Hochpyhra - Verirrt! / rătăciri_ep.2

episodul 1 aici

Până ce și copacii au așa câte un singuratic care se depărtează de pâlc ....

Și e privit de regulă cu invidie, cică ”e puternic” și reușește prin orice viscol, prin orice furtună, prin orice secetă, prin orice caniculă și epidemie.

***

Au dispărut cirezile de vaci de pe văi, dealuri, pajiști. A rămas verdele intens, maroniul pământului proaspăt răscolit de utilajele imense care bântuie drumurile asfaltate ale ținutului.

Agricultura locală pare a fi o farsă și detaliile povestite în ultimele zile i-au întors lumea pe dos într-o oarecare măsură.

Au dispărut cirezile de vaci de pe văi, dealuri, pajiști. A rămas verdele intens, maroniul pământului proaspăt răscolit de utilajele imense care bântuie drumurile asfaltate ale ținutului.

Și au rămas căzile din care vacile norocoase beau apă atunci când sunt lăsate libere la păscut.

Pe scurt:

În Austria există două tipuri de ferme de vaci. Ca urmare, două tipuri de agriculturi. 

1. Fermele standard.

     Vacile nu sunt lăsate să pască pe pajiști, ci de-a dreptul chinuite. Își petrec viața în staule din beton. Dar nici măcar acolo nu au libertate de mișcare. 

Stau fixate în niște bare metalice. Totul e betonat, îmi pot imagina că bovinele astea care stau la cheremul omului suferă toată viața de dureri de încheieturi, spate, picioare ..... 
Balega cade într-un șanț și de acolo fie este colectată manual, depozitată afară, încărcată în cisterne și împrăștiată pe câmpuri, fie urmează drumul urinei. Adică, în funcție de teren, șanțul are o înclinație și totul se scurge pe sub pământ într-un recipient enorm săpat afară și betonizat. De acolo, ajunge tot în recipiente uriașe care sunt cărate de colo-colo cu tractoarele și împrăștiate pe câmpuri. Acesta este îngrășământul natural. După cum îți dai bine seama, aceste procese necesită muncă permanentă. Muncă umană permanentă. 

Din punctul meu de vedere, ”cooperativa munca în zadar”. 

Dacă vaca ar fi lăsată să pască liber pe câmp, atunci câmpul ar primi direct de la ea îngrășământul natural de care are nevoie. Nu mai trebuie colectat, nu mai trebuie încărcat, transportat etc.

Apoi altă poveste cu hrana:

Fermierul taie iarba, o adună, o încarcă, o transportă, face căpițe, o porționează în staul ca să poată fi accesată de vacile chinuite. Totul costă timp, sudoare, bătături la mâini uneori, combustibil, utilaje etc. 

Dacă vaca ar fi lăsată să pască liber pe câmp, nu ar mai exista tot acest lanț de munci parțial inutile. Vaca ar face absolut toată munca. Și-ar lua hrana vie  natură și și-ar face nevoile pe câmp. Intervenția omul nici nu ar fi necesară și omul ar avea tot ce-i trebuie. Bașca că ar fi frate odihnit!

Cum s-a ajuns aici ..... depășește abilitatea mea de imaginație. 
Sigur este că nu de om mi-e milă, ci de bovină! 
De ce să-mi fie de omul care muncește ca un bou pentru că nu lasă vaca liberă să trăiască și să-l facă și pe el fericit?! 
Și povestirea poate continua în același stil din păcate, deși nu intenționam să scriu despre asta.
Vacile sunt practic aproape condamnate la viață, țintuite în staule.
Nu fac mișcare.
Se hrănesc cu iarbă moartă.
Se îmbolnăvesc.
Sunt tratate, primesc antibiotice.
Antibioticele ajung în lapte.
Laptele ajunge, golit de orice substanțe nutritive, la consumator.
Foarte mulți aici au intoleranță la lactoză.
De când sunt aici am și eu probleme cu epiderma și orice consum de lapte îmi provoacă mâncărimi de piele. Ca urmare, nu prea mai consum lapte.
Și ne mirăm că nu suntem sănătoși .... ne mirăm ca proștii, căci ne otrăvim singuri. Bașca chinuiala animalelor .... nașpa!
Pământul cică primește îngrășământ natural de la vacile .... tratate cu antibiotice. 
Deci cerealele au de suferit. 
Utilajele imense și grele presează pământul.
Când vine dezghețul sau când vin ploile, pământul nu mai are capacitatea de a absorbi cantitățile uriașe de apă. Așa apar inundațiile.
S-a inventat un soi de porumb fără rădăcini.
Sau mă rog, cu rădăcini extrem de mici. Cică rădăcinile normale nu se mai pot dezvolta într-un sol condensat, evident. Plus că rădăcinile mari, normale, naturale, deranjează planurile fermierului. Au nevoie de spațiu. Deci de pământ afânat. Care nu mai există. Dacă planta nu se poate hrăni, moare. Deci iaca porumbul inventat. Ca usturoiul ăla chinezesc plastifiat, fără mustăți, care nu are gust. În Austria nu prea îl vezi, eu una nu l-am văzut. Usturoiul neaoș de aici e bun, dar scump. O funie costă cam 14 euro.  Dar .... e usturoi ”bio”. Și chiar e bun, eu îl folosesc de doi ani. Cam două funii pe an. Plus că se mai strică din căpățâni. Păi da, fiind usturoi natural, se mai strică .... nu ține la infinit.  
Într-o inexistentă ordine de idei:
Încă nu am întâlnit austrieci încântați de globalizare.
Calitatea comunicării și a vieții este clar inferioară.
Statul nu e departe de faliment. 
Am o groază de detalii și de povestiri, de aspecte de care mă lovesc în coșmarul prin care trec .... și prin care aflu o bună parte din realitate. Trebuie să trec de pasul ăsta, să mă liniștesc, să reușesc să mă uit înapoi fără mânie și să scriu calm despre toate aberațiile care practic îți ruinează viața de cetățean și sănătatea de om. Un Minister al Finanțelor care te obligă să plătești un impozit, dar pe care ministerul - prin circa financiară - refuză să ți-l calculeze!!!! Trebuie tu, ca cetățean, să îl calculezi!! Sau să apelezi la un prestator de servicii. Dacă te faci membru și achiți 100 euro/an, îți face calculul. Dacă nu te faci membru, nu-ți calculează nimic. Aberații mari cât Universul. Cum s-a ajuns aici? Sigur prin nepăsarea cetățeanului de rând și dacă România nu a putut să ia exemplele bune din vest, ar fi cazul să caște ochii și să ciulească urechile la exemplele nebune din vest.  

2. Fermele bio (!).

    Aici povestea e mai naturală, căci vacile sunt lăsate să pască liber peste pajiști și toată inepția descrisă mai sus aproape că nu mai există. Doar iarna, desigur.

***

 Doamne, cât de frumos poate fi?!

A urcat pieptiș ditamai dealul și acum se uită înapoi ... așa facem și-n viață. Mergem, mergem, ne deplasăm, ajungem sus și ne uităm înapoi uneori. De sus în jos sau .... de jos în sus. Atunci ne dorim să putem ieși la suprafață.

Sus pe deal este un pâlc de copaci și în dreapta o fermă imensă de vaci. A mai urcat acolo de două ori, dar mereu pe drumul ce-și croiește direcția molcom spre stânga și apoi spre dreapta, în serpentine.

Astăzi o ia abrupt chiar prin mijlocul dealului. Pieptiș. Ca-n viață, fir-ar să fie ea de viață! Mai are un pic și ajunge la pâlcul de copaci din moțul dealului ....

Ajunsă sus constată că marcajul e doborât la pământ și nu arată direcția traseului. 

Așa că ia .... o potecă ce se dovedește a fi greșită. Ca-n viață, uneori.

Cine nu a mers vreodată pe o potecă greșită, reușind să se întoarcă pe drumul corect .... a trăit degeaba. Fără obstacole și rătăciri nu vei știi niciodată să apreciezi ceea ce ai.

va urma

Hochpyhra - Verirrt! / rătăciri_ep.1

Ups .... schon die zweite Häfte Novembers und das Jahr scheint geschluckt zu sein. Nur noch einen Monat und basta! Und dann noch etwa acht-neun Monae ... die Gedanke ist ständig in ihrem Gehirn .... nur noch acht-neun Monate ....
Jumătatea lui noiembrie a înghițit deja și anul acesta .... încă o lună și-un pic ... și gata! Și apoi încă vreo opt-nouă luni ... nu-și poate lua gândul de la asta ....

Ein überraschender Himmelsblau bietet einen großzügigen Spielplatz für die Wolken, welche sich in langsamen Tanz überall verstreuen.
Un cer de un albastru surprinzător oferă teren de joacă pe care norii se tăvălesc în ritmuri lente și dezlânate. Contrastele oferite de culorile unei veri întârziate compun un tablou natural greu de descris în cuvinte. 16°C spre final de noiembrie este un record.

Fascinația ei pentru nori și metamorfozele acestora cunoaște astăzi un apogeu remarcabil .... așa cum viața bate filmul, natura bate orice imaginație omenească posibilă!

Filmul în care a intrat de ceva luni de zile o poartă de la delir la extaz și înapoi părând a nu avea un final .... totul rămâne mereu ... în coadă de pește, adică nicicum. Chiar și norii au astăzi cozi .....

Părăsește agale Nußöd și o ia la stânga pe șosea. O alergare de câțiva km nu ar face rău, nu?
Cum ieși din casă te și fură scenariu ...

Urcă în alergare ușoară cu aparatul foto în dreapta și se tot împiedică de umbrele lăbărțate ale ghidușilor de deasupra. Nu se poate abține să nu imortalizeze aproape fiecare cm2 de culori împrăștiate pe pânza tabloului din care chiar ea face parte ca personaj secundar.

Două mămici mai profită de generozitatea acestui intermezzo prelungit al naturii și-și plimbă puradeii pe șosea ..... o scenă cu siguranță ciudată pentru mulți care nu cunosc specificul unor astfel de ținuturi.

va urma

Vată pe cer .....

O dimineață de vară răcoroasă în a doua jumătate a lui noiembrie undeva în zona pre-alpină din Austria.

Câmpurile strigă de sub pătura lor verde și tinerească. Urlă de energie și sunt bulversate căci nu mai știu ce au de făcut. Nici măcar ele nu mai știu dacă se află în prag de iarnă sau dacă vara abia începe.
Șomoioage albe se preumblă pe cerul de un albastru intens. Contrastul e intens, densitatea norilor pare de-a dreptul bumbac nesmuls de pe câmpuri. Un cer presărat cu o pătură diformă de vată ... exact așa pare.

După o noapte agitată deschide ochii. Ar fi vrut să nu-i mai deschidă. Ar fi vrut să nu mai trebuiască să-i deschidă. Iar căutări, iar decizii, iar încercări, iar disperări, iar porți închise, porți imense, grele, din bârne antice de lemn solid încadrate în rame de fier negru lustruit de vânturi, ploi, răscoale ....

Razele soarelui au inundat balconul mare. Grâul pus la încolțit stă îngâmfat și țeapăn de parcă comandă soarelui întreaga lumină și energie. Mângâie cu privirea raza imensă de soare și are impresia că trage cu urechea la conversația dintre verdele firului de grâu înfipt în pământul negricios și proaspăt și sulița solară care-și revarsă mantia peste tot.

O dimineață perfectă într-o existență imperfectă.

O dimineață perfectă pentru o lume imperfectă.

O zi dreaptă pentru o serie de nedreptăți care se țin lanț și se lasă târâte cu zgomot pe dușumeaua vieții.

Inspiră adânc și se uită spre albastrul deschis pătat cu smotoace de vată.

O frumusețe agresivă o lovește în dimineața asta.

E ca un viol al unei minți în delir.
O durere udată de lacrimi.

O durere surdă și intensă de suflet. Suflet .... ce-i aia?

Nu există suflet. Omenirea nu mai are suflet.

Omenirea are doar inimi și inimile sunt doar niște pompe de sânge, atât. O chestie pur mecanică, fără emoție. Rutină rece, indolentă. Un job care se derulează exclusiv după o scurtă descriere de atribuții, nimic mai mult. Fără complicații, fără păsări (de la a-mi păsa de ceva/cineva). Ca un sclav. Ca un om care nu mai are așteptări. Ca un robot.

E frumos .... e prea frumos.

Orele trec. Altă zi, altă parte de zi, altă parte de peisaj, alte energii.

Un personaj de film într-o secvență de viață. Viața bate filmul. Întotdeauna.

Drumul către Manu șerpuiește pentru un kilometru jumate de colo-colo și o eliberează de răzvrătiri. O ia de mână și o duce pur și simplu prin pădure, apoi peste câmpurile cu verdele lor urlător.

Un cer acoperit de beatitudinea divină și celestă a unui complot de vată, un mix de nuanțe tăcute de data asta, șușoteli încremenite.

Un cocoș singur și-a pierdut haremul și răgușește caraghios și mititel suflându-și plămânii peste câmp

”Ce caraghios e! Se agită ca un prost, îngâmfatul de el!”

Cam așa suntem și noi. Noi toți. Niște cocoși stupizi, idioți de multe ori, ne învârtim prin univers precum titirezul aruncat cu nervi și frustrare de două degete brutale.

Ținutul ăsta e coșmar și paradis în același timp.

E prăpastie și Everest în același timp.
Da .... e vară în noiembrie, asta e!

Dacă totul în jurul nostru se scaldă în dezechilibrul absolut, noi cum să ne păstrăm linia de plutire oare?!

Merge încet, molcom, savurând fiecare dram de aer.

Un parfum rural înoată molecular combinând mirosuri și nuanțe de mirosuri din diverse straturi ale realității.

Miroase a pământ.

Miroase a cereale.

Miroase a balegă de vacă.
Miroase a iarbă.
Miroase a cer, a iad și paradis.

Pădurea ..... pădurea e la fel peste tot în lume și diferă în funcție de altitudine și atitudine (!)

Pădurile lumii au personalități diferite, obiceiuri diferite, sunete diferite, dar există momente și segmente când toate pădurile din lume sunt la fel. La fel pe traseul vieții noastre și în percepțiile noastre.

Pădurile copilăriei diferă dramatic de pădurile maturității, așa cum pădurile tansaniene diferă radical de pădurile norvegiene.

Un drum de pământ se desprinde din șosea și două paralele șerpuite coboară spre alte gospodării ascunse după curbe.

Copacii din toamna asta par altfel. Au ceva personificat în ei. Sunt total dezbrăcați și perfectele lor siluete contrastează coloristic față de blândețea culorilor calde din jur. O fascinează copacii din acest ținut, dar dacă o întrebi de ce, va da nedumerită din umeri. Se uită la ei ca la niște personaje de scenă și parcă ar aștepta să îi audă și să-i vadă gesticulând ca niște actori dintr-o piesă de teatru care sigur nu e comedie.

Sunt ca niște străjeri și sunt dispuși de parcă ar fi un trib, membri aceleiași familii. După dimensiuni le poți acorda roluri și poziții, cine e bunicul, cine e nepotul, cine e musafirul poate ....

O pală de vânt îmbufnată ciufulește puternic frunzișul chelios ....

E un dans frenetic și abrupt, o sălbăticie neașteptată în pustiul din jur și foșnetul e muzica de culise. E spectacol pur și nici un lătrat nu deranjează cascada de clipe, nici o mașină nu taie realitate, nici un tractor nu huruie .... 

Ar mai fi de povestit .... zău că ar mai fi de povestit ...... dar mă duc să stau de vorbă cu stelele ..... un cer atât de înstelat merită să fie ascultat ...........

abur, fum și ceață

Am călătorit destul prin lume pentru a ajunge la o concluzie valabilă pentru mine: Pământul este un loc minunat și dezmățul Naturii este peste tot la fel de frumos și de neegalabil, chiar dacă noi ne amăgim și spunem că nu există țară mai frumoasă decât X, munți mai superbi decât ăia și pajiști mai verzi decât alea sau păduri mai minunate decât nu știu care.

Suntem niște animale proaste care nu pricepem că nu există superlative la frumos.

Prefă-te că nu știi de unde scriu și postez și ghicește unde ar putea fi făcută fotografia asta. Oriunde în lume, îți garantez! 

Desigur că există diferențe, dar nu superlative. 
Munții din Norvegia sunt domoli, rotunjiți. 

Munții din Himalaya sunt ascuțiți. 

Anzii sunt vulcanici, combină focul și gheața.
Alpii nu sunt Carpați și invers.

Atât, cam în atât constau diferențele judecabile. 

Extrapolează principiul și vezi la ce concluzie ajungi.

Natura este la fel de divină oriunde în lumea asta. 

Iar oamenii sunt sfinți sau nemernici oriunde pe lumea asta. 

Curiozitatea ne atrage de regulă către alte locuri.
Dar foarte mulți oameni nu sunt curioși.
Ceea ce ne ține în anumite locuri este SPIRITUL LOCULUI și legăturile pe care reușim să le găsim sau să ni le facem.
Ceea ce ne face să ne stabilim în anumite locuri, excluzând încătușarea societății, ignoranța proprie, teama de a încerca etc. ține exclusiv de emoția personală, individuală.
Ceea ce ne face să rămânem într-un loc este - atunci când excludem emoția - comoditatea, teama, lipsa de curiozitate, oboseala, frustrarea, ignoranța.

noaptea pe câmpul violet

e beznă și mormântală liniște miroase a balegă dar parfumul pădurii e mai pregnant și pământul de sub picioare împrăștie miresme intense atât de intense încât o apucă durerea de vise deșarte e beznă și mormântală liniște și indiferent către ce direcție s-ar roti universul actual rămâne ca un titirez pornit care vâjâie și vâjâie și vâjâie are sufletul smoluit o doare pasul tăcut al cerului de deasupra și privește pe gaura cheii pentru a prinde șușotelile stelelor care nu se văd prin perdeaua celestă alerga ușor zilele trecute la deal și la vale printre uriașele gospodării țărănești locale ducându-și eul de la o fermă la alta și i se părea că ceva lipsește nu o deranja era doar așa o părere că ceva parcă nu este deși altă dată ar fi fost și cu greu și-a dat seama despre ce e vorba lătrat de câine nu auzi pe aici și nu te bâțâie frica și teama aia când niște colți imenși îți rânjesc deodată din mai multe direcții și nu știi ce să faci să stai sau să fugi să te rogi sau să plângi nu vezi câini rurali țintuiți o viață cu ștreangul metalic de gât gudurându-se umil sau mârâindu-te sălbatic nu țăranii de aici nu simt nevoia să fie apărați de patrupede mai degrabă vezi pisici pe câmpuri cățeii fac parte din familie câinii sunt scoși la plimbare duși la veterinar vaccinați spălați hrăniți alintați da frate lătratul câinilor din sat nu îi teroriza plimbare e greu de spus dacă e de bine sau de rău cert este că acolo în țara unde a chinui și a neglija animale este o normalitate oamenii nu și-ar putea imagina viața fără lătratul

patrupedelor canine pragul unui grajd de bovine are în loc de ușă o perdea lungă din plastic și în prag apare o vagă maronie cu pete albe vine în țarcul din față unde de gard gospodarul a montat o perie deasupra și una pe lateral și vaca trece pe sub perie înainte și înapoi lăsându-se scărpinată și masată și se uită la spectacol și o apucă râsul amintindu-și de sintagma ce stai și te uiți la mine ca o vacă proastă și-și dă seama că prostia e relativă exact ca toate celelalte chestii din viața asta încremenită în care majoritatea mamiferelor bipede are creierul spălat și clăbucit la maxim și e beznă și nu e frig deși am intrat în a doua jumătate a lui noiembrie în fața ușii lumânarea groasă din lampadar împrăștie molecule de viață și piatra albă din mijlocul terasei strălucește oarecum în negrul tabloid din jur se uită în jos și nu-și vede propriile picioare se uită în sus și nu zărește nimic nici măcar infinitul nici măcar celestul în spatele ei ferma din vecinătate cocoțată acolo pe deal doarme și din nici o casă nu iese fum sau nu se vede fum dacă nu se vede nu înseamnă că nu există știe că undeva în față peste drum și peste vale și peste pădurice și peste deal șerpuiește un drum în urcare care acum nu se vede e răcoare și aerul pare încremenit de-a dreptul întunericul atârnă real peste tot ținutul precum o catifea grea și antică matlasată cu mătase bleumarin peste drum de grajdul vacilor în pământ este un recipient enorm din beton să tot aibă un diametru de trei până la patru metri și se aude cum curge balega și urina prin canalul subteran de legătură care vine direct din grajd tone de balegă și urină se vor acumula în acest baraj și vor fi încărcate în cisterne și împrăștiate ca îngrășământ peste câmpuri și n-ai decât să zici wow dar da asta este agricultura austriacă muncă brută și multă dar susținută de infrastructură ordine curățenie legislație și utilaje bine îngrijite gospodăriile sunt nu case și conace vechi și străvechi multe dintre ele nobile nu au nimic romantic sau idilic în ele par sterpe și mute și surde și chiar urâte grosolane dar nu sunt sunt doar lipsite de un farmec artistic dar oamenii nu din farmec artistic trăiesc ci din muncă și sudoare și la urma urmei aici nu suntem în Tirol deci nu te aștepta la clopoței și flori de colț în jardinire sau căbănuțe din lemn și inimioare și alte d-alea e un ținut greu de comentat e simplist și prea puțin apetisant chiar și aici există legi fără sens cum ar fi de exemplu că fermierii nu sunt obligați să-și castreze mâțele în timp ce toți ceilalți care au mâtze care ies din casă trebuie musai să le castreze cine-a zis că există dreptate în lumea creată de om habar n-are ce e aia dreptatea adică nu lumea de om zic nu și-a dat seama niciodată până acum că întunericul are picioarele încălțate în bocanci grei care îți năvălesc în viață pur și simplu fără să te întrebe

De vorbă cu îngerii. Dor.

Claudia, mă faci să-mi fie dor de texte scrise în limba română. Paradoxal, materialul tău nu vorbește prin text, ci prin imagine, dar totuși pe mine m-a apucat dorul de text. Și de imagine, desigur ...

În decembrie 2011 încercam să-mi imaginez cum ar fi să plec din România, încercam să fac o listă cu chestii de care mi-ar fi dor.

Nu prea mi-a ieșit ... 

Din 2011 s-au întâmplat enorm de multe lucruri și la nivel de mine, și la nivel de Românie.

Ceea ce a intervenit bun la nivel de mine și de Românie: cursele sportive care m-au făcut să ajung în locuri unde nu aș fi ajuns fără ele. Comunitățile formate în jurul acestor evenimente sportive. Legăturile.

Dacă aș știi că mi-ar ieși acum lista, aș mai face o încercare să o scriu. Dar momentan tot nu-mi iese ....

Vorbeam azi cu un înger. Eram amândoi în mașină, el la volan. Mergeam pe ”drumul complicat către autorități” și traversam câmpurile de aici, din zona care precede lanțul alpin. 

Dimineața plutește tot ținutul în abur și ceață. 

E mistic, e liniște, e pustiu. 

Cerul e alburiu, aproape blănos. 

Fuioare și fuioare încremenite în rostogolul lor celestic nu te lasă să-ți dai seama dacă azi se vor dezlâna sau vor rămâne așa, nemișcate, nepermițând soarelui să-ți zâmbească un pic. 

Acum două zile am fost martora unui eveniment mai puțin obișnuit pe care am încercat să-l surprind în imagine, dar nu a ieșit cine știe ce:

 Se poate vedea vag un semicerc curcubeic deasupra soarelui .... când eram mică aveam în casă o oglindă mare din cristal. Piesă de muzeu, făcuse războiul și scăpase nevătămată. O am și acum, așteaptă să fie montată. E foarte grea, într-o ramă din lemn de nuc. Kanturile sunt șlefuite și dacă te uiți din anumite poziții la ele vezi culorile curcubeului, dovada calității cristalului. Așa era și acum soarele pe cer: un sigiliu din cristal ale cărui ecouri creau iluzia unui curcubeu. Nu am mai văzut niciodată așa ceva într-o zi în care nu a plouat și într-o zonă unde nu curge vreun râu prea aproape.

 Deci, cu îngerul la volan ne uitam în jur și mă minunam cu voce tare: ”unde sunt culorile toamnei?! De ce este totul încă atât de verde la mijlocul lui noiembrie? De ce nu miroase a iarnă, a zăpadă?!”

Și am început să-i povestesc cum e cu dansul culorilor de toamnă prin Carpați ....

Și mă vedeam deja prin Piatra Mare, prin Brașov ... de fapt nu mă vedeam pe mine, vedeam culorile pădurilor de acolo și încercam să înțeleg de ce aici nu mă pot scălda în aceeași beție multicoloră ....

 În afară de acest arbust minunat cu frunze mici, delicate, de un roșu aprins, totul în jur e verde, e inundat de un verde crud, lebendig ....

Și am ajuns seara acasă și am dat de materialul tău .... și am constatat că toamna aceasta nici pădurile din Carpați nu se mai îmbată în beția de culori care mi-a rămas mie în amintirea idilică despre niște ținuturi care m-au crescut, m-au format, m-au făcut mare ....

Mi-e dor de ..... multe. Dar nu de ceea ce credeți voi. Mi-e dor de Himalaya. Mi-e dor de mine. Mi-e dor de ceva. Uneori mi-e dor și de altcineva în afară de mine. Mi-e dor de o anumită beție a minții. De lucrurile nespuse și nefăcute, neîndrăznite și neîmpărtășite, de plecări mi-e dor și de sosiri. De aterizări și decolări. De descoperiri și întâmpinări.

Mi-e dor de o minune.

Abgrundrutsche

"Gott, warum kochen die so langsam?!"

Sie hat seit zu lange Zeit viel zu wenig gegessen und heute erst kriegt sie das Gefühl, das schmerzhaften Gefühl einer riesigen Leere im Magen. Das Wasser kocht zu ineffizient für sie, die Kartoffeln sind zu hart und sie muss warten ...

Immer warten ....

WARTEN und abwarten sind die Hauptelemente ihres Lebens seitdem sie hierher ihr ganzes Leben umgezogen hat, es mitgeschleppt hat. Hierher nach Österreich.
Alles entwickelt sich in einem komischen Rhytmus oder stirbt in einem komischen Rhytmus.
Alles läuft nach Terminvereinbarungen und wenn Du am dringendsten brauchst, dann kriegst Du einen Termin in 8 Wochen erst - und dazu muss Du einfach sagen, "Glück gehabt". So war die Geschichte im Februar, als der Internist ihr sagte, sie hätte eine Tumor in der linken Niere. 

Dieses Jahr ist nur so gelaufen und das Gefühlt, kein einzigen Schritt nach vorne gehen zu können erwürgt sie wahrhaft.

Heute Abend kommt noch diesen Hungerschmerz .....

Vorgestern Tee und Brot, drei Äpfel und Nüsse, gestern war Brot mit Milch, aber heute wird es nicht mehr reichen.

Der Reis findet sie nicht, da nach dem Umzug kam Chaos, Arbeit, Leiden und dann .... Schock! So ist alles einfach stehen geblieben, viele Sachen liegen noch in Schachteln und die Tür des Zimmers bleibt zu. Sie kann es nicht mehr anschauen .... es ist genau wie ein Gefühl des Todes. Wenn ein Mensch in einem Haus wohnt, er hat und benutzt seine Sachen, er liest sein Buch .... dann stirbt er plötzlich und alle Dinge im Haus bleiben unbewegt. Die Zeit bleibt still. Die Luft friert ein. Vielleicht eine Mücke fliegt noch verirrt zwischen die Wände und findet der Ausgang nicht mehr..... Verstehs Du das Gefühl?! Spürst Du es?!

Die Küchenuhr schreit und sie geht eifrig zum Topf. 

"Gott, warum kochen die so langsam?! Hey, was ist los mit euch? Warum läßt euch nicht weichen? Ich musste es tun .... ich musste vor dem Leben weich werden, meine Güte ...... "

Ja, sie musste es einfach tun .... wie sie so niedergeschlagen denkt: "Das Leben steckt Dich immer in einer Ecke. Sie zwingt Dich einfach. Immer! Besonders wenn Du denkst, Du hast alles hinter Dir, dann kommt das Leben mit einer Ohrfeige und Du fällst hin und bleibst dort für eine Weile. Wie lange noch?!" 

Nach 20 Minuten sind die fünf Kartoffeln immer noch nicht weich genug. 

"Egal was, nach 5 Minuten esse ich euch! Ich kann nicht mehr warten, habt ihr verstanden?! Oder sei ihr deppert??" 

DEPPERT - das ist ein Lieblingswort der Österreicher. Wie "Scheiße" oder "Dummkopf" bei den Deutschen, "bullshit" bei Amerikaner, "merde" bei Französen.

Sie durfte hier dieses Wort sehr oft hören. Eigentlich zu oft .... an sie gerichtet.

Sie will schreiben und sie schafft es nicht.
In die letzte Woche sind schon einiges passiert worden. Normalerweise würde sie denken, Engels gibt es immer wieder und die vergessen Dich nicht. Aber .... sie rutsch seit Monate auf eine gefährliche Rutsche die ihr keinen Vertrauen mehr gibt und egal ob heute etwas Gutes passiert, die Angst vor morgen ist doch größer. In den letzten Monate verschwanden langsam zu viele wichtigen Elemente aus ihrem Leben .... ob heute mir tatsächlich besser geht als morgen?! Ich will einen Ende an dies Alles ..... ich kann nicht mehr, ich will nicht mehr .... alles wandelt sich in einer Absurdität die mich übertrifft und erschöpft. Alles geht zurück. Alles geht zum Abgrund und die Frage "Warum?" hat keinen Sinn mehr, weil selbst die Zeit keinen Sinn mehr hat. 

Die Macht der Schönheit .....

Für die Schönheit gibt es, Gott sei Dank, keine standardisierte Definition. 

Es ist nicht schön, was schön ist. 

Schön ist, was es mir gefällt.

Die Menschheit hat sich von Nirgendwo den falschen Recht genommen für alles Standard-Definitionen auszudenken. Nichts ist falscher als das! Egal im welchen Bereich.

Der Titel bedeutet praktisch: "Die Kraft meiner Schönheit ...." - natürlich nicht meiner Schönheit als Frau, Mensch usw., sondern .... die Schönheit meiner Bilder von heute. Die besten Bilder von heute, die ich hier poste, sind goldig für meine Stimmung. Oft merken wir nur durch Bilder die Schönheit unserer Nähe .....

Woher die Natur all diese Farben schafft ..... ?!

****

Stundenlang vor einem Monitor ....

”Neh, ich kann nicht mehr. ”

Sie hat heute nichts gegessen, immer hatte sie etwas wichtigeres zu machen und das Frühstück wurde unendlos verschoben. 

Die holländische Nachbarin hat ihr angeboten, bei ihr Wäsche zu waschen. Das ist unschlagbar, so bringt sie heute einiges für die Waschmaschine. Es war die höchste Zeit nach 6 Wochen, oder?

Als sie wieder zu ihrer Wohnung durch den Garten hoch geht guckt sie die Wallnussbäume mit liebenvollen Gefühlen an. Da gibt es noch sehr viel Arbeit, sehr viel Müll zu beseitigen .... eine Fortsetzung des vorgestrigen Tages wäre angebracht. 

Nach halbe Stunde sind drei riesigen Säcke voll mit uralten Wallnussschalen und toten Blättern und Ästen. Das ist viel Arbeit. Am Lande ist das Leben eben anders, aber die Freude kann man nicht beschreiben. Besonders auf so ein herrliches Wetter, man könnte ruhig sagen, es sei Frühling!

Sie geht rein und sieht auf dem Regal in der Küche .... einen alten Freund, den sie vernachlässigt hat ..... das roten Box mit ARGI+™ !

Das Pulver ARGI+™ wurde speziell für Sportler mit hoher Muskelbelastung entwickelt und enthält neben einer sehr hohen Aminosäure-L-Arginin-Konzentration auch einen gut durchdachten Vitaminkomplex.
Das Nahrungsergänzungsmittel ARGI+™ ist ein diätetisches Lebensmittel und setzt sich zusammen aus der essentiellen Aminosäure L-Arginin, Folsäure, Zitronensäure, Xylitol, D-Ribose, natürlichem Beerenaroma, den Vitaminen C, B6, K2, D3, B12, sowie dem speziellen Forever Fruchtkonzentrat, das aus Trauben-schalenextrakt, Granatapfelextrakt, rotem Traubensaftextrakt, Holunderbeersaft-, Himbeersaft-, Schattenmorellensaft-, Brombeersaft-, schwarzem Johannisbeersaft- und Blaubeersaftpulver besteht.
Dank der speziellen Zusammensetzung soll ARGI+™ vor allem Deine Abwehrkräfte stärken und Deine Regenerationszeiten verkürzen. Dein Laktatspiegel kann um 15% gesenkt werden und so kann ARGI+™ auch während des Wettkampfs für eine erhöhte Leistungsfähigkeit sorgen. ARGI+™ transportiert auf optimale Weise Mineralien und Sauerstoff im Körper und besitzt noch viele weitere positive Eigenschaften, die dieses Produkt vor allem bei aktiven Menschen und Sportlern einzigartig macht.

"Ja, das ist es! Das fehlt mir heute! Laufen, Bewegung, Leben!"

Studienergebnisse nach nur 10 Wochen Training mit FOREVER Argi+:
– Laktatwert: 15 % Absenkung
– Regenerationswert: 20 % schneller
– Schwellenwert: 5 % Absenkung (aerob-anaerobe Schwelle)
– Puls: 5 Schläge/Minute weniger
– Phasenwinkel: 13 % (Indikator für das Verhältnis von Körperfett zu Muskelmasse)

Freizeit-, Ausdauer- und Hochleistungssportler haben eins gemeinsam: Sie sind hohen Belastungen ausgesetzt. Damit der Körper in diesen Situationen nicht schlapp macht, benötigt er zusätzliche Unterstützung von außen. Nährstoffe sorgen dafür, dass man sich leistungsfähiger fühlt und mehr Energie und Ausdauer hat.

Mit ARGI+ L-Arginin & Vitaminkomplex kannst Du in kurzer Zeit neue Energie tanken. ARGI+ unterstützt den Muskelaufbau, versorgt den Körper besser mit Sauerstoff und verhindert Krämpfe.

Das wichtigste Training ist die Regeneration:

– Ideal für sportliche Menschen mit hoher Muskelbelastung, ab dem mittleren Alter und bei Stress.

– Reich an Arginin, sekundären Pflanzenstoffen und zahlreichen Vitaminen.

Um L-Arginin optimal aufnehmen zu können, muss es in nicht kristalliner Form vorliegen, da sonst wegen der Größe der Kristalle das Arginin nicht ins Blut gelangen kann. Wie bei allen Substanzen gibt es auch für Arginin Stoffe, die seine Verstoffwechselung optimieren. Die in ARGI+ befindlichen Zusatzstoffe haben, neben anderen positiven Wirkungen auf den Organismus, genau diese Funktion, so dass das gesamte in ARGI+ befindliche Arginin auch im Körper ankommt.

Das Produkt ARGI+ L-Arginin & Vitaminkomplex ist auf der Kölner Liste für Nahrungsergänzungsmittel mit minimiertem Dopingrisiko. 
Ihr könnt also ruhigen Gewissens auf Forever ARGI+ zurückgreifen.

Anwendungstipps der Firma FOREVER:
– täglich 5 Gramm (ein Dosierlöffel) auf 0,5 bis 0,75 Liter Wasser
– beim Ausdauertraining für eine schnellere Regeneration am besten nach dem letzten Training einnehmen
– beim Kraft-, Sprint oder Intervalltraining am besten vor dem Training einnehmen, um den Pump zu unterstützen
– auch an Ruhetagen einnehmen
– ARGI+ auch während des Trainings oder Wettkampfs einnehmen, um den Laktatwert zu senken
Vor allem aktive Menschen und Sportler schätzen das Top-Produkt und haben es auch gerne immer unterwegs dabei. Bislang mussten Sie sich die mitzunehmende Menge selber portionieren. FOREVER hat dafür nun die perfekte Lösung: Ab sofort kannst Du ARGI+ in praktischen Portionsbeuteln bestellen. Diese sind einfach ideal geeignet für unterwegs. Einfach einstecken für den Sport im Fitnessstudio oder wenn Du auf Reisen bist.

Artikelnummer:
Art. 320
Ergänzende FOREVER Produkte:
Forever Active Boost (FAB)
Forever Nature Min  
Forever Nutra Q10 
Forever Calcium (Mit Magnesium)
Du willst das Produkt kaufen oder Partner werden, dann kontaktiere uns einfach und wir besprechen alles Weitere.
Du kannst Dir sofort 15% Rabatt sichern, indem Du Dich als Neukunde registrierst.
Die Rabatte gehen bis zu 30%, lass Dich also von uns informieren und beraten.

*****

Sie läuft diesmal nach rechts und dann unendlich geradeaus und endeckt eine ausgezeichnete Landschaft!!!

Sie läuft nun einfach über die Feldern, sie rennt hin und her um noch fantastischeren Bilder zu kriegen. Die Sonne spritzt gerade ihre letzten Strahlen und alles herum sieht wie eine Malerei aus, Farben, Schatten und Lichtern tanzen mit einer beeilte Langsamkeit zu den Finsternis des Tages ...

In einem freien Bauerhaushof hängen eine Menge Wäsche zwischen die Bäumen, um zu trocknen .... oh, die Bauerhäuser hier sind riesig und riechen nach Wohlhaben und Reichtum .... obwohl es nicht vermutbar ist,  hier es gibt altes Reichtum und die Bauer arbeiten schwer dafür, von einer Generation zu die nächste.

Der asphaltierten Weg schlängelt sich bergab und -auf. Das Bild indem sie läuft und erstaunt fotografiert ist wirklich fast ausserirdisch ....

Sie läuft ja weiter entlang des Weges und guckt zurück:

Dann, wie in Österreich üblich ist, sieht sie der Ausdruck der Freude für ein neugeborenes Kind, ein Mädel Namens Hannah:

Überall Wilkommens-Plakaten ....

Und sie nimmt der Weg nach rechts, bergauf. Die Sonne ist verschwunden ..... fast ...

was allerdings heisst, sie muss endlich zurück, da die Stirnlampe hat sie heute nicht mitgenommen.
Als sie bergab läuft sieht sie jemanden kommend, mit Stöcken. Nordic Walking ... eine Frau. Sie fragt sie ob sie wisse, wohin der Weg nach oben führt und die nette Dame sagt, sie wäre zum ersten Mal hier.

Da die Chemie nach den ersten Worten in die Luft lag, blieb sie dabei. Es fühlte sich wohltuend, mit jemandem zu sprechen. Sie erzählte ihre Geschichte und bekam Geschenk die Geschichte Manuelas Familie. Ein Teil der Ähnlichkeit der beiden Geschichten verblüfte sie .....

Als sie wieder Heim war ging sie auf dem Balkon. Ihr Wunschzettel war noch da auf dem Tisch, mit ein paar roten Äpfel drauf, so dass der Wind ihn nicht weg nimmt. Die Engel und das Universum sollen das Zettel gut lesen und erfüllen. Dringend, weil Notfall herrscht! 

Update 01.01.2016:
Sie wohnt seit einem Monat im Haus und in der Familie der Frau, die zum ersten Mal in ihrem Leben auf diesem Weg ihre innere Ruhe suchte .....