Din colecția de pățanii prin traficul citadin

Sunt trecută prin traficul bucureştean de ceva anişori. Ştiu majoritatea problemelor, ca pieton, biciclist şi conducător auto. Cunosc discuţiile ante- şi post-amenajare piste biciclişti. Se pot scrie tone de maculatură pe marginea acestor discuţii. Câteva chestii sunt însă certe şi realitatea lor dezastruoasă nu poate încuraja nici măcar un comportament corect în trafic, ce să mai vorbim de o încurajare a folosirii bicicletei ca mijloc de transport alternativ! Am o colegă care vine vinerea pe bicicletă, temătoare. Nu, nu am curajul să o încurajez, pe bune!! Cert este că pistele de biciclete sunt doar o sursă suplimentară de conflict între diverşii participanţi la trafic. Şoferii zbiară că ‚”du-te-m mă-ta pe pista de-acolo!”, pietonii nu s-ar da la o parte decât cu foarte mare greutate (trotuarul este pentru pietoni, copilași, mămici cu căței și cărucioare cu bebeci, oameni în vârstă ieșiți la o dezmorțire etc., nicidecum pentru bicicliști!).

Că nu există legislaţie, nu e o noutate. Că nu există educaţie, iar nu e o noutate. Că nu se doreşte de fapt nici una, nici alta, nici asta nu mai este o noutate. Că nu există decât interese politice și financiare, nimic nou sub soare. 

În toată povestea asta, biciclistul corect iese în pierdere. Din mai toate punctele de vedere. Eu una nu merg pe linia violenței, cum o fac mulți flăcăi (”dă-i în wqYZ, că le rup oglinda și de zgârii mașina de nu se vede!!” – un citat de pe un forum foarte cunoscut din lumea virtuală biciclistă românească!).

Am multe, multe păţanii şi sperieturi şi şocuri prin trafic. De exemplu, un alt episod de luna trecută - click aici Credeam că am devenit imună la şocuri. Folosesc pista de bicicletă doar în cazuri extreme. De regulă, rulez pe carosabil. Pistele de biciclete, aşa cum sunt ele trâtinte prin Bucureşti, sunt parcă menite să îţi rupi gâtul. Încearcă doar să faci Iuliu Maniu sau Timişoara pe bicicletă şi vei ştii exact la ce mă refer. Pe bd. Timişoara era să rămân fără cap în primăvară, norocul meu a fost că nu rulam cu viteză prea mare pe pista de biciclete. Dacă îţi bate soarele din faţă, de exemplu, vizibilitatea este stânjenită şi te lupţi cu jocuri de umbre şi lumini. Aşa se face că, în mod inexplicabil, nu am văzut un ciot de la o cracă de copac şi casca a pocnit în el şi capul mi s-a dat pe spate ..... nici nu vreau să descriu detaliat păţania, că mă ia cu frig!

Mai nou, de exemplu pe bucăţica de pistă de la intersecţia de la Apaca spre Leu, pista de bicicletă a fost pur şi simplu mutilată, tăiată, s-a peticit cu asfalt, nu s-a remarcat etc. etc. Cu o bicicletă cu anvelope subţiri trebuie să fii nebun sau idiot să încerci măcar să mergi pe acolo. Aşa, ca fapt divers, că cică se spune în codul rutier că eşti obligat să foloseşti pista dacă e paralelă cu carosabilul. Aberant, totul este strigător la cer de aberant, totul este parcă gândit şi făcut împotriva cetăţeanului. Nu are ce să caute amenajare de pistă de bicicletă pe cele două bulevarde menţionate mai sus. Pur şi simplu configuraţia trotuarelor nu permite, cât de hoţ sau de tembel să fii să arunci banii pe astfel de amenajări?!

Doar dacă eşti duşman al bicicliştilor, altfel nu-mi explic. Sau dacă din banii ăia îţi iese şi ţie ceva, de-o măslină, de-o bulină, de-o maşină şi-o felină! Pistele, aşa cum sunt ele amplasate în Bucureşti, pot fi eventual folosite de cei care abia învaţă să meargă sau ies şi ei la un pedalat de relaxare, cu 5 km/h!

Pedalam dimineaţă spre Leul, dinspre Politehnica. Trecusem de intersecţie, de staţia de autobuz, mai aveam 100 de m spre artera către dreapta, spre Răzoare. Era şir de maşini în deplasare, pe ambele benzi. 

 Cam cu 20 de m înainte de curba spre dreapta, un super educat şofer face dreapta spre trotuar, eu fiind în dreptul lui la momentul acela nefericit. fără semnalizare, fără sens la o adică, că tot nu putea intra pe artera din curbă, având în faţa lui altă maşină!!!! În acele fracţiuni de secundă am avut imaginea unor picioare zdrobite între maşină şi trotuar şi bicicletă.

 

Evident că instinctul a fost de panică şi am ţipat să oprească, viteza de rulare era aproape de staţionare, dar maşina era decisă să se apropie cât mai mult de trotuar şi eu nu aveam nici o scăpare. Individul de la volanul B 57 VZM, cu maşina strâmbă spre dreapta, a coborât geamul şi mi-a zis să circul pe banda de biciclete. Asta era scuza lui pentru faptul că

1. nici prin cap nu-i trecuse să se uite în oglinda retrovizoare a maşinii lui, din dreapta!
2. schimba direcţia fără să semnalizeze!! 

”Da circulă tu pe pista aia de biciclete, dacă poţi!”

De multe ori am apelat la pista aceea, căci bucata asta de drum, deşi scurtă, ridică probleme mai mari şi de regulă chiar nu-mi pun mintea cu toţi nebunii, mai ales că fizic sunt în dezavantaj. Fie sunt multe trolee pe ea şi acestea merg foarte aproape de trotuar şi nu prea ai loc, fie sunt aceşti şoferi care se simt înghesuiţi pe ditamai banda lor de rulaj şi simt neapărat nevoia să meargă cât mai aproape de trotuar, cu disperarea-n gât că la curbă acolo mai câştigă eventual 5 minute.

Da, m-am speriat. M-a speriat, din nou, ideea că nu ai alternative. Mă intrigă, din nou şi din nou, ideea că totul este conceput anapoda şi că parcă cineva face scenarii cum să ne învrăjbim între noi. Dacă stau să mă refer doar la segmentul acesta de drum, nu aş găsi calificative pentru cei care au amenajat aşa ceva pe un trotuar îngust de sub 2 m, unde sunt 2 staţii de autobuz şi ieşire din căminele studenţeşti. Ce dracu să faci cu bicicleta pe trotuarul ăsta???? Nici să mergi pe lângă ea nu ai loc!!!

Mă intrigă ideea că trăim într-o ţară condusă de handicapaţi, analfabeţi, hoţi şi răuvoitori.

Mă intrigă ideea că nu avem nici un fel de drepturi, deşi plătim, din banii noştri, un aparat de stat aproape absolut ineficient. Că suntem invizibili. Că pur şi simplu cetăţenii acestei ţări sunt doar carne de tun, buni de plătit impozite, de alergat pe la ghişee, de cerşit informaţii.
De ce nu se fac campanii de educaţie rutieră, mă întreb eu ....

Se rulează sume astronomice de bani pe tot felul de campanii, dar pe chestii elementare nu.
Şoferii, în marea lor majoritate, pur şi simplu nu ştiu că există şi biciclişti în trafic. Şoferii pur şi simplu nu folosesc oglinzile retrovizoare. Ei schimă direcţia maşinii fără să semnalizeze, au creierul spălat cu apă de parbriz, nu ştiu ce au. Şoferii de microbuze se trezesc oprind şi făcând staţie pe neanunţate, oriunde pe bulevard. Nu se respectă absolut nimic. Sau prea puțin pentru a se stabili un echilibru.

Başca că era să intru şi în oarişicari discuţii cu şefu ..... ce să fac io acum, să apăr tagma bicicliştilor, cum că toţi sunt corecţi şi scrupuloşi, doar şoferii sunt nişte impotenţi la volan? Înainte de orice, toţi suntem oameni. Mă rog, ființe bipede, cu termenul de ”oameni” deja am o problemă (!) Înainte de orice, a dispărut valoarea respectului şi a reciprocităţii. Şi asta respiră pe peste tot.

Yes, I like to ride my bike and I dream about a decent world, without cars, really! Am fi mult mai calmi, mai relaxați, mai sănătoși, am putea respira, am avea timp să ne salutăm, să vedem lumea din jurul nostru, am uita de înjurături, nu am mai trece nepăsători pe lângă mulți aflați în nevoie ..... Ar trebui să recitesc ”Utopia” și să mă linișesc.