Caniculă, poluare, semințe, manele, pepeni, hamace, flegme, claxoane: România pe DN1

  Cred că titlul ar trebui să spună tot, deci va fi un comentariu foarte scurt. Dar ca să nu uit, am pus poza asta. Mașina era în trafic, în mișcare. Cum să pui frate bicicleta PE mașină cu tot cu scaunul pentru copil?!?! Mă uitam și nu-mi venea să cred ...... m-am dilit de tot?!?!? Una la mână, e super greu să îl ridici și să-l cocoți acolo. Doi la mână, cu ce viteză poți merge cu așa un factor de dezechilibru plantat pe acoperiș? De poduri joase nici nu vreau să mă gândesc. Sau de rafale de vânt. Pfui .... și-atât.

Pândesc de mult ocazia să mă împrietenesc cu noua mea cursieră. Nu aș fi bănuit niciodată că voi ajunge să am propria mea cursieră. Dar o am, de vreo 3 săptămâni cred. Și stătea pitită, că unde draku să o folosești în nebunia asta din the fucking Bucharest!!

Ar fi trebuit să merg cu Alin, că avea el un plan azi, de antrenament. Dar probabil l-aș fi pierdut după primii 500 de m, că el dă o pedală și deja l-am pierdută la cotitură!

Să treci de la mountain bike la cursieră nu e o glumă. E alt film. Cu totul alt film.

Am plecat pe la 10 și ceva – profitând că și mâine e zi liberă, deci mă pot recupera – cu planul în minte, făcut dimineață la trezit: București-Ploiești-București dintr-o bucată, pe DN1. Sau, dacă nu mă simt în stare, măcar un Snagov și retur.

Nu ai ce să povestești, decât să mai trântești titlul o dată aici, în text. Asta este România și te întrebi de ce ți-e greață majoritatea timpului. 

Nu știu în ce țară europeană se mai răsfață acest comerț necontrolat. E greu pentru un biciclist, dar nu vreau să rezum problematica doar la punctul de vedere al unui biciclist, care trebuie să aibă o atenție distributivă de superman, că uite acu bagă dreapta nea șoferu cu carnetu luat la colț să cumpere un pepene sau un hamac și tu trebuie fie să oprești, ca să nu riști să te ia manelistu din spate care conduce eventual o Dacia 1300 și mai dă și din mâini pe geamuri, să se răcorească, fie să îl ocolești. 

Și dacă ai noroc, scapi cu viață și de gipanul cu geamuri fumurii condus de un om de afaceri local care vorbește fie cu amanta la telefon, fie cu .... dar nu contează, nu mă privește.

Deci, o românie colorată precum aceste tarabe de ocazie încărcate cu pepeni verzi, dungați, galbeni, unele cu roșii, cartofi, ceapă, flori etc. Probabil că sunt eu într-o dungă de nu agreez acest gen de civilizație.

Uite cum traversează drumul comerciantul care moțăia la umbră pe partea de vis-a-vis .... că opri clentu să cumpere poate un hamac, două. Aici hamace, mai la 300 m pepenii cu 0,50 bani / kg. La hamacele patriotice nu era preț, probabil e cu negociere. Frumos, așa e și la Tanzania și la America de Sud, drumurile pline de marfă de tot felul. Ne aliniem și noi cu cine putem, nu?

Oricum, mă simt privilegiată că am ajuns teafără retur și pot scrie acest comentariu. Și pot înjura în voie pe toți tembelii care se găsesc să claxoneze, de parcă au venit pe lume cu claxoane în loc de buricele degetelor. Este una dintre cele mai mari cretinătăți să stai să claxonezi un ciclist care merge regulamentar în afara benzii tale de trafic, idiotule! Că aia cu opritul în față fără semnalizare nu am cum să o definesc. 

Chestia cu claxonul se întâmplă pe DN1 și pe șoseaua cea noua de centură, unde e loc căcălău acu, pe o bandă de trafic încape un autoturism jumate. Dar probabil că țărănoii nu au mai văzut cicliști, nu prea înțeleg ei cum de se-nvârt alea două roți și pe unde intră benzina sau unde e număru de-nmatriculare (sic!), se sperie și atunci hai la tata, hai la mama cu claxonu, să claxonăm extratereștri, nu?!

Cam asta a fost. O zi toridă, un traseu cam lung – 163 km în aproape 6 ore, recunosc, m-am oprit pe la Lizeanu de mi-am reîncărcat gliceamia și am zăcut vreo 15 minute, doamnele de acolo de la cofetărie mi-au oferit și apă gratis ...... și am ajuns cu bine acas'. 

Și de data asta.

cateva fotografii aici