Austria, Salzburger Land, Pinzgau, Zell am See-Kaprun -
Corona Virus Times - 28.3.2020
Nu avem interdicție de a circula. Mulți români cunosc Zell am See-Kaprun prin concediile de schi petrecute aici. Am fost aici prima oară ca turist în decembrie 2005, a doua oară în 2014 la Ironman 70.3. Din decembrie 2017 locuiesc aici.
E un fel de Poiana Brașov așa cum mi-o amintesc eu de prin anii 95-98: 99% hoteluri și pensiuni, deci existență bazată pe sezonalitate turistică.
Benzinăriile și magazinele de alimente mai sunt deschise, în rest totul e închis, peste tot afișe de interdicție. Deci pustiu. Se mai fac livrări ici și colo, dar de principiu nimic nu mișcă. Șosele pustii, intersecții pustii, pe la case nu mișcă perdeaua, seara se văd luminile. Se aud clopotele bisericilor, că deh, se trag automatizat. Școli, grădinițe, parcuri și locuri de joacă, centrele de tineret, stadioanele, cluburile, hotelurile, restaurantele, barurile, restul magazinelor, autobuzul local, una din filialele poștale, pârtiile de schi, anunțurile și interviurile pentru joburi - totul e închis deocamdată până pe 14 aprilie. Corturi medicale păzite zi și noapte de polițiști sunt amplasate în parcările mari de la baza pârtiilor de schi.
Activitatea grupurilor locale și regionale pe Facebook s-a intensificat, se vinde, se oferă, se cumpără, se caută. Nice. Observ că mulți caută tot felul de materiale de construcție și jocuri. Au timp acum .... Avem toți o groază de timp să ne punem la punct anumite aspecte ale vieții .... care va continua, doar că nu știm cum.
Și mulți își pigulesc grădinile, evident. Ceea ce este o activitate meditativă extrem de benefică, mai ales dacă e grădina proprie și personală.
Nu avem deci interdicție de a ieși pe stradă. Nu încă. Eu ies pe munte, pe stradă nu prea am ce căuta. Ies în rezervație, ies la lac și pe-aici mă mișc. O tură de lac are cam 12 km, deși loc destul de joacă pentru mine.
Și observ și filtrez - afară și pe Facebook - tot felul de priviri, comportamente. Predomină un fel de seninătate meditativă și melancolie provenită dintr-un fel de durere dulce, dacă o pot denumi așa. Suntem supraviețuitorii care au pierdut ceva și care habar nu au cum va arăta ziua de mâine.
Mai există și cei care ostentativ exersează rămasul ”în normalitate” și dacă nu ar fi spiritul ăsta lasciv-melancolic s-ar trezi cu ouă sparte în cap. Zilele trecute posta unul cum că caută disperat de muncă ca spălător de vase într-un hotel .... unde puii mei, care hotel, că toate sunt închise prin lege. Intersport posta o ofertă de muncă pentru sezonul ”încă actual” pentru vânzător schiuri .... unde puii mei mai există Intersport deschis la ora asta, că și sediul mare central de logistică din Kaprun e închis și pustiu (am pedalat ieri pe lângă el).
Azi am scos mașina la plimbare, ca semn de respect pentru ea și ca să iau ceva de mâncare (după 11 zile). Și m-am dus până unde începe șoseaua spre Großglockner, în Fusch. Un fel de colț la sfârșitul lumii cum e și Kaprun de altfel, că șoseaua se termină în munte practic. Fusch, spre deosebire de Kaprun, nu e turistic. E agricol, are cred că două hoteluri, câteva ferme și restul nu știu din ce trăiesc. Am parcat, m-am plimbat târâș pe munte cam o oră și apoi am condus retur, cam 15 km să fie. Și vine de nicăieri unul din spate, grăbit. Limit de viteză 70, io cu 60. Nu m-am stresat, avea loc să depășească, că alte mașini nu erau în mișcare pe toată șoseaua. Dar trebuia să aștepte să ieșim din curbe, desigur. Și când am ieșit, am încetinit, să îl motivez suplimentar să se ducă .....
Și mă gândeam: ”Unde puii mei te grăbești așa, omule?” - pe bune, planeta în slow motion prin regiunile unde nu e densitate mare de populație. Stă parcă nu doar mintea, dar și timpul pe loc. Cine și pentru ce s-ar putea grăbi așa că nimeni nu mai are nimic de făcut. Doar fermierii care lucrează pământurile și au grijă de animalele din grajd.
La magazin era parcarea goală și vreo patru cumpărători. E bine că putem găsi să ne cumpărăm ceva de mâncare. Casierele poartă mănuși din cauciuc. Pe culoarul pe care intri la casă s-au tras marcaje cu bandă adezivă: un metru distanță de celălalt cumpărător. Suntem rugați să nu plătim cash, ci cu cardul. La intrare poți cere dezinfectant să dai pe căruțul de cumpărături. Totul plutește așa într-o liniște și un calm .... și mă uit la personalul angajat care e expus, mai expus ca mine care ies o dată la două săptămâni în public.
Ce urmează? Nu știm. Ceva. Indiferent ce, ceva ALTFEL. Ceva DIFERIT de orice știm de până acum.
Deocamdată parcurgem toți, fiecare în propriul lui ritm, diagrama DURERII:
Activitatea grupurilor locale și regionale pe Facebook s-a intensificat, se vinde, se oferă, se cumpără, se caută. Nice. Observ că mulți caută tot felul de materiale de construcție și jocuri. Au timp acum .... Avem toți o groază de timp să ne punem la punct anumite aspecte ale vieții .... care va continua, doar că nu știm cum.
Și mulți își pigulesc grădinile, evident. Ceea ce este o activitate meditativă extrem de benefică, mai ales dacă e grădina proprie și personală.
Nu avem deci interdicție de a ieși pe stradă. Nu încă. Eu ies pe munte, pe stradă nu prea am ce căuta. Ies în rezervație, ies la lac și pe-aici mă mișc. O tură de lac are cam 12 km, deși loc destul de joacă pentru mine.
Și observ și filtrez - afară și pe Facebook - tot felul de priviri, comportamente. Predomină un fel de seninătate meditativă și melancolie provenită dintr-un fel de durere dulce, dacă o pot denumi așa. Suntem supraviețuitorii care au pierdut ceva și care habar nu au cum va arăta ziua de mâine.
Mai există și cei care ostentativ exersează rămasul ”în normalitate” și dacă nu ar fi spiritul ăsta lasciv-melancolic s-ar trezi cu ouă sparte în cap. Zilele trecute posta unul cum că caută disperat de muncă ca spălător de vase într-un hotel .... unde puii mei, care hotel, că toate sunt închise prin lege. Intersport posta o ofertă de muncă pentru sezonul ”încă actual” pentru vânzător schiuri .... unde puii mei mai există Intersport deschis la ora asta, că și sediul mare central de logistică din Kaprun e închis și pustiu (am pedalat ieri pe lângă el).
Azi am scos mașina la plimbare, ca semn de respect pentru ea și ca să iau ceva de mâncare (după 11 zile). Și m-am dus până unde începe șoseaua spre Großglockner, în Fusch. Un fel de colț la sfârșitul lumii cum e și Kaprun de altfel, că șoseaua se termină în munte practic. Fusch, spre deosebire de Kaprun, nu e turistic. E agricol, are cred că două hoteluri, câteva ferme și restul nu știu din ce trăiesc. Am parcat, m-am plimbat târâș pe munte cam o oră și apoi am condus retur, cam 15 km să fie. Și vine de nicăieri unul din spate, grăbit. Limit de viteză 70, io cu 60. Nu m-am stresat, avea loc să depășească, că alte mașini nu erau în mișcare pe toată șoseaua. Dar trebuia să aștepte să ieșim din curbe, desigur. Și când am ieșit, am încetinit, să îl motivez suplimentar să se ducă .....
Și mă gândeam: ”Unde puii mei te grăbești așa, omule?” - pe bune, planeta în slow motion prin regiunile unde nu e densitate mare de populație. Stă parcă nu doar mintea, dar și timpul pe loc. Cine și pentru ce s-ar putea grăbi așa că nimeni nu mai are nimic de făcut. Doar fermierii care lucrează pământurile și au grijă de animalele din grajd.
La magazin era parcarea goală și vreo patru cumpărători. E bine că putem găsi să ne cumpărăm ceva de mâncare. Casierele poartă mănuși din cauciuc. Pe culoarul pe care intri la casă s-au tras marcaje cu bandă adezivă: un metru distanță de celălalt cumpărător. Suntem rugați să nu plătim cash, ci cu cardul. La intrare poți cere dezinfectant să dai pe căruțul de cumpărături. Totul plutește așa într-o liniște și un calm .... și mă uit la personalul angajat care e expus, mai expus ca mine care ies o dată la două săptămâni în public.
Ce urmează? Nu știm. Ceva. Indiferent ce, ceva ALTFEL. Ceva DIFERIT de orice știm de până acum.
Deocamdată parcurgem toți, fiecare în propriul lui ritm, diagrama DURERII:
# negarea: cei care încă trăiesc în vechea ”normalitate”, doar cu întrebări suplimentare care dau în frică, teamă, panică.
# tensiune, furie, frustrare: se caută un vinovat (cică Bill Gates ar fi unul din suspecți acum, că pe o prezentare de-a lui din 2015 prognostica exact ceea ce se întâmplă momentan și apărea în imagine virusul care ne cotrobăie prin creier la momentul actual).
# depresia: e deja prezentă pentru mulți.
# negocierea: încercăm să găsim un sens, căutăm soluții, interconectăm. Negociem cu noi înșine și cu alții.
# acceptarea: de aici putem începe să ne mișcăm în noi direcții.
Cam așa arată schema procesului prin care oamenii trec de aproximativ două luni. Schema psihologică a Durerii.
Într-un fel am cam sărit peste faza șocului așa cum a sărit România peste Epoca Sclavagismului .... nu știu ce-mi veni să fac această corelație, dar alta nu am acum.
Îmi povestea un tip azi pe internet, că pe el Corona l-a lovit la greu. Că tocmai și-a cumpărat casă și și-a deschis magazin de biciclete. Și că nu știe încotro, că dacă e obligat să țină închis, nu vine nimeni, nu i se livrează și comandă nimic, nu are încasări.
I-am sugerat să ofere servicii mobile de mecanică - nu știu cine e tipul și ce exact oferă în magazinul lui, dar așa, dacă tot discutăm, discutăm idei ... pentru alții am idei, pentru mine nu prea ....
Am încercat să-l motivez un pic descriindu-i situația mea, nah .... Mi-a spus că dacă e să fie și nu am salvare, el are casă mare, mă pot muta la el. Deci gata, m-am aranjat :-) - e doar la 300 km distanță și tot așa pitit în munți.
O familie disperată că tocmai a luat pe contract o cabană în arendă și nu au bani și după cum arată starea lucrurilor, nu va mai exista sezon turistic de vară în 2020 ....
Într-un fel am cam sărit peste faza șocului așa cum a sărit România peste Epoca Sclavagismului .... nu știu ce-mi veni să fac această corelație, dar alta nu am acum.
Îmi povestea un tip azi pe internet, că pe el Corona l-a lovit la greu. Că tocmai și-a cumpărat casă și și-a deschis magazin de biciclete. Și că nu știe încotro, că dacă e obligat să țină închis, nu vine nimeni, nu i se livrează și comandă nimic, nu are încasări.
I-am sugerat să ofere servicii mobile de mecanică - nu știu cine e tipul și ce exact oferă în magazinul lui, dar așa, dacă tot discutăm, discutăm idei ... pentru alții am idei, pentru mine nu prea ....
Am încercat să-l motivez un pic descriindu-i situația mea, nah .... Mi-a spus că dacă e să fie și nu am salvare, el are casă mare, mă pot muta la el. Deci gata, m-am aranjat :-) - e doar la 300 km distanță și tot așa pitit în munți.
O familie disperată că tocmai a luat pe contract o cabană în arendă și nu au bani și după cum arată starea lucrurilor, nu va mai exista sezon turistic de vară în 2020 ....
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen