Diagrama haosului organizat

După Diagrama psihologică a durerii încerc acum o diagramă a haosului. Abia începe "distracția" planetară.

Am și eu, ca fiecare, zile așa și zile altfel. Ultimele două zile au fost ”așa și-așa”. Organismul a scos la iveală starea de spirit de la finalul lui decembrie 1989. Emoția aia și impulsul de a salva lumea! Emoția aia de ”oricum nu mai am nimic de pierdut!”. Și stai și plângi și la momentul în care mă întrebam aseară de ce plâng  (și mai presus de a plânge era senzația aia că îți plânge sufletul și picăturile pică pe organe, se preling de-a lungul arterelor și ridică nivelul de fluid din corp) mi-am dat seama

că plâng pe un motiv extrem de bine întemeiat: lipsa de motive!

Ce se întâmplă de fapt? Și nu că eu aș mai avea nevoie de dovezi ale faptului că suntem conectați la nivel energetic .... se întâmplă că stările emoționale crează și modifică câmpuri magnetice și energetice nu doar la nivel personal, dar și la nivel colectiv. Logic. Deși la distanță, suntem un imens colectiv.
Ceea ce simțim tot mai mulți dintre noi, după ce am trecut de faza ”fără cuvinte”, se numește JALE.
Jalea este o emoție foarte profundă și se raportează la fenomenul morții, al dispariției, a pierderii a cuiva (sau ceva) ce nu poate fi înlocuit.
Jelim în subconștient pierderea UNEI LUMI care nu va mai fi la fel și uităm în jalea noastră să ne îmbrățișăm viitorul cu dragoste. Să fim îndrăgostiți de viitorul nostru a individ și ca societate. E clar că suntem în situația de a trece un prag dintr-o lume în alta. Este o schimbare fără precedent pentru noi, cei care trăim în lumea asta. Generația care a trecut prin ultimul război mondial a trecut în altă lume în cea mai mare parte a ei. Fiind din adolescență interesată în documentare legate de război mă trezeam adesea mulțumind în sinea mea pentru pacea pe care o avem .... neimaginându-mi ce altceva poate fi mai terifiant decât un război.
Acum toate discuțiile sunt în jurul virusului, a măsurilor ce pot fi luate, a noilor ordonanțe de urgență, a noilor contaminați, a noilor decese, a celor care se vindecă. 
Ulterior vor apare discuțiile din jurul impactului psihologic. 
Vom separa lumea și viața între ”dinainte” și ”de după”, asta e deja clar. Și asta se va aplica pe toate aspectele vieții individuale și colective: personal, profesional, economic, social, financiar, psihologic, cultural.
În limbaj de mental training există anume adevăruri la nivel de comportament psihologic și în linii mari e relativ clar de ce anumiți oameni sunt acolo unde sunt și rămân acolo cea mai mare parte a vieții lor sau pentru întotdeauna. Și mă refer la cei care sunt în jumătatea mai puțin veselă a vieții: mereu îngrijorați, alertați, în criză, în lipsuri, colerici, impacientați, critici, negativiști. Este un stil de a exista și altul nu cunosc. 
Și-au creat un univers subconștient în care se simt în siguranță și nu pot ieși de acolo. Orice le este necunoscut îi sperie, așa că preferă să stea în colțul lor, așa mizer cum este. Stau de după gratiile propriei colivii și strigă permanent că vor afară! 
Acum sunt foarte mulți care intră în colivia lor, la figurat vorbind. Și alții care vor ieși în cele din urmă din colivia lor.
Criza determinată de COVID19 este mult peste 9/11 - ne privește pe toți, fără excepție.

************

Mai văd pe internet ce postează lumea. Oamenii apelează la arhivele de fotografii să celebreze Paștele care se apropie, fotografiile din 2019.
Postează fotografii de pe ultima lor drumeție, din ultimul lor concediu. Toate sunt legate de doi factori care ne lipsesc acum în mod deosebit: libera circulație pe-afară și libertatea de a socializa cu ceilalți.
Este poate o șansă - sper să nu fie prea târziu - ca pe viitor să stăm mai puțin să socializăm cu necunoscuți în internet și să reîncepem contactele umane directe, afară, în realitatea unde vezi originalul, miroși, guști, simți.
De ieri sunt închise căile de acces auto, rămânem doar în Zell am See și circulăm pe jos. De la mine până în centru de-a lungul lacului sunt 2,5 km. Dar nu am ce să caut în centru. De la mine până la primul magazin alimentar, în direcție opusă, sunt 1,5 km. Legumele ”proaspete” nu prea rezistă, deci după vreo zece zile iar am nevoie ..... 

Îmi scrise un amic din Saalfelden - 20 km distanță - că vine să mă ia și să mergem pe munte din Maria Alm. Și îl întreb cum are de gând să mă ia? Păi cu mașina, cum altfel? Păi nu e voie, frate .... 

Ieri am ieșit să dau o tură scurtă cu bicicleta în jurul lacului, 12 km. Fiind aer rece, mi-am luat o mască din cele pe care le folosesc iarna  la biciclit. M-am întâlnit cu un amic, el cu o bicicletă electrică. Am ținut distanța de 1,5 m și la celălalt capăt al lacului m-am așezat pe bancă, el stătea în picioare mai departe și așa vorbeam. Soare nebunie mare, cald .... mai multe familii cu copii pe-afară.
Și vine agale pe alee o mașină cu doi polițiști, salută și ne sugerează să nu stăm mult, să ne ducem acasă.
M-am despărțit de amic - nu înainte de a-l ruga să-mi facă o fotografie cu mobilul lui - 

și am luat drumul spre casă pe partea cealaltă a lacului. La doi km înainte de destinație m-am așezat în câmp pentru o bucată de timp. Ar fi fost culmea ca și în mijlocul câmpului să vină poliția să mă trimită acasă .... 

Azi m-am trezit cu dureri ”foarte ciudate” de esofag și de gât.
P.S.
Da, cu siguranță titlul este nepotrivit, începusem cu altă idee. Momentan rămâne așa.