Lost Worlds Trails Racings ... TRANSYLVANIA TRAVERSE 2014

2014 seems to be even more interesting than 2013. This year, the local (Romanian) market for amateur sport competitions has witnessed a quantitative and qualitative enrichment without precedent, despite the general deep depressing crisis at all levels: social, economical, political, financial, mental and so on. For instance, from a low number of only 7 triathlons in 2012, we had this year the opportunity and the chance to be part of 15 races. Economically and financially speaking this means an increase of over 100% and this not only from the numbers point of view.

As I haven't been running trail races for long a time, rather less than two years now, I don't know much about the evolution on this segment. After running about 22 races so far, I still feel myself like a beginner ...

September 2014 will bring a real challenge ... a new one, I mean! Imagine you run in Romania - so you don't need to book your flight and accommodation for values far above your 3-5 months income -, on the paths you know, through the forests you adore, on the mountains you are used to train on, among about 200 Swedes and 100 American runners .... add maybe 300 Romanians or more ... is this not a new breath in the local atmosphere?! Yes, the good news is that we will be able to run together with them for a fair fee due to our local prices and we will also have the opportunity to experience a new approach from the organizational point of view. Not to mention the important economical impact such an international event can have in the local area. It would be much more to comment about the involved aspects, but this is not my intention for the moment.

The competition named Transylvania Race Traverse (enter the link for details) will be organized by a Swedish company specialized in such of events, in cooperation with some Romanian partners, of course.
Per Sjögren from the Swedish company was very nice to accept a briefly communication and so I have found out some details about an event, which sounds very challenging and promising. It would be a shame not to be so, having the relevant potential of the Carpathians!

The Transylvania Trail Traverse will be on September the 5th, next year, in the area of Brasov.

The Swedish Company organizes adventure races since 1997 and has "a reputation as one of Swedens leading racemakers". The guys already "visited" the race trail and will come back soon again, as they have a lot of things to arrange. From the Romanian side so far they work with Mihai Zlavog (see Ciucas Trail Race for more details).

The presentation of their web site is really nice and  I do like how they present their business, generally speaking. As I myself have left my soul in Scandinavia, 23 years ago, I have to admit that I'm still keeping a special penchant for everything that has to do with that part of the world, including their approach, music, language, Germanic and Viking spirit, thoroughness, organizational skills etc. I wonder what the guys from Northern Runners would say about this race :-)

Back to the race from September 2014: The Scandinavian and American runners will enjoy the landscape, the "primitivism" of a sort of "last frontier" inside the "civilized Europe" - I am sure about this. To see Bran, Sighisoara, Brasov area is a privilege which the Romanian touristic sector wasn't able to exploit up to its real potential during the last 22 years and to bring a huge income to Romania, a natural source which could become the most important and progressive income for the entire population.

Race options for individuals: 

single stace race for 56 k / 106 k, starting at 6 a.m. (I love this!)

2 days stace race: 56 k + 50 k (this is what I would like to do!)

Relay options: 106 k relay / 4 runners (28 k + 28 k + 25 k + 25 k).

Total elevation: 7000+ gain.

For more details visit their page and Facebook groups - Lost Worlds Racing Group.

A warm welcome to all Sweden / American etc. runners, looking forward to reading their race reports next year :-)!
And here I give you a good reason to come and run in May another great traditional trail running race, perfect organized by a local Team: Enjoy EcoMarathon, people! If you come after reading this, let me know and share your impressions!

Update 2nd of Nov.

Acest material și-a atins scopul.

Cine l-a înțeles de la început, așa cum a fost gândit ... bravo lui!

Povestea continuă.

Update 4th of February 2014 (!)

Despite all promises and all public discussions on the Facebook event, the Swedish organizers still do not find appropriate to make this race available also for locals. A race in Romania cannot be run by Romanian trail runners, so far..... while the ”prices for international guests” are pretty high! I wonder if only in Romania is possible such of strange events ....
I gave up to follow the event longer than one month ago, after I wrote again to Mr. Sjögren, as he promised again he will publish all the details very soon. I keep this promise since over three months now.
But this evening, a Romanian guy, a medical doctor, established in France, asked me about the details of this race, being very confuse about the missing information for Romanian runners. He would come to Romania to race, but he does not need accommodation and any kind of extra services, as normal. He would subscribe, but cannot do it. The race is still available only as a "travel package" and only for "international guests". Romanians are not good enough for this race, but their county it is!!
The lack of reaction makes this country what it is today. The local nation have to walk to kiss hands of the foreigners who are coming here to make money. Much money. Everyone earns what it deserve, sometimes.

ATR 2013 pe scurt

În pofida faptului că nu mi-a mers prea bine în ultimele 3-4 săptămâni, 

în pofida faptului că tot ploua și se anunța ploaie pe rupte pentru vinerea de dinaintea cursei,

în pofida faptului că nu am putut să mă decid până în ultimul moment cum, cu ce și cu cine ajung în Azuga,

în pofida faptului că am cam întârziat prin București, fiind prima oară când încercam să-mi rezolv niște drumuri fără să apelez la bicicletă și pierzând dublul de timp pe deplasări între 4 puncte diferite ale orașului ăsta sugrumat de mașini,

totuși am ajuns la Azuga în jur de ora 17, după ce am făcut 3 ore pe drum cu mașina personală. Mult, mult prea mult pentru doar 143 de km! Dar în Bușteni se rupe firul, degeaba mergi șnur până acolo, că de acolo intri în coșmar. Fără motiv. Doar proastă, execrabilă gestionare a traficului, stațiunea fiind presărată cu treceri de pietoni nesemaforizate, așa că sutele și miile de pietoni trec când vor mușchii lor, la infinit ....

Vorbă lungă, sărăcia omului, am zis că e ”pe scurte” acum:

M-am reunit cu gașca gălățeană și seara ne uitam noi pe balcon cât de negru și rece și ud era totul, Domina zonei fiind Ploaia cu biciul răsfirat!

 Ploua șiroaieeeeee .............. și vânturile erau un pic turbate.

 Dar eram optimiști, se anunțaseră vreo 17°C pentru sâmbătă, fără ploaie, ba chiar soare!!! 

Și așa a fost!

Avantajul de a te putea caza în apropierea startului e că poți ieși afară, în frig, și doar cu cinci minute înainte de start. Am ieșit cu vreo 15 minute înainte, să alerg un pic picioroangele roșii. Aveam mănuși, pantaloni lungi, niște parazăpezi de o mie de ani, roșii și slăbite, dar mă rog, și-au făcut treaba pe mizeria care a urmat timp de patru ore jumate ....

(poză, sper să găsesc una cu mine înainte de start)

Startul: punctual la ora 10. Ce bine că ați pus startul la 10!!!!!!!!!!!!!

Traseul: greu frate! da greu rău! Nu-mi amintesc să mai fi concurat în condiții d-astea de la Maratonul Medieval de Mountain Bike de la Mediaș, 2010! 

A fost o cursă de modelaj în lut și schiat prin nămol, în mare parte.

Pajiștile alpine deschise, aflate în bătaia vânturilor, erau zvântate și nu prezentau nici o bătaie de cap.

Un traseu frumos, descris aici - ediția 2012 

Vreme EXCELENTĂ!!! Chiar dacă cam friguț și cam VÂNT pe unele segmente.

 Asta de jos p poza preferată, am făcut doar vreo 5 poze pe traseu, de data asta.

 Marcajul nu a mai fost atât de obsedant ca anul trecut, în două puncte puteai rata intrarea, dacă nu erai atent, dar eu nu m-am pierdut deloc.

Organizarea foarte bună, completă de la A la Z (de la înscriere, preluare kit, start, marcaj, alimentare, hidratare, moderare, muzică, cina, tombola, premierea) mi-a plăcut, nimic ostentativ, deși așa poate părea comparativ cu majoritatea celorlalte curse de pe piață. Alimentare excelentă!! și îmi pare rău că nici măcar nu am consumat .... 3 bucățele de cașcaval, o bere-limonadă la final și două doze de Red Bull. Atât.

 E mai mult de povestit. Asta e ”pe scurte” :-)

Ideea este: uneori, indiferent de vremea de afară și de prognoze, dacă simți că ești OK, merită să te duci să faci cursa. Eu nici măcar nu m-am simțit că aș fi OK și dacă nu aș fi promis că vin, probabil aș fi renunțat foarte ușor să mai fac deplasarea. Aș fi zis că ”ah, plouă, e urât, e nașpa, va fi murdar ...” etc.

Nu a fost curat :-) .... dar nici că mi-a păsat .... Pofta a venit mâncând. Nici măcar nu dormisem prea bine peste noapte .... Cred că gașca m-a făcut să uit de ale mele și să mă prezint totuși la start :-) Zuzi, Nico și George - sunteți pe recepție?!

 Duminică dimineața, la 1°C, am pornit toți patru pe Sorica, pe nepregătite. Adică io vroiam, ceilalți se bâlbâiau .... și am luat-o cu toții în sus până la urmă :-) Și a fost frumos, ne-am masat mușchii de la picioare, că se simțea nevoia :-)

Acum .... recuparea gastronomică :-)

Diadora Cycling Shoes for women - for sale

Contact me by posting a comment with your @ address or phone (I will not publish your personal data)

Germana în alergare :-)

Alergarea și limba germană nu au, aparent, nimic în comun, nu-i așa? Dar cum totul este și rămâne relativ, în pofida erei care se falsifică pe zi ce trece printr-o comunicare defectuoasă și ostentativ înșelătoare, și legătura dintre cei doi termeni este tot o chestie relativă.

Așa că eu am creat această legătură și ”rețeta” este foarte simplă :-), ........ dacă ai ingredientele necesare.

Se ia una bucățică copilaș. Sau două sau trei bucățele, după caz și context. Vom denumi personajele ”micul alergător” și ”șoșonul nemțesc” :-), adică MA și ȘN, că tot suntem în epoca abrevierilor (doar că mie-mi plac și vocalele).

Deci ȘN și MA se echipează de o alergare prin parc. Sau prin pădure. Depinde ce aveți prin zonă. Sau în jurul lacului, de-a lungul râului etc. Ideea e să fie outdoor. E foarte important pentru MA, căci MA are nevoie de varietate și cei doi au nevoie de dialog. În germană, evident :-), că d-aia ieșim împreună la alergare.

Acum, că e alergare sau mers sau combinație între cele două, e destul de irelevant.

Chestia e să fie distractiv.

Prichindelul meu de azi e plin de energie și e încurajat de părinți să alerge. Curând urmează să și pedaleze. Deci vom învăța împreună, afară, făcând sport, vocabularul elementar în limba germană. 

”Du hast aber lustige Laufschuhe, Mensch! Ich will auch so ein Paar, was sagst Du dazu? Kann ich sie haben?" (Ce pantofi nostimi de alergare ai, omule! Vreau și io o pereche, ce zici? Pot să-i am?)

Nimic interesant, nu?

Wroooong! Avem o expresie nouă: ”lustige Laufschuhe”.

Adică cum pot să fie niște pantofi de alergare nostimi?! Și uite-așa învățăm, născocim și ne distrăm :-) Lustige, fröhliche, bunte, nette, schnelle usw .... Laufschuhe :-)

Tschüüüß!

Replace Open Water Anxiety with a ‘Cocoon of Calm’ by Terry Laughlin

Posted on August 19th, 2011

After two competitors died during the Nautica NYC Triathlon on August 6, it was inevitable that the statistically-odd nature of how such deaths occur was bound to grab attention again. Both fatalities occurred from heart attacks during the (current-aided and relatively quick) swim leg. According to the American College of Cardiology, the risk of sudden death in a triathlon is about twice that of a marathon — 1.5 deaths per 100,000 triathlon participants compared with 0.8 deaths per 100,000 marathon participants. Of 14 deaths that occurred in triathlons between 2006 and 2008, 13 took place during the swim. Why is it that over 90 percent of fatalities occur during a leg that accounts for only 10 percent of race duration?

According to Suzanne Atkinson M.D., a TI Coach from Pittsburgh, there’s a good chance it’s the extreme anxiety that many triathletes feel in the chaotic conditions following the swim start: “I work in an Emergency Room where the percentage of fatalities is much higher than in a doctor’s office.  Does that mean ERs are dangerous? No, it means that ERs see a higher percentage of really sick people. Similarly tri starts may not be inherently dangerous in and of themselves, but they provoke a ‘fight-or-flight’ response in a high percentage of participants. This causes a state of heightened adrenaline, and increased blood pressure which greatly increase the likelihood for a sudden myocardial infarction (what we call ‘heart attack’), dysrhythmia (rapid beating which doesn’t allow blood to flow out of the heart), or torn aorta.   If it’s going to happen at any point in a triathlete’s training or racing experience, it’s going to be following the start of the swim leg.”

Like Suzanne, I want to emphasize that what I write here is not meant to infer that racing triathlons is dangerous. Your chances of becoming a statistic are vanishingly small. But the anxiety-verging-on-panic that is the most likely reason so many fatalities occur while swimming is a relatively common experience. While rarely fatal, it is certain to hurt your overall performance–and compromise your enjoyment of the sport.

Even experienced and accomplished pool swimmers can feel overwhelmed by the confusion and congestion that routinely follows the start. Indeed the silver medalist in the 2008 Olympic open water race, UK swimmer David Davies, said he felt “violated by people swimming all over me.” If an Olympic medalist feels that uncomfortable—while swimming amongst athletes whose expertise at pack swimming rivals that of Tour de France riders in the peloton—what chance does a triathlete have of achieving a sense of comfort in a chaotic triathlon swim start? Well, actually a very good chance, but first let’s examine why the fight-or-flight response occurs.

One effect of triathlon’s explosive growth is that each weekend several thousand new triathletes—the vast majority inexperienced swimmers who have never experienced pack swimming in open water—line up on some shoreline to undertake the most extreme challenge in swimming—an open-water distance swim in often-chaotic conditions.  I can’t think of another task in broad-participation sports that equals this for sheer stress potential.

Last year, my wife Alice swam a 1.5k relay leg at the Cayuga Lake Tri in Ithaca. I watched five waves, each with some 80 participants, start the swim. Each time the same pattern unfolded: Following the start, 10 percent of the field swam steadily and confidently down the course. Another 20 percent swam reasonably well in their wake. Fully 70 percent swam uncertainly at best, barely at all in some cases, stopping frequently, switching to breaststroke, turning on their backs. Generally they took five to ten minutes to settle their nerves before making steadier progress. Alice, a skilled swimmer with 30 years of pool experience, who had swum 2 miles and more at Total Immersion open water camps, was among those who looked overwhelmed and unable to swim at anything like her true ability until the field spread out.

I write here to address this very common situation, not the rare fatality. Watching this persuaded me that the great majority of athletes have a far more urgent need to learn how to be comfortable than how to increase speed or fitness. At least in swimming.  So here is my 4-part prescription for new triathletes to maximize their chances of a safer, happier swim in their first–or any–race:

1. Learn Balance. This is the primary skill that gives you a sense of having control over your body in the water. Learning to control that sinking-legs sensation, makes you receptive to the idea of learning to control other things. Just as important the process for learning balance is also an exercise in calm, observant thinking. In the Total Immersion Self-Coached Workshop DVD, Balance is the foundation for every subsequent skill. And the feeling of effortless flotation it engenders is your strongest defense against fear-of-drowning in an open water race.

2. Practice Mindful Swimming Replacing reactive thinking with calm, observant, reflective thinking habits is integral to the process of learning balance and every subsequent skill in the TI method. But what starts as a skill-acquisition strategy lays the foundation for the most important skill of open water racing: The ability to exert control over what and how you think in an environment where you may not be able to control much else. When teaching TI Open Water camps I always tell our students the most important thing they’ll learn from us is how to create a “cocoon of calm” in the midst of exterior turmoil.

3. Practice (and Race) with a Tempo Trainer An inevitable result of the fight-or-flight response in open water is a shift to high-rate survival strokes, which greatly increases respiration rate. Faster, shallower breaths make you feel light-headed, making an uncomfortable situation far more so. Using the Tempo Trainer to encode a strictly-controlled tempo in your nervous system prior to the race – then using the aural input as a tempo governor during the race will also control your respiration rate. Set the TT at 1.30 sec/stroke or slower.

4. Avoid the rush. Wait 30 seconds after the starting signal before you begin swimming, and/or start at the perimeter of the pack. TI Coach Dave Cameron of Minneapolis says: “I remind my triathletes of pythagorean geometry: On a 200-yard stretch, if you start 60 feet outside the most direct path to the first buoy, you’ll only swim one yard farther to get there.”

What if Anxiety Happens?

It’s not the end of the world if you still feel your heart, breathing and stroke rates getting away from you. Here are two tips for how to handle that:

Hit the ‘Reset Button’ TI Coach Brian Vande Krol of Denver is coaching a new triathlete, whose first race is next weekend yet can only swim a few pool lengths. When Brian asked what her goal is for the swim leg, she said it was not to panic. Brian replied that it’s highly likely she will feel panicky at some point and suggested she make it her goal to recover from any anxiety attack. He advised “Go to Sweet Spot (a relaxing position designed to provide a calm space in open water). Contemplate life and how great it is to be living it in such a vibrant manner for a few breaths, then a few more breaths visualizing how you want your stroke to feel, and then get back to it in a calm, easy manner.” Learning to turn a bad experience into a good one can be more valuable and satisfying than a race with no adversity.

Practice ‘Yoga’ Breathing. Mike Daley, who coaches TI in Milwaukee and Chicago has many clients from Wisconsin where there have been three tri-swim fatalities in the last three years. “I teach all my swimmers to use Yoga Breathing as their standard vehicle for resting at pool’s end while practicing mindful swimming. Rather than use the pace clock, take three to five cleansing breaths between repeats. Focused breathing has proven effective for calming nerves, lowering heart rates, and centering. When they feel their heart rate elevate, they roll to Sweet Spot (we call it Otter Float) and take a few Yoga Breaths.  When they feel calm and centered, they roll face down again and begin stroking quietly.”

Become the ‘Quiet Center.’ I personally love pack swimming and swim better with close company than alone. A primary reason I enjoy it so much is that it sharpens and deepens my focus. When swimming with others in open water, I observe their strokes and turn it into a game, testing my ability to swim with a quieter, more leisurely stroke than anyone around me. In fact I enjoy it so much I’m sometimes sorry to see the race end.

SOURCE IS HERE :-)

Maraton Piatra Craiului 2013

Joi, 3 octombrie 2013, 17:30

Se apropie cursa montană unde ai voie să te prezinţi la start doar în baza unui CV sportiv trimis înainte şi aştepţi, cu emoţii sau nu, răspunsul organizatorilor. 

Cursa în care oricum contează mai mult experienţa de munte faţă de cea de alergare. Cursa la care în 2012 nu am avut tupeul măcar să aspir. Şi la care mă pregătesc să merg acum. Numai mâine nu-i poimâine şi voi fi la start. Nu am mai alergat serios de vreo lună de zile şi citind diverse de la diverşi am impresia că nu am ce căuta acolo, neantrenată. Mi-e că dacă scriu acum mai mult, mă trezesc că nu-mi mai dau voie să iau startul :-)

Nici nu mi-am făcut rucsacul, mai am o şansă în seara asta. Mâine dimineaţă la 7 plec spre locul de muncă şi după program, mă întâlnesc cu Loredana şi Cristi şi pornim spre Zărneşti. 

 Aici, raportul de cursă

Ca urmare a evenimentelor meteorologice cam agresive din ultimele zile, noutăţile de ultima oră se referă la echipamentul obligatoriu:

 Pe Facebook a aparut urmatoarea veste despre MPC: 

ECHIPAMENT OBLIGATORIU...NECESAR!!!

In atentia tuturor celor care sunt inregistrati la MPC Salomon 2013.
Avand in vedere conditiile meteo de azi (zapada pe 60% din traseu si temperaturi scazute) si prognoza meteo pentru ziua cursei, paragraful echipament obligatoriu din regulament SE MODIFICA astfel:
ECHPAMENT OBLIGATORIU…
1. bidon 0,5l + minim 0,5l lichid la start; 

2. alimente (minim două batoane saugeluri la start); 

3. rucsac sau borsetă; 

4. un pantalon lung 

5. + UN SUPRAPANTALON, 

6. un tricou cu mâneca lungă 

7. + O HAINA GROASA (PUFOAICA SAU POLARTEC);

8. o haină de ploaie; 

9. şapcă sau căciulă, 

10. MANUSI GROASE, 

11. O PERECHE DE CIORAPI GROSI,

12. PANTOFI DE ALERGARE CU TALPA PROFILATA; 

13. hartă şi număr (acestea le veţi avea în pachetul de start).
...ţine-ţi cont că este o competiţie ce se desfaşoară în zona montană şi vremea poate fi foarte nefavorabila!
Echipament recomandat...
...beţe, 

gheare de pisica, 

telefon, 

fluier, 

folie supravieţuire, 

o mică trusă de prim ajutor. 
CEI CARE VIN LA START FARA ECHIPAMENTUL OBLIGATORIU DE MAI SUS NU VOR FI ACCEPTATI IN CURSA!!

20:30

MPC SALOMON 2013 SE AMÂNĂ!
Echipa de organizatori a decis amânarea MPC Salomon 2013 pentru SÂMBĂTĂ 2 NOV 2013, ora 9.
Starea vremii, a traseului și prognoza meteo sunt factori care ar putea să pericliteze siguranța voastră, ceea ce ne-a determinat în final să luăm această decizie și așa destul de grea.
Vă mulțumim pentru încurajări și ținem legătura.

Cu siguranță unica variantă rațională, acest tip de decizii fiind cel mai greu de luat de către un organizator!

Eram înfundată într-o tonă de echipament de alergare de iarnă, alegând și tot alegând ce să iau, fără să car prea multe în plus. Pusesem pâinea la copt, să fac sandwich-uri mâine, să am sâmbătă și sortam lucrurile, printre picioarele mâței :-) Când primesc un SMS cu mesajul de amânare. 

Așa m-am pleoștit .... am deschis laptop-ul, să citesc detaliile. 

Cred că cei mai necăjiți vor fi proprietarii de pensiuni acum ..... 

Vineri, 4 oct, 06:30

Aseară, aşa cum reuşisem, fără mare efort, să fac vraişte peste tot în casă, căutând febril echipamentul serios de iarnă, deşi abia de am păşit în octombrie, intrasem în transă. Cum în perioada asta a anului în mine totul "pute a Himalaya" şi frustrarea de a zace închisă aici mă sufocă cu fiecare respiraţie şi cu fiecare por, atmosfera de aseară - eu în mijlocul tuturor acelor lucruri care au directă legătură cu călătoria, muntele, izolarea, frigul - mă învăluise pe negândite. Eram deja în altă parte, nu eram conectată la internet, imagini surde şi mute se mişcau pe ecranul televizorului, pisoiul se băga şi el în seamă printre lucruri .... căutam şosetele de iarnă şi am scos afară tot sertarul dedicat, care e de dimensiunea unui mic dulap. Câte lucruri suntem în stare să adunăm .... cât de lacomi suntem. M-am pomenit făcând ad-hoc un inventar al şosetelor cumpărate sau primite pe la diverse premii. Un număr nepermis de mare de ciorapi şi şosete. Printre care şi vreo zece perechi din anii 90, cinci perechi de prin anii 2000, restul achiziţii mai recente, de 2-3 ani. Prima mea pereche de ciorapi trei sferturi termo, luaţi cu mari eforturi financiare, în august 2001, când mă pregăteam să plec spre Ecuador. Spre Anzi. Spre primele mele vârfuri de şase mii de metri+. Apoi ciorapii meniţi să înlocuiască perechea aceasta învechită cu elasticul decedat, cumpăraţi în 2010, când zburam pentru a doua oară către Nepal, spre Himalaya.

Un val de amintiri şi speranţe se îmbârliga către rucsacul mare de 50 l .... şi deodată cântă telefonul. Primeam un SMS ..... 

Şi azi dimineaţă am găsit şi detaliile:

MPC Salomon 2013 se amână!
MPC Salomon 2013 will be delayed!

Dragi prieteni,
echipa de organizare a decis amanarea editiei 2013 a MPC Salomon pentru SAMBATA 2 NOIEMBRIE 2013, ora 9.00.
Starea vremii si a traseului sunt dificile si reprezinta factori care ar putea sa puna in pericol siguranta noastra a tuturor. Stratul de zapada masoara intre 15 cm in satul Magura si 35 cm pe coborarea din Valea Urzicii si astazi a nins in continuare, temperatura scazuta iar vizibilitatea este foarte mica. Zapada grea si faptul ca frunzele nu au cazut inca a provocat multiple caderi de copaci si crengi pe traseu. Dupa o atenta analiza cu toti cei implicati si lasand la o parte patimile si frustrarile am luat decizia de a amana cursa.
Multumim si speram sa intelegeti motivele care au dus la aceasta decizie, care si asa este destul de grea!

Revenim cu noutati cat de curand!

Dear friends,
the organizing team decided to postpone the 2013 edition of MPC Salomon for Saturday 2 November 2013, at 9.00.
The weather and route are difficult and represent factors that might endanger our safety.
Snow measure between 15 cm in Magura village and 35 cm Urzicii Valley and today continued to snow, low temperature and poor visibility on the alpine area. Heavy snow and leaves that have not fallen caused multiple brakes of branches and trees on the trail. After a careful analysis of all aspects and leaving aside the passions and frustrations we decided to postpone the race.
Thank you and we hope you understand the reasons for this decision, which is quite heavy so!
We'll be back with updates soon!

*************************

În 2004, Valea Morarului din munţii Bucegi a fost scena unei tragedii cumplite. Cinci împătimiţi ai muntelui, participanţi la Campionatul naţional de schi-alpinism organizat de Unitatea Militară 01053 din Predeal, au murit îngropaţi de o avalanşă chiar în timpul concursului. Printre ei, unul din promotorii schiului de tură şi schi-alpinismului în România, salvamontistul orădean Buzasi Zoltan, care abia împlinise 30 de ani.
Dezbătut intens în primele zile, evenimentul a fost îngropat de autorităţi şi dat uitării în scurt timp. Mai puţin de soţia sportivului orădean care, după 6 ani de la tragedie, a obţinut condamnarea vinovaţilor. Sentinţa reprezintă o premieră în România. Pentru întâia oară, organizatorii unei competiţii sportive sunt sancţionaţi pentru că nu au luat măsuri de precauţie care să protejeze sportivii, omisiune care, în acest caz, s-a soldat cu moartea concurenţilor...
"Cutremur" pe munte
Tragedia a avut loc pe 18 ianuarie 2004, în timpul probei individuale, desfăşurate în cea de a doua zi a Campionatului naţional de schi-alpinism organizat de Clubul Sportiv Militar "Bucegi", al UM 01053 din Predeal. Sportivii aveau de străbătut un traseu de 17 kilometri, de la Diham, prin Pichetul Roşu, Valea Morarului, Vârful Omu şi retur, şi se aflau în Valea Morarului când o avalanşă pornită din senin i-a luat prin surprindere.
Opt persoane aflate în acel moment în zonă au fost îngropate sub muntele de zăpadă. Şapte erau participanţi la concurs. Trei au scăpat cu viaţă, însă ceilalţi, târâţi peste 500 de metri sub tonele de zăpadă, nu au mai supravieţuit: Mike Csaba (din Odorheiu Secuiesc), Blaga Istvan (Miercurea Ciuc), Cosmin Conuţ şi Dorel Jercan (ambii din Zărneşti) şi Buzasi Zoltan, acesta din urmă orădean, tată a doi copii.
Armata nu-i cu ei
Evenimentul a scos la iveală deficienţe grave în organizarea concursului. În primul rând, spuneau specialiştii, asemenea competiţii se organizează în luna martie, nu în ianuarie. Vremea fusese nefavorabilă, iar zona era cunoscută ca periculoasă din cauza căderilor mari de zăpadă şi a temperaturilor ridicate înregistrate cu câteva zile înainte. "Organizatorii aveau datoria să evite pericolele posibile", a spus imediat după accident şeful Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, Mircea Opriş.
De la bun început, reprezentanţii MApN au încercat să se delimiteze de cele întâmplate. Întâi au declarat că sportivii şi-au asumat eventualele riscuri înainte de concurs, când au semnat o declaraţie că vor concura pe propria lor răspundere. Apoi au declanşat totuşi o anchetă internă, care a stabilit măsuri interne (precum interdicţia de a mai organiza concursuri şi sancţionarea pecuniară a şefului clubului). În final, vina a fost aruncată pe seama reprezentanţilor Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă (FRAE) care, potrivit Legii sportului, răspund de organizarea competiţiilor sportive în această ramură sportivă. Asta, deşi competiţia a fost inclusă în calendarul pe 2004 al FRAE la iniţiativa CSM Bucegi, ai cărui angajaţi s-au şi ocupat de organizare.
Mânăreli de procurori
"Am vrut ca vinovaţii să răspundă", explică Andrea (foto), văduva lui Buzasi Zoltan. Văzând cum organizatorii pasau răspunderea, femeia şi-a angajat un avocat şi a pornit propria cruciadă împotriva comisiei de organizare a concursului, formată din Nicolae Olteanu (preşedinte al comisiei de alpinism din FRAE), Vasile Bejenariu, Balogh Szilard, maiorul Mădălin Hâncu şi Lucian Clinciu, delegaţi din partea CSM Bucegi, cel din urmă fiind şi directorul cursei şi responsabil pentru starea pârtiei.
"N-a fost uşor. Procurorii din start au vrut să muşamalizeze cazul şi au scos de sub urmărire penală membrii comitetului de organizare. Sincer, de multe ori am vrut să renunţ...", recunoaşte Andrea.
Soluţia procurorilor a fost atacată de fiecare dată în instanţă, iar după a doua plângere, văzând că anchetatorii refuză să stabilească o vinovăţie pentru moartea celor cinci sportivi, judecătorii au decis să ia în propria cercetare cazul.
Au urmat 6 ani de procese, cu audieri şi expertize menite să stabilească dacă membrii comitetului de organizare ar fi putut să prevadă faptul că prezenţa sportivilor în Valea Morarului putea genera o avalanşă. Au fost audiaţi zeci de specialişti care au arătat că tragedia putea fi evitată dacă organizatorii ar fi făcut măsurători, nu doar înainte de competiţie, ci şi în timpul concursului, ori dacă ar fi cerut o prognoză de specialitate din partea Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie. "INMH a confirmat că făptuitorii nu au solicitat niciun fel de prognoză pe baza căreia se putea obiectiv stabili riscul de avalanşă", se arată în sentinţa Judecătoriei Sinaia, emisă pe 14 iunie 2007.
Vinovaţi, dar numai unii
În urma cercetării judecătoreşti, magistraţii au stabilit că, din cei cinci membri ai comisiei de concurs, singurul vinovat pentru moartea sportivilor a fost responsabilul pentru starea pârtiei, Lucian Clinciu, pe care l-au şi condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă în formă calificată. Totodată, judecătorii au obligat Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă să achite solidar cu acesta despăgubirile solicitate de soţia lui Buzasi Zoltan, adică daune civile de 10.000 de lei şi morale de 100.000 de euro, plus o rentă lunară de 500 de lei pentru cei doi copii rămaşi orfani de tată.
Dacă Judecătoria a scos Ministerul Apărării din rândul instituţiilor obligate la plata despăgubirilor, Tribunalul a hotărât că, întrucât Clinciu era angajat al CSM Bucegi, club subordonat MApN, Ministerul e obligat să plătească daunele solidar cu angajatul. Sentinţa a fost însă schimbată de Curtea de Apel Ploieşti. Aici, judecătorii au absolvit iar MApN de responsabilitate, micşorând totodată şi daunele stabilite de magistraţii Judecătoriei, de la 100.000 de euro la 25.000 de euro.
Armata, instituţie "mică"
În pofida probelor şi cu o motivare hilară, potrivit căreia "este bine cunoscut că Ministerul Apărării Naţionale este o instituţie mică, în care ordinea şi disciplina primează", magistraţii au decis că CSM Bucegi nu este responsabil pentru ce s-a întâmplat şi, ca atare, MApN nu are de ce să plătească pentru o vină care nu-i aparţine.
"Din punctul meu de vedere, consider că s-a făcut doar în parte dreptate familiei Buzasi. S-a ajuns la condamnare pentru neluarea măsurilor de protejare a sportivilor. Însă nu a tuturor, şi cu o foarte mare întârziere", spune avocatul Adrian Pop, cel care a reprezentat familia tânărului mort.
Cum sentinţa Curţii de Apel este definitivă, săptămâna trecută avocatul a făcut demersuri pentru punerea acesteia în executare, notificând FRAE să plătească atât daunele dispuse de judecători, cât şi renta celor doi copii.
Totodată, însă, familia Buzasi a sesizat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, solicitând condamnarea Statului Român pentru încălcarea dreptului la o judecată echitabilă şi într-un termen rezonabil. "Este inadmisibilă pronunţarea unei soluţii fără o argumentare pertinentă. Inechitatea procedurii constă, în primul rând, în aceea că magistraţii angajaţi ai Statului Român au exclus răspunderea statului prin MApN, contra tuturor probelor de la dosar. În plus, susţinem că procedurile au depăşit un termen rezonabil, procurorii concurând la tergiversarea dosarului peste 5 ani şi 9 luni" se arată în cererea înaintată CEDO.
Andrea nu e convinsă că va câştiga lupta cu statul la Strasbourg, dar e mulţumită că vinovaţii pentru moartea soţului ei au fost traşi la răspundere, iar regulile organizării unor concursuri similare au devenit mai aspre. Chiar dacă nimeni nu îi va plăti nimic, are satisfacţia că, de acum înainte, copiii altor alpinişti nu-şi vor cunoaşte părinţii doar din poze şi poveştile spuse de cunoscuţi...

---

"Este o hotărâre care a contribuit, în opinia mea, la securizarea competiţiilor de schi-alpinism. În urma demersurilor noastre, ansamblul regulilor de organizare a acestor concursuri a devenit mai riguros, de natură să împiedice, sau cel puţin să reducă la minim riscul repetării unei tragedii cum a fost cel din Valea Morarului".
Avocat Adrian Pop

---

CAMPIONUL - Băiat de ispravă
Buzasi Zoltan (foto) a fost un sportiv cunoscut în cercul alpiniştilor profesionişti şi al schiorilor. În perioada 1999-2002 orădeanul a escaladat vârful Grossglockner (3700 m) din Austria, vârful Matterhorn (4478 m) din Elveţia, vârful Monte Rosa Regina Margareta (4634 m) din Italia şi peretele nordic de 1800 m al muntelui Eiger (3970 m) din Elveţia.
Ca membru fondator al Seviciului Public Salvamont Bihor, Buzasi a participat la organizarea şi coordonarea a numeroase acţiuni de salvare, fiind şeful expediţiei care, în 2003, a pornit în căutarea celor patru alpinişti orădeni morţi într-o avalanşă din munţii Făgăraş.
În 2001, orădeanul a participat la Campionatul European de schi-alpinism din Italia, iar în 2003, împreună cu coechipierul său Torok Janos, a câştigat locul I la Campionatul Naţional de Schi-Alpinism.
După moartea sa, Clubul sportiv Kentaur din Oradea a iniţiat o competiţie de schi alpinism care-i poartă numele. Cupa Memorială Buzasi Zoltan s-a aflat, în acest an, la cea de a şasea ediţie.

10.04.2010

Sursa aici 

Cum am ajuns la informaţia de mai sus? Simplu şi puţin voit, de fapt. Am anunţat pensiunea unde reţinusem loc de faptul că nu mai vin şi, dintr-un exces de zel, mi s-a spus telefonic că "domnul care organizează a făcut puşcărie, că au murit oameni la un concurs organizat de el." Nu am comentat în nici un fel, nu ştiam despre ce este vorba, nu ştiam cum să iau informaţia, cu siguranţă intenţia a fost bună, cum că "mai bine aşa, deşi şi noi avem de pierdut acum, proprietarii de pensiuni, dar decât să se întâmple nenorociri .... ce să-i faci doamnă, unii s-au supărat, că îşi luaseră şi concediu de la locul de muncă ... e complicat."

Eu sunasem doar să vorbesc şi să anunţ şi să vedem pe mai departe. După care am devenit curioasă şi am căutat informaţii. Aşa am ajuns la cele de mai sus. E de citit. Dar cu atenţie. 

Aici, raportul de cursă

Plouă cu: mașini, umbrele, iresponsabilitate, prostie, încăpățânare, nepăsare, indolență

Marți, 1 octombrie 2013, 08:20

Uraaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!! Am ajuns întreagă la birou!! Uraaaaaaaa!!!!

A doua zi din coşmarul „Bucureştiul, toamna!”. Desigur că vă veţi repezi şi veţi spune: „Bă, femeie, dar asta nu e vreme de mers cu bicicleta, tu nu vezi că plouă neîntrerupt de 30 de ore încoace?!”, iar eu voi spune: „De ce? Doar pentru că plouă de trei zile şi trei nopţi şi acu bate oleacă mai tare vântul?! Dacă acest oraş nu ar fi fost transformat într-o scenă de teatru unde personajele principale şi inclusiv publicul sunt maşinile, mersul pe bicicletă către locul de muncă ar fi fost o activitate relaxantă, nu suicidală! Canalizări care după 2 zile de ploaie refulează, părţi din trotuare şi borduri – celebrele proiecte cu borduri care i-au îmbogăţit pe unii!! – care se sfărâmiţează pe carosabil, milioane de castane şi păstăi, să continui?....” Unde or fi ăia 5.000 de bicicliști acum și toți business people care ies vara la o demonstrație pe biciclete, ca să arate cât de implicați sunt? Spiță de biciclist nu am văzut azi în trafic și pun pariu că mulți au fost azi nu în troleu sau tramvai, ci în mașina personală.

Da, aţi ghicit! Toamna a luat populaţia şi autorităţile pe nepregătite, exact ca atunci când, pe la jumatea lui decembrie, dă prima zăpadă şi primarul spune că „nu ne aşteptam la aşa ceva, evident că nu avem utilajele funcţionabile!”

Venind toamna, inevitabil apar şi umbrelele pe patru roţi. Multe. Inimaginabil de multe. Parcă au puiat peste noapte! Dacă astă vară, la ore de vârf, bulevardele cu 3 benzi pe sens deveneau cu patru benzi, acum poţi extrapola şi spune că elasticitatea lor a atins cote maxime, atingând chiar 5 benzi. Populaţia acestui oraş „în criză” (mentală și educațională!) preferă să cheltuiască de trei ori mai mult energie, timp şi bani, aşezându-şi popoul în propria şi personala cutie cu acoperiş, în loc să lase loc carosabilului să respire şi să permită buna desfăşurare a traficului mijloacelor de transport în comun, a mașinilor de intervenții, pompieri și salvare!! Cică în junglă supraviețuiește cel mai puternic, dar noi nu transformăm orașele în jungle asupra cărora nu se mai poate exercita nici un control, contribuind astfel chiar la decimarea populației (ambulanțe care nu pot ajunge la urgențe, pompieri care nu au nici o șansă să străpungă un trafic blocat!)? Exact asta facem, distrugem tot ce am construit până acum, doar că viteza de distrugere este net superioară celei de construire.

De fapt .... am observat în ultimii ani o isterie fantastică în acest paradox legat de lipsă/exces de bani, cauzele/efectele încălzirii globale: cu cât se dezbate mai intens tematica, cu atât oamenii devin mai isterici în a cheltui mai mult şi a insista mai mult pe poluarea sursei vieţii noastre (aerul). Avem deja o mult prea bogată populaţie de maşini, noi oamenii devenind aproape minoritari în propriile orașe construite de generații dinaintea noastră ”pentru oameni”. Cum vă simţiţi ca minoritari, doamnelor şi domnilor? Uite d-aia au plecat/fugit saşii, secuii s-au înjumătăţit şi ei, şvabi nu ştiu dacă mai avem .... Eu mă gândesc că un argument de genul „nu mai pot respira în oraşul meu, nu mai am pe unde să calc, mi-e viaţa în pericol din prima secundă cum ies pe uşă” ar trebui să fie deja luat în considerare ca motiv de emigrare în ţări din Africa, Asia ... acolo încă nu există o supremaţie a autoturismelor proprietate personală, acolo încă mai există o legătură a omului cu natura şi grijile populaţiei sunt, în general, legate de supravieţuire. 
Nimic nu se compară cu grijile noastre, nimic nu se compară cu intrarea într-o grădiniţă privată sau într-o şcoală primară, unde maşinile – de regulă, de calibru mare – se adună precum albinele la stup, oprind fără avertizare pe banda de mers pentru a coborâ preţioasa odraslă şi pentru a intra direct în clădire, fără să fie cumva atinsă de vreo picătură de realitate. Că sunt pe sens interzis, că sunt pe trecere de pietoni, că sunt în curbă, că sunt călare pe trotuare ... absolut neimportant. Prioritatea vieţii lor este ca odraslele, preţioasele odrasle să nu fie supuse efortului de a merge pe jos mai mult de zece secunde, să nu fie supuse torturii de a simţi că ploaia e udă, că autobuzul e aglomerat şi că nu întodeauna găseşti loc să stai jos. Şi uite aşa, copilaşii ăştia, victime nevinovate ale unei generaţii de părinţi atrofiaţi neuropsihic, se vor trezi la 12 ani cu dureri de încheieturi, cu gripă în miezul verii şi exces de grăsime pe lobul urechilor şi buricele degetelor de la mâini şi picioare, salivând la o coca-cola eventual şi cerând concediu medical plătit 100% dacă cumva îi loveşte vreun strănut.

Am avut azi un traseu cu obstacole şi la un moment dat mă detaşasem aşa de vacarmul străzii şi aveam impresia că sunt prin junglă, că plouă, maimuţe urlătoare şi urangutani fac schimb de replici şi eu mă hurduc la fiecare trecere peste coji de castane rostogolite dinspre şi înspre toate direcţiile, peste rămurele şi crengi sănătoase de copaci, smulse de vânt şi peste ceva mai puţin natural: duzini de umbrele distruse, pe care nimeni nu simte nevoia să le ia din drum şi să le arunce eventual spre trotuare. Nu, lasă tu cadavrele de umbrele din sârmă şi pânză, în mod total neispirat scoase din culcuş pe aşa o vijelie, lasă-le tu acolo, în drum, cât mai pe mijloc, să fie zbenguite şi hărţuite de anvelope de toate dimensiunile, picioare de bipezi şi valuri de ape.

Ador nebunia asta! 
Ador când un şofer stresat (”Mama măsii ei de ploaie!”), după ce că nu are cine ştie ce vizibilitate şi este probabil pe poziţia nr. 358 în linia de autoturisme staţionate (Bd. Iuliu Maniu, by the way!) pe la diverse intersecţii şi semafoare, se gândeşte să vireze brusc la dreapta şi să iasă din rând, să caute el o soluţie a la Dorel, să fie mai dăștept și mai intelijent, să sară peste pleava proștilor din fața lui, eventual pe nişte străzi lăturalnice pe care el bănuieşte că ploile nu le-ar fi inundat încă ... de regulă, aceşti şoferi nu ştiu la ce serveşte oglinda retrovizoare de pe dreapta maşinii şi ca urmare nici nu se uită în direcția aceea. Oglinda aia ... cu sau fără ea, tot aia! Ar putea foarte bine să stea pliată spre interior, nu?

Evident că m-am speriat şi m-am felicitat că sunt maniac de prevăzătoare, aşa că am scăpat şi de data asta neatinsă. Da să nu crezi că m-am abţinut să am vreo reacţie, aşa că ... i-am dat drumul! „Tembelule, unde dracu te uiţi!! Nu vezi lumea decât pe stânga, ăi? Toți handicapații la volan!” şi i-am şi pălmuit oglinda din dreapta maşinii, ca să realizeze că o are în dotare şi că eventual chiar ar putea să facă uz de ea. Am avut noroc. Aşa mi-s eu, norocoasă-n draci! N-a ieşit din maşină cu securea la mine. Nici cu toporul. Nici cu pușca! Cred că ştiu de ce!! Când era mic, era condus cu maşina până sub pridvorul grădiniţei, deci a fost ferit de contactul direct cu apa din cer şi acum era debusolat. Pentru el, adevărul intrinsec că „afară plouă” nu are conexiune clară cu „apa este udă”, pentru că nu ştie ce-i aia sau nu e prea sigur că ploaia înseamnă apă. Deci nu a ieşit din maşină să mă elimine, era prea speriat. Ce norocoasă sunt.

Am ajuns ciuciulete la birou. Dar eram OK, cu cizme înalte din cauciuc, pantaloni impermeabili, geacă de ploaie. Echipament normal de ploaie, am trecut de anii când ieşeam în fustiţă, pe toculeţe, cu umbreluţă şi mă supăram când un cretin trecea cu maşina şi mă îmbulina de jos în sus iar eu eram prea timidă pentru a mă gândi măcar să-l îmbulinez verbal de sus în jos!

A fost mişto. În intersecţiile mari, la şapte jumate, lipseau echipajele de poliţie rutieră, care de regulă stau acolo dimineaţa ca să mai direjeze/încurce traficul şi să bage pe unii şoferi în boală. Că pe pietoni nici o şansă. Pietonii traversează bulevarde largi pe unde vor ei, sub nasul poliţiştilor de pe traseu, pui de ţigani te agasează, la semaforul unde poliţistul e vigilent, cu spălatul parbrizelor, stând, evident, în calea tuturor bicicliştilor de bună-conduită.

ora 19:40

Uraaaaaa, am ajuns acasă, neatinsă!! 

În jumătate de oră. Peisajul citadin era dramatic schimbat față de dimineață, ploaia neîncetând să atace cu o consecvență pe care oamenii o au doar atunci când se ocupă cu distrugerea (generic vorbind, nu vă ambalați, dar chiar nu-mi arde de cocoloșiri și dulcegării la pachet).

Numărul umbrelelor de doi bani, distruse de rafalele de vânt, a crescut. Marginea carosabilului este inundată în proporție de 80%. 

Șirul de mașini, autoturismele alea pe post de umbrele pe patru roți, se ițea semi-disciplinat începând cu vreo două sute de metri înainte de Gorjului și până după intersecția cu Valea Cascadelor nu știu dacă au înaintat mai mult de 50 de m - mă refer la intervalul de timp cât am fost și eu martor ocular, căci, deși anevoios, am reușit cu multă toleranță și tone de precauție să mă strecor și să ajung acasă. Am depășit vreo 3 trolee, 3 autobuze, o ambulanță, două camioane și un număr nenumărabil de mașini mici, proprietate pirsonală, pi pirsoană fizică, carevasăzică!

Intersecția de la Gorjului era total vraiște.

Homo sapiens e o rasă dată dracului rău de tot. O dai afară pe ușă, ea intră pe horn, pe gaura cheii, prin fisurile de la geamuri .... 

Semafoarele de la Păcii mai funcționau, poliția rutieră dezertase, deși de regulă aici e mai tot timpul cineva vigilent. Am traversat ușurel pe stânga, mă apropiam de domiciliu. Răsuflam ușurată că vântul - cică atinge și 60 km/h - nu mă trântise la pământ și că reușisem să nu cad/alunec din cauza acelorași covorașe de obstacole: castane, frunze îngrămădite, crengi, rămurele și crengi, pe alocuri mini-coroane întregi zburătăcite de prin copaci.

Deodată văd verde în fața mea, adică arbore. ”Nah, că am trecut de intrarea în bloc.” Și o iau îndărăt. Dar nu .... eram chiar în dreptul intrării mele de fapt .... doar că peisajul fusese desfigurat. Iar între scara mea și următoarea, pe trotuarul care de regulă este ocupat jumate cu mașini parcate, trona un copac doborât de vânturi. Deci gata, aici era capăt de linie ....

În rest, ca o paranteză la final de povestire - încercând să evit niște concluzii  amare legate de iresponsabilitatea indivizilor, care ar fi putut astăzi reacționa mai rațional, fiind totuși o situație de criză în Capitală, lucru foarte clar de sesizat din zorii zilei, deci se putea renunța la deplasarea cu mașina personală, zic eu ... cel puțin jumate din populație ar fi putut, dar dilema e aia ca în Stan și Bran, când Bran îi dă lui Stan un pahar plin cu o licoare, să bea și el jumate. Stan returnează paharul plin, fericit. ”Jumătatea mea era cea de jos!” - iată cum se distrează autoritățile române pe bani publici:

 

Hăi hăi, noi să fim sănătoși și după noi: POTOPUL! Domn primar general taman e la televizor, la discuții .... că asta e treaba domniei sale în aceste zile, să meargă la talk-show-uri. Ce vorbești frate ..... n-ai cu cine ....

Alte materiale pe subiect asemănător:

Ironbike de Bucureşti