Dieses Blog durchsuchen

Montag, 8. Oktober 2012

The day AFTER the 1st marathon :-)

 
Ei bine, a trecut și prima noapte. Nu, nu m-am născut ieri. Mă refer la prima noapte de după Maraton. Primul meu maraton pe asfalt. Patruzeci și doi de km virgulă șaizeci și unu de metri, conform GPS-lui meu.
Noaptea a trecut greuț, aș fi vrut să se prelungească încă zece ore. Nu am febră musculară (!!!), am doar un genunchi vai de steaua lui. Genunchiul drept m-a părăsit totalmente ieri, în timpul cursei, pe la km 25. Pur și simplu nu mă mai iubește. Bine, în locul lui, nici io nu m-aș mai iubi. Să bagi un genunchi la o cursă de 42, pe asfalt, se cheamă terorism premeditat. Adică .... stai așa, că nu mai ai 24 de ani, nici 19, nici măcar 35. Mai pune zece. Și vezi dacă m-ai iubi. Adică mă alergi doar 150 de km în ultimele șaptezeci de zile, dintre care 86 peste pajiști, dealuri, forestiere, poteci și potecuțe, stâncăraie și alte noblețuri, iar acum mă condamni la asfalt?! Da cu ce ți-am greșit?
Și crezi că dacă acu mă ții bandajat cu alifii care put a șarpe veninos o să te iert? Vrei să-ți povestesc EU cursa, cum am simțit-o IO și ligamentele mele brutalizate? S-ar putea să te apuce plânsul ....
(....)
Și după ce a trecut și noaptea, țintuită de pat, dimineață la 7 mi-aș fi dorită să fie zece seara precedentă și să mă culc să dorm. Primul contact cu podeaua a fost hazliu. Umorul doare uneori :-). Da nici urmă de febră musculară, cred că nici nu mai am mușchi, parol!
Vrei la baie acu? Aha .... Păi cam ai 5 pași de făcut, ce te faci?
Deci, în prima dimineață de după mi-am dat seama că abia acum este testul real de voință ... Ambiția nu mă caracterizează de regulă, dar voință am sigur. Deci am ajuns la baie până la urmă. Și am căpătat curaj, în poziția șezut mi-am curățat dantura și apoi dă să mă ridic iar. Greu, dar se întâmplă. Nu am bare d-alea de ajutor prin baie, așa că tot io a trebuit să găsesc soluții, să nu o bușesc naiba pe gresie, că e spațiul mic și nu știi cum cazi, ce organe mai pierzi prin spațiu.
Cu îmbrăcatu a fost mai greu. E chestia că genunchiul drept se distrează la maximum și nu suportă îndoirea și presiunea. Dar e cam frig afară și șoșonii au șireturi ... e complicat. Așa că .... am tras niște șosete și peste ele, sandalele. Că alea se închid simplu, paka-țaka și gata. Sigur, designul e ridicol, dar ce mai conta? Trebuia să ajung la birou.
Cum? Cu bicicleta, evident, că am așa o dependență psihică de vreo câțiva ani. Pfui .... a fost tare greu. Să o car până la ieșirea din bloc, cele două etaje jumate, a fost o aventură. Căci nu puteam coborâ treptele normal, cu succesiunea obișnuită a picioarelor. Viața ar fi prea simplă să poți face chestia asta după un prim maraton. Așa că puneam piciorul stâng, mai puțin beteag, pe treapta inferioară, stăteam cât să clipești o dată, aduceam și piciorul drept lângă cel stâng .... și tot așa,vreo cinci minute pentru două etaje jumate. Bicicleta grea, timpul scurt .... A fost ca și cum făceam sport. Dar mai dureros. Da cum se zice: ”Dacă te împrietenești cu durerea, nu vei mai alerga singur.” Ba chiar începi să vorbești cu ea, pe bune! Recunosc că dialogul îl începusem de ieri, pe traseu, mă plictiseam la un moment dat, nu mai vroiam muzică în urechi pe unii kilometri, deci am avut ceva intimități cu Durerea mea. La început era un grup, apoi membrii grupului s-au vorbit între ei și au zis: ”Unde-s mulți, puterea crește”. Deci s-au strâns de pe la gât, gambe, Călcâiul lui Ahile, brațe, pulpe și s-au pus pe treabă, ca o reală echipă, la genunchi. Cu precădere la genunchiul drept. Așa a crescut puterea Durerii asupra mea și eu mă făceam tot mai mititică și mă înghionteam: ”Așa-ți trebuie, că nu te-ai mulțumit cu 21k, ziceai că ce să faci cu restul zilei, dacă termini 21k în 1h55' (ăsta-i timpul meu actual. Sau mă rog, era, până ieri :-))”.
Deh .... neh .... brrrr ..... hm .... kr .... ăăăă .... și treceau metri din kilometri cu viteza melcului moștenitor (ăla are de regulă măcar 2-3 case primite moștenire și d-aia se mișcă mai lent, că e greu să le cari pe toate-n spate, nu?)
Refuz cu îndărătnicie să analizez cursa. Ar însemna să aloc câte juma de oră pentru fiecare din cei 42k și nu am timp. Treb să dorm. 
(.....)
Oricum, prima zi de după primul meu maraton asfaltat a fost cel puțin interesantă. Ei da, sigur, până la urmă chiar am ajuns la birou, chiar am reușit să îmi plasez picioarele pe pedale, dreptul pe pedala dreaptă și stângul pe pedala stângă, am reușit să învârt, să mă încadrez frumos într-un trafic absolut infernal ..... vai, și am pedalat molcom, având în fața ochilor, exact ca un refugiu mental, imaginea de ieri a unui București uman, plăcut, locuibil, respirabil .... UN BUCUREȘTI FĂRĂ MAȘINI, O CALEA VICTORIEI FĂRĂ MAȘINI .... INCREDiBiiiiiLLLL!!!
Academia Militară cânta de plăcere .... cum, nicio mașină, nicio sfârâială, nicio tamponare, nicio-njurătură? Ce delir fantastic, câtă melodie în liniștea asta, ce desfundări de nări ..... mirific!
Și aici, poți citi relatarea de ieri
Update: ziua de după ”the day after the marathon” - 9 octombrie :-)
Nu am febră musculară, incredibil!! O tot caut, o tot strig, dar nu e nicăieri!! Nici ea nu mă mai iubește?!
Și ziua următoare, după asta :-)
Alerg, merg sau mai bine bag repaos? 
Update 23.04.2013:
Am alergat pe 21 aprilie al doilea maraton urban. O oră și două minute mai puțin. Fără opriri.
A doua zi am pedalat 20 km, din care 3 km de dealuri.
Azi am alergat ușor 5 km, în 31min35sec.  
aici e povestea celui de-al doilea maraton urban, aprilie 2013, Cluj, 4h25/42 km
aici e povestea celui de-al treilea maraton urban, 1 decembrie 2013, 4h23/43 km 

Kommentare:

  1. De unde si vorba "Lasa-ma in Durerea mea!" Faina relatarea si oarecum inedita pentru ca mai toti scriu despre cursa nu si despre pay day. :)

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Da chiar .... e ciudat cum durerile de acest gen, în loc să te demotiveze, mai mult de ambiționează. Deja mă gândesc că merită să te antrenezi pentru un astfel de eveniment ..... dar poate-mi trece peste iarnă :-) Chestia cu antrenamentele depinde de atât de mulți factori .... lene, timp, toane, gașcă, locație. La mine nici măcar de vreme nu depinde, îmi place să alerg când e frig, vânt, n-am probleme. Dar restul ...

      Löschen
  2. Te-am inteles foarte bine :)) si eu am patit cam la fel cu mici diferente, eu am avut probleme cu genunchiul stang, nu a trebuit sa ma duc de dimineta la serviciu si nu am avut curajul de a ma urca pe bicicleta (mai mult de frica sa nu fiu nevoit sa pun brusc piciorul jos, din cine stie ce motive si sa ma accidentez mai rau). Iti doresc inzdavenire grabnica. (eu ii dau cu clafen)

    AntwortenLöschen
  3. He he :) eu sunt genul care face febra musculara dupa 48 de ore, nu dupa 24 :) prima zi sunt cea mai sprintena, dar a doua zi abia ma ridic din pat :D totusi, daca reusesc sa ma misc suficient in prima zi (in general am si probleme de articulatii, dar mai degraba la laba piciorului decat la genunchi) atunci a doua zi sunt ok. Deci e posibil sa nu faci febra musculara tocmai din cauza ca te-ai miscat ieri :)
    oricum, felicitari! :) si bafta in continuare! :) Si sa te impaci cu genunchiul ;)

    AntwortenLöschen

I'm WATCHing YOU!! :-)