Ziua a Xll-a de la accident (Joi, 19.3.2020):
Prima noapte petrecută fără șină. Am pus o genunchieră. Am continuat să ”caut” durerea avută până la momentul X aseară și nu am găsit-o. Pot îndoi genunchiul cam 75% fără dureri. Observ .... și nu pot să cred. Sunt precaută. Pentru că știu că e posibil, dar vreau să constat cu precauție :-)
Ce s-a întâmplat ieri și de ce "chasing the mysticism":
La kilometrul opt coboram înceeeet pe drumul forestier, eram pe munte, că aici peste toți sunt munți, e practic greu să nu urci pe un munte :-) pentru o capră ca mine.
Aveam în urechi și eram pătrunsă de meditația ritmică. Eram în transă de aproape două ore și se apropia o parte a meditației care de fiecare dată parcă transmitea curent electric prin mine dacă mă lăsam luată de val și dacă stăteam pe loc. Așa că m-am așezat pe pajiște cu picioarele întinse, eram pe oblic. Am scos pantofii, vroiam să simt pământul.
Trăiam ritmul meditației din străfundul celular, cu toată forța și mi-am luat genunchiul lezat între cele două palme. Palma este mare transmițătoare de energie, printre altele.
Și m-am pierdut într-un proces pe care nici măcar nu încerc să îl descriu. Trăiam molecular certitudinea că mă pot vindeca.
După jumătate de oră pierdută acolo pe pajiște, cu genunchiul între palme și cu ochii pătrunși în apusul de soare începuse să mi se facă frig. Era răcoarea serii și erau valurile electrizante care mă străfulgerau. Eram un bulk de energie electrică.
Mi-am pus șoșonii și m-am ridicat precaut de la sol. Am constatat că nu mai simt dureri la genunchi. Drumul forestier mai continua pentru aproximativ un kilometru în coborâre și coborârea era mai problematică de regulă. Întotdeauna coborârea de pe munte este mai stressantă decât urcarea, presiunea asupra genunchilor fiind mult mai mare.
Și totuși nu mai simțeam nici o durere. Am palpat, am apăsat, am rotit piciorul. Am executat pe rând și ca la carte toate mișcările posibile din încheietură. Puteam îndoi genunchiul 100%!! Puteam întinde fără nici cea mai mică durere. Am mers câțiva pași în sus și jos, în sus și în jos .... căutam la propriu durerea. Mentalul meu rămase fără cuvinte .....
Următorul kilometru - al optulea - aproape că l-am alergat, deși părea o imposibilitate. Zece minute jumate în loc de 15, 16 și 20 de minute/km!!
După un kilometru am intrat pe un câmp pustiu între Bruck am Großglockner și Schüttdorf. Deveneam parte din ultima reminiscență a unui apus de soare de neuitat și dansam în draci! Era amurg, nu era nici un suflet de om prin zonă, deci mă destrăbălam în voie. Ca să prelungesc experiența am dansat ritmat de colo-colo înainte și înapoi, m-am rotit, am îndoit genunchii, am făcut sărituri mici și am stat cu ochii fixați în soarele ce dispărea .... aș fi dorit să nu mai ies din acel delir emoțional tribal .... Am improvizat tot felul de mișcări prin care testam piciorul lezat și lipsit acum de dureri. Am forțat un pic. Sigur, simțeam o oarecare reținere, dar mișcările erau aproape normale de parcă nu avusesem vreun accident. Eram ”mută”. Era o uimire de dragul uimirii, căci știusem că da, e posibil și că da, o pot face!
M-am înclinat spre soarele care tocmai dispărea și îmi lăsai mintea să se golească. Minute fără gânduri. Existam. Eram și atât. Era ceva mai profund decât profundul. Lumina soarelui în care îmi înecasem ostentativ ochii mi se amprentase pe retină, așa că ultimul kilometru jumate până acasă l-am parcurs sub hipnoză și fără dureri. Și-atât!
Revenind la ziua de azi, a XII-a de la accident și prima de după ziua X:
Târziu spre după-amiază m-am decis să ies afară. Vroiam să repet experiența de ieri. Era deja patru jumate. Am parcurs cei 11 km - același traseu. 12-14 minute/km. Misticismul de ieri nu s-a mai lăsat retrăit .....
Pe bucata aceea de drum de întoarcere, kilometrul acela prin câmpul deschis și pustiu de-a lungul unui șir de apă, am repetat același dans din ziua precedentă. Era întuneric. Fără lună. Multe stele. O vreme minunată, era cald și blând. Vagi dureri reapăruseră. Genunchiul rămâne umflat, dar parcă a mai lăsat. Am nevoie de răbdare. Am nevoie să mai repet experimentul și să observ.
În cursul dimineții masasem, ca de obicei, 90 de minute.
După plimbarea nocturnă m-am băgat în cadă, în apă caldă cu masaj manual. O oră. Niciodată nu rămân o oră în baie, maxim 20 de minute.
10.000 decese declarate din cauza Corona Virus .....
Va urma ....
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen