Mă bucur ca un copil abia născut ....

Sunt obosită în toate dimensiunile. 
Anna m-a vizitat azi și nu i-a venit să creadă că tot ce vede în casă a fost adus, sortat și montat de mine singură. Cinci rafturi montate, o comodă, 3 mese, un pat, 9 ”șifoniere de camping” (o soluție provizorie până voi ajunge la finanțare unui mobilier adecvat care să-mi înghită toate țoalele), o garderobă din PVC, alte 3 rafturi de încălțăminte, 5 lampadare etc. etc. Totul demontat, încărcat, cărat, montat, fixat etc. Așa mi-am dat seama cât de incredibilă sunt de fapt :-)

Chiar dacă în mijlocul casei tronează de 3 zile o comodă pe care nu am reușit să o montez (încă).

Mă bucur de primul pat după doi ani.

Mă bucur de prima mâncare gătită după gustul meu, în tihnă, după aproape 10 luni de zile.

Mă bucur de prima prăjitură făcută la cuptor, după doi ani jumate.

Mă bucur de cada din baie  ..... după un an.

Mă bucur de mine ..... cum nu m-am mai bucurat de doi ani, când a început ”declinul”.

Mă bucur de ferestrele înșirate pe toți pereții exteriori. Sunt în casa asta și mă simt ca afară, în câmpul verde. Vecinii au o mică herghelie și ceva vaci, iar casa noastră este în plin ”porumb”, așa că văd când iese cu tractorul. Văd și aud mai ales .... și miros :-), că așa-i la țară, nu?!

Azi a trebuit să închid 4 din 7 ferestre, căci a plouat fără încetare și cele 12 grade Celsius nu mi s-au părut prea apetisante în casă. Dar în rest, mă mișc de parcă sunt în aer liber. E un sentiment fascinant, e mai mult decât puteam visa, io .... io care ani de zile în București am stat blocată și fixată în birouri corporatiste tâmpindu-mă cu ochii în pereți albi și încăperi fără ferestre .... stăteam, munceam și eram permanent stresată și iritată și nervoasă, eram sătulă de viață și bănuiam de ce .... mii de motive adunate în fiecare minut al fiecărei zile .... acum știu mai mult, acum pot compara și acum mi se confirmă faptul că viața aia nu era viață, ci boală! Din cartea ”condamnat la viață”.

Românii nu înțeleg de ce ”ăia din afară” sunt relaxați. Să mă întrebe pe mine, că am ce să le povestesc. Se ascunde imens, dar imens de mult în spatele acestei ”relaxări”, care culmea, e reală, nu mimată.

Mă bucur de emoțiile pe care casa asta - nu neapărat ca structură fizică - mi le oferă. Nu mă bucur neapărat că totul e nou și că am mașină de spălat vase, dar recunosc că savurez acest confort. 

Mă bucur de pat .... visam mereu la un Himmelbett .... am vrut să cumpăr unul, dar spațiul nu prea permite, existând doar doi pereți drepți înalți. Spațiul e mare, e generos, dar destul de ineficient și dacă nu faci mobilier de comandă, destul de complicat de aranjat, mobilat, organizat. Deci are neajunsuri, dar la momentul ăsta nimic nu mă supără. Este casa pe care am ales-o și care se pare că m-a așteptat. E de aproape un an dată la închiriat .... știu de ea de multe luni și i-am tot dat târcoale .... iaca că acum mă aflu în ea și deși au trecut două săptămâni de când dorm aici, tot mai am fluturi în stomac .... Ah ... Himmelbett .... mi-am creat un pat fantastic care seamănă cu un Himmelbett. Mă simt ca o prințesă când mă ”ascund” în el :-)

Vreau să scriu, dar nu am timp, nu am forță, nu am stare.

Așa că mă rezum la ”rezumate” deocamdată. De anul viitor le ”prelucrăm”. 

Am ieșit ”la timp” din ”colivia” în care mai aveam puțin și o luam razna. Puștiul care mi-a făcut viața un calvar e acum ”la răcoare” și mi-e milă de mama lui .... adică e internat într-o clinică de psihiatrie, pentru teste și eventuale diagnosticări. Dacă mă întrebi pe mine, tânărul de 13 ani e bolnav de nesimțire și grobianism. Proasta creștere se datorează unei incapacități din partea părinților de a recunoaște unde, cum și când trebuie totuși trase niște frâie, așa că tatăl s-a retras din procesul educației, abandonând .... iar mama a rămas singură și depășită totalmente de tot ce o înconjoară, dar fără să aibă puterea și voința să întreprindă ceva (orice tentativă de discuție cu ea pe această temă a eșuat, din păcate. Din păcate pentru ea, nu pentru mine).

Dacă totuși echipa de medici va găsi un diagnostic și se va adeveri ceea ce părinții susțin, cum că copilul suferă de ADHD și alte nebunii, atunci poate îmi voi revizui părerea și voi spune doar .....monstruos ..... absolut monstruos .... destine triste care pot lovi pe oricine. Doi oameni se întâlnesc, se iubesc, se căsătoresc și fac copii. Ocazie cu care sunt nevoiți să afle că ceva nu e OK. Și toată viața lor e deodată o condamnare. Bărbatul, tipic genului, găsește portițe de scăpare, așa că toată imensitatea poverii rămâne pe umerii mamei. 

Drame ascunse despre care nimeni nu scrie ...... iar eu nu am puterea să scriu acum.

E aproape unu dimineața, mașina de spălat și-a terminat programul, prăjitura mea la cuptor e un deliciu indescriptibil și io mă topesc de somn. Noapte bună! Mă duc să mă bucur din nou de patul meu cu coviltir, de prințesa fosforescentă de pe tavan care suflă spre Univers și dă liber dorințelor mele ... mă duc să mă lăbărțez în patul meu propriu și personal, după luni de dormit pe pat pliant și pe podea .... mă duc să visez că am renăscut și că voi fi sărutată de un prinț. De prințul potrivit :-) Mă duc să mă bucur de somn!