Dieses Blog durchsuchen

Dienstag, 24. Januar 2017

primul ”client adevărat” de Ironman :-)

Am primit azi, prin poștă, certificatul de absolvire cu coroniță :-) Nici nu visam să fie cu coroniță, iar acum când îl văd mă simt și mai bine :-)
Ca la comandă după examenul de absolvire de marți, miercuri am primit la o primă întâlnire și primul client ”adevărat” (toți clienții sunt adevărați, evident, dar nu aveam nici unul pe triathlon, bașca pe distanță lungă!!), adică candidat la primul său Ironman, în iulie.
Un tip la 38 de ani, cu trei copii superbi, extrem-extrem de motivat și de disciplinat. Deci: fermă, 3 copii, full job și aproximativ 15 ore de antrenament pe săptămână. Impresionant! Știind cât de important este acest prim IM pentru el și cunoscându-i condițiile sociale de viață, mă simt plină de respect și super-motivată, la rândul meu, să-l sprijin cu tot ce pot, mai ales că vrea să termine sub 11 ore primul său Ironman!!!!
Urmează de două luni, foarte fidel, un plan de antrenament descărcat de pe internet. Un plan de 34 de săptămâni, care intră destul de tare în intensitate și neglijează partea de forță musculară. Adică doar jumate de oră de exerciții de fitness cu greutăți pe săptămână! Am citit, am citit primele două luni și i-am spus că, conform planului, riscul de a intra în over training e destul de mare, așa că pentru februarie eu recomand viteză mai mică și măcar o sesiune de masaj clasic pe săptămână sau la două săptămâni, în ziua de repaos.
Nici o minune că omul ”e plin”, ca să zic așa, de mușchi ”scurtați” :-) 
Și are și deviație a axului picioarelor (”O-Legs”, de la fotbal), care poate fi rectificată, dar cu antrenament specific timp de cel puțin șase luni de zile.
A dat de mine căutând pe site-ul Ironman, unde suntem prezenți toți IM Coaches acreditați. Mi-a scris din decembrie, dar nu am avut timp de nimic altceva decât de școală, așa că atunci când i-am scris că până pe 18 ianuarie nu pot stabili nici o întâlnire, s-a și prezentat dimineață la 9 la mine la cabinet!!
Am discutat aproximativ o oră, i-am făcut niște teste musculare, să văd unde trebuie antrenament cu greutăți, unde trebuie stretching, dacă există dezechilibre musculare etc.
I-am trimis 3 variante de servicii posibile, cu tarifele aferente, a decis varianta de abonament pentru jumate de an și acum lucrăm intens. I-am trimis azi planul de antrenament ajustat pentru februarie, cu destule modificări și noutăți pentru el, a răspuns că e just perfect și ..... 
mă bucur imens! E un nou sentiment! Să aplici în practică ceea ce ai studiat aproape un an de zile - ce-mi pot dori mai mult??
Am lucrat cam 10 ore să-i pot livra prima lună de antrenament, sesiuni scurte de mental training (deși mental training nu e inclus în preț, dar fie bonus de la mine :-)) și 12 exerciții de forță - deocamdată bazate pe greutatea corporală, dar o dată pe săptămână va merge și la sala de fitness, căci pentru anumite grupe musculare e mult mai eficient să lucrezi cu greutăți, respectiv la aparatele specifice.
P.S. 26.01.2017
Interesant .... la doar 3 zile după ce i-am spus că riscul de a intra în over training e prezent, uitându-mă azi pe valorile de antrenament de ieri am constatat niște schimbări. Atletul a notat pe ultima sesiune de antrenament: ”obosit ....”, în timp ce în urmă cu trei zile nota: ”excelent!”
Cred că nu întâmplător a decis să-și ia antrenor personal, timingul e perfect pentru el.
Dacă și respectă instrucțiunile, mai avem o șansă să nu rateze sezonul.
De unde apar riscurile la atleți tineri și plini de entuziasm?
Din entuziasm prea mare și din frica de a nu face destul. 
Din sentimentul de culpabilitate care îi face să nu respecte zilele, orele de recuperare!
Din faptul că nu își cunosc prea bine organismul și nu știu să interpreteze primele semne de schimbare.
Din faptul că nu știu chestii elementare despre fiziologie, anatomie și antrenament, cum ar fi de pildă că antrenamentul este un proces catabol (care distruge), în timp ce odihna este un proces anabol. În timpul antrenamentului oasele de demineralizează, rezervele de energie din musculatură, ficat se epuizează (doar grăsimile nu se epuizează :-)) și lista poate continua. Deci, automat organismul are nevoie de anumite intervale de odihnă și alimentare. Dacă nu îi dai cât și când trebuie, intră în epuizare. Dacă îi dai ce, cât și mai ales când trebuie, intră în SUPERCOMPENSATION, adică crește nivelul de performanță. Timing, just timing!!
1.3.2017 
Au trecut 5 săptămâni. Totul merge strună. Antrenamentele sunt foarte variate, ceea ce menține motivația. Incluzând în planul de antrenament sesiuni și chiar sporturi neîncercate vreodată înainte, sportivul devine ca un copil fericit. E șansa lui de a ieși din rutină, de a se simți provocat, de a experimenta. E șansa lui de a deveni creativ. Am noroc cu așa un atlet, sincer vorbind :-) Îi citesc comentariile la finalul fiecărei sesiuni de antrenament și mă bucur să constat că e disciplinat și fascinat în același timp. În fiecare săptămână aproape primește elemente noi și asta îi ține interesul treaz. Ori, unul dintre principiile de bază ale sportului de anduranță este diversitatea.

Donnerstag, 19. Januar 2017

Ce înseamnă un curs academic în Austria

aici, după examenul oral de absolvire!
Curs academic, adică non-universitar și cu referire strictă la specializarea mea (Dipl. Fitness- and Health Trainer), acum că am trecut cu notă maximă toate examenele de absolvire ..... hurraaaaaaa!!!
În fotografie sunt cu ”dirigintele” nostru, cel mai extraordinar pedagog care mi-a fost dat să cunosc în viața mea de elev, student etc. și care a fost impresionat nu doar de faptul că am luat notă maximă, dar de reacția pe care am avut-o când am ieșit din sala de examen - am chiuit și am țopăit cel puțin 3 minute pe culoarele academiei! Un astfel de studiu într-o limbă cum e germana e o super realizare și un record personal absolut de care m-am bucurat ca după primul meu Ironman în 2013!
Varianta scurtă:
Între 1000 și 1500 de ore de studiu condensate în 10 luni de studiu teoretic, dar mai ales practic.
La care se adaugă orele necesare scrierii lucrării de diplomă - voi știi peste o lună mai mult și despre acest capitol!!
Voi scrie detaliat săptămâna viitoare, căci acum mă pregătesc pentru cursurile din week-endul care vine (Dipl. Mental Trainer).

Disciplinele de studiu:
  1. Anatomia corpului uman
  2. Fiziologia corpului uman
  3. Antrenament mobilitate
  4. Antrenament stabilitate fizică
  5. Running school
  6. Cycling school
  7. Swimming school
  8. Fitness school (greutăți)
  9. Bodybuilding
10. Anatomia și antrenamentul specific coloanei vertebrale/a spatelui
11. Aerobic
12. Nordic Walking
13. Antrenament coordinare corporală  
14. Core Training (musculatura profundă)
15. Nutriție sportivă
16. Metode și tehnici de regenerare/recuperare
17. Metode de antrenare (adică ce presupune profesia în sine)

Se dau 2 examene interimare scrise - 20 de întrebări punctuale, nu grilă (!!).

Un examen practic în studioul de fitness, cu tematică dată.

Un examen de absolvire - teoretic oral, susținut în fața a doi traineri ai academiei și a scheletului uman, căci trebuie să arăți mușchii pe el :-)

eu ca antrenor al grupei, după examenul practic de absolvire cu tema ABC-ul alergării ca sesiune independentă de antrenament cu focus pe alergare montană - minus 22 °C afară
Un examen de absolvire - practic, unde trebuie să predai un concept de antrenament pe o disciplină aleasă - 8 pagini - și să te prezinți în fața grupei în calitate de antrenor. Se evaluează abilitățile tale de antrenor cu toate componentele: cunoștințe, prezență scenică, motivarea atleților, mod de comunicare etc.

Pentru aceste examene se acumulează pe parcursul anului de studiu în jur de 800 de întrebări care pot pica la examen.

Și o lucrare de diplomă scrisă de min. 50 de pagini - max. 60 de pagini. 

Ah, și 100 de ore de practică ca antrenor, dovedite cu semnătura clienților sau a studioului de fitness unde găsești locul de practică!
Și cel puțin 80 de ore de ”peer-groups” - adică noi, colegii, ne organizăm și ne întâlnim ca să învățăm, să exersăm, să ne pregătim de examene etc. Fein, foarte fein. 

Cam atât deocamdată, că mă bate timpul pe umăr din spate și am de lucru :-)

Sonntag, 8. Januar 2017

It could be fun in your life .... find the right coach :-)

go out on the field and look around ..... it might be that you like it!
yes .... yes ..... another step ..... YEEEESSSS ....!
dare to feel the deep of the white stuff around you ..... it doesn't hurt!
 
first steps, come on ..... we walk, run, jump, we do not swim today!
and for sure we do not sleep here!!
so, please change the attitude!!! come on, it is freezing ..... 
 "Yes, coach, I know! Attitude is everything!!!"
Come on woman, move on, move on ... yes, that's it!
nooooo .... again ..... 
do you thing life is a funny game? do you think I am here to play around?!
"Hey, Coach, look! I do crunches!!"
 Crunches, eh? What about sit-ups?!
"Yeah, what ever .... and Supermans, look!!"
You look pathetic, girl! 
"You too, coach!" :-)
"At least I move my butt here! You move only your lips, Coach! Come, run with me!"
"Yes, do some stretching!"
Keep some balance ....
It is snoooooowiiinggggggggg ....... we have over 30 cm snow!!!
Thank you, Coach! You made my day!!
I told you!! You too, woman! Just make some squats and go home ....
"Yes, I go home, but first I do some squats :-)"
"And then I run for a short while, OK, coach?"
Do what ever you feel today, I go home, girl!  You are crazy!
"OK, Coach ..... tell me something new! And .... you should do some more training, you know? It is good for your health! And it does not hurt ..... :-) :-)"

Samstag, 7. Januar 2017

Ieșiți din mentalul colectiv!!!

Am ieșit la plimbare azi. Prin zăpezi, peste câmpuri tapisate cu alb, dealuri brodate cu brazi înveseliți de zăpadă, drumuri pișcate de ger și protejate de geață. Nu am ieșit să alerg, am ieșit să celebrez meditativ ultimele transformări și să simt viitoarele transformări la nivel spiritual..... Cine se blochează la termenul ”spiritual” va schimba probabil canalul - știu cel puțin câțiva care vor face acest lucru. Ani de zile am făcut la fel. Transformările astea, dacă decurg cu bine, duc la final la ceea ce este denumit ”iluminare”.
Dar să nu ne-nzăpezim, că nu despre asta vreau să scriu.
Plimbarea a fost mers, alergare, conversație și fotografiat. Până ce îmi recapăt aparatul foto din service, improvizez cu ce-mi iese în cale. 
Acum, după aproape trei ani  departe de România și ceva studiat în anumite domenii, am ajuns momentan la o concluzie: mentalul colectiv de acolo este sufocat de ...... și încerc să aleg cu grijă cuvintele, căci sunt nebănuit de importante în cei 11 km de subconștient (vs. 15 mm de conștient, la care apelăm, din nefericire, doar în situații extreme) .... deci este sufocat de autocompătimire, negativism, blocade generalizate și întinse precum brațele unui imens octopus, întuneric, lipsă de responsabilitate la nivel individual, reciprocă lipsă de respect adesea și aș putea completa lista, dar ... nu despre asta vreau să scriu. E un cerc vicios, crești și te formezi într-un mental colectiv și nu ai scăpare, nu ai șanse. E posibil, dar e un drum enorm......
Ce scriu acum e universal-valabil pentru oameni de peste tot în lume!
De câteva săptămâni primesc feed-back și întrebări de la persoane din România. Îmi dau seama că acolo necesitățile la nivel de cunoaștere sunt imense. Capacitatea de filtrare este manipulată de aproape o singură sursă de informații: mass-media locală (televizor, presa scrisă). Sistemul educațional privat nu este dezvoltat, lipsesc cadrele didactice potrivite probabil. Sistemul educațional de stat e praștie, cum e cam peste tot în Europa.
Ne naștem ca ființe absolut uluitoare: punem întrebări, cercetăm, ne cercetăm, ne pipăim .... fiecare minut este o călătorie de descoperire, o aventură, o expediție. Suntem creativi!!!! Poate cea mai interesantă și fascinantă caracteristică cu care ne naștem și care ne este apoi interzisă, pe peste tot pe unde ajunge, pe motiv că ”nu așa se face!” sau mai știu eu ce! N.B.1 Și pornim pe drumul către maturitate. Între cele două puncte intervine însă ceva care se numește EDUCAȚIE. Educația e menită ”să ne facă normali”! Judecați singuri.
Și cu asta, prin asta, dispare întregul potențial, întreaga fascinație, dispare curiozitatea, intrăm în cămașa de forță a mediocrității care ne este inoculată în numele iubirii (sau datorită ignoranței, comodității, nepăsării, lipsei de responsabilitate). Primim răspunsuri care nu au nimic în ele, seci, goale de conținut. Imităm - cel mai eficient model de însușire a unor cunoștințe, gesturi, comportamente!!!! N.B.2 - gesturi, comportamente, stiluri de vorbire care ne blochează ulterior pentru restul vieții (d-aia e vital ce auzim și ce gesturi vedem în casa părinților, de pildă, că dacă ei spun hăis, dar fac cea, noi vom învăța din cea, nu din hăis!!)
”Nu mai alerga prin cameră!!” 
”De ce!”
”Pentru că așa zic eu!” / ”Pentru că nu se face!”
”Aha ....”
Asta e tot ce primește copilul .....
^^^^
Nu voi scrie mult în seara asta. Este enorm de multă informație, aștept cu nerăbdare să mă pot desfășura, dar deocamdată am alte priorități.
Revenind la titlul materialului (apropos, citiți materialele pe care am început să le scriu de pe la jumatea lui septembrie 2016, despre asumarea responsabilității, creier, emoții etc.):
Ai tupeul să ieși din mentalul colectiv!
Ai curajul să te întâlnești cu tine!
Ai curajul să rămâi ”singur” cu tine, e vital!!! Ce faci când ajungi acasă, primul lucru? Ce făceam și eu cu 3-4 ani în urmă: aprindeam televizorul. Catastrofală spălare de creier și fugă de propriul eu! Cine își propune să aleagă altă realitate decât cea dictată de mentalul colectiv va observa cum, încet-încet, nu mai are nevoie de artificii, nu se mai plictisește cu sine, nu mai are nevoie de televizor, radio sau muzică la volan, indiferent dacă conduce 5 km sau 5.000 de km. Așa, ca fapt divers. Despre cei care nu concep alergarea fără căști în urechi nu mai pomenesc .... despre asta am mai scris lunile trecute și voi mai scrie.
Găsește timpul să stai de vorbă cu tine și cu organele tale! 
Salută-te, respectă-te, conștientizează-te!
Vezi de ce îmbătrânești și cum!
Intră zilnic în cei 15 mm de conștient și rămâi conectat cu tine! 
Fă sport, antrenează-te! Am mai scris pe blog: spălatul pe dinți nu e antrenament, e subconștient! Tot ceea ce facem zace în subconștient, sunt automatisme. Ar fi catastrofal să fie altfel, creierul ar fi suprasolicitat. Dar prin asta uităm că dispunem de un potențial conștient, așa că trăim toată viața în cei 11 km de subconștient!
Ce nu mi-a spus nimeni și nici un medic în România am aflat abia în 2016 de la medicul de familie din Austria: ”Faci triatlon, alergare montană, ok .... dar apucă-te urgent de fitness, antrenament cu greutăți. Doar așa vei împiedica/întârzia decalcifierea oaselor care duce la osteoporoză!” O informație aparent banală ...... 
Da, dar am 69 de ani și 69 de kg!
Excelent! Bucură-te! Fă un 69 și ieși la alergare!!
Trebuie mai întâi să slăbesc ca să pot alerga!
Mă doare spatele!
E frig! / Plouă / E prea cald!
Ia-ți o minge d-aia mare de fitness și înlocuiește scaunul de la birou, de acasă cu ea! Face bine la coloana vertebrală, la articulații, îți îmbunătățești coordonarea.” Coloana vertebrală trăiește doar din mișcare, renunță să mai stai drept, e o poziție nenaturală. Coloana vertebrală are nevoie de onduleuri, de mișcare.”
Oh, nu pot face asta!
De ce?
Ce ar spune ceilalți?!
Nu ceilalți trăiesc viața ta, tu ești singurul care are putere asupra propriei vieți, asupra propriului organism, asupra propriei sănătăți. Nimeni nu te poate vindeca. Măsoară-ți prioritățile și vezi ce e mai important. Dacă ne trăim viața după opinia celorlalți, de ce mai avem nevoie de propria opinie??
Ieșiți din mentalul colectiv, nu vă mai cramponați de vârstă, de greutate, de obiceiuri, de opinia altora, nu mai trăiți în sub-/inconștient. Nu se iese ușor de acolo, durează câteva luni, poate și un an, dar ..... se merită!
Așeazați-vă în mijlocului drumului, dacă așa simți! Și ce dacă ”nu se face!”?? Impersonalul asta ucide personalul, personalitatea individului.
Învață să renunți la etichetări și evaluări ale altora! 
Învață ceva nou, indiferent câți ani ai (timpul nu există!), antrenează-ți creierul!
Citește despre Univers, Energii, Legea Atracției și a Rezonanței, încearcă să înțelegi cum funcționează și vei avea revelație după revelație.
Studiază fiziologia organismului uman (apropos, vei înțelege și erorile medicale data viitoare, cum că nu vor dispare niciodată, oricât de banale par!)
Lucrează cu propriile greșeli, acordă-ți o șansă. Întâlnește-te cu prietenii o dată pe lună și luați-vă ca temă de discuție: ”Ce greșeli am mai făcut luna asta.” Veți vedea ce impact are, pe termen lung.
Mulțumește persoanelor care îți apar pe Drumul Vieții.
Mulțumește în aceeași măsură celor care apar și dispar, rolul lor s-a încheiat pentru tine și așa e cel mai bine, nu te agăța de false relații!
Mulțumește în Viață și pentru Lucrurile care NU ți se întâmplă! 
# Gândește-te acum la o persoană pe care nu o poți suferi.
   Notează ce anume nu-ți place la ea, de ce te enervează, de ce te deranjează.  
# Cât de eficient sunteți la capitolul ”îmi fac griji”:
   a) despre lucruri pe care nu le puteți influența (vremea, de pildă);
   b) lucruri importante
   c) chestii minore
  d) chestii care nu se întâmplă niciodată (de exemplu sunteți la drum pe o distanță de 500 sau 5.000 de km și vă tot gândiți dacă la destinație veți găsi un loc de parcare!) 
# Faceți o listă completând următoarea afirmație:
   ”Lumea e plină de .....”  
Mentalul Colectiv are destructivul obicei de a ucide vieți, personalități, euri, creativitate. Mentalul Colectiv îți conduce viața, dacă nu îți dai seama din timp de existența și puterea lui. Mentalul Colectiv ucide Spiritul!
Mentalul Colectiv îți spune că la 50 de ani, ca femeie, ești deja bătrână și inutilă.
Mentalul Colectiv îți spune că ești urât sau prost. Pe ce criterii?
Mentalul Colectiv își dictează cum ar trebui să arăți la 60 de ani. Zău așa, pe ce criterii?!
Mentalul Colectiv îți dictează că la 40 sau 65 de ani e prea târziu să te mai apuci de ceva măreț, chiar și de sport. Parol?!
Mentalul Colectiv îți dictează că nu contează ce ai început în viață, doar ce ai finalizat contează (indiferent că e un fular la care tricotezi de 3 luni sau un maraton montan sau o cursă de aventuri sau un curs de japoneză). A începe e un exercițiu. A începe înseamnă curaj. A începe înseamnă a experimenta. De aici pornește totul, inclusiv CREATIVITATEA!
Mentalul Colectiv îți dictează permanent ”NU face aia!” și când întrebi de ce, dacă ai cumva tupeul ăsta, tot ce primești e: ”D-aia!”
Și lista e de fapt toată viața ta de până acum ..... 
^^^^^
Fiecare dintre noi se naște cu un anumit potențial. Părinți, gândiți-vă ”ce faceți” copiilor voștri și savurați umorul de mai jos :-), eu am râs de m-am prăpădit:
Imaginați-vă o școală pentru animale. Conform metodologiei standard, toți elevii (deci toate animalele) urmau să învețe următoarele discipline: înot, zburat, cățărat și alergare.
Rața putea să înoate foarte bine, dar la capitolul cățărat nu prea se descurca. Ca urmare, a fost obligată să exerseze mai mult la disciplina cățărare, căci mereu rămânea repetentă la cățărare. Timpul trecea și rața nu devea mai bună la cățărare, dar abilitățile ei de înot dispăreau tot mai mult, potențialul ei, energiile ei erau acum investite în exerciții de cățărare. Asta se numește în limbaj didactic: ”lucru la punctele slabe”.
Faptul că la înot avea rezultate tot mai slabe, până la mediocre, nu deranja pe nimeni, pentru că la școală nu e nimeni deranjat de mediocritate. Dar pe rață o deranja!
N.B.1 
În urmă cu aproximativ o lună m-a contactat pe e-mail una din marile firme de traduceri din România. Că au găsit ei în baza de date că în ultimii doi ani am mai fost contactată, dar că, din motive nenotate acolo, nu s-a ajuns la o colaborare și că dacă nu cumva putem reveni asupra discuției.
Le-am răspuns că da, îmi amintesc și că motivul pentru care încă nu colaborăm e probabil legat de partea financiară. Nu am primit niciodată o ofertă concretă.
După care mi se răspunde ceva de genul: ”Toți colaboratorii noștri trebuie să lucreze .....” cu nu știu ce program automatizat de traducere. În momentul în care am văzut acolo începutul acela de text, totul s-a clarificat pentru mine. Și am răspuns:
”Îmi pare nespus de rău, dar pe modelul ”trebuie” nu mai merg de ceva timp. Nu știu la ce program de traduceri vă referiți, nu îl cunosc și, sincer vorbind, nici nu sunt dispusă să mă mai conformez unor condiții ale unei firme, angajator or what ever, doar pentru că așa vrea el. Eu livrez un produs, la o adică. Resursele mele, tariful meu.  Asta e tot ce contează pentru dumneavoastră. Cum îl produc, e treaba mea. Să veniți să-mi impuneți cu ce și cum să-mi fac treaba e deja un motiv pentru care nu putem colabora.”
Desigur, dialogul a continuat în termeni foarte decenți, partea financiară a fost și ea discutată, ne-am ”dat mâna” virtual și atât.  Dacă ei își schimbă politica, vor știi unde să mă găsească. După 20 de ani de lucrat prin birouri ale unor concerne străine care au venit în România să facă propriile lor reguli, călcând în picioare absolut tot ce au găsit la venire și umilind practic o mare parte din populație, cred că am ajuns la saturație și am alergie la anumite porunci și comenzi care pentru mine nu au nici o logică.

N.B.2
Exista în România pe nu știu ce canal de televiziune o emisiune de divertisment cu două tipe care parodiau noua generație de pițipoance. Preocuparea lor de bază era shopping-ul, bârfitul, agățatul de bărbați și limbajul se rezuma la ceva de genul ”fatăăăă!” - ”daaa, fatăăăă!” sau așa ceva. 
Auzeam pe la birou unde lucram, adesea, expresia ”fatăă ....”.
Super ciudat pentru vocabularul meu. 
Dar, nu subestimați puterea imitației! 
De câte ori nu vi se întâmplă să aveți un coleg care face un anumit gest pe care îl urâți sau să folosească un limbaj pe care îl dezagreați profund? Cum a fost la mine pe atunci faza asta cu ”auzi, fatăă ...?”
Și de câte ori vi s-a întâmplat ca după 2-3 săptămâni să vă surprindeți făcând nonșalant exact gestul respectiv sau folosind cu naturalețe exact cuvintele respective, ba ducându-le și pe-acasă, unde sunt preluate, cu timpul, ce ceilalți prezenți în casă.
D-aia zic .... părinții care aveți ochi și urechi și ..... etc.   
(va urma) 
P.S. Cine dorește, îmi poate trimite în comentarii răspunsurile 
P.S. Materialele de pe acest blog nu dau rețete de viață și nu înlocuiesc consultarea medicului de familie, a psihologului, preotului, prietenilor, propriului bun simț etc. :-)
Recomand și: ”Viata e un antrenament mental de anduranță” 
Credit for the pictures: my own library (my own shoots)

I'm WATCHing YOU!! :-)