Timpul este relativ_Dr. Philip Maffetone_ep. 6

Aici, episodul 5 - ce este antrenamentul? 

Aici, episodul 4 - spectrul anduranței

Aici, episodul 3 - condiția fizică vs. starea sănătății, aerobic vs. anaerobic 

Aici, episodul 2 -  antrenament și competiție 

Aici, episodul 1 - despre detaliile care contează - de Mark Allen

  ***************

”Viața este precum mersul pe bicicletă. 
Ca să-ți păstrezi echilibrul trebuie să continui să te miști.”

Einstein

Una dintre fotografiile celebre ale savantului Einstein este cea din 1933, Santa Barbara, California, în care apare fericit mergând pe bicicletă. Citatul de mai sus se pare că îi aparține.

Einstein este cunoscut pentru multe concepte care au modificat modul omenirii de a percepe și înțelege lumea înconjurătoare. Ceea ce pun pariu că mulți nu știu încă este și faptul că Einstein și-a făcut loc și în lumea anduranței.

Este vorba de înțelesul termenului TIMP.

Timpul nu este static. Timpul nu stă pe loc. Timpul poate prinde viteză sau poate încetini în funcție de viteza noastră de deplasare.

Pentru sportivii de anduranță, viteza este relativă. Mai mult decât atât, noi toți avem cablat în creierul nostru un mecanism de ceas intern :-)

Și la animale se aplică aceeași realitate. 

Păsările migratoare au capacitatea de a se pregăti pentru lunga lor călătorie către ținuturile calde și retur - ceea ce este un eveniment de anduranță, corect? Pentru a rezista, ele se hrănesc în mod adecvat și stochează destule cantități de grăsime necesare generării de energie pe termen lung. În pofida faptului că nu au un ceas care să le indice timpul și distanța parcursă (și cât mai au de zburat până la destinație), păsările își pot stabili un ritm (pace) care să le permită să facă față cu brio acestor călătorii care acoperă mii de km de zbor.

Și omul dispune de un ceas intern destul de exact care ticăie în subconștient și a cărui acuratețe pe parcursul unui concurs de anduranță devine incredibil de exactă, ajutându-ne în general să terminăm cu bine cursa (dacă respectăm indicațiile date de organism!) și chiar să sprintăm pe final.

Această acuratețe a ceasului nostru interior se bazează parțial pe experiența acumulată din participări anterioare și din antrenamente, acuratețea fiind mai mare în cazul sportivilor care participă regulat la concursurile din sezonul dedicat. Chiar și în competiții unde marcajul care indică km este eronat, de exemplu, relația creierului față de trecerea timpului poate fi menținută destul de fidel în dezacord cu ceea ce spun indicatoarele respective. 

Aceste relații sunt foarte bine cunoscute științific și mulți sportivi experimentați sunt conștienți de ele, mai mult sau mai puțin voit. Acest fapt are legătură directă cu capacitatea noastră de stabilire a ritmului. Majoritatea sportivilor își pot stabili intuitiv ritmul, indiferent că înoată, merg cu bicicleta sau aleargă. De regulă ei mențin un ritm potrivit.

Ceasul intern din creierul nostru este important într-o cursă pentru că ne ajută la stabilirea unei strategii de ansamblu.   
 Sportivul de anduranță în mod special ar trebui să aibă capacitatea să sprinteze după derularea a 90% din cursă, creierul planificând deja această creștere a vitezei. Această relație cu timpul este denumită Teoria Expectației Scalare și permite creierului să stabilească ritmul organismului pe parcursul cursei asftel încât acesta să ”atace” finalul cu viteză crescută.

 Într-o societate atât de alertă ca a noastră avem permanent impresia că ne scapă timpul printre degete, ceea ce ne forțează oarecum să comprimăm, să înghesuim timpul nostru alocat antrenamentelor în spații mai mici, neadecvate de fapt. De aici rezultă un stres inutil care este în detrimentul nostru.

Faptul că ajungem să ne grăbim să ne facem sesiunea de antrenament, pierzând plăcerea pentru timpul alocat acesteia, pentru că ne simțim presați de un alt termen - de exemplu, alergarea sau înotul din zori: dacă nu începi în timp util (ajungi abia la 6:25 în loc de 6:00) și tu știi că ai de parcurs o anumită distanță sau un anumit număr de minute, astfel încât sesiunea respectivă să aibă și o relevanță pentru organism -, determină cu timpul un stres exprimat printr-un efect negativ la nivel de condiție fizică și stare de sănătate per ansamblu.
Învățând cum să ne relaxăm în momente de tensiune și cum să ne gestionăm timpul, la modul cel mai de bază posibil, este ca și cum învățăm cum să ne antrenăm creierul.
Dacă o sesiune de alergare lungă te plictisește sau te obosește și te simți presat de ideea că la concursul care se apropie ai de alergat fără oprire 40-50 de km, există o variantă de antrenament care îți ocupă timpul, dar nu te epuizează: mergi jumate de oră, alergi o oră și mai mergi jumate de oră. Nu te gândi la distanță, ci la timpul petrecut în mișcare. Te poți juca cu intervalele acestea de timp. Ideea e să te obișnuiești cu ideea că te vei confrunta cu o sesiune de multe ore pe teren. Rezultatul este că vei parcuge cursa lungă de 40-50 km într-o manieră mult mai relaxată mental și abia dacă vei observa că ai alergat 4, 5 sau 6 ore. Ai deja creierul antrenat să facă această activitate pe termen lung de câteva ore succesive.
Din păcate, majoritatea sportivilor au exclusiva grijă de a-și antrena musculatura. 
Dar, cele trei mari elemente ale performanței sunt: 
     creierul
                   metabolismul
                                    sistemul muscular.
Aici, episodul 7: creierul