Samstag, 30. März 2013

Tabernas Desert

Merry Easter 2013!
Few years ago I choose to enjoy Easter spirit with a new journey. It couldn't be exactly for Easter time, but for me it was like the Easter Bunny bringing gifts to the children :-)
So, I experienced one of the Earth's Islands, having in mind that my mother's aunts and uncles, Anna and Iosef, used to go on the Teneriffa Island every year, while we were almost starving in a communist dictatorial country .... And I inherited from my mother a colorful scarf with a big-letter name on it: TENERIFE.
Here some fragments of that journey: remembering Teneriffa.
Today is raining and sunny in Bucharest, I relax after a 21 km run and imaginary travel through the world ... so I discovered a place which I should put on the "to travel"-list: TABERNAS DESERT - the images remember me about the journey to Teneriffa, similar landscape:
The Tabernas Desert (in Spanish: Desierto de Tabernas) is a desert in Spain
and one of the only true deserts in Europe, the others being also located within Spain´s southeastern province of Almería
 where annual rainfall is, in many parts well below 200 mm a year. 
 It is located about 30 kilometers (19 mi) north of the provinical capital, Almería, in the Tabernas municipality. 
It is protected as a wilderness area (paraje natural) spanning 280 square kilometres.
 The Desert of Tabernas, because of its similarities with the North American deserts like the Far West of the American West, northern Africa, the Arabian deserts, and its lunar landscape, served from 1950s and is still used today for the shooting of many films and westerns.
 The Tabernas Desert is situated between the Sierra de los Filabres to the north and the Sierra de Alhamilla to the south-southeast, isolating it from the humid winds of the Mediterranean Sea, in an area with little rainfall known as Levante.
 In the lowest areas of the Tabernas basin (about 400 meters above sea level), the average annual temperature is of about 17,9 °C (Soil–geomorphology relations in gypsiferous materials of the Tabernas Desert (Almerıa, SE Spain), page 4/30). Temperatures in winter rarely drop below freezing at night while during the summer, absolute maximum temperatures always surpass 40 °C (104 °F) in the shade. The annual average precipitation is slightly over 20 cm (see same source pages 1 & 4/30) with only 1/3 falling in the hot season (May to October). The average annual sunshine is about 3000 hours.
Thus the Tabernas climate, between 400 and about 800–900 meters, is 
a) at the edge of the temperate and subtropical climates (The 18 °C mean annual isotherm separates both climates)
b) semi-arid of "Syrian" type (see Georges Viers, Éléments de climatologie, Paris, Nathan, 1990) which means that the dry season occurs during the hot season (= 6 hottest months of the year).
 These characteristics are also aggravated by the foehn effect.
Above about 800–900 meters the precipitation increases, thus reducing the dry summer season, while the temperature drops. At these altitudes, the Tabernas basin climate is not any more semi-arid but either Mediterranean or, at the highest points, even cold temperate, experiencing several frozen winter months.
The landscape is also similar with the Manang area to Jomson, in the high Himalayas, Annapurna Surrounding.

Montag, 25. März 2013

Debrecen Half Marathon - my 1st race/2013

21 km asphalt run
-6°C, windy, sunny, then cloudy
too cold 
4 x 5 km: 26', 27', 29' and 30'
Total running time: 1h56'
Pace: 5.37
Speed: 10,37 km/h
Ranking open: 
232 of 500
Ranking category ladies 40-50: 6 / 36.
Here, due to the friendly reply from the Hungarian organizer, Laszlo Madarasz, a clear evidence of the total participants:

III. Rotary Runningfestival        Debrecen - 2013. 03. 24. Total Women Men
prs    prs  %  prs
Marathon   91     12  13%    79
Halfmarathon 499   90  18%  409
Quartermarathon 213 114  54%    99
Marathon relay race (5 prs)   32       2    6%    30
160   10  150
Halfmarathon relay  race (2 prs)   16      3 19%    13
32     6    26
Total 995 232          23%  763





Charitable running - 1911 meter ~ 3000  (registered number)
Serial number of the Hungarian District is 1911



Desired goals:
1. to test my race level for long distance, as next month I run a full marathon in Cluj, also as preparation stage for the run segment of Ironman at the end of June.
2. to finish in max. 2 hours
3. ideal: 1h55'.   
Goal acchieved actually :-), could be 2-3 minutes better, for sure. I felt tired starting 17th km and became slower, so last 5 km needed 30 min.
Costs:
  88 ron - participation fee (6.000 forintz)
189 ron - train ticket Bucharest-Oradea-Bucharest, seat place. Difficult journey, 12 hours going there, 15 hours retur (!! because electrical cables were stolen in Ploiesti area!!!)
So, my first running race was 2012, was in winter too, 21 km too, abroad too: Polar Night Half Marathon   
For 2013, my first race was yesterday, 24th of March, a running race too, terrible cold day too (colder than in Tromso last year!), abroad too: Debrecen, in Hungary. 
Race time 2012: 2h20' - thick icy asphalt, no wind, cold, total dark.
Race time 2013: 1h56'  - dry asphalt, very cold wind, sunny, then cloudy.
 This picture must be explained :-) As you see, some of us are wearing dawn jackets. I wasn't prepared for such a cold, I borrowed wind stopper pants from Istvan actually. Lucky me I had gloves, cap, a flence. Here we were 40 minutes before start and had to dare to change for the race, getting the warm boots away, the dawn jackets away and so on. All of us, but every single person expressed some quite bizarre sounds and moans .... it sounded like a simulation for a group orgy ... it cannot be described in written!
About the event itself: in a strange way, I have little impressions. It was nothing special, the fact I did not understand a word it probably counts ... 
The start was delayed, no idea why, but a guy spoke and spoke and spoke :-) a lot about something. 11:11 o'clock instead of 11:00.
Participants: 500, many women, different than I see in Romania, where the men are the clear majority. In my age category we were 36.
Ambient: pretty nice, relaxed, civilized, no too loud music. 
Subscribing on the spot was no problem, they were prepared for a big number of participants. I did not subscribed on-line as I do not understand the language. I marked "S" for T-Shirt and I've got a real S. Nice T-Shirt, simple, the Rotary Club Debrecen sign on it only.
Volunteers: great, friendly, many older women ready to help the runners. Very nice.
Route: starting, crossing and finishings on the city stadion. Nothing to comment actually. Every lap was 5,200 km long.
Hydration: OK, I think. I stopped at km 9,5 and 20 for some water and dextro. I saw some chocolate and something else. But I really did not pay attention, as I am used to run for 15-20 km in winter without drinking while running.
Finish: on the stadion, large space. After crossing the electronic gate you should have follow a lane to the right and get your medal. You also got a paper bag with a brochure including touristic offers, an apple, a bottle of still water, an Easter choco egg and a voucher for a hot dog (the hot dog I did not liked, but I was hungry).
Awards: very strange ..... they had such a nice podium there, but they did not use it!! They called only the first place for a cup, a diploma and something in a paper bag. The man winning for age category over 50 was from Oradea and he didn't get a cup, not nice! See the picture .... so sterile, bland .... I didn't like this, really.
Istvan was the 3rd in his age category with a great time of 1h19', but he was not awarded. I disliked the manner they understood to give the awards, really. I never saw something like this ..... If they pay more attention to the marathon runners, I wonder?! 
Despite the fact you cannot compare Hungary with Norway, the awards ceremony in Tromso last year was very long, important, emotional, even if the winner got just symbolic prizes. The atmosphere were so great, really ..... they paid attention to every single winner on each category and the place was full of participants enjoying the ceremony.
        

Mittwoch, 20. März 2013

„Hai frate să organizăm și noi un concurs!” - INTRODUCEREA

„- Hai!”
„- Hai!”
„- Unde?”
„- Cum „unde?””
„- Păi n-ai zis tu că „Hai frate să organizăm şi noi un concurs!” ?!
„- Aşa, şi?”
„- Păi cum „şi?”?!
„- Păi da! Şi?”
„- Păi hai să organizăm concursul?”
„- Hai!”
Şi o putem lua de la capăt cu copy/paste (că dacă cică prim-ministru poate, eu de ce nu?!), exact ca-n filmele cu Stan şi Bran.
   Deci şi carevasăzică, hai să organizăm puii mei un concurs. Mare brânză! Atâta se plâng ăştia că e greu, că e vai de steaua lor, că vai de mine câte sacrificii, de zici că au fost luaţi şi duşi în faţa plutonului şi ei nu vroiau.  Care o fi chestia cu organizarea? Hai c-o faci o dată. De două ori. Dar de la trei ori încolo și de două ori pe ani e deja dubios ....
   OK, ce vrei să organizezi?
„- Adică cum ce vreau? Un concurs, ce nu-nţelegi!?”
„- Bine mă, da de care? De bridge? De pescuit?”
„- Aaaa .... hai să zicem că unul de alergare. E bine?”
„- La oraş sau la munte?”
„- Păi ce contează?”
„- Păi contează! Şi chiar bine de tot!”
„- Păi de ce, frate? Că alergarea-i alergare, ce mare filosofie?!!”
„- Păi nu e frate chiar aşa. Ştii ce-ţi trebuie pentru un concurs?”
„- Ştiu, sigur că ştiu!”
„- Ce-ţi trebuie, ia spune!”
„- He, ce şmecher eşti! Mă iei prin învăluire! Îmi trebuie să mă înscriu acolo pe internet, să plătesc taxa, să-mi iau kitul şi să mă prezint la start. Mare brânză! Ţi-am spus că ştiu!”
„- Bă frate, tu eşti tont tot timpul sau doar te prefaci acum?”
„- .... doar ziua mi-s tont, frate, că noaptea dorm!”
„- N-ai zis că vrei să organizezi un concurs de alergare?”
„- Ba da şi tu mă iei acu la întrebări, că dacă ştiu ce-mi trebuie pentru un concurs .... aaaaah, adică ce-mi trebuie ca să organizez ..... te necăjeam şi io, hai nu te enerva! Nu fii tont! :-)”
Dacă vrei neapărat o mică departajare pe categorii de „curente”, la ora actuală există două categorii mari – dacă e să vorbim de concursurile sportive: pe de o parte se situează (1) organizatorii, pe de altă parte, (2) participanţii. Și, desigur, nișa alcătuită din participanți care devin și organizatori :-), că așa ar trebui să fie până la urmă.
Cele două categorii principale se mai împart şi ele în:  
(1) organizatori care „nasc” concursuri de foarte bună calitate şi (2) organizatori care încă bâjbâie şi mai dau rateuri. 
Desigur că şi aici se nuanţează chestia, că unii sunt la prima organizare şi totul le iese Zeiss (nu dăm nume, că nu acesta este scopul materialului), alţii sunt la prima organizare şi le iese mai cu virgule (nu dăm nume), 
iar alţii se află la organizarea nr. 3 sau 10 sau 20 şi tot cu un şirag de virgule le iese, în puii mei de treabă! (nu dăm nume, că nu acesta este scopul materialului).
Participanţii: 
cei care abia intră în lumea curselor sunt cei mai entuziaşti şi fără pretenţii, de regulă. 
Mai există cei care fac sport când au chef şi timp şi participă de socializare, 
mai sunt cei profesionişti care participă pentru a vedea rezultatele muncii lor şi pentru a deveni mai buni şi a câştiga şi a fi recompensaţi, 
mai sunt cei care „vor să dea un ban, dar să stea în faţă”, adică să primească un eveniment fără erori de banii daţi şi lista poate continua. 
Dar, din punctul de vedere al subiectului abordat acum, participanţii se împart în cei care vor produsul finit fără să-i intereseze procesul de creare şi finalizare şi care la final fie laudă, fie ţipă că a lipsit nu ştiu ce, că trebuia altfel şi nu aşa etc., mai există cei care se mai gândesc şi la cum se pot îmbunătăţi lucrurile şi trimit reacţii organizatorului şi există cei cărora nu le pasă, adică trec peste toate şi se duc acasă apucându-se de altceva. Fiecare dintre aceste entităţi are un rol în stup, indiferent că vrea sau nu vrea acest lucru.
Poate că azi nu este momentul și contextul cel mai potrivit pentru a porni acest material. Cu siguranță că nu este. Ei, nu-i nimic. Fac io să fie.
Interminabila și mult deviata discuție despre ”taxele de participare”, derulată în Țara Virtuală Facebook, de câteva zile încoace, m-a tras iar din găoace, de bine ce mă cuibărisem în ale mele. Nu neapărat că regret, dar îmi papă din anumite energii.
Așa că, cu ceva material pregătit în culise, astăzi lansez un material care se dorește a fi:
informativ
obiectiv și un pic haios :-)
cât de cât interesant.
Pregătirea a început, fără mari iluzii, din noiembrie 2012. Evident că am avut tot felul de ”surprize”, ca să zic așa, care nu mi-au contrazis în niciun fel ”presentimentele”. 
Aici a fost introducerea. 
Urmează cuprinsul, dar mai am de așteptat un răspuns care mi s-a promis de către un (ultim?) organizator care a fost interesat să participe la alcătuirea unei imagini din culise a ceea ce înseamnă de fapt organizarea unui concurs sportiv pentru ”mase”. 
Și încheierea cu mulțumirile de rigoare și spațiu liber pentru fiecare de a-și reține propriile concluzii sau, de ce nu, de a comenta.
 
P.S.
Dacă mai citește vreun organizator și dorește să participe cu informații la acest material, înainte de a publica cuprinsul, e rugat să mă contacteze pe FB, link-ul este pe blog în dreapta. Sau să lase comentariu aici pe postare, evident.

”Hai frate să organizăm și noi un concurs!” - CUPRINS I


 Așa cum anunțasem în acest material, iaca și prima parte a cuprinsului promis:
În primul rând m-am gândit că este util să știm cu CINE avem de-a face, atunci când vorbim de un organizator în mâinile căruia ne lăsăm o mare parte din siguranța noastră. Cine organizează concursuri sportive în România de astăzi? Unii s-au prezentat cu detalii, alții doar cu numele. Profilul ar arăta cam așa:
   Undeva pe la 30 +/- de ani, pasionat de munte, natură, ecologie, geografie, organizare, sport, participant de vreo 10 ani la competiții de amploare care includ discipline precum: orientare, alpinism, teorie specifică, alergare, ture montane de supraviețuire, probe culturale. Membru al unei organizații/asociații care de la un moment dat a început să organizeze competiții sportive, fondator, președinte, vicepreședinte în cadrul asociației/organizației respective. Ca și profesie de bază, spectrul este destul de divers: profesor de geografie, informatician, inginer proiectant, tehnician auto.
Câteva cuvinte despre prima idee de a organiza un concurs sportiv? 
Aici, istoria este destul de recentă și ne ia de prin 2006-2008, cu competiții de mountain bike, duatlon montan, alergare montană, alergare urbană, turism. Câteva spicuiri:
”Organizam deja acțiuni ecologice și culturale, când, în 2008, ne-a venit ideea organizării unui duatlon. Am avut la start 150 de participanți, 85% băieți, 15% fete. La a V-a ediție a duatlonului, în 2012, au luat startul 300 de concurenți, 75% băieți, 25% fete.
Al doilea tip de concurs al nostru a fost semimaratonul montan din Brașov, în 2012. Au luat startul 400 de participanți, 65% băieți, restul fete.”
”2011, alergare într-un parc din București. Aproximativ 320 concurenți la start.”
”Chemarea Munților, 2008, 196 de participanți, din care 68 fete și 128 băieți.” (n.a.: Trofeul Chemarea Munților din 2008 se afla la ediția a VI-a și era a III-a etapă a Campionatului Național al Cluburilor de Turism din România, probele fiind: orientare, alpinism, teorie, probă cultural-artistică, cros. Am găsit ceva info aici) 
”7500 Bucegi, 2009. 64 de echipe. 91 băieți, 13 fete.”
”Tușnad MTB Marathon 2009. 187 participanți. 95% băieți.”
Cum ai procedat la organizarea primului concurs, cum ai aflat ce ai de făcut, ce autorizații ai nevoie, ce timp necesită, ce resurse financiare și umane? 
”Primul an a fost cel mai greu (n.a. 2008), fiind foarte puține competiții desfășurate în zonă la acel moment. Nu aveam cui să solicităm informații, ca urmare am pornit cu colindul din poartă-n poartă, să aflăm ce documente trebuie să pregătim și ce autorizații sunt necesare. Concursurile noastre se desfășoară atât pe străzile orașului, cât și prin pădurile din zonă, ca urmare trebuie obținute autorizații de la:
1.Primărie
2.Poliție
3.Jandarmerie
4.Ocolul Silvic. 
Goana după autorizații consumă în fiecare an foarte mult timp.”

”Totul trebuie luat pas cu pas, fiecare amănunt contează, trebuie căutat pe internet, întrebat în toate direcțiile posibile. Răspunsurile complete se obțin greu, timpul zboară. La un prim eveniment nici nu ai loc de estimări. E intuiție. La final tragi linie și speri să iasă bine. Primul eveniment organizat de noi a fost micuț, dar au fost necesari 6 oameni, cu o medie de lucru pe zi de 4-5 ore, aprox. două luni. În săptămâna precedentă startului am lucrat toți între 8 și 10 ore pe zi.”
”Totul a fost organizat din aproape in aproape. Stiam din experienta cu Federatia de Turism si Ecologie cam care ar fi pasii. Am facut lista cu cele necesare:
01. logo
02. site si domeniu.ro,
03. afis, flyer,
04. mapa de prezentare, carti de vizita,
05. papetarie/printuri,
06. medalii,
07. cupe,
08. tricouri,
09. combustibil,
10. traseu in amanunt,
11. stabilirea oamenilor din posturi,
12. bannere,
13. poarta gonflabila
14. puncte de alimentare
15. instruire voluntari.
Implicati direct sunt între 5 și 10 persoane, dar la concursul efectiv suntem aproximativ 50. Am avut noroc de consultanță profesionistă pe partea de declarație pe proprie răspundere, altfe sfaturi, tertipuri și chiar materiale.”
  ”1. Recunoașterea și stabilirea traseului cu cei experimentați, care au venit cu sugestii.
2. Deplasare la Mc. Ciuc, la Direcția de Sport a județului. De aici ne-au trimis mai departe la
3. Consiliul Județean și la
4. Poliția județeană.
Am început prin a cere avize de la:
1. Poliția locală,
2. Ambulanță,
3. Drum județean
4. Drum național (deplasare în Brașov)
5. Primăria locală 
6. Composesorate (n.a. composesorát, -uri, s.n. – Organizare politico-socială, creație specific maramureșeană; gestionarea în comun a averilor (teren pentru pășunat, lemne de construcție) necesară realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor reclamate de construirea și întreținerea drumurilor, pădurilor, bisericilor și a altor edificii publice. Formă de proprietate obștească asupra terenurilor și pășunilor, practicată de maramureșeni. – Lat. compossessoratus.) 
7.  Administrația Rezervației.
După care am întocmit un fel de proiect de înștiințare, pe care l-am trimis la București spre aprobare. Acesta trebuie să conțină exact: nume eveniment, responsabil, nr. tel, adresă, harta evenimentului, avizele mai-sus amintite și un fel de descriere detaliată a ceea ce înseamnă Start, Finish, puncte de alimentare, unde va fi staționată ambulanța, unde vor fi băieții de la Salvamont. Dacă avem nevoie de poliție, atunci unde și de la ce oră până la ce oră.
Toate aceste demersuri încep cu aproximativ două luni înainte, pentru că fiecare autorizare durează între 3 și 5 zile. Când dosarul este complet, trebuie trimis la București, la Poliția Rutieră. De acolo, răspunsul ne parvine cam în 3 săptămâni.
”Oricum, este un drum lung și prelungit uneori aiurea, te simți ridicol și singur de multe ori. E ca o cursă. Te bagi la start și pleci, dar apoi vine ploaia, vântul, se strică pinionul, te înămolești și te întrebi ce dracu cauți tu în cursa asta.
Resurse financiare sunt necesare pentru combustibil/deplasări și cafelele pe care le plătești atunci când discuți cu diverși oameni de care ai nevoie :-).” 
Numește 5 obstacole mari pe parcursul organizării unui concurs, pornind de la momentul stabilirii datei și până după premierea concurenților (n.a. aici lista este mai lungă, în funcție de ce a răspuns fiecare. Nu am dublat răspunsurile, ci pur și simplu am adăugat elementele noi).
1. Obținerea aprobărilor/autorizărilor. Autoritățile sunt foarte imprevizibile și surprizele pot fi imense și greu, dacă nu imposibil de prevăzut.
2. Primirea în timp util a tuturor produselor și sponsorizărilor promise.

3. Intervenirea unor rupturi de comunicare în cadrul echipei de organizare complică foarte mult lucrurile. 
4. Starea vremii. O vreme proastă pe traseu poate duce la accidentări sau chiar la întreruperea cursei, ceea ce este o decizie COLOSALĂ pe care organizatorul este nevoit să și-o asume.
5. Logistica întregului eveniment.
6. Lipsa fondurilor și carențe pe partea de atragerea de sponsori. Aici apar surprize și de ultim moment și atunci, ca organizator, ești pus în situația de a aduce bani de-acasă, sume pe care nu le recuperezi mai devreme de 2-3 ani, dacă le recuperezi.
7. Motivarea arbitrilor.
8. Organizarea standurilor.
9. Procesul de înscriere al participanților.
10. Neimplicarea mass-media.
11. Unii concurenți. Cei fără experiență, care se supra-evaluează, încearcă mereu să se eschiveze de la regulament doar pentru a câștiga un timp mai bun, negândindu-se deloc la consecințe. Enumăr doar: aruncatul ambalajelor/gunoaielor pe traseu, lăsarea unei părți din echipamentul obligatoriu pe traseu. De exemplu, cei care au alergat curse de 10 sau 20 de km nu au nici o scuză logică de a se însrie la un ultramaraton, ori concurenții care nu au parcurs vreodată vreun traseu pe timp de noapte nu au ce să caute la un traseu nocturn. Concursul nu este teren de încercare, experimentare și antrenare, aceste lucruri le faci în procesul de pregătire pentru concurs. 
12. Achitarea taxelor de înscriere.
13. Găsirea, selectarea și instruirea voluntarilor.
14. Startul competiției.
15. Terminarea concursului de către ultimul participant, fără incidente/accidente.
16. Anticiparea eventualelor probleme (voluntari care nu mai apar, din diverse motive, marcaje care dispar peste noapte și multe detalii la care nu mi-e gândul acum).
Acu ... depinde .... după ce treci de un obstacol, începi să-l percepi ca pe o provocare :-)
Cum stabilești componența kitului de participare și ce include el de regulă? 
”Componența kitului se stabilește în funcție de ce dorești de la acel concurs. Vrei să fie unul cu o taxă cât mai mică, nu oferi nimic în kit care să determine cheltuieli suplimentare, oferi doar numărul de concurs. Dacă vrei ceva special, oferi ceva deosebit. Principala decizie este legată de obiectul-amintire, care, de regulă, e contra-cost. Restul provine, de obicei, din sponsorizări.” 
Kitul de participare contine cu siguranta un tricou de BBC personalizat, pe care n-am reusit sa-l aducem la un standard foarte înalt, dar speram sa-l facem tot mai calitativ. Produsele din kit difera de la an la an in functie de sponsorizarile obtinute. N-am reusit sa cumparam produse, pentru ca toti banii ramasi pana la pre-ziua concursului se transforma in premii in bani pentru primii sositi.
”Componenta kitului de participare se face in cuantumul sponzorizarii. Sunt incluse urmatoarele: tricou, diploma de participare, nr. concurs, cip cronometrare, energizant, căni cu logo-ul evenimentului, race belt, brățară silicon, voucher pentru o bere și un fel cald de mâncare după cursă, apă. De obicei, apa minerală, energizantul sunt de la sponsori, dar restul trebuie plătit din taxa de înscriere și din eventualii bani primiți de la sponsori.
O idee minimală de buget alocat:
1. tricou 400-500 buc: 8500-12000 ron
2. diplome+nr. concurs: 1200-3500 ron
3. chip cronometrare: 4500-6000 ron
4. căni: 2400 ron
5. race belt: 7000 ron
6. brățară silicon: 1500 ron
7. gulaș+bere: 2500 ron.”

”Am incercat mereu ca kitul de participare la concursurile noastre sa insumeze cel putin valoarea taxei de inscriere. Kitul conține de regulă:
tricoul competitiei (tehnic–de alergare)/ 
sapca de alergare sau borseta cu bidon (costul nostru), 
apa (de regula de la sponsor),
batoane energizante (de la sponsor),
vouchere (de la anumiti sponsori),
revistă de specialitate (partener),
număr de concurs, medalie, diplomă și trofee, implicit tot ce înseamnă inscripționarea și imprimarea acestora (costul nostru).
Ce autorizații ai nevoie, pentru a fi în legalitate?
Răspunsurile, cumulate:
”a) Autorizațiile se solicită la:
1. Primărie/consilii locale
2. Regia Pădurilor/Ocol Silvic
3. Administrare Parc Național/Rezervație Naturală
4. Poliția Rutieră
5. Jandarmerie
6. Jandarmerie montană
7. Salvamont
8. Proprietari pe terenul cărora poate intra o parte din traseu
9. Direcția Județeană de Sport și Tineret
10. Composesorat
11. Ambulanță 
b) Despre durata eliberării autorizațiilor:

Ooooo..... asta doare!
”Durează de obicei aproximativ o săptămână, dar au fost si cazuri de o lună.”
”Depinde foarte mult. La Primaria Municipiului București dureaza foarte mult pentru că nu te primesc la audiență decât cu foarte scurt timp înainte de start (o lună poate, dacă ai noroc!). Degeaba depui tu cu 6 luni inainte....
”Însă, când e vorba de primărie, poliție, aprobările pot dura până cu o zi înaintea startului, din cauza neimplicării unor persoane cu drept de decizie care activează în aceste instituții ale statului.”

c) Costuri:
”Teoretic costa doar depunerea unei cereri, costul fiind mic.”
”Nu costă nimic.”
”Timp și nervi, chestii care nu pot fi contabilizate la o valoare intrinsecă, dar te dau gata psihic!”
”Aceste autorizații nu costă nimic, probabil și din această cauză suntem tratați cu o oarecare indiferență, pentru că orice eveniment organizat înseamnă pentru ei o nouă bătaie de cap.”
d) Atitudine: 
”Depinde mai mult de om,  nu de institutie. Foarte multi nu pricep si nici n-o sa priceapta vreodata despre ce este vorba.” 
”Atitudinea este de ambele feluri - unii binevoitori, altii iti pun bețe-n roate. Autoritatile sunt obligate prin lege sa dea autorizatiile acestea, dar se pot ajuta de diferite motive sa nu o faca sau sa intarzaie. Conteaza foarte mult daca cunosti pe cineva - si noi nu prea cunoastem.” 
”Cel mai concludent exemplu: La un cros de 300 de oameni ne-au spus: “să alerge pe stadion sau în pădure, nu în parc. Nicăieri în lume nu se aleargă concursuri în parc.” Ce să faci cu o astfel de abordare?”
e) Sunt autoritățile respective obligate prin lege să dea curs solicitărilor de acest gen?

”DA.” 
”Majoritatea trebuie sa fie cel putin informati. Nu stiu daca au obligatia prin lege sa si raspunda. Nu s-a intamplat sa nu raspunda cererii (chiar daca in unele cazuri trebuie sa insisti pentru a primi un raspuns).”
”Autoritățile sunt obligate să dea curs solicitărilor sau cel puțin să transmită un răspuns oficial, pozitiv sau negativ, cu argumentare dacă este negativ.”

f) Contează să cunoști pe cineva din interior la instituția respectivă sau te poți prezenta cu ușurință ca orice cetățean?
”Nu trebuie sa cunosti pe nimeni, conform legii trebuie sa-ti dea un raspuns. Daca este negativ atunci sa prezinte problemele ca sa le putem rezolva. Nu trebuie, dar cu siguranță contea! 
”Cu siguranta conteaza.” 
”Te poti prezenta ca si cetatean. Nu stiu cat ar usura situatia faptul ca stii pe cineva din interior. Siu doar ca trebuie sa insisti daca nu formuleaza un raspuns in timp util.”
”Desigur că da, contează foarte mult să cunoști pe cineva în interior, deoarece acel cineva se va uita peste hârtia ta și nu vei mai fi nevoit să faci șapte drumuri către instituție.”

Ce alte elemente obligatorii mai există, pentru a fi acoperit legal (de exemplu, prezența ambulanței este obligatorie? Dacă da, costă? Dacă da, cât costă exact și în ce condiții o poți angaja?) 
”Nu exista un check-list obligatoriu. Legea spune ca trebuie sa iei toate masurile de precautie ca sa nu se intample accidente. In caz ca se intampla se face ancheta si poti raspunde penal daca nu se considera ca nu ai luat toate masurile. Ambulanta este insa cu siguranta obligatorie. Costul este pe ora (se include si durata deplasari de la si catre locul de start) si pretul depinde in functie de furnizor. Poate costa de la 40 la 100 eur pe ora.” 
”Legea din Romania nu stipuleaza mare lucru. Ambulanta nu este obligatorie. Practic incercam sa ne acoperim prin declaratia de responsabilitate, marcarea traseului cat mai bine cu putinta, aprobarea si prezenta Salvamont si Jandarmerie Montana, eventual prezenta ambulantei.”
”Ambulanța este obligatorie la evenimentele din oraș, iar în zonele montane prezența Salvatorilor Montani este obligatori, cu autorizație semnată. Dacă salvamontiștii nu sunt plătiți de către organizatori, ambulanța în schimb costă și tariful variază în funcție de timpul de staționare la fața locului. Minim undeva între 1.000 și 1.500 RON (2-3 ore, crescând substanțial odată cu creșterea duratei de staționare.)”

Ce înseamnă să asiguri siguranța participanților pe traseele concursului (siguranța corporală, adică să nu se accidenteze), ce implică, din punctul tău de vedere și cât la sută reușești să o asiguri? Dacă nu reușești 100%, care sunt motivele?
”Sa iei toate masurile necesare pentru a preveni accidentarile. Asta poate include multe in functie de traseu:
-  Informarea concurentilor legate de riscuri.
- Impunerea unui echipament obligatoriu și controlul acestuia înainte de start ar fi necesar de multe ori.
- Reguli speciale in timpul concursului (banda din stanga este pentru dus, banda din dreapta pentru intors).
- Pregatirea traseului (marcare, inlaturare posibile riscuri de accidentari, obstacole)
- Siguranta pe traseu (ex: prevenirea intrarii pe traseu a animalelor și persoanelor care nu participă).
-  etc.”
Ne straduim sa facem traseul cat mai vizibil. Avem macar 2 patrule (echipe de cel putin 2 oameni care merg pe traseu zi si noapte in zonele in care credem noi ca sunt mai expuse). In fiecare an vorbim cu Administratia Parcului sa ne ajute cu cainii de la stane. Promit, in unele cazuri am fost pesonal cu ei cand au vorbit cu ciobanii sa lege cainii peste noapte si ne-am trezit ca nu s-au tinut de cuvant. Pe zonele cu jnepenis unde se ajunge noaptea am pus beculete pentru a marca mai bine. 100% n-o sa reusim niciodata. Concurentii trebuie sa fie constienti de asta. Sunt foarte multe aspecte pe care nu le putem controla: conditiile meteo, ursii din traseu, cainii de la stane calitatea apei de la izvoarele din traseu.”

 
”Noi ne gândim pentru 100%, cel puțin așa ne place să credem, dar nu putem stopa multe lucruri neașteptate. Elementele care asigură siguranța participanților sunt: ambulanța, voluntarii de la Crucea Roșie, Salvamontul, Jandarmeria montană, voluntarii dispuși pe traseu, arbitrii și chiar și concurenții de pe traseu care anunță evenimentul în cazul unei accidentări. Unele accidente se datorează sportivilor care, în dorința lor de a-și depăși limitele, trec de un anumit prag de suportabilitate sau putință fizică, așa că apar căzături de la înălțime, fracturi, entorse, rupturi de mușchi, plăgi, lovituri la cap, epuizare. O mare parte dintre accidentări ar putea fi evitate de participanți printr-o bună dozare a eforului, prin evaluarea corectă a propriilor performanțe, prin luarea la timp a deciziei de oprire pe traseu sau abandon. Mai sunt și cazurile în care unii renunță la echipamentul obligatoriu la câteva sute de metri după start și se trezesc pe traseu că au probleme din această cauză. Dacă un participant nu înțelege de ce un anumit obiect este impus, cel mai bine este să întrebe, nu să renunțe la el.”