IRONMAN ORADEA 2011

17 iunie 2011

Pot cataloga deplasarea la Oradea şi Ironman Oradea 2011 o experienţă inedită dintre cele mai plăcute! Începând cu Istvan, organizatorul, continuând cu Cristi Hanga şi familia sa şi terminând cu evenimentul în sine şi toată desfăşurarea de forţe pe care am văzut-o de ieri şi pe parcursul întregii zile de astăzi. Menţionând în mod special organizarea, punctualitatea, marcajul impecabil, atitudinea şi implicarea întregii echipe de organizare condusă de Istvan, menţionând comportamentul sportivilor, susţinerile reciproce. Traseul şi chiar şi o zi de concurs aproape ideale au fost, cum zicea Istvan aseară referindu-se la cei aproximativ 3 km de urcare ucigătoare din ultimii 9 km de bicicletă, „cireşul de pe tort”. Sunt deosebit de încântată că am terminat cu bine cursa, în ciuda unei biciclete care parcă avea „cuie în tălpi” şi pe care am simţit-o ca pe un mare handicap la acest gen de concurs de anduranţă şi viteză, şi sunt absolut fascinată de atmosfera şi oamenii pe care i-am întâlnit cu această ocazie. Un organizator al unui asemenea eveniment se mai leagă la cap în mod suplimentar şi se oferă să îmi primească prin curier bicicleta din Bucureşti, să mi-o pregătească pentru concurs, după care să mi-o preia din standul de finish, să mi-o pregătească pentru curier şi să mi-o returneze la Bucureşti! Să vii la capătul celălalt al ţării şi să fii primit în casă deschisă ca şi cum ai fi un membru al familiei. Nu am cuvinte, sunt foarte impresionată şi cu siguranţă nu se datorează adrenalinei.Familia Hanga din Oradea mi s-a lipit de suflet.

Am terminat concursul, potrivit cronometrului meu, în opt ore. 1900 m înot în lac natural la 1h05 min (deşi eu tot am convingerea că au fost 2000 de m), 90 km cycling în 4 h şi 21,5 km run în 2h40. Pentru un om care nu aleargă şi care nu face ciclism şosea şi a mers de 6 ori la bazin, îmi respect timpii foarte mult chiar, deşi ştiu exact unde aş fi putut avea timpi mai buni şi de ce nu au ieşit. Am apreciat că termin în 8 ore, ei bine în 8 ore am terminat, absolut fantastică aprecierea. La înot apreciasem un max. de 1 h, la bike 4 h şi la alergare 2 h 30.

În timp ce parcurgeam probele mă gândeam că nu e un concurs greu. La înnot, apa a fost foarte caldă, marcajul perfect. O apă foarte tulbure şi năpădită de vegetaţie, fiind un lac privat şi probabil neîngrijit în mod deosebit. M-au sugrumat câteva liane, dar nimic relevant sau periculos, benzile de înnot au fost curăţate foarte bine, apreciez eu. Faptul că nu îţi vedeai nici propria mână prin apă, nu ştiu de ce ţine anume, poate prea mult mâl, nu ştiu. Cele patru ture nu au trecut foarte uşor, dar a fost OK. Intrarea/ieşirea din apă foarte abruptă, dar s-a pus un covor lung, în capătul de sus era banda electronică pentru citirea chipurilor şi totul a decurs foarte bine.

Lucrurile fiecărui participant erau aranjate în cutii încăpătoare din carton, încă din seara precedentă. Cutiile aveau o etichetă tipărită foarte vizibilă, cu nr. de concurs şi numele fiecăruia şi în dreptul cutiei se afla şi bicicleta, atârnată de şa pe un stand metalic. Totul a fost păzit peste noapte de tinerii voluntari, extrem de inimoși și implicați. L-am întrebat pe unul dintre ei cum a fost cu somnul și a zis că nu a putut dormi din cauza orăcăitului permanent al broaștelor.

Revenind: Ieşeai din apă, te duceai la cutia ta, te schimbai, luai bicicleta, mergeai vreo 20 de m pe lângă ea, prin iarbă şi puţin pietriş, după care începea asfaltul în urcare, coborâre, curbă stânga, coborâre lungă şi apoi bifurcaţie: traseul full dreapta, traseul half stânga. Poate fi denumit un pic ucigător per ansamblu, fiind doar up and down, dar urcări d-astea numite „plat fals”, de câte 1-3 km, cu un „vârf al dealului” şi apoi coborâri la fel de lungi, în serpentine şi câteva curbe strânse. Ultimii 10 km mi s-au părut cei mai dificili, o urcare demenţial de lungă şi insistentă, totul sub sceptrul nemilos al soarelui – s-au înregistrat peste 35 de grade Celsius azi la prânz, o concurentă spunea de 40 chiar, la amiază! - iar coborârea pe care abia o aşteptam a fost un calvar din cauza vântului puternic. Traseul are foarte puţine porţiuni umbrite şi e bătut de vânturi la greu, a fost unul dintre obstacolele de care ne temeam toţi, mai ales localnicii, care cunosc zona foarte bine. La km 50 am fost depăşită de o concurentă care bănuiesc că a luat treapta a 3-a a podiumului. Am depăşit-o din nou după vreo 8 km şi s-a enervat probabil atât de tare, încât a dispărut iremediabil şi când am ajuns eu şi am început alergarea în parc, ea avea deja o tură parcursă. Evident că şi eu m-aş şi enervat în locul ei să văd că mă depăşeşte o bicicletă roşie absolut modestă, mai mult de trekking decât de curse, în timp ce eu călăresc o biklă de triatlon, profesionistă sau aproape profesionistă, nu mă pricep foarte tare la ele, este un domeniu prea nou pentru mine.

Tranziţia se făcea în Parcul Demetriade din Oradea, la 10 km distanţă de Lacul Paleu, unde a fost startul şi tranziţia înnot-bike. Totul frumos aranjat. Voluntarii care te aşteptau şi te îndrumau imediat, chiar te ajutau cu orice ai fi avut nevoie. Cutiile erau pe un teren sportiv închis, cu aspartan (??) pe jos, deci foarte curat şi convenabil. Proba de alergare consta în 18 ture de parc, 95% la umbra copacilor stufoşi, o idee excelentă. La varianta full, au fost de parcurs 36 de ture.

Am alergat fără pauză primii 12 km, am făcut 1h10 min. După care am început să iau pauze. O singură dată, cu vreo lună jumate înainte, mai alergasem două ture de Herăstrău dintr-o bucată, deci cam 12 km jumătate. În rest, niciodată mai mult de 13 (10 la Triatlonul din Vama Veche şi 13 la Duatlonul din Râşnov, cam ăsta este tot „antrenamentul” şi putinţa mea la capitolul alergare. Ca să nu mai spun că alergatul pe munte, pe pământ sau nisip diferă mult de alergatul pe asfalt, noroc că am adidaşi foarte buni, de parcă aş fi ştiut că anul acesta voi face asemenea concursuri. Deci nimic nu este întâmplător, nici măcar faptul că la vârsta mea mă apuc să-mi cumpăr, din senin, încălţăminte specială pentru alergare (!)

M-am resemnat în mod obiectiv cu poziţia 5 din 5 la categoria de fete şi am fost totuşi încântată să termin cu bine acest triatlon extins. Faptul că nu am visat niciodată să încerc măcar aşa ceva, în afară de faptul că nici nu ştiam prea bine ce-i ăla un Ironman şi că iată-mă-s aici, cu medalie de finisher, mă mulţumeşte foarte tare pe acest sezon. Acestea sunt doar scurte prime impresii din ziua concursului, acum la ora 19, la patru ore după ce am terminat, povestea detaliată urmează în câteva zile. Eu rememorez deja concursul, parcă l-aș mai face o dată, în timp ce ironiștii de la full dau încă ture de parc ....
Medalia asta de finisher are o valoare cel puțin dublă. Păcat că nu s-au gândit să noteze măcar anul, dacă nu data completă a competiției, pe medalie :-(, poate la anu :-)

ce moacă de om odihnit am, nu? chiar imediat după finish.
Deci cert este loc de mult mai bine, cu un pic de antrenament.
 the story in pictures - IRONMAN2011
poze de la Hoinarii

Half-IronMan echipe:

1) Locul 1 – High 5 – Brasov
2) Locul 2 – C.S. Tibiscus – Timisoara
3) Locul 3 – Sintezis Team – Oradea

IronMan echipe :

1) Locul 1 – Tibiscus Orca – Timisoara/Cluj
2) Locul 2 – Orca – Cluj
3) Locul 3 – Sport Power Team – Odorheiul Secuiesc

Half-IronMan individual feminin :

1) Locul 1 – Dr. Harsanyi Zsuzsa – Budapesta ( timp total – 5:14:18 )
2) Locul 2 – Fodor Elena – Timisoara ( timp total – 6:19:17 )
3) Locul 3 – Bako Annamaria – Oradea ( 7:22:05 )

Half IronMan individual masculin :

1) Locul 1 – Alexandru Diaconu – Brasov ( timp total – 4:41:20 )
2) Locul 2 – Balint Zoltan – Budapesta ( timp total – 4:53:15
3)  Locul 3 – Ragobete Marius – Lugoj ( timp total – 4:58:52 )

IronMan individual :

1) Locul 1 – Vatai Miklos – Budapesta ( timp total – 9:30:28 )
2) Locul 2 – Baractaru Mihai Alin – Brasov ( timp total – 10:17:51 )
3) Locul 3 – Gomoescu Robert – Bucuresti ( timp total – 11:09:59 )
citește aici MY HALF IRONMAN FINISHER TITLE 
Și AICI, primul meu FULL IRONMAN, peste doi ani!