Montag, 16. September 2013

Concurs de ciclism 28.09.2013, 102 km


Road Grand Prix - Renasterea unei traditii

Ne dorim ca Road Grand Prix sa relanseze ciclismul de sosea in Romania prin participarea cat mai multor ciclisti, amatori sau profesionisti, de toate varstele si cu toate tipurile de biciclete. 

  • Lungime totala - 102,53 km
  • Numarul sectiunilor - 3
  • Suprafata de rulare - Asfalt
Licenta de Organizator emisa de Federatia Romana de Ciclism nr. 824, PH-B-000082002
Permis de Organizare emis de Federatia Romana de Ciclism nr. 824
Comandament/Secretariat, Centru/Panou oficial de afisaj și START/SOSIRE ::
Rm. Valcea, Parcare Cozia, centrul orasului.
Parc auxiliar - autoturisme/trailere/platforme: Rm. Valcea, Parcare MALL River Plaza MALL.
 

Citiți detaliile pe site, linkul e mai sus, primul rând. 
60 RON taxa de participare.
76 înscriși până acum, limita este de 350 participanți.
Limita de timp: 5 ore
Siguranța: ”Traficul va fi "tinut in frau" de 3 masini de politie care vor merge in permanenta cu ciclistii, aprox 10 motociclisti, si alte cateva masini ale organizarii. Tinut in frau, adica oprite pe dreapta pana la trecerea grupului de ciclisti, apoi pot merge cu atentie pana la intalnirea cu urmatoarea masina de politie/organizare, care anunta urmatorul grup. Si tot asa.” - cf. dl. Alex Ciocan, organizator.

Sonntag, 15. September 2013

George Enescu despre triatlon ...

”Stai in apa si incerci sa-ti stapanesti pulsul. La concursuri ai mai participat. Chiar mult mai grele, a cate 5-7 ore de efort continuu in conditii nu tocmai prielnice. Si totusi acum nu-ti poti stapani emotiile. Nu este ca la alergare. Nu ai stabilitatea si siguranta asfaltului din care astepti sa tasnesti. Aici esti intr-o lume formata doar din apa si aer. Stai pe loc si totusi pulsul o ia razna, respiratia devine sacadata. Lumea in jur pare agitata. Se uita dezorientata in stanga si in dreapta. Starea se propaga rapid de la un concurent la altul...si pana sa-ti aranjezi gandurile incepe numaratoarea inversa. Cifrele se aud pe rand, dar nu indraznesti sa strigi in cor. Te bucuri de fiecare gura de oxigen in plus de parca ar fi ultima. 3, 2, 1 ... Start! Se aude pocnetul pistolului si apa incepe sa clocoteasca sub sutele de lovituri dracesti venite din partea mainilor si picioarelor.                
Te intinzi pe apa, te sufoci, inghiti 2-3 guri de apa, iti recapeti calmul pentru o secunda. Lovesti apa haotic. Ce ai exersat in bazin devine inutil. Aici esti intr-un alt univers.  Primesti lovituri pe tot corpul. Stii bine ca nu sunt intentionate si totusi situatia devine incomoda, tensiunea creste. Cei din spate te lovesc in ceafa. Cei din fata te lovesc cu picioarele. Un cap tasneste din apa si te loveste in nas. Incerci sa-ti faci loc, lovesti la randul tau, dar esti la randul tau palmuit din toate partile. Este o minune ca ochelarii nu ti-au fost smulsi de pe fata. Cel mai negru gand este cel al unei lovituri de picior in cosul pieptului, care ti-ar putea taia respiratia. In toata aceasta agitatie ar fi foarte greu sa arati ca ai o problema.  Respiratia ti-o poti stapani cu greu. Fiecare gura de aer refuza sa intre in plamani si pare lipsita de oxigen.                 
 Agitatia a trecut. In apa sunt peste 100 de concurenti si totusi te simti singur si izolat, uitat de lume. Acum te lupti doar cu apa si cu valurile. Par mici, dar te lovesc in fata cu furie. Inghiti iar apa, mai multa decat ti-ai fi dorit. Iti stabilesti directia dar dupa 10 metri esti deja scos de pe directie. Prima baliza o ocolesti repede. A doua nu intarzie sa apara. A treia a devenit deja rutina. Te obisnuiesti si regreti ca nu ai luat startul din aceasta stare. Totul decurge bine acum, fluent. Iti gasesti stabilitatea si siguranta. Apa nu mai poate pune stapanire pe tine. Strapungi apa cu fiecare brat pe rand, respiri la 2 brate. 80% din corp sta sub apa, cerul se intinde infinit deasupra ta. Lumea ta este totusi formata din 50% aer si 50% apa. Intr-o secunda tragi cu pofta aer in piept, in urmatoarea secunda expiri tot aerul sub apa. In plamani nu pare sa fi ramas ceva. Pare o risipa totala... 
Cei 1500m de inot s-au terminat. Acum poti iesi linistit din apa, te bucuri de tot oxigenul din lume, te urci pe bicicleta si pret de 40km te poti relaxa. 40 km sunt ca si inexistenti. Ii parcurgi zilnic cu ocazia unei plimbari banale. Nu! Nu? Nu! Iei contact cu pamantul si parca au trecut secole de cand nu ai mai pus piciorul pe uscat. Capul iti vajaie, esti ametit, lumea se invarte. Esti instabil si fiecare pas este o lupta de a ramane in picioare. O sete teribila pune stapanire pe tine la 2 secunde dupa iesirea din apa. Te bucuri sa revezi bicicleta. O privesti ca pe un prieten de incredere care va fi alaturi de tine in urmatoarea ora. Te echipezi cat de repede poti si incerci sa nu uiti nimic. Dupa 2-3 minute incaleci pe bicicleta, dar nu-ti permiti sa te plimbi. Strangi din dinti, tragi de ghidon, iti arcuiesti spatele si apesi cu forta in pedale. 10-20-30-40 km/h. Te simti liber ca o pasare dar accelerarea te extenueaza. Te asezi in sa, pui coatele pe ghidon si incerci sa pastrezi viteza. Plutesti. 
Tot decorul se scurge repede pe langa tine. Mai iei o gura de apa din bidon, ridici privirea si apesi mai hotarat pedalele. Treci pe langa multi concurenti. Altii la randul lor trec pe langa tine. Incep sa apara primele crampe in picioare. Casca devine din ce in ce mai grea, gatul si umerii te dor, aerul din spatele ochelarilor este incins. Nu mai poti tine capul sus, viteza scade treptat. 10-20-30-40 de kilometri au trecut. Descaleci din sa si te desparti de bicicleta. Esti bucuros ca scapi de dureri. 
Urmeaza sa alergi pe picioarele tale, picioare in care ai avut mereu incredere si pe care te-ai simtit mereu sigur si stabil. Totul este aproape gata. Nu! Nu? Nu! Contactul cu pamantul este iarasi anormal. Incepi sa-ti pui intrebari daca nu cumva ceva este in neregula cu tine. De ce totul pare o senzatie de plutire? Schimbi incaltarile si pornesti la alergare. Alergarea este simpla. Toata lumea alearga. 
Dar acum fiecare pas este rezultatul unei lupte covarsitoare. Picioarele se impotrivesc, se incordeaza anormal, te dor. Incerci sa accelerezi dar corpul nu raspunde comenzilor. Pana acum caldura a fost imperceptibila, dar acum devine insuportabila. Capul iti ia foc. Plamanii te inteapa. Fiecare cuta de pe haine, fiecare cusatura, fiecare intepatura, fiecare mancarime devin insuportabile. Nu te mai gandesti la nimic. Te trezesti cu un pahar in mana. Nu stii cine ti l-a oferit. L-ai luat din instinct. Incerci sa bei o gura dar respiratia sacadata nu te ajuta. Dai pe jos jumatate si restul il torni pe tine. Cateva secunde te simti racorit. Incet, incet picioarele isi intra in ritm, respiratia devine eficienta. Te trezesti ca dintr-un vis si realitatea te surprinde alergand. 
Pe final gasesti o rezerva secreta de energie si ultimii kilometri ii alergi in forta, maresti ritmul, poarta de la finish devine din ce in ce mai mare. 300, 200, 100m. Finish!  
Te opresti, respiri cu greu, inchizi si deschizi ochii de cateva ori la rand. Cu fiecare repetare culorile devin mai aprinse. Vajaitul se diminueaza, muschii se relaxeaza. Te uiti la ceas. Cifrele nu-ti spun nimic. Ele nu reflecta efortul depus, durerea simtita, suferinta suportata. La care se adauga zecile de ore si sutele de kilometri de la antrenamente. Doar tu le poti percepe, doar tu le poti intelege, doar tu te poti judeca, doar tu te poti aprecia, real si subiectiv. Triatlonul.... absolut magnific!”
George și-a intitulat materialul ”3 personalitati, 3 probe de foc ... 1 om, 1 sport”
L-am cunoscut pe 5 iulie, amândoi mergând să alergăm la Cozia Run. A fost punctual la întâlnire, însoțit de prietena lui, lucru care mi-a plăcut foarte mult, punctualitatea fiind unul dintre punctele foarte deficitare în România.
Nu știe dacă are vreo legătură cu marele compozitor român și presupune că nu.
L-am revăzut la o alergare de grup în Parcul Tineretului, apoi la Triatlon Brașov și acum ne-am pomenit în aceeași echipă reunită de Andrei Irode sub umbrela ”Blackhawk Security”.
Cu siguranță că simte revelația pe care triatlonul ți-o oferă și care diferă de fascinația alergării montane. Este dureros de tânăr și ambiția va crește în el nebănuit de rapid.
Am vrut să-i public acest text pe blogul meu pentru că pur și simplu mi-a plăcut. Este textul entuziasmului incipient, este perioada romantică a triatlonistului. 
P.S.
Căutând ceva poze cu el, l-am regăsit și într-o alergare de grup din noiembrie 2012, când ne pregăteam pentru Băneasa Trail Running :-) S-a mai schimbat de-atunci! S-a tuns și stă cu picioarele pe pământ :-))

Blackhawk Security la TriChallenge Mamaia 2013_ep.2

Episodul 1 - the ladies - click here

The gentlemen: 
Voi începe cu cel ”de pe margine”, care tot striga încurajări și făcea poze, iar eu habar nu aveam cine este. Studiind puțin profilul lui de pe Facebook, am descoperit că ne-am aflat de nenumărate ori la startul acelorași competiții de triatlon și alergare montană!
L-am pus cap de listă pentru că eu, în locul lui, nu aș fi avut tăria de a veni să stau pe margine și să mă uit la un eveniment sportiv pe care aș fi trebuit să-l transpir prin toți porii mei. Iacătă-l pe 
Mihai Teodorescu:

”Undeva la începutul lunii iulie a.c. mă bucuram de intrarea în echipa Blackhawk și deja începusem să mă gândesc serios la evenimentul ce avea să se desfășoare în Mamaia. Teama de înot în ape deschise a fost învinsă de rezultatul unui examen RMN. Diagnostic: “mici hernii discale mediane la L4 si L5, deshidratarea discurilor vertebrale L3 și în special L4 si L5” și lista poate continua.
Pentru că nu mă puteam gândi la concurs atâta timp cât aveam coloana în pioneze, am decis că ar fi mult mai înțelept dacă aș renunța.
După câteva mesaje schimbate cu căpitanul echipei Blackhawk, pe facebook a apărut anunțul "căutam triatloniști".
Cum un asemenea eveniment nu trebuie ratat, reacțiile nu au întârziat să apară, locul vacant fiind ocupat de Anka.
Competiția am privit-o de pe margine, încurajând concurenții. Am privit-o cu un mic regret, regretul că nu sunt și eu printre ei, că nu sunt la fel de epuizat și stors de vlagă în ultimul tur de alergare. E diferit ca susținător, mai ales că nu am fost obișnuit cu rolul ăsta. Am fost învățat să transpir, să respir sacadat într-un sprint pe ultima sută de metri, să mă bucur când trec pe sub poarta de finish.
E greu, dar va trebui să mă obișnuiesc.
*
Mihai Tănăsescu

I se spune ”Tase”, are 38 de ani, tatăl a trei copii, e asistent social și îi place să lucreze pe stradă, pe teren. Are și un hobby legat de muzică, e toboșar. Fost poloist și activist social, rebel din fire și idealist, Tase e implicat în suportul persoanelor aflate în dificultate și vrea să arate că oamenii își pot reveni și pot face față provocărilor permanente din viața lor.
”Viața mea este caracterizată de ritm, ca o alternanță de suișuri și coborâșuri, o căutare continuă a unui echilibru viu, pulsatil, în care pierderea sensului și regăsirea lui este o regulă, un destin. Participarea la triatlon este o ancoră și o investiție în viitor.
Ocazia acestui triatlon a venit într-un moment în care simt din nou plăcerea de a respira, după o lungă perioadă de timp în care m-am zbătut în mocirla lipsei de încredere în forțele proprii și m-am învoit cu resemnarea (auto-)distructivă. Am particiipat la proba de înot în cadrul ștafetei de sprint pentru că am fost poloist în copilărie și îmi place apa.
În ziua concursului am trăit ceva ce nu mai simțisem de 24 de ani: EMOȚIA dinaintea unui start la un concurs sportiv!. Mi-e teamă să descriu ce am simțit pentru că nu vreau să pierd trăirea, dar cred că e vorba de momentul acela când renunți la justificări inutile și accepți provocarea sinceră de a-ți testa limitele. Lacul ăla imens din Mamaia, atmosfera de competiție, lipsa discriminării între sportivii de performanță și cei începători – toate acestea m-au făcut să mă simt viu, așa cum mă simțeam când eram puști. În acest fel mă simt mai aproape și de copiii mei și într-un fel cred că sinceritatea lor m-a făcut să am curaj să pot spune din nou, zâmbind: ”Fie ce-o fi, eu mă bag!””
Cei 750 de m prin apă i-a dat gata în 18min50sec.
Radu Sprinceană
”33 de ani, freelancer în domeniul asigurărilor.
Merg pe bicicleta de mic copil, dar am prins gustul concursurilor de mountain bike doar de câțiva ani. Particip din plăcere, îmi place atmosfera și faptul că încerci să scoți tot ceea ce zace mai bun în tine.
Cochetam cu ideea de a participa la un triatlon, sincer vorbind. Am făcut înot în copilărie, cu bicicleta sunt OK, la alergare nu am rezistență însă. Dar voi avea! :-)
Este prima oară acum când particip la un concurs de triatlon și tot ca debut ar mai fi, cu această ocazie:
Prima oară ciclism, adică pedalat pe șosea în concurs,
Prima oară pe o bicicletă de tip cursieră,
Prima oară membru într-o ștafetă.
Mi-au plăcut foarte mult atmosfera și gașca Blackhawk și mă bucur că am avut ocazia să concurez alături de Tase și Florentina.
Terminând segmentul meu de concurs am urmărit triatloniștii și m-a cam încercat un sentiment de regret că nu m-am înscris și eu la individual, deși nu știu dacă aș fi putut termina competiția. Pentru anul viitor mi-am propus să particip la concursuri de duatlon și triatlon pe distanță sprint.”
Radu și-a povestit aventura lui de la Mamaia pe blogul propriu și vă recomand lectura aici.
Și-a parcurs segmentul de bicicletă în 35min50sec.
*
”Ziua de sâmbătă în ceva mai mult de 100 de cuvinte (n.b. ce-mi place că mi-a scris cu diacritice :-)):
CiprianVlăduț, aka Cipane, fotograf aflat la vârsta lui Iisus... 
Triathlon Challenge a însemnat pentru mine, în primul rând, o provocare, a fost primul meu triatlon. 
Distanța parcusă pe bicicletă n-a fost mare, dificultatea a venit însă din faptul că a trebuit parcursă fără opriri, ceea ce nu se prea întâmplă prin București, la semafor. Minunat a fost faptul că am susținut ritmul de la început până la sfârșit, iar pe de altă parte mi-am dat seama că am nevoie de mult antrenament și, mai ales, să învăț să respir corect. Mare pregătire pentru cursă n-am făcut, doar mersul aproape zi de zi prin oraș. Am participat la ștafetă pentru că mă cunosc și știu că mi-ar fi fost foarte greu să ajung la finish la proba individuală. Ca experiență a meritat și aș vrea să o repet și chiar să trec la nivelul următor, însă îmi dau seama că am nevoie de timp.”
40min29sec a fost timpul său pe proba de ciclism.
*

Cu cei 20 de ani ai săi, e cu siguranță mezinul trupei. Atlet de performanță până în 2009, a continuat să ducă o viață sportivă, momentan gestionând un blog propriu și fiind Project Manager la www.sportlocal.ro.
Pentru mine, cursa de sâmbătă a fost una pe care am aşteptat-o extrem de mult. În 2011 a fost prima participare la triatlon și atunci am prins microbul. În 2012 n-am putut participa, deci 2013 trebuia să fie anul revanşei. 
Mi-am propus să alerg cei 5 km în mai puţin de 22 de minute (atât scosesem în 2011) şi m-am antrenat cu sârguinţă pentru asta.
Competiţia a fost una cât se poate de frumoasă, mai ales când am văzut că ceasul s-a oprit la 19min26sec.
Traseul m-a avantajat destul de mult, pentru că a fost pe şosea şi puteam să-mi dau seama cam ce distanţă mai am de alergat până în capăt. Mi-a plăcut că au separat traseul de alergare de cel de bicicletă. Am avut mai mult spaţiu de desfăşurare şi a fost mai motivant fără bicicliştii care să treacă în viteză pe lângă mine.”
”Este incredibil cum practicarea unui sport face din tine un om mai bun, mai motivat şi mai hotărât să ducă la bun sfârşit tot ce începe. Atunci când le recomand celor din jurul meu să facă mişcare, încerc să le demonstrez că sportul îi transformă în persoane mai bune, în primul rând, apoi îi ajută să fie sănătoşi. Şi sportul îi ajută să facă faţă mai bine provocărilor.”
*
George Enescu - eh, aici am avut mai mult de furcă, George pierzându-se în arta scrisului și luându-se furat de val. Așa că am extras ceea ce mi s-a părut mie mai grăitor pentru el și am renunțat să mai completez diacriticele:
”Salutare! Numele meu este Enescu George (nu...eu si omul cu vioara nu suntem rude), iar in prezent ma bucur de statutul de alergator montan si mai putin de cel de student la Facultatea de Electronica si Telecomunicatii. Desi primul contact cu sportul a avut loc prin intermediul inotului, iar ceva mai tarziu ciclismul a devenit o pasiune aprinsa, in viitorul apropiat imi doresc sa ma identific mai mult cu lumea triatlonului, o lume mica in Romania, dar in continua crestere, hotarata si pusa mereu pe treaba.
(....)

Este drept ca pasiunea sportiva vine la pachet cu o colectie laudabila de sacrificii. Si viata sociala are mult de suferit, dar din fericire pentru mine acest aspect nu a fost chiar un lucru negativ, fiind mai solitar din fire. Iesirile la bere si gratarele nu mai reprezinta o atractie, de multe ori dieta si programul de antrenament nu-ti mai permit sa-ti insotesti prietenii la o pizza, dar noua comunitatea din care faci parte iti da ocazia sa cunosti oameni deosebiti, caractere bine conturate pe baza unor principii valoroase. Intalnesti oameni pe care ii alegi ca model pentru usurinta cu care reusesc sa imbine viata de familie si activitatea profesionala cu rezultate sportive deosebite chiar si pentru un amator. 
(...) Dar sentimentele pe care le ai la linia de start a unui triatlon sau fericirea de la linia de finish a unui maraton sunt imposibil de descris in cuvinte. Asa ca mereu vei gasi un motiv in plus sa te ridici din pat dimineata si sa-ti incepi antrenamentele dimineata devreme, ca sa nu mai vorbim de zeci de avantaje care te pandesc la tot pasul tau de alergator hotarat in goana ta dupa ... glorie eterna in ochii celui care te va alege ca model, pentru ca niciunul dintre noi nu vrea sa demonstreze nimic in fata nimanui, dar lupta cu limitele personale nu va inceta sa existe vreodata."
2h31min timp total, locul 1 din 5 la secțiunea companiilor. Ar fi ocupat locul 25/105 la open masculin olimpic (fără cei de la elite).
*
ANDREI IRODE 
37 ani antreprenor. 
”Ma gandesc de un an de zile la acest eveniment. Anul trecut am participat pentru prima oara la stafeta, unde am mers cu bicicleta 20 km. Am visat de nenumarate ori ca voi trece linia de sosire la proba olimpica. Destinatia nu este importanta, ci drumul pana acolo, iar drumul a fost destul de dificil. De ce? Pentru ca majoritatea dintre noi au si altceva de facut, nu doar triatlon, si este destul de greu sa vii uneori obosit si sa iesi la alergare, inot sau ciclism.  Triatlonul a devenit parte din mine. 
Ce imi doresc? Un half ironman pentru anul viitor. 
Multumesc tuturor celor care cred in mine si ma sustin in ceea ce fac pentru ca datorita lor am ajuns aici. 
Ce recomand? 
Sa mergeti inainte, indiferent de ce cred ceilalti. De cate ori vorbeam cu anumite persoane imi spuneau ca nu este pentru mine si ca mai bine fac altceva. Nu i-am ascultat si am ajuns aici. As merge din nou la un concurs alaturi de echipa noastra pentru ca sunt niste oameni cu totul speciali.”
Timpul său, inclusiv tura suplimentară de ciclism care i-a scăpat (bine că nu a fost în minus!): 3h18min.
***
Și acum, ca semn de empatie și respect pentru cei care au făcut posibilă constituirea acestei echipe, o prezentare a companiei: 
”Blackhawk Security s-a infiintat in anul 2009, intr-un an de criza, din dorinta de a arata ca serviciile de paza si protectie pot fi facute la un standard ridicat, de catre oameni in care sa poti avea cu adevarat incredere. In general, imaginea pazei in Romania este impartita intre bodyguard-ul plin de muschi si fara creier, care loveste lumea pe la evenimente, si paznicul umil ce pare abia luat de la sapa. Rareori gasesti combinatia potrivita de abilitati si atitudine care sa te faca sa te simti in siguranta. Aici am vrut sa ne pozitionam noi si credem ca am reusit.
Punem mare valoare pe abilitatile de comunicare si „customer care” ale oamenilor din echipa noastra. Credem cu tarie ca orice conflict poate fi dezamorsat prin atitudinea si cuvintele potrivite. De fapt, in proportie de 90% conflictele nici macar nu ajung sa se intample in acest fel. Cei care nu stiu sa respecte oamenii din jurul lor, nu apuca sa lucreze cu noi prea multa vreme. Cuvintele si atitudinea sunt singurele „arme” de care avem nevoie in activitatea noastra. Nu putem repeta acest lucru de suficient de multe ori! Am renuntat demult la tinuta militareasca, la spray-uri si tomfe. Preferam zambetele si bunul simt.

Ne place sa contribuim la asigurarea bunei desfasurari a evenimentelor, fie ele concerte, festivaluri sau manifestari sportive. Intelegem fenomenul pentru ca participam activ la el si astfel stim ce ne-ar placea si noua sa ni se intample daca am fi in postura de „clienti”. Asa a inceput si colaborarea cu Smart Atletic, in toamna anului trecut, cand Andrei Irode, directorul general al firmei, a participat la Mamaia la primul sau concurs de triathlon in cadrul unei stafete. Din vorba in vorba cu organizatorii s-a nascut o dorinta de a colabora pe partea de securitate, care s-a concretizat chiar in aceeasi luna la Tri Kids. De atunci o tinem tot asa si ne place.

Cele mai complicate actiuni sunt cele unde lucrurile nu se intampla conform planului. Cand suntem pusi in postura de a da lamuriri unor oameni suparati, care nu inteleg ce se intampla. Este dificil, mai ales cand acesti oameni te percep ca parte din organizare si trebuie sa iti alegi cu mare atentie cuvintele pentru a-i linisti, dar fara a leza in vreun fel nici organizatorul care ne-a angajat. Foarte rare au fost ocaziile in care nu am reusit. Dar cum spuneam mai sus, cu atentie si dorinta, se poate! Oamenii inteleg ca suntem acolo pentru a-i ajuta, nu pentru a le impune reguli inutile. De aceea am si inceput sa ne inscriptionam echipamentul cu „Steward” in loc de „Security”, astfel incat sa ne delimitam si mai mult de o potentiala conceptie negativa a participantilor la un eveniment, pentru a-i face sa se simta mai relaxati. Un steward te indruma, iti explica anumite lucruri, te ajuta. Acelasi lucru il fac si agentii nostri, asa ca am ales sa-i denumim stewards in loc de agenti de securitate. Suna mai prietenos, asa cum suntem si noi de fapt :-)

Ne bucuram ca la competitia Triathlon Challenge de anul acesta am fost de ajutor si ca lumea ne-a gasit utili, ca nimanui nu i-a disparut nimic din zona de tranzitie, ca am contribuit si noi in felul nostru la starea de bine a tuturor.

Abia asteptam urmatoarea competitie!”

Gata pentru azi, că am foarte obosit de tot ....
(va urma cu raportul meu ff succint de cursă)
 




Blackhawk Security la TriChallenge Mamaia 2013_ep.1

Participarea mea la triatlonul de la Mamaia, pe 7 septembrie 2013, nu a fost planificată și bugetată pentru acest an. M-am detașat complet de acest concurs începând din 2011, nerezonând cu "ţepele*" date în general la premiere şi cu anumite valori pe care se merge.
Totuși m-am trezit luată de întâmplare și m-am lăsat purtată de val atunci când Andreea Călugăru mi-a spus că ”se caută triatlonist”. Și așa am dat de mesajul celor de la Blackhawk Security - B.S. mai pe scurt, în acest material - care căutau, dacă nu mă înșel, trei oameni pentru echipa formată sub umbrela companiei lor. Așa am aflat și de secțiunea TriCompany și am trimis un mesaj către ei, mai mult într-o doară. Și m-am pomenit cu o confirmare. 
Costurile erau integral suportate de ei: transport, o noapte de cazare și taxa de participare, acest lucru fiind pentru mine condiția principală pentru a mă gândi să mai introduc pe calendarul competițional propriu un alt concurs pentru 2013.
Cum-necum, oamenii au făcut ca totul să pară simplu, bine gestionat și mai ales real. Am regăsit în echipă alți doi băieți pe care îi știam, George Enescu și Radu Sprinceană, acesta din urmă o mult mai veche cunoștință de pe vremea când cochetam și eu cu mountain bike-ul pe la competițiile specifice și prin ture lungi din zona Bucureștiului.
Dacă Facebook-ul are un merit, ei bine îl recunosc și eu: ținem mult mai simplu și mai viabil legătura unii cu alții și acest lucru mi se pare benefic din multe puncte de vedere. Nici o altă platformă de socializare nu a cunoscut acest succes al inter-relaționării umane benefice, din punctul meu de vedere. 
Andrei Irode a fost cel care mi-a confirmat acceptarea în echipa B.S. Un tip impunător, volubil, pe care sigur nu vrei să-l superi, cel puțin asta sugerează statura și timbrul lui vocal.
Se promitea acoperirea costurilor și o serie de fotografii profesioniste ce urmau să fie realizate de Cipane, de asemenea membru al echipei și prieten cu B.S.
Cei nou cooptați în echipa B.S. ne-am reunit în parcul Carol într-o miercuri seară din august, să ne cunoaștem și să facem și fotografiile respective pe care Oana Dinu avea să le posteze, însoțite de câte un scurt text de prezentare a fiecăruia în parte, pe grupul nostru de pe Facebook.
Așa am făcut cunoștință atunci și cu Ciprian, zis Cipane, cu Denisa, Cristian Florea, Paula Brezeanu, precum și cu Andrei Irode și Oana Dinu, desigur.
Blackhawk Security avea să fie reprezentat la Mamaia sub următoarea formă: 
2 ștafete pe distanțele de sprint (750 m înot, 18 km ciclism și 5 km alergare) constituite din: 
Blackhawk 1, nr. de concurs 520: 
Mihai Tănăsescu înot, 
Radu Sprinceană ciclism și 
Florentina Florea alergare. 
Ei ai obținut locul 11 din 36 de echipe din categoria ștafetelor companiilor, cu 1h22min03sec.
S-ar fi clasat pe locul 15 dintr-un total de ștafete de 82 - dacă toate ștafetele ar fi fost incluse pe același clasament.
Blackhawk 2, nr. de concurs 521: 
Paula Brezeanu înot, 
Ciprian Vlăduț ciclism și 
Ciprian Florea alergare. 
Ei ai obținut locul 8 din 36 de echipe din categoria ștafetelor companiilor, cu 1h17min38sec.
S-ar fi clasat pe locul 11 dintr-un total de ștafete de 82 - dacă toate ștafetele ar fi fost incluse pe același clasament. 
4 individuali pe proba olimpică (1500 m înot, 37 km ciclism și 10 km alergare):
Denisa Niculae – 3h09min58sec
Anca Moraru – 2h51min24sec
Andrei Irode – 3h18min03sec (cu o tură în plus pe bike, deci aprox. 6 km suplimentari, din eroare de numărătoare) 
George Enescu – 2h31min48sec. 
Un total de 10 concurenți + Mihai Teodorescu + Oana Dinu de pe margine, care au avut grijă de fotografii, suport, încurajări.

I-am luat pe fiecare în parte pentru un mic ”portret robot” – înainte și după ziua de sâmbătă, ta-taa-taaaa, la scenă deschisă – începem cu ... the ladies :-) 
* 
Florentina Florea nu prea s-a dat prinsă după concurs, dar înainte de deplasarea noastră spre Mamaia se prezenta astfel:
”Voi alerga 5 km la Trichallenge 2013 și motivele pentru care cred că ar trebui să-ți faci curaj să participi sunt:

1. Sportul este un medicament accesibil pe care, dacă dorești, îl poți lua toată viața. Fie că alergi, biciclești sau înoți, vei arde câteva sute de calorii și acest lucru îți va îmbunătăți condiția fizică. Pe mine sportul mă ajută să mă deconectez de la problemele cotidiene, să-mi ordonez gândurile, să socializez și să-mi îmbunătățesc capacitățile fizice, dându-mi încredere în mine.
2. În concursuri pe echipe, cum este și triatlonul cu proba sa de ștafetă, am ocazia să leg prietenii și să am performanțe superioare față de o participare individuală. Echipa creează un efect de sinergie pe care îl percep în timpul cursei atunci când trag să scot un timp decent pe alergare, atunci când îmi ajut coechipierul să își transfere cipul de cronometrare, atunci când țip la cei din jur ”Cuulooooar!” pentru a elibera drumul de ieșire din tranzit și, cu puțin noroc, devin parte dintr-o echipă de campioni atunci când urc pe podium cu echipa.
3. Faptul că ești activ este cu mult mai bine decât dacă ai sta deoparte și ai comenta de pe margine. Încerci, experimentezi și, dacă îți faci curaj, poți să repeți experiența unui concurs pregătindu-te în mod consecvent. Sunt sportivi care concurează ca exemplu pentru copiii lor, alții concurează pentru cauze caritabile, dar toți adaugă de fapt o cărămidă la dezvoltarea lor personală.
4. La un concurs poți observa sportivi care arată normal pe exterior, dar ulterior afli că au o suferință fizică și/sau mentală și totuși nu se dau bătuți. De ce? Pentru că schimbarea face parte din ei. Abilitățile fizice se pot dezvolta și, în timp, motivația crește din interiorul tău. Aproape un an de zile m-am antrenat cu adolescenți cu probleme majore de vorbire și auz, iar unii dintre ei aveau și dizabilități intelectuale. Am găsit o punte de comunicare și nu ne-am dat bătuți.”
Și-a alergat porția de 5 km în 27min05sec.
* 
Denisa Niculae - nu e doar fotogenică, ci de-a dreptul fru-moa-să!! - a fost mai greu de prins după concurs și are o prezentare foarte succintă, cuvântul de căpătâi despre ”Ce a reprezentat pentru tine participarea la triatlonul de sâmbătă, din Mamaia?” fiind ”DISTRACȚIE”!
”Mă bucur că am făcut parte dintr-o echipă veselă și motivată și mulțumesc celor de la Blackhawk foarte mult pentru această oportunitate. Mă bucur că am avut prietenii lângă mine, oameni la care țin și cu siguranță voi reveni și anul următor.” 
Cum ai ajuns să intri în lumea triatlonului, până la urmă? 
”De când eram mică am fost o fire activă. Eram aproape în fiecare zi afară la joacă cu copiii. Înainte să încep școala am început să înot. La inițiere mi-a fost greu, pentru că îmi era foarte frică de apă, dar nu am renunțat și am ajuns să fac înot de performanță aproape zece ani.
După ce am renunțat la performanță și am început facultatea și un job în paralel, totul s-a schimbat. Am avut o perioadă în care foarte rar mai găseam timp să fac mișcare.
Până când am realizat că nu mă simțeam bine, lipsea ceva ….
Am sportul în sânge, deci am decis că trebuie să găsesc timp pentru a continua să fac ce-mi place. Am reînceput să înot, apoi treptat am început să alerg și în cele din urmă mi-am luat și o bicicletă. Speram ca la un moment dat să încerc un triatlon, just for fun, de ce nu?
Sincer? Dorința mea era să ajung să particip la un moment dat la TriChallenge de la Mamaia. Am tot urmărit în mediul on-line edițiile anterioare și simțeam că anul acesta sunt pregătită. Plină de entuziasm, am promis că nu-i voi dezamăgi, pentru că fac ceea ce-mi place și mă simt bine!”
A terminat concursul după 3h09min58sec (34:32/1:30/1:05). 
Ar fi fost pe locul 11 din 13 la olimpic open feminin și locul 104 din 118 la olimpic open mixt.
*  
Paula Brezeanu – nici pe ea nu am mai reușit să o prind după concurs, dar câteva cuvinte despre sine tot avem:
"Mă întreabă lumea de ce înot. Le răspund: ”Pentru că sunt din Constanța și pentru că toți cei din Constanța sau de la mare trebuie să știe să înoate”. Glumesc!
Înot pentru că îmi place, pentru că știu, pentru că îmi dă libertate. Când sunt în apă simt că nu am nicio piedică, că pot să ajung acolo unde îmi doresc, iar exercițiul acesta mă ajută și când sunt pe uscat. Îmi stă în fire să încerc să fug de lanțuri. Apoi, când înot mă relaxez. Indiferent de viteza sau de stilul pe care îl adopt rezultatul este același."
A parcurs cei 750 m prin apă în 17min31sec. 
*
Eu - ”mezina” - în ordine cronologică inversă - grupului, am cam făcut de toate, pe toate segmentele vieții: și sportiv, și social, și profesional. Lucrurile mi se întâmplă întotdeauna ”mai târziu” decât majorității, deși în copilărie eram deja percepută ca fiind ”un copil îmbătrânit de griji, care nu știe să zâmbească”. Viața mi-e marcată de ”aura individualistului”, fiind o karmă de care nu te poți lepăda. 
Am învățat aproape totul de una singură, nu pentru că așa am ținut neapărat, ci pentru că nu am avut de ales. Uneori cred că și mersul tot de una singură l-am descoperit, că vorbitul cu siguranță.

La Mamaia am făcut o cursă bună, mai puțin cu înotul nu mi-a ieșit, cel mai slab timp ever, cu min. 2 minute staționați înainte de ieșirea din apă din cauza unor crampe absolut terifiante la gambe! 
Aș fi fost pe locul 3 din 13 la olimpic open feminin și locul 71 din 118 la olimpic open mixt. Primul podium open din viața de triatlonistă amatoare, de care însă nu am avut parte, ca o ironie a sorții.
Timpul meu total a fost 2h51min24sec (47:12/1:12/51:25). 
(aici urmare cu the gentlemen :-))
N.B. - În mod ciudat, organizatorul nu ne-a inclus în clasamentul și premierea de la olimpic individual, preferând să facă un clasament separat companiilor, deși am fost doar 7 oameni la olimpic individual (5 băieți și 2 fete) şi în 2011 a desfiinţat podiumurile la fete pentru că, vezi doamne, erau prea puţine (!), dar nu au anunţat asta nicăieri.
*detalii vor urma în raportul de cursă, dar până atunci citez supărarea pertinentă a altora, de pildă a unui sportiv de top, Alex Diaconu:
"Pe langa inot, o a doua dezamagire a zilei a fost modul in care a fost facut clasamentul general si premierea la open. Desi au fost doua starturi separate, amatori si elite, clasamentul a fost facut la gramada. Conditiile au fost diferite (vant, ajutor in plutoane la bicicleta, valurile la inot) si in plus una e sa iti urmaresti adversarul in mod direct, vazandu-l in fata si dozandu-ti efortul ca sa il depasesti, si alta e sa concurezi "pe nevazute". Cred ca la viitoarele editii ar fi o idee buna ca startul separat sa insemne si clasament separat.
Iar a treia dezamagire a fost festivitatea de premiere pentru circuitul de triatlon. Desi la fiecare etapa au fost desemnati si premiati liderii intermediari, acum la marele final al circuitului a fost o mare bataie de joc. Pe langa faptul ca nu au mai fost acordate premiile in bani, nu au existat nici macar cupe sau tricouri si am fost chemati pe scena pentru inmanarea unei diplome scrise cu carioca. Este pacat ca tot efortul investit pana acum sa se termine asa. Atat sportivii cat si federatia si-au dat silinta pe parcursul celor 4 concursuri din circuit, si la final am ramas doar cu vorbele, fara ca efortul sa fie recunoscut si recompensat cum se cuvine. 
Sper din tot sufletul ca promisiunile federatiei de a acorda totusi premiile sa se indeplineasca, si organizatorii concursurilor de sosea sa ia exemplu celor din circuitul de MTB si sa isi onoreze angajamentele facute la inceput!"
Şi aici ce s-a întâmplat în 2011 la premiere.

Samstag, 14. September 2013

Chestionar pentru candidații la brandul IRONMAN

 Ironman Europa - urmare la interviu_ep.3
Ep. 1 - interviu cu Mrs. Thomson Waveney, PR Manager IM Wales
Ep. 2 - partea a doua a interviului
Și nu m-am oprit aici, ci am continuat cercetările, curioasă fiind cum intri totuși în familia IM, ca organizator.
Un prim pas este să știi unde și cui te adresezi.
Cum îmi făcusem deja intrarea, se cheamă că făcusem și primul pas, așa că am economisit mult timp și energie. Mrs. Waveney a fost foarte amabilă să-mi dea coordonatele directe.
Niceeeee.....
Răspunsul la nevinovata mea întrebare a fost onorat cu o promptitudine elvețiană și cu un chestionar de vreo patru pagini trimis de World Triathlon Corporation cu sediul în Hanau, Germania.
Scopul chestionarului este, evident, acela de a comunica o imagine cât mai fidelă a ta, în calitate de candidat la familia organizatorilor de IM, raportată la posibilitățile de care dispui organizațional și financiar, astfel încât WTC să-și dea seama dacă ar fi posibilă o colaborare pentru o competiție marca IRONMAN/IRONMAN 70.3.
Există două variante de business:
1. eveniment licențiat ca atare sau
2. eveniment proprietate WTC.
Decizia se ia de comun acord de ambele părți, după evaluarea în baza răspunsurilor la chestionar și a altor discuții ulterioare.
 Oricum, există un anumit punct 8 al chestionarului care, pentru candidat, poate înseamna totul sau nimic, așa că atunci când îl citiți mergeți direct la punctul 8!

Please note that the ground support in 8) is mandatory for both business models and non-negotiable. The ground support is a cash sum and can, for example, be guaranteed by host city, tourism board, sponsors or local partners. Only with the guaranteed sum will applications be taken into consideration.
Mie una îmi place abordarea chestionarului și pe scurt cam acestea sunt aspectele vizate:
1. De ce vrei să organizezi un IRONMAN, care este motivația principală?
2. Ce dată calendaristică recomanzi pentru desfășurare și de ce ar fi data aleasă cea mai potrivită?
3. Câți voluntari poți avea? Câți ar fi plătiți, câți neplătiți (aproximativ)? 
4. Care dintre următoarele instituții îți acordă sprijinul? Și se enumeră principalele instituții ale statului: guvernul, consiliul local, primăria, poliția, Crucea Roșie, pompierii, ambulanța/spitalul, vreun club sportiv/club de triatlon, federația națională de triatlon, armata.
5. Trimiteți o descriere detaliată a competiției, inclusiv hărți. Și aici te ajută chestionarul în sine, căci îți dau puncte mai mult decât ajutătoare și te trec ei detaliat și puricat prin toate aspectele cursei, cum ar fi:
- înot: unde (lac, ocean, râu?), ce temperaturi, dacă sunt curenți, valuri, plajă, rocă sau start din apă, câte ture etc. etc.
- ciclism: poți garanta că traseul de ciclism va fi închis pentru traficul public? Este destul de lat pentru a permite rularea a aprox. 1.000-2.500 de atleți? Câte ture? Profil, expunere, vânt etc. etc.
- alergare: poți garanta că traseul va fi închis pentru public pe întreaga lungime a traseului? Va fi traseul destul de iluminat după apunerea soarelui, astfel încât să nu fie afectată siguranța atleților? Și se mai repetă întrebările de la ciclism. 
- zona de tranziție și de finish.
6. Câți competitori te aștepți să ai în primul an? Câți spectatori? Dar pentru anul al doilea, al treilea?
7. La ce distanță (timp și km) se află primul oraș față de start/finish? Dar aeroportul?
8. Câți locuitori are orașul-gazdă? 
9. Se mai desfășoară alte evenimente (culturale, sportive etc.) în regiune la data propusă pentru IRONMAN? 
10. De ce expunere în mass-media dispui? 

Am redat cele mai relevante întrebări. Acestea ne arată cât de departe/aproape este România de așa ceva. Deocamdată, cred că un pas logic următor ar fi organizarea și în altă parte decât la Oradea a unui triatlon pe distanțe de full și half Ironman (înot la Snagov, ciclismul pe DN1 spre Ploiești, că tot există autostrada acum și se poate închide bucata aia de DN1 pe un sens de mers, alergarea în Snagov) și, eventual, a unui eveniment de Double IM. Ca să spui că ai în țară un Campionat Național de triatlon pe distanță lungă/semi-lungă, se cuvine să ai măcar două etape, dar organizate la distanță de timp decentă între ele, astfel încât să dai posibilitatea participării coerente în afara unor factori de risc.