O altă zi de primăvară în decembrie ... și echipament de noapte

Zona austriacă prealpină ce ține de Austria Inferioară oferă, printre altele, spectaculoase apusuri de soare.

Se apropie și anul acesta de sfârșit, deși pentru mine personal s-a terminat și m-a terminat deja de ceva timp. Ultimele zile se scurg cu viteza apei din cascadă și repeziciunea cu care te plesnește fiecare moment trecut al fiecărei zile se lasă cu amețeli.

Dacă ar fi să mai pot crede în ceva după acest an .... aș crede în revanșa anilor următori. Mi-am făcut deja mental bilanțul pe ultimele 12 luni, din obișnuință, dar nu mă simt în stare să-l și aștern pe hârtie.

Este ca și cum aș scrie doar despre tragedii ..... despre care nu pot scrie din cauza plânsului. Va trece și faza asta, ca oricare altă fază din viața noastră. Un lucru este cert: nu mă voi putea niciodată uita înapoi la acest an cu vreo urmă de zâmbet.

Îmi scria ieri cineva: ”și un pisoi de-al meu a murit duminică .... (....) nici când mi-a murit tatăl nu am plâns așa ca acum.....”

Să fiu sinceră, citind asta am căpătat curaj să pot recunoaște că nici când mi-a murit mama, singurul meu părinte, nu am plâns și nu am suferit ca acum, când .....

Mama a murit în urmă cu zece ani. Eram împietrită și nu am putut plânge. Acum plâng și nu mă mai opresc și tot ce fac este să nu fac nimic ..... decât să plâng și să uit toate celelalte motive care m-au făcut să plâng și să urlu anul ăsta.

După trei zile de ținut cufundat în bezna cenușie a ceții dense specifică zonei, astăzi s-a eliberat din nou cerul și strigătul lui a ajuns și la mine.

Am plecat târziu însă, pe la două jumate. Am așteptat poștașul cu cadoul pe care mi l-am făcut la final de an .....

 Cum aici se întunecă deja de la ora 4 p.m. și drumurile sunt foarte înguste, cu serpentine, suișuri și coborâșuri, siguranța pe șosele nu mai este un moft, ci o chestie de supraviețuire. Și nu de moarte e vorba, și de moarte în chinuri sau de vreun accident care nu te lasă nici să mori, dar nici să mai trăiești!

Salopeta asta de iarnă ..... e o bijuterie, recunosc! Desigur că este ”sensibilă” la murdărie, dar murdăria ține de profesia în sine. Murdărim, spălăm, uscăm și pedalăm mai departe.

123 de euro costă minunea asta și cei de la wiggle o au pe stoc. La 173 cm ai mei am luat mărimea L short și îmi pică ca turnat.

P.S. Astăzi, deci o săptămână mai târziu, văd că au mai scăzut 15 euro la preț!! Au și pe roșu, dacă v-ați săturat pe pantaloni negri!!

Și asta e a doua piesă de rezistență. De mănuși nu am mai avut bani, dar le-am pus pe listă. Ăștia sunt supra-pantaloni pentru zile ploioase. Calitate excepțională. 28 euro.

 Am pedalat puțin, m-am ”dus la oraș”, în Amstetten, căutam ceva pentru seara de Crăciun. Ideea de bază era să mă preumblu prin orășel, dar .... n-am avut chef. Am găsit la intrare, într-un magazin, ceea ce aveam nevoie pentru completarea cadourilor și cum deja se amurgea, nici măcar nu am mai intrat în oraș. 

Mi-am dat seama cu bucurie că nu-mi lipsește vânzoleala citadină și chiar vroiam să mă-ntorc acasă, la liniștea rurală. Cu o zi de 12°C la final de decembrie parcă nu e sentimentul ăla de Crăciun, când normal îți amintești că-ți îngheață nasul și aerul răsuflat prin nări, îți scârțâie zăpada de sub tălpi .... nici urmă de iarnă ..... 

Așa că, cu rucsacul plin în spate, am pedalat retur și m-am bucurat să ajung acasă pe un asfințit superb ...... și liniște ...... o liniște curată, aerisită, vie ....

Am făcut un tur al grădinii pentru o serie de fotografii, surprinzând cerul albastru mânjit cu roșu și m-am retras apoi în camera mea unde nu mă mai așteaptă blănosul meu ....

Un univers devenit gol și trist, după două săptămâni de groază și durere ..... nici măcar Crăciunul nu-l poate înveseli. Intru în cameră cu rucsacul și nimeni nu miaună, nimeni nu vine să inspecteze obiectele noi aduse de-afară ..... un gol dureros și greu de acceptat. Foarte greu de acceptat ..... nu mai toarce, nu se mai fâțâie, nu-mi mai blochează tastatura, nu mai stă așa bleg cu ochii rugători în ochii mei, să-l las în brațe să se cuibărească ..... greu frate, tare greu de acceptat că nu mai e ..... pur și simplu nu mai e .... e gol

un-pisoi-si-o-poveste-foarte-trista
Austria .... too late .... for me