bine, nu asta dorise, nu asta își imaginase .... în fiecare dimineață gândea: ”azi m-am trezit prea târziu, lasă că mâine mă duc în alergare.”
Nach etwa zehn Tagen war ihr zu viel und den Lauf un Radfahren wurden durch Autofahren ersetzt. Nein, das war kein guten Zeichen, das war nicht, was sie wollte, das war nicht, was sie sich vorgestellt hatte .... Jeden Morgen dachte sie: "Lass es sein Mädel, Du radelst morgen, Du läufst morgen."
 

Și mâine făcea la fel și după două săptămâni a trebuit să priceapă și să accepte că nu va mai fi bicicletă, nu va mai fi alergare. Cel puțin nu în următoarele trei luni de zile. Erau lunile de foc prin frigul iernii unui ținut deluros care precede lanțul alpin. 
Und jeden "morgen" wiederholte sich die Geschichte und nach zwei Wochen musste sie einfach begreifen und auch akzeptieren dass keinen radeln mehr wird, keinen laufen mehr wird. Zumindest nicht während der nächsten drei Monate. Es sollten die Feuermonate durch die winterliche Kälte eines hügeligen Gebiet der österreichischen Voralpen werden....

După trei luni se schimba poziția, salariul și programul de muncă. Era altă treaptă. Dar până atunci .... trei luni lungi cât trei ani.

Nach drei Monate sollte sie eine andere Position haben, Lohn und Arbeitsprogram hätten sich auch geändert. Anderes Niveau. Aber bis dahin ..... drei Monate so lang wie drei Jahren.

Faptul că realitatea era diferită față de discuțiile de la interviurile din august și septembrie a devenit cert după aproximativ două săptămâni de muncă. MUNCĂ, nu lucru!! Dar despre asta ... alt capitol.
Die Tatsache dass die Realität anders war als bei den Vorstellungsgesprächen im August und September wurde nach etwa zwei Wochen Arbeit immer deutlicher. ARBEIT, nicht Dienst!! Darüber aber .... andersmal.

”hai să mă ridic azi. să nu mă gândesc la mâine. mă dor degetele de la mâini.”

"Komm Mädel, steh doch auf heute! Denk nicht mehr an morgen. Ja, mir tun die Finger weh."

Își ia mâna stângă în dreapta și o masează ușor. Doare. 
Sie nimmt die linke Hand in die Rechte und massiert sie sanft. Es tut weh.
 

Acum două zile a cedat fizic. A doua oară anul ăsta. Prima oară în mai, la scurt timp după Lanzarote.
Vor zwei Tagen ist sie körpelich hingefallen. Zum zweiten Mal dieses Jahr. Das erste Mal war damals im Mai, sehr bald nach die Lanzarote-Reise.

S-a târât la medic. Nu avea programare. Aici nu e peste tot la fel. Și nu ai de unde să știi. Amabila doamnă de la recepție i-a spus că poate aștepta .... 3 ore ... dacă vrea, desigur (!)
Să fi știut și tot nu ar fi putut să-și facă o programare. În blestemata de asă unde locuiește nu există conexiune pe nici o rețea de telefonie mobilă!!
Sie hat sich irgendwie zum Arzt geschleppt. Sie hatte keinen Termin. In Österreich ist nicht überall gleich. Aber sie konnte das nicht wissen, dass sie bei diesem Arzt einen Termin vereinbaren hätte müssen. Die nette Empfangsdame sagte ihr, sie könne so lange warten, wenn sie ... wünsche. Drei Stunden etwa .....
Sie hätte einen Termin auch nicht vereinbaren können, in dem verdammten Haus wo sie wohnt kriegt sie keinen Handy-Empfang, was tödlich sien kann!! 

I s-a făcut și mai rău, a luat un pahar de apă și s-a așezat pe un scaun. Stătea cu paharul în mână și ar fi vrut să bea dar i se părea efortul prea mare să ridice paharul la buze. După 10 minute, când aproape cădea în inconștiență, a simțit o căldură fizică lângă ea și a văzut ca prin ceață o siluetă. Doamna de la recepție a luat-o și a dus-o într-unul din cabinete, putea să se întindă pe pat. La trei minute apare un medic. Tânăr, atletic, îngâmfat, repezit, cu sonorul tare, frumos ca Adonis și cu inimă rece. Trece pe lângă ea, se duce la biroul lui și așteaptă .... nu mai descriu, că mi se face rău.
Ihr wurde noch schlechter und setzte sich, nahm ein Glas Wasser, das sie in den Hände hielt. Sie wollte trinken und es kam ihr schwer das Glas an die Lippen zu heben. Nach langen zehn Minuten als sie fast in Ohmacht gefallen war spürte sie doch eine Wärme in der Nähe. Die nette Empfangsdame nahm und führte sie zu einen Bett. Nach drei Minuten der Arzt erscheint. Er betritt den Raum ... jung, athletik, mit Schwung, angeberisch, hektisch und kaltherzig. Er geht zu ihr vorbei und setzt sich an seinem Schreibtisch. Er wartet .... aber ich beschreibe es lieber nicht weiter, es wird mir schlecht das Ganze durch den Kopf wieder gehen zu lassen.

A primit un medical de la tânărul fără inimă, dar discuția cu el este atât de incredibilă, încât nu am puterea să o redau acum. Ceva de genul: ”Nu e treabă de medic. Dacă sunteți epuizată, discutați cu angajatorul dv. Eu nu am ce să vă fac! De ce ați venit la mine?!” Stop joc!

Sie hat schließlich den nötigen ärztlichen Schein. Das Gespräch mit dem jungen, hektischen Arzt erscheint mir so unglaublich noch, das ich nicht die Kraft finde, es zu wiedergeben. Etwas in der Richtung: "Ich bin Arzt, dies ich nicht mein Problem. Wenn Sie doch so erschöpft sind besprechen sie es mit ihrem Arbeitgeber. Ich kann Ihnen kaum helfen. Warum sind Sie zu mir gekommen?!" Neh ... neh ....

A citit în adolescență prea multe cărți despre lagărele de concentrare ale lui Hitler ...... tot ce se putea găsi pe acest subiect a citit. Spiritul ăla de ”munca eliberează” există aici până la extrem .... a supraviețuit cinismul și spiritul de sclavie ... nu spun mai mult, ca să nu fiu acum înțeleasă eronat pentru că nu pot descrie concret întregul context. Cu o bunică gen SS și o mamă austeră, munca a fost cuvântul de ordine de la vârsta de 7 ani, când practic a întreținut gospodăria, atât cât poate un copil să o facă în timp ce unicul părinte rămâne cu lunile internat în spitalul unei țări comuniste a anilor '75. Sigur, generația cu cheia de gât .... Deci munca nu a speriat-o niciodată, dar până acum se pare că nu a știut ce înseamnă munca reală. Replicile primite aici de la cunoscuți au fost: ”Welcome into real world, Anca!! Ai fost tu norocoasă să ai muncă de birou, dar aia nu e viața reală!” 
A fost momentul în care a început să-i bolborosească furia acumulată și vulcanul a explodat și lista cu ”real world” al ei i-a ieșit de sub penel în câteva secunde!

”hai să mă ridic azi. să nu mă gândesc la mâine. mă dor degetele de la mâini.”

Își ia mâinile, și le pune cu degetele răsfirate în fața ochilor și strânge ușor pumnii. O dor.

”hai că mai am doar un raft de construit și apoi se mai limpezesc și la mine lucrurile prin casa asta .... măricică.”

După ce s-a mutat a comandat trei seturi de rafturi solide. Sunt grele și trebuie montate. Nu sunt greu de montat, dar pentru ea .... sunt prea grele. Cu șine din aluminiu, tăioase dacă nu le mânuiești cu îndemânare și cu rafturi grele din pal. Cu degetele astea compromise nici măcar nu mai poate desigila ultimul pachet de rafturi. Două sunt deja montate și ocupate.

”Nu pot azi, totul îmi scapă printre degete.” 

Afară e o vreme superbă, prima zi cu soare, după multe zile în care cerul lăptos și dens și-a răsfirat suflul neprietenos peste ținut. 

”Soareeeee ..... ce minunăție, soare!!!!”

Cursiera i-a făcut pană la începutul lunii și de atunci nu a mai găsit timpul și forța să înlocuiască camera. A avut un noroc tembel să termine cursa de bicicletă la Podersdorf cu ventilul defect .... 
Se uită cu jind la soare, la roata dezumflată din față, își pipăie degetele .... și totuși încearcă.
Scoate roata, scoate camera, pune camera de rezervă și cumva într-un minut a rezolvat problema. Wow ..... se surprinde pe sine însăși .... a reușit! 

”wow ..... ce fein eeeee!!! ce viteză, cum se simte!!!! Mi-a fost atât, atât de dor de o pedală, doamneeeeee ....”

Asfaltul se întinde precum un aluat bine rulat în fața ei, mașinile sunt rare, jocul de culori de toamnă, de lumini și umbre este copleșitor. 

Un sentiment de eliberare o cuprinde. E ca o vacanță după ani de chin și durere, deși nu are în spate ani de chin și durere, doar câteva luni. Luni în care timpul s-a elasticizat și acum orice se întâmplă capătă proporții puțin exagerate probabil. Este un mecanism simplu, d-aia se zice: ”Nu te pune cu proștii, că au mintea odihnită.” Chestia asta cu ”mintea odihnită” e o mare chestie .... pe bune!

Când ni se întâmplă de bine, timpul e scurt, prea scurt.

Când ni se întâmplă de ne-bine, timpul e infinit și greu la cântar.  

Pedalează lent. Cu frică. Bate vântul. O dor degetele la frânare. Dar e frumos .... e rural, nu e trafic. E verde, incredibil de verde!!
Ajunge la baza unei pârtii scurte de schi și urcă pe bicicletă, pe drumul asfaltat. Ajunge pe deal și se uită deasupra satului. 
”Doamne, cât de verde e!!!”

Scoate mănușa. 
Degetul tăiat din greșeală acum trei săptămâni aproape s-a vindecat. Un pic ciudat, are un bumb dureros, dar nu moare din atât. 

O poveste urâtă cu degetul ăsta ... s-a tăiat până la os exact în seara dinaintea primei zile de muncă și din cauza condițiilor rana nu se vindeca, căci mereu ajungea umezeală la rană.

”9 ore de muncă fizică fără să răsufli, alergând de colo-colo, cu 15 minute pauză de prânz .... cât de inuman poate fi așa ceva, cât de sclavagist poate fi așa ceva ... 6 zile, 8 zile, 10 zile consecutive .... nu mai pot .... îmi pare rău, dar nu mai pot.” Și a căzut. Și medicul Adonis stătea răsfirat pe scaun, se uita tâmp la ea și nu pricepea ce dorește, în timp ce ea se scurgea pe scaun în fața lui:

”Sie sind mir zu hektisch, es tut mir leid. Ich fühle mich krank, erschöpft, ich bin zum Arzt gekommen. Was soll ich machen? Hier sterben?
Îmi pare rău, dar sunteți prea zgomotos. Mă simt bolnavă, epuizată, am venit la medic. Ce ar trebui să fac? Să mor aici?”

Și-a rezemat bicicleta de o bancă de la buza pădurii cu sentimentul acela de relaxare că nu va fi furată. Și-a lăsat casca, mănușile și a plecat foșnăind covorul de frunze din pădure.

Lacrimile porneau fierbinți și ajungeau reci reunindu-se sub bărbie.

”Oh, măcar picioarele nu mă dor .... nu-i da omului cât poate duce, ziceam mama adesea ....”

Degetele ne dor. Ne oprim din scris.
      - va urma -

Poem de dragoste ...

Nu mă gândeam că mai scriu în seara asta, dar cum nu am mai scris de un milion de minute, se pare că-mi iau revanșa.
Îndrăgostită fiind, ca adolescentă, de poeme, poezii, Eminescu, Bacovia, literatură comparată, sute de pagini de comentarii literare care sustrăgeau din mine toată seva unui geniu creator - cum spunea profa de română -, poemul primit acum câteva secunde de la un tip ”cunoscut” pe Facebook mă trage în pivnița cu amintiri. Amintiri despre anii în care eu scriam poezii puerile de dragoste. Eram îndrăgostită lulea de profa de istorie. O alegere greșită, dar nu știam eu pe atunci d-astea .... nici acum nu prea le nimeresc ....
Mi-am dat seama că am avut șansa de a crește totuși într-o epocă în care mai existau reminiscențe de cavalerism, poezie, romantism și idilic. Bărbații nu veneau la întâlnire cu mâinile în buzunar sau fumând ori mestecând ciungă, de exemplu. Am un săculeț cu scrisori de dragoste, aș fi curioasă să le recitesc după atâția ani .... 

Chiar dacă nu e scris de tipul respectiv, poemul e frumos. Deși un poem într-o limbă pe care nu o stăpânești nu ți se pare atât de frumos precum un poem în limba ta maternă (na, că era să scriu natală, să-mi fie româna de râs!!)

Doamnelor și domnilor, bucurați-vă de un dram de flair și charm ale timpurilor romantice:
  
Every moment we spend together, my heart's in a state of relief
but the very second that we part
it's over-come with grief.
I gave my heart to you
my life my soul, i surrender.
I just need your love and your arms around me tight
even when you are not close to me, you are still in my heart's sight.
You captured my heart with your kiss and touched my life with your love
you caressed my soul with your eyes,
my love you are the one i am dreaming of..
Last night in my dreams,
my love came and visits me,
she lie close to me in my arms With my head on her chest,
i hear his heart beat,
then she kissed me Warmly and softly
With her sweet lips,
it taste like honey,
she looks deep into my eyes,
i saw the passionate flames of love in her eyes.
Every night she is so part of my dreams
When we are together i will feel your warm love.
Every night she is kissing me in my dreams,
whispering in my ears how much she loves me.
Every morning she fades away Promise to be back tonight..
I have to hold on to every kiss,
every hug,
every word,
every touch,
every time we express our love.
I need to hold on to you and never let go.
I can promise to keep out love alive,
to overcome the challenges & to stand with pride.
I want to be with you forever just you.
Please never leave me,
just tell me what to do.
I will wait an eternity, for i know our love is true,
I will never give up,
I will wait for you.
I don't have a ring yet, to express our love,
but we don't need one, to prove, our love is strong.

La frunze ....

Unii au devenit vestiți scriind ”La Medeleni”, eu scriu doar ”La frunze” .... de vestită sunt și eu vestită, nu de asta-mi fac griji :-) 

”Să mă bag .... să nu mă bag ....?!”

S-a băgat leul prin frunziș până la urmă, că știi cum se zice: ”Curiozitatea a ucis pisica”. Doar că atâta timp cât io sunt cu ochii pe el, nu-l va ucide nimeni și nimic.

Acum două zile am dat anunț că birmanezul meu caută familie iubitoare. Anunțul e încă valabil. 

Nu pe el m-am supărat, ci pe mine.

În urmă cu patru zile l-am plesnit. Era dimineața la cinci și mieuna prin hol, eu eram în pregătiri să plec, obosită de multe alea și forțată și de mai multe d-alelalte.

Și l-am plesnit. A ușchit-o în camera haotică care ar trebui să devină dormitor, în întuneric. Când am venit seara acasă era tot acolo, mieuna din întuneric, dar nu a venit la mine.

A doua zi la fel, tot ascuns a stat și eu nu am avut putere de el. Nu mai am putere nici de mine ....

Finally, aseară a reapărut la orizontul sufrageriei, unde de fapt dorm deocamdată, că e mai cald. Cu ochii mari, temători .... cu o schiță de mieunat printre mustăți ..... se uita la mine de jos în sus .... ”să mai fac oare vreun pas? Dacă mi-o iau iar pe spinare?!” .... Cu o lacrimă la colțul ochilor l-am privit mămos în ochi și l-am strigat calm. Explozia patrupedului ar înmuia și o rocă .... ”Mi-auuuu ....” .... un miau trepădat prin pași alergători și țup în pat peste mine..... ca un tun detunat, tragi de mâner și pleacă bomba. Așa și birmanezul meu, aștepta să-l strig, era semnul cum că are voie, cum că nu va fi pocnit, ci iubit.

Urăsc bătaia. 

Urăsc violența.

Mi se face rău când văd/aud violență, agresiune, batjocorire. Nu pot ucide o muscă. O prind și o dau afară. Țânțari plesnesc, recunosc.

Copil fiind am încasat la ”papară” cât o grădiniță-ntreagă de zvăpăiați. Pedepse crunte, inumane .... pentru că ”am furat” din borcanul de dulceață de căpșuni mama a înroșit o lingură pe flacăra de aragaz și mi-a bătut gura cu ea până mi s-au umflat buzele. Așa trebuia să înțeleg că totul e cu porția în casă, că dacă ea spune ”nu”, atunci e NU și că nu am voie să ”fur”. Să fii avut 6-7 ani pe atunci. Nu mai povestesc și alte pedepse că mi se face rău ... sigur cu buzele umflate și dureroase nu prea am mai putut mânca în zilele următoare. Pedepse de neuitat.

Mi-am dorit să am copii doar din dorința de a-mi demonstra că eu nu voi fi niciodată ca mama mea ..... dar mă rog, ăsta e alt capitol, eu parcă vroiam să scriu despre frunze.

Pe terasa casei mele sunt doi nuci mari. 

Trăiesc rural acum.

Vin acasă, urc sus pe terasă și mă așteaptă nuci căzute din nuci .... la fiecare pas adun 2-3 nuci și intru în casă. E o plăcere și o bucurie pe care citadinul nu ți le oferă, ci ți le fură de-a dreptul.

Ruralul implică muncă. Alt fel de muncă.

De pildă .... frunze!!

Doi nuci atât de mari care dau gratis mii de nuci gustoase desigur că au și mii de frunze care mor.

Și muribunde se aștern pe terasă.

E minunat să vii acasă pe lumină și într-o zi de toamnă să ai pe terasă un covor foșnăitor și colorat și destul de gros .... dar când plouă nu mai e atât de minunat.

Așa că, azi am măturat covorul de frunze.

O activitate foarte deconectantă printre altele.

Mi-am dat seama ulterior că deși pare o jumătate de oră cu tine însuți, când ai putea să îți auzi gândurile și grijile cum ți se sparg în sau pe creier, practic atenția îți este captată de mișcările pe care le faci, de melodia miilor de frunze decedate, de efortul fizic depus, de toată mecanica procesului în sine ....

Afară e friguț, aerul e un pic tăios .... și te trezești că iei atât de în serios activitatea asta banală încât aluneci în altă lume.

Sau doar mă uit la un film unde personajul principal sunt eu?

Mă dureau mâinile, dar plăcerea de a face ceea ce făceam compensa .... durerile astea de mâini sunt ca o traumă din care sper să ies în câteva luni.... 

Recomand tuturor să iasă ”la frunze” .... poți transforma activitatea în antrenament. E încălzirea pentru ”la dat zăpada” :-) și toate la un loc ne ajută subconștient să ”dăm la vâslele din barca vieții”. Da, nu e glumă.

Că uneori așa vâslim împotriva curentului și ne minunăm ca proștii că nu mai ajungem odată la destinația aia?!?!?

Care destinație frate? Că unica destinație e Pământul și cine nu pricepe asta, a ieșit degeaba de-acolo.

Pentru că mă uit la fotografie și nu prea mă recunosc. Lipsește un suflu, lipsește ceva ..... fusesem puțin cu bicicleta ”prin centru”, venisem acasă și înainte să intru în casă am apucat peria de curte și am început dansul cu frunzele .... după două minute m-am dus să descui ușa la casă și am scos patrupedul la aer curat. Vroiam să-l văd cum pășește și el prin frunze .... fiecare cu călătoria lui, nu?!

Posted by Anka Berger on Freitag, 30. Oktober 2015

Update a doua zi dimineață:

Frunzele se lăbărțau din nou pe terasă, răsfățându-se la soarele cu dinți! M-am uitat la ele, m-a pufnit un râs și m-am așezat puțin pe dale să stăm la taclale .... ”bine măi frate, de ce ați venit înapoi?!” Tăceau, foșneau pe limba lor și-și vedeau mai departe de rostul lor natural ..... 

Ca în viață .... uneori, orice faci sau nu faci .... tot palme și castane atrage!

Austria too late .... for me

De un an de zile mint. Brusc am ajuns la concluzia asta, deși nu m-am gândit până acum că fac așa ceva.

Din octombrie 2014 s-a declanșat un an de teroare în viața mea. Fără să realizez exact sau poate doar din dorința de a nu accepta o cădere atât de neașteptată, în urmă cu exact un an de zile am pășit într-un coșmar care pare să nu se mai termine.

Milioane de ”de ce”-uri mi-au încețoșat nopțile albe și zilele întunecate.

Am căzut și m-am ridicat.

M-am împiedicat și am reușit să mă țin într-un echilibru artificial.

Apoi am început să realizez că de fapt nu sunt atât de proastă încât să mă tot împiedic cu stângul în dreptul și am început să văd că din diverse direcții veneau alții care puneau obstacole în drum. Obstacole subtile, d-alea care te seacă din inimă spre suflet. Și care te ruinează pe toate planurile.

Se spune că atragi în viața ta persoanele și personalitățile de care te temi cel mai mult. Te temi să nu cumva să începi un nou job unde să ai un șef coleric sau incorect. Exact de aia ai parte.

Te temi în adâncurile gândurilor tale că deși ai ajuns unde visai, s-ar putea să nu faci față și să cazi cu curu de pământ și să doară al dracului de rău, pentru că, cu cât ai ”urcat” mai sus, cu atât distanța până jos e mai mare. Dacă nu reușești să îți stăpânești temerile, te vor stăpâni ele pe tine și așa se face că în viața ta apar lucrurile de care te temi.

De unde vin temerile? De unde vin anumite gânduri, așa, din negura Universului?! 

Anul acesta mi s-au ”îndeplinit” majoritatea temerilor. De aceea știu cum funcționează principiul. Nimic nu merge cu ”trebuie”, dacă nu vine 100% din interior, curat, senin, fără strop de îndoială și de temere.

Lucrurile care ni se întâmplă, pozitive sau negative, se întâmplă dintr-o secundă de ”wow!”

De exemplu în mai eram pe un traseu de ciclism cu o grupă mai mare de fete și la un moment dat urcam noi anevoie pe câmpuri printre ferme, tractoare, vaci. Minunat! Ca turist, minunat! Pedalam în paralel cu o fată și ne-a pălit așa un miros de balegă și iarbă și cum treceam pe lângă o fermă am zis: ”Wow!!! Ce fein e!!!! Uite așa mi-ar place să trăiesc, cum o fi?!”

Partea interesantă a episodului este că peste patrz luni jumate eram deja în propriul meu ”wow!”.

Trăiesc rural acum, aproape izolat, nici telefonul mobil nu funcționează aici în casă, trebuie să ies pe câmp ca să prind ceva conexiune. Ceea ce .... nu e tocmai ”wow! Ce fein e!!!!”

Secunda aceea de ”wow!” a devenit realitatea mea actuală, dar cum eu la momentul exclamării nu am gândit și restul contextului, condițiile implicite ale mutării și transformării mele din city girl în rural girl au depășit cu mult puterea mea pozitivă de imaginație. Așa că iată-mă la un aproape final de an de coșmar într-un nou șoc.

Când nu ne merge ”ideal” sau ”just perfect” începem să avem ”doruri”. Îi scriam azi prietenei mele - nu, nu ”unei prietene”, pentru că am una singură, să fie sănătoasă!! - despre ce mi-e dor. O listă seacă, dar dureroasă în esență. Mi-e dor de câteva chestii de care nu prea m-am mai atins anul acesta și teama că mă despart total de ele mă cuprinde precum ceața dimineața pe aici pe coclaurile deluroase care-mi blochează mie conexiunea telefonică mobilă. La finalul listei scriam: ”Mi-e dor de mine.”

Am slăbit. Pisoiul s-a îngrășat.

Nu am reușit încă să-mi organizez casa. Nici măcar nu am despachetat toate cutiile de la mutat, sunt încă o groază de chestii care nu se știe prin ce cutie zac și eu am nevoie de ele. Am făcut pană la bicicletă, nu știu pe unde-mi sunt ustensilele. 

Pielea mi s-a uscat, mâinile s-au înăsprit, degetele s-au deformat de muncă, al treilea mare mutat în doar 18 luni m-a dărâmat. Crema mea cu aloe și propolis ... e pe undeva.

Se spune că astăzi ești ceea ce ai gândit ieri. Și că mâine vei fi ceea ce gândești astăzi. Este o teorie interesantă, doar că dacă nu o înțelegi în profunzimea ei, principiile ți se par false și nu vei știi niciodată să o aplici în așa fel încât să fie în favoarea ta.

Ca să câștigi la loto trebuie măcar să joci. Dar câștigul nu e garantat. Pentru că nu înțelegem principiile, de aceea nu câștigăm la loto, chiar dacă jucăm. Nu e îndeajuns să cumperi lozul și să-ți dorești să câștigi. Cheia este în cum îți dorești. Și despre asta există toptane de literatură scrisă de alții deja.

Se spune că ”banul la ban trage și puricele la purice.” Cam așa este, doar că mereu te întrebi: ”oul sau găina, care a fost primul?” Oamenii cu foarte mulți bani capătă un alt aplomb în viață. O altă aură. În esență, nu banul îi face așa, ci faptul că ei sunt așa, atrage bani. Și lucrurile se combină mai departe. 

Se spune că ”banul strică caracterul.” Mai degrabă banul mult scoate la iveală caracterul urât, dar nu-l schimbă în urât. 

Oamenii cu bani mulți au altă ușurință în a oferi uneori gesturi de ajutor. Dispun altfel de timpul lor și de resursele lor. Un ajutor pe care ei îl dau cuiva pe ei practic nu-i costă mare lucru, dar ei sunt conștienți de valoarea imensă pe care ajutorul dat o are pentru cel ajutat. Și de aici începe poziția lor de ”superioritate” prin care cel ajutat rămâne îndatorat, iar cel care a ajutat devine mai popular, mai căutat, mai lăudat .... mai bogat. După care fragila relație moare .....

Există oameni fără bani care sunt de fapt milionari. Nu la momentul în care îi întâlnești tu neapărat. Prin atitudine, ei sunt deja milionari, chiar dacă momentan spală vase într-un restaurant.  

Faptul că scriu acum în română nu e întâmplător.

18 luni de Austria ...... o experiență cu multe paradoxuri.

O experiență cu multe văi și mulți munți. Cu serpentine. Să fie pasul făcut în urmă cu 18 luni drumul către ruină?

Nici măcar nu am curajul să povestesc de ce, ar contraveni strategiei propuse.

Mi-e dor să scriu. Ce scriu aici nu e scrisul meu, nu are suflet, nu mă reprezintă.

Mi-e dor să sport.

Mi-e dor de armonie. 

E noapte, bate vântul puțin, aud cum se tot lovește de perete placa rotundă din piatră adusă din Nepal .... e liniște absolută și totuși mie mi-e dor de o anumită liniște în viața mea.

Prea mult haos și prea multă zarvă în ultimele 12 luni de zile. E deja a 13-a de fapt.

Am pierdut noțiunea zilelor din săptămână. De foarte multe ori pierd noțiunea orelor, nu mai port ceas. Nu că ar fi ceva rău, dar în contextul actual nu e ceva bun.

Încep să înțeleg de ce se întorc românii în România ..... 

Încep să înțeleg de ce greul din România e mai ușor pentru români decât greul de oriunde altundeva ..... 

Faptul că taman EU scriu aceste rânduri va șoca pe destui. 
Dar vom vedea ..... totul e relativ.

Da, mereu am zis: ”Există un prea târziu!!”

Pentru mine, Austria a venit prea târziu.

30.10.2015, Nußöd

Update 22.12.2015 - Neuhofen a.d.Ybbs

Se împlinesc aproape două luni de când am scris acest material.

Două luni exasperante care au adăugat dureri, tristeți, deznădejdi, lacrimi și decizii dintre cele mai grele.

Ne-am mutat din nou.

Ne-am lovit de birocrația austriacă până nu am mai știut de noi, atât de tare ne-a amețit.

Am șters oameni de pe listă.

Și am cunoscut îngeri ......

Am făcut un pas mare din punct de vedere legal și administrativ, în sfârșit am mașină cu nr. austriac și deja mă simt altfel la volan. Ce a înseamnat acest proces ..... voi scrie la un moment dat, pentru că povestea este pe cât de incredibilă, pe atât de sinistră prin implicațiile sale.

Am plecat din Nußöd aproape pe furiș. M-am mutat la 1,7 km mai departe și mă simt ca-n familie. Primul meu Crăciun cu sentimentul de familie mă face să îmi ling rănile cu mai puțină tristețe. 

Pisoiul a murit și odată cu el o parte din sufletul meu. Mă scald într-un gol imens și mă-nnec în lacrimi de câteva ori pe zi și pe noapte, fără a mă putea obișnui cu lipsa lui și cu ultimele zile petrecute parțial împreună.

Sentimentele care mă copleșesc sunt atât de răvășitoare că mă tem de ele ...... sper că voi accepta la un moment dat că și acest lucru nu a fost degeaba. Dar deocamdată am doar furie, tristețe și tone de neputință în fața unor evenimente care au venit peste mine precum o avalanșă, fără să mă pot feri.

Îmi doresc să pot spune că ”NU, Austria nu a venit prea târziu pentru mine!”

Și-mi mai doresc să pot spera în revanșa anilor următori, pentru că anul acesta a fost prea negru.