Când destinația devine călătorie: Rowmania Delta Triathlon 2013_EP.3 - CAPIDAVA

Înapoi la episodul 2
"La intrarea în satul Capidava, pe terasa înaltă a Dunării, apar zidurile masive ale cetăţii romane şi bizantine, ridicată pe un masiv de calcar care străjuieşte şi astăzi apele bătrânului Danubiu!" 

 

fotografie din 2007

"Capidava este un toponim getic, care, potrivit lui W. Tomaschek (Die alten Thraker, II, 2, 83) s-ar traduce prin "asezarea de la cotitura" - adica tocmai cotul pe care il face fluviul intre satele Dunarea (vechiul Boazcic) si Topalu." (Topalu se află la 6 km distanţă).

fotografie de la începutul anilor 1970

Deci iată-mă în Capidava, amintindu-mi de lecțiile de istorie din școala primară .... Cum nu ajunsesem vreodată în viața mea în această parte a țării, desigur că totul era nou și incitant și cum una dintre primele mele dorințe era să devin arheolog ....

De la intrarea în sat și până la intrarea la ruinele cetății vechi de aproape două mii de ani, drumul șerpuiește charmant prin ținut. Ruinele se dezvăluie libere pe dreapta drumului.

Am lăsat mașina pe iarbă, lângă drum și am intrat pe potecă, spre zidurile care, din păcate, nu vorbesc pentru toată lumea. Dinspre șosea venea cu pas rapid băiatul care la intrarea în sat se juca cu cățeii. Deși nu-mi place hărțuirea și nu agreez să mi se ceară sau impună ceva, deși întrevedeam o nouă cheltuială la orizont, neplanificată și deloc binevenită, puștiul avea un charm aparte de genul ”Pistruiatul”, așa că l-am lăsat să-și facă treaba.

Îl cheamă Alex și are 14 ani. Vara și-o petrece pe lângă arheologii care staționează aici de la jumatea lui iunie până pe 1 septembrie. Deci tocmai plecaseră. Îi plac apusurile de soare privite de sus, dintre ruine, deasupra Dunării ..... Știe că este un privilegiat să fie născut aici și să dispună de libertatea și liniștea pe care mulţi dintre noi nu o mai găsim.

Nu are internet, deci nu-i pot trimite pozele făcute. Un puști isteț, activ, cu inițiativă.

”La aproape 20 de km. in aval de Cernavoda, Dunarea face o mare cotitura, marginita pe dreapta de peretii verticali ai unor faleze de calcar, iar spre stanga de malul impadurit ca o perie al Baltii Ialomitei, luandu-o mai intai spre nord-est, apoi spre nord ca sa se mai intoarca inca o data spre nord-vest. O data facut acest urias ocol, in care fluviul a ros adanc din faleza de calcar a malului Dobrogean, albia se ingusteaza drastic si stim ca, de asemenea fundul fluviului se inalta, asa incat vara, cand apa scade de caldura, vapoarele nu mai pot trece.

 In fundul marii cotituri sta pitit, intr-un soi de gavan, satul actual Capidava, care si-a luat numele recent de la cetatea romana ale carei ruine il strajuiesc de pe un pinten stancos situat la SSE de sat. De acolo, de langa cetate, apusurile de soare, cand astrul moare in apele Dunarii, moarandu-i undele in toate nuantele curcubeului, se vad ca adevarate simfonii de culori si de lumina.”

”Imperiul roman ajunsese la Dunare inca din anul 14 d. Chr., cand generalul Aelius Catus a si intreprins o expeditie dincolo de fluviu pentru a-i tine la respect pe neastamparatii daci si pe proaspetii lor aliati, sarmatii. Dar legiunile nu-si desfasurasera efectivele decat pana la Durostorum, nordul Dobrogei de astazi fiind lasat in seama fortelor regilor sapaei, aliatii si protejatii romanilor, ajutati de fortele pe care le comanda Praefectus Orae Maritimae (comandantul litoralului). 

In anul 46, cand Regatul Sapaeilor a fost desfiintat, este probabil ca mici garnizoane romane s-au instalat in vechile asezari dacice de pe malul Dunarii, intre altele si la Capidava. Abia imparatul Domitian va realiza importanta strategica a pamantului dintre Dunare si Mare, folosind Dobrogea - sau dupa numele vechi Scitia Mica - drept baza de plecare a expeditiilor sale peste Dunare, impotriva dacilor. 

Soarta schimbatoare a acestor expeditii, efectul de dezorganizare pe care doua infrangeri succesive l-au avut, au impiedicat un efort sistematic de fortificare si garnizonare a malului Dunarii.”

  Imparatul Traian, in cadrul pregatirilor razboaielor daco-romane avea sa construiasca, cu detasamente ale Legiunilor V Macedonica de la Troesmis si XI Claudia de la Durostorum un castellum pe stanca de la Capidava care sa controleze vadul si sa stabileasca aici o garnizoana formata, probabil, din Cohors I Ubiorum. Se pare ca fortul de la Capidava nu a fost decat o veriga dintr-un sistem cuprinzand inca multe altele intre care trebuie amintite fortificatiile de la Carsium, Cius, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus. 

Fortul a fost prevazut si cu o instalatie portuara, cuprinzand un cheu, la apa, si magazii si alte anexe pe terasa imediat superioara, precum si cu un edificiu de terme - bai publice - in afara zidurilor de incinta, spre sud-est. Acest cheu era de fapt principala dotare a unei statii a flotei Classis Flavia Moesica a carei principala baza fusese stabilita la Noviodunum. 

Spre E si NE de cetate se intindea cimitirul tumular cu morminte de incineratie, cu inventare bogate, iar mai spre sud, un cimitir plan, cu morminte mai modest garnisite. Nu stim in ce masura fortul traianeic a avut un rol de jucat in cadrul episodului moesic din toamna primului an al primului razboi dacic (101 d. Chr.) cand a avut loc si marea batalie de la Adamclisi. Oricum el si-a indeplinit, in continuare, functia de garda a fluviului si a vadului de la Capidava, se pare ca fara prea multe probleme, in afara de schimbarea trupei de garnizoana, dupa 243 cand Cohors I Ubiorum este inlocuita cu Cohors I Germanorum civium romanorum, pana la sfarsitul sec. III d. Chr. 

Capidava se ridica pe malul drept al Dunarii, la jumatatea distantei dintre Harsova si Cernavoda, soseaua care leaga localitatile trecand chiar pe langa zidurile cetatii. Fortificatia are forma unui patrulater cu laturile lungi de la NV spre SE - 105m x 127m, cu ziduri groase de peste 2 m si inalte de 5-6 m, cu 7 turnuri de peste 10 m, din care 3 turnuri dreptunghiulare, 2 turnuri in sfert de cerc si 2 turnuri intermediare in forma de potcoava (U), o poarta lata de 2,50 m situata pe latura de SE care facea legatura cu restul teritoriului si o iesire strategica pe latura de SV a turnului dinspre Dunare, unde era amenajat portul.

Cetatea ocupa un loc important in sistemul defensiv roman facand parte din seria de castre si fortificatii ridicate in timpul imparatului Traian, la inceputul secolului al II-lea, in cadrul masurilor de organizare a limes-ului dunarean. Locul era deosebit de potrivit caracterului constructiei oferind o vasta arie de supraveghere: un masiv stancos care se inalta intre piciorul pantei ce coboara dinspre NE si Dunare. Masivul prezenta un avantaj din punct de vedere strategic si anume un șanț natural care pornea din Dunare, il ocolea pe partea de NE, pana aproape de coltul de est al cetatii. De altfel, forma masivului a impus forma si orientarea castrului.

Importanta strategica a locului a determinat instalarea unei statiuni militare precum si amplasarea si dezvoltarea unui centru civil in epoca romana. Castrul, situat langa un vad de trecere a fost construit de detasamente din Legiunea V Macedonica si Legiunea XI Claudia. Toponimul getic de Capidava - insemnand cetatea de la cotitura- confirma o locuire preromana, pozitia geografica deosebita explicand insemnatatea asezarii bastinase, loc care permitea comunicatia intre dacii din Dobrogea si cei din Campia Munteana. Tabula Peutingeriana ne ofera date exacte privind distantele dintre Axiopolis, Capidava si Carsium. 

Aceste distante coincid cu distantele dintre localitatile actuale Hinog - Capidava si Capidava - Harsova. In verificarea tabulei vine descoperirea unui stalp miliar in localitatea Seimenii Mici care da distanta de 18000 de pasi de la Axiopolis la Capidava adica 27 de km.

 "In prima jumatate a secolului al VI-lea d.Hr., numele Capidavei se regaseste in Ghidul de calatorie (Synecdemos) al lui Hierocles (637, 10), lucrare in care cetatea apare mentionata intre cele 15 orase (gr. póleis) ale provinciei.  Desi facand referinta la epoca romano-bizantina, cand a fost si redactat, Synecdemos-ul lui Hierocles este intaia sursa care afirma explicit statutul urban al Capidavei, pana in moment lipsind orice informatie literara sau epigrafica pentru accederea Capidavei la statutul municipal in epoca Principatului. 

 Mai mult, aici functiona in acea vreme si unul dintre cele tot atatea centre episcopale ale Scythiei, despre a carui existenta aflam gratie informatiei cuprinse intr-un text ulterior (redactat in sec. VIII-IX d.Hr.) - Notitiae Episcopatuum. Existenta unui episcopat in secolul al VI-lea d.Hr. la Capidava va fi contribuit, daca tinem seama de pozitia si rolul Capidavei in zona, la propagarea crestinismului atat in propriul territorium, dar si dincolo de limesul dunarean, in barbaricum.

In cursul sapaturilor arheologice din ultimele decenii, la Capidava au fost descoperite numeroase artefacte cu caracter crestin, intre care se disting mai ales piese din lut ars utilizate in scop liturgic sau decorate cu simboluri crestine, foarte indragite in epoca: un thuribulum (rom. cadelnita), ampullae sau eulogiae (mici recipiente din lut, in care pelerinii aduceau apa sfintita sau mir, la intoarcerea de la cele mai renumite sanctuare crestine ale vremii, cum este sanctuarul Sfantului Mina, de la Karm-Abu-Mina, in Egipt, ori Biserica Sf. Ioan de la Efes). Acestora li se adauga numeroase amfore, platouri si castroane importate din Asia Mica sau din Africa, decorate cu inscriptii si simboluri crestine."

"Pana in prezent, la Capidava au putut fi identificate ruinele unei unice bazilici, in coltul de nord al cetatii . Edificiul reprezinta cel mai semnificativ monument pentru viata religioasa a cetatii din cursul primelor secole ale Imperiului crestin (sec. IV-VI d.Hr.). Vazuta din punct de vedere al caracteristicilor sale planimetrice, bazilica apartine in mod clar primei jumatati a secolului al VI-lea d.Hr., marturisind influente ale arhitecturii religioase din spatiul syro-palestinian.
Bazilica a fost amplasata in coltul de N al cetatii, cel mai inalt si totodata cel mai vizibil punct din intreaga cetate. Ea suprapune un edificiu bazilical mai vechi si de mai mici dimensiuni, construit spre sfarsitul secolului al IV-lea. Din ultimul s-au mai pastrat doar urme ale absidei demantelate si distruse de lucrarile de amenajare pentru bazilica din secolul al VI-lea, precum si urme din fundatia zidului sau perimetral de vest."

***

După 35 de minute părăseam ruinele și promițându-mi să revin cu ceva lucruri utile pentru Alex. Deocamdată i-am lăsat un bacșiș și mi-am continuat călătoria de-o zi. Era foarte cald afară, drumul mă aștepta. Pe stânga se profila conturul Mânăstirii Capidava, cu siguranță un loc unde merită mers și stat.

 Mă despărțeau 7 km de Cernavodă și apropierea de ”civilizație” nu mă bucura neapărat, dar nu aveam de ales.

Cu siguranță că și satul Șeimeni merita să intre pe ruta mea, dar am luat-o la stânga, la momentul respectiv nestudiind harta pentru a afla că dacă o luam spre Șeimeni, de acolo puteam reveni pe drumul spre Cernavodă.

Eram deja de patru ore pe drum. Pisoiul se resemnase ...

Șoseaua urca și se pierdea spre cer, formând o imediată linie de orizont.

Imediat mă aflam la o ”răscruce de vânturi” unde indicatoarele îmi ofereau destulă informație. Evident că am oprit ... viața și răscrucile astea ....

Șoseaua urca din nou și la o curbă extinsă privirea mi-a fost atrasă de o imagine interesantă pe partea dreaptă:

Satul Șeimeni se cuibărea pitoresc. Un sat din Lunca Dunării pe care l-am pus pe lunga mea listă de ”to visit” and ”to feel”, pentru că locul are ”ceva”.

Primele detalii istorice care atestă existența localității Seimeni datează din jurul anului 1600, când o parte dintre soldații domnitorului Constantin Șerban Basarab s-au răsculat împotriva lui și au trecut Dunărea. Acești soldați, care formau armata plătită a domnitorului amintit mai sus, se numeau șeimeni.
Altă atestare documentară este legată de perioada din jurul „ciumei lui Caragea”, când populația a fost aparent decimată.

În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, zona a fost populată inclusiv de oieri din zona Nucet, cărora li s-au încredințat loturi de pământ, astfel devenind o parte din comunitatea locală.

*

Am părăsit locul, inevitabil. Călătoria mea se apropia dureros de final deocamdată, intram și orbecăiam o vreme prin Cernavodă, nenimerind din prima ieșirea spre autostradă. Ajungeam în București după șapte ore jumătate de când părăsisem Tulcea.

Înapoi la episodul 2