Aici este primul episod
Al doilea prieten bun al lui Momo, cel tânăr, se numea Giggi - Girolamo, Ghidul, un personaj plin de neastâmpăr și înfometat de recunoaștere publică. Când vedea străini prin zonă, se ducea pur și simplu la ei și-și oferea serviciile de ghid. Dacă aceștia cădeau la învoială, apăi nu-i mai tăcea gura și povestea câte-n lună și-n stele. Inventa nume, povești, date istorice la întâmplare. Localnicii care-l auzeau își dădeau coate și râdeau de nebuniile pe care le debita.
Era precum o cucerire tăcută care se furișa prin oraș, furându-i sufletul. Și cum totul era făcut cu pași mici și muți, nimeni nu sesiza ceva, așa că nimeni nu opunea rezistență. Cuceritorul ..... cine era?!
”Vă cunoaștem, sunteți client la noi.”
Cum vine asta?!
”Cam cât dormiți pe noapte?”
Cam opt ore.
Povestea lui Momo și a Hoților de Timp continuă, sper să fiți la fel de fascinați ca mine :-)
”Da și ce dacă? Toți poeții fac la fel! Și-și încasează banii. Cine știe ce s-a-ntâmplat aici cu exactitate acum o mie sau două mii de ani? Voi știți? Nu știți! Păi atunci? E foarte posibil ca ce povestesc eu să se fi întâmplat în realitate și atunci se cheamă că rostesc purul adevăr.”
Oricum, turiștii apăreau rar, așa că Giggi trebuia să-și găsească și alte ocupații care să-i aducă niște bani. Astfel că era paznic de parc, curier pentru scrisori de dragoste, plimbător de câini, martor la nunți și cine mai știe ce. Dar visul lui era să devină un mare bogătaș!!
Dacă stai să te gândești cât de diferiți erau cei doi, Bepo Măturătorul și Giggi Ghidul, pare puțin probabil ca aceștia să se împrietenească. Valorile lor de viață și percepția asupra vieții erau doar atât de diferite. Totuși, Bepo era singurul care nu făcea haz de Giggi, iar Giggi era singurul care nu-l considera nebun de bătrânul Bepo.
Niciunul dintre cei trei nu bănuia că, cu pași mărunți, dar siguri, se apropia o mare mantie de umbră asupra prieteniei lor. Și nu doar asupra prieteniei lor, ci și asupra întregului oraș.
Chiar și Bepo cel bătrân, care de regulă simțea și vedea ceea ce celorlați le rămânea ascuns sau indiferent, nu sesiza prezența noilor personaje: oamenii în gri.
Oamenii în gri erau tot mai mulți și tot mai mulți și se strecurau printre ceilalți, fiind în permanență foarte preocupați și ocupați de ceva anume. Nu erau invizibili, dar se făceau neobservabili. Dacă erau văzuți, nu atrăgeau atenția. Era ceva ciudat în toată prezența asta a lor. Erau peste tot și nu erau observați și băgați în seamă de nimeni. Tocmai de aceea își puteau desfășura în secret munca, căci nu erau preocupați să se ascundă.
Și cum nu erau observați de ceilalți, nimeni nu se întreba de unde veneau și ei se înmulțeau pe nesimțite. Conduceau mașini elegante, se regăseau în toate restaurantele și intrau prin toate clădirile. Adesea notau ceva în niște carnețele.
Erau îmbrăcați în gri. Chiar și fețele lor erau cenușii. Purtau niște pălării țepene și fumau niște țigări gri. Toți purtau câte o mapă gri de acte la sub braț.
Nici măcar Giggi nu-i observase când apăruseră pe la ruinele amfiteatrului și notau tot felul de chestii în carnețelele lor. Doar Momo îi observase când, într-o seară, indivizii apăruseră, cu staturile lor cenușii, la marginea de sus a amfiteatrului și cu carnețelele lor în care își notau ceva, schimbând între ei priviri și gesturi discrete.
Mi se făcu deodată frig. Foarte frig, cum nu-mi amintesc să-mi fi fost vreodată înainte să-i fi văzut pe acești oameni cenușii. După ce au plecat, nu i-am mai văzut.
Timpul se scurgea ca și înainte.
Giggi și Momo erau în continuare de nedespărțit. Cu talentul ei de a asculta cum nimeni nu o putea face, talentul de povestitor al lui Giggi înflorea și exploda tot mai mult. Așa că îi prindeau serile împreună: el povestea tot felul de născociri și ea îl asculta ca nimeni altul pe lumea asta.
Într-o zi, în fața frizeriei lui Fuzzy se oprește un automobil de lux cenușiu. Fuzzy stătea meditativ în prăvălia lui, așteptând clienți. Se gândea că are o viață fără sens: ”Trebuie să ai timp ca să poți avea o viață adevărată.” - gândea el.
Din mașina de lux, un domn în costum cenușiu coboară și intră în frizeria lui Fuzzy. Își lasă haina în cuier, pălăria lângă, se așează pe un scaun și, cu un carnețel în mână, așteaptă. Fuzzy închide ușa prăvăliei, căci deodată se făcuse frig în mica încăpere și se întoarce către client, întrebându-l cu ce îl poate ajuta: tuns, bărbierit, spălat? În momentul acela remarcă că individul era chel, avea un carnețel în mână, pe care îl frunzărea și fuma.
Omul în costum cenușiu începe:
”Vin de la Casa de Economii a Timpului, sunt agentul XY3B/384/Ac. Știm că aveți de gând să deschideți un cont de economii la noi.”
Oh, ce idee nouă .... spuse Fuzzy. Nici măcar nu știam că există o astfel de instituție.
”Ei bine, acum știți. Sunteți Fuzzy, frizeurul, corect?”
Da, eu sunt.”Vă cunoaștem, sunteți client la noi.”
Cum vine asta?!
”Vedeți dumneavoastră, dragă domnule Fuzzy, vă irosiți viața cu prostii, cu taclale, săpun și foarfeci. Dacă muriți brusc, e ca și cum nici nu ați trăit. Dacă ați avea timp să duceți o viață așa cum trebuie, ați fi o cu totul altă persoană. Ca urmare, tot ce aveți nevoie este TIMP.”
Da..... exact la asta mă gândeam acum câteva minute.
”Păi vedeți?! Dar de unde se poate lua Timp? El trebuie economisit mai întâi. Dumneavoastră vă irosiți timpul într-un mod absurd și vă voi arăta imediat. Mă urmăriți?”
Da.....
”Deci un minut are 60 de secunde și o oră are 60 de minute. Ca urmare 60 x 60 = 3.600, deci o oră are 3.600 de secunde. O zi are 24 de ore, ca urmare 24 x 3.600 = 86.400 secunde/zi. Cam cât credeți că veți trăi, domnule Fuzzy?”
Păi sper să ajung la 70-80, cum o fi vrerea Celui de Sus.
”OK, să zicem 70 de ani. Asta înseamnă 2.207.520.000 secunde.”
Și omul în costum cenușiu scrijeli acest număr, cu creionul lui cenușiu, pe oglinda din prăvălie.
”Ca urmare, domnule Fuzzi, acesta este capitalul de care dumneavoastră dispuneți. Câți ani aveți acum?”
Patruzeci și doi.”Cam cât dormiți pe noapte?”
Cam opt ore.
”24 x 8 .... = 441.504.000. Deci aceste secunde le considerăm deja pierdute. OK, mai departe. Câte ore le cheltuiți la muncă?
Tot cam opt ore.
”OK, deci mai scădem odată aceeași sumă din contul dv. Acum o altă întrebare: cam cât timp cheltuiți, zilnic, ca să vă hrăniți, dragă domnule Fuzzy?”
Cam două ore, cred.
”Hm... mi se pare cam puțin, dar fie. De aici mai rezultă, pentru cei 42 de ani deja irosiți, încă un minus de 110.376.000 secunde. Mai departe. Din ce știm noi, trăiți singur împreună cu mama dumneavoastră. În fiecare zi vă irosiți o oră întreagă cu ea, vorbindu-i și citindu-i, deși nu mai aude. Ca urmare, timpul pierdut se rezumă la 55.188.000 secunde.
Și, pe deasupra mai aveți și .....”
omul în costum cenușiu ia la rând timpul pe care Fuzzy îl petrece cu prietenii, cu mersul la cinema, cu ieșitul în oraș la o bere, cu o tânără amică bolnavă pe care nu are de gând să o ia de soție, căci este într-un scaun cu rotile, dar pe care o vizitează des doar ca să-i facă o bucurie și să-i ducă niște flori (”De ce vă pierdeți timpul cu ea din moment ce oricum e bolnavă și nu o luați de nevastă?!” Aruncați la coș peste 7 milioane de secunde, pentru numele lui Dumnezeu!!) și tot așa mai departe. Aoleu, își pierde timpul chiar și cu lectura vreunei cărți, din când în când, ce crimă!!
”Ca urmare, alte aproximativ 3 ore irosite pe zi vă mai scade din cont un total de 165.556.000 secunde. Nu vă simțiți bine, domnule Fuzzy?”
Nu, dar ....
”Deci, recapitulând: muncă, masă, prieteni, cărți, cumpărături, dormit, mama, cinema ..... bla-bla ... ajungem la un total de 1.325.512.000 secunde. Exact suma asta este totalul timpului pierdut de dumneavoastră din propria viață. Ce părere aveți? Este deja mai mult de jumătate din viața dumneavoastră. Dar hai să vedeam ce v-a mai rămas: 0.000.000.000 secunde”
N.B.
Aveți așa un deja vue mental? De câte ori pe zi sau pe lună vă face câte cineva din vorbe? Chiar și prieteni, să nu mai spun de mass-media sau funcționarul de la bancă sau agentul de vânzări care vă convinge de necesități urgente de care nu ați avea nevoie nici măcar în următorii o mie de ani?!
N.B.
Aveți așa un deja vue mental? De câte ori pe zi sau pe lună vă face câte cineva din vorbe? Chiar și prieteni, să nu mai spun de mass-media sau funcționarul de la bancă sau agentul de vânzări care vă convinge de necesități urgente de care nu ați avea nevoie nici măcar în următorii o mie de ani?!
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen