Dieses Blog durchsuchen

Samstag, 8. September 2012

Tri Mediaș 2012

Sâmbătă, 8 septembrie 2012 - impresii la cald
Pentru cei interesați de preludiu și emoția descoperirii, click here (!)
 Triathlon Mediaș, edițtia I, by Dragos Costea


Voi începe foarte abrupt de această dată: mi-a plăcut ”discursul” lui Dragoș Costea, de vineri seară, de la ședința tehnică. Omul, deși are o foarte bună experiență și știe ce înseamnă să fii organizator de concurs – am fost la 4 ediții ale Maratonului Medieval de Mountainbike, începâd cu prima, parcă din 2005 și până în 2010, 2007 și 2008 cred că au fost anii în care am lipsit ca urmare a unui accident avut la început de sezon în 2007 -, s-a aventurat să organizeze acest prim triatlon și l-a prezentat cu multă modestie, relativă nemulțumire și onestitate, având un discurs transparent către participanții prezenți în sală. Mesajul, pe scurt, a fost: ”Fraților, e o aventură ce facem noi aici, știu sigur că vor fi probleme, de aceea .....” - și a urmat prezentarea traseelor, cu punctele lor delicate. Nu ne-a impus, dar ne-a rugat frumos să purtăm căștile de înot date de ei și mi-a făcut plăcere să mă conformez (!!) - făcând comparație cu un alt triatlon, unde organizatorul ”te obligă!” să porți casca lui, e chiar trecut în regulament cu un ton destul de imperios. Chestie de comunicare ....

Traseul de înot:
A fost conceput dintr-o singură bucată și o singură tură. Deși pare mai dur așa, mie îmi convine mai mult așa, decât să fac ture. De regulă, creierul se setează optic și auditiv pe traseu în sine și după ce termin o primă tură de înot, de pildă, refacerea aceleiași ture mă obosește mental de cele mai multe ori și îmi scade mult din motivație.
Startul s-a dat de pe malul celălat raportat la această fotografie, unde se văd cele două poteci coborând. S-a înotat până la turn, pe care l-am ocolit, am continuat drept înainte unde era o baliză pătrată portocalie, am ocolit-o prin dreapta și a urmat cel mai lung segment al traseului, înapoi spre mal. Lacul are o adâncime de 12 m și solul se pierde de sub picioare la 2-3 pași după ce ai părăsit malul foarte mâlos. Am ieșit anevoios din apă, noroc cu covorul pus acolo să ne ajute. După care am urcat dealul, pe treptele lungi din piatră, spre zona de tranziție. Interesant, mi-a plăcut, ceva ca la Ironman Oradea, dar partea de uscat pe care trebuie să o parcurgi este mai lungă.
La 1500 de m în varianta de astăzi am avut o slăbiciune fizică, datorată faptului că nu am mai înotat nici măcar un metru de la Exterra Triatlon Lacul Sf. Ana, deci de aproape două luni de zile. Și un alt dezavantaj se pare că a fost datorat renunțării la costumul de neopren (îl îmbrac extrem de greu și pierd prea mult timp cu scosul lui în tranziție, pe scurt: mă cam enervează), dar apa era mult prea caldă și nu l-am considerat necesar. Cu siguranță a avut 21 de grade. Și, în altă ordine de idei, a fost cea mai tulbure apă în care mi-amintesc să fii înotat vreodată (cu excepția Râului Mureș de la triatlonul din Tg. Mureș 2011).
Ca urmare, la înot am fost dezavantajată, dar nu mă sinchiseam prea tare, venisem fără mare tragere de inimă la concursul în sine, ca și competiție, faptul că nu am concurență pe categoria mea a început să mi se pară frustrant și să ”mă lupt” cu ”fiice de-ale mele” este o inutilitate. 
Am obosit, brațele mi-au obosit și pur și simplu nu am putut înota la liber, așa că am recurs la bras. La liber pierdeam imediat direcția, traseul nefiind marcat în apă. 
Din cauza soarelui orbitor și a aburirii ochelarilor, mă cam chinuiam să văd punctul unde ar fi trebuit să ajung și nu deslușeam mare lucru, dar până la urmă norocul meu a fost că în fața mea au fost permanent doi tipi care înotau clar cam cu aceeași viteză ca și mine, pe care nu i-am putut depăși – pe unul dintre ei, dar nu pentru mult timp -, 
dar care mi-au servit excelent ca și călăuze, fiind în majoritatea timpului undeva între ei, la mijloc. Erau destul de înaintea mea, încât să nu mă lovească sau să-mi facă valuri, deci a fost perfect, le zăream brațele și doar am urmat direcția lor.
 Ieșirea din apă era cam accidentată și din cauza adâncimii apei trebuia să înoți până cu vreun metru înainte de mal. Am ieșit anevoios, cu multe împiedicări și dezechilibre.
spectaculoasă urcare după ieșirea din apă, mulțumiri fotografului care a făcut și a postat fotografia
Traseul de bicicletă:
Eh, aici a fost .... cu riscuri mari. și aici s-a văzut clar, din păcate prea clar, lipsa de experiență a organizatorului, care deși este expert în marcarea traseelor de mountain bike, aici, pe asfalt, unde viteza poate deveni ucigătoare, a avut lipsuri care au cam durut. 
Acum nu prea știu care a fost aportul celorlalți – a pomenit că a fost sprijinit de cei de federație, deci presupun că cineva de acolo s-a deplasat totuși la Mediaș pe parcursul pregătirilor premergătoare -, dar niște chestii foarte clare au lipsit și faptul că nu au fost accidente/incidente se datorează:
1. mesajului clar și onest de la ședința tehnică, adică: ”rog, insist să pedalați pe partea dreaptă a benzii voastre, pentru a permite depășirea prin stânga. Rog și insist să nu intrați niciodtă pe banda de contrasens, orice abatere se va solda cu avertismente și descalificare”.
2. participanților care, în mare lor majoritate, au respectat aceste instrucțiuni și au înțeles riscurile. Despre excepțiile care, pentru un loc 1 sau 2 pe podium au încălcat regulile elementare de fair play și corectitudine mă voi referi la final.
Dacă tot suntem la traseul de bicicletă, iată faptele din timpul cursei:
  Eu parcursesem traseul cu o zi înainte și povestirea se află într-un alt material care urmează. A fost o idee excelentă în condițiile date. Decisesem să fac acest efort, să ajung mai devreme în Mediaș și să merg în recunoaștere pe traseu, plecând de la o simplă propoziție a lui Hash de la Surmont: ”Ighiș ... ooo, e cu urcări la greu!”
  Cei 39,90 km – atât mi-a ieșit mie pe ciclocomputer – s-au parcurs pe o șosea îngustă și sinuoasă în toate direcțiile: sus-jos-dreapta-stânga. O șosea cu două benzi înguste, cu un ax al drumului parțial marcat (unde nu era banda albă, era o fisură oricum). O șosea parțial mâncată de carii, mai ales pe direcția Mediaș-Ighiș.
 De la start, debutai cu o cățărare, era o curbă strânsă de la stânga spre dreapta,
 cățărarea continua, după care urma un plat ce se transforma într-o coborâre neaccentuată și se intra într-o curbă de la dreapta se stânga, la fel de strânsă. 
Aici, în mod normal era un moment ideal să prinzi viteză de măcar 35 km/h, dacă știai să gestionezi perfect curbele de acest gen. Dar tocmai aici asfaltul pe dreapta era foarte ronțăit, exista și o fisură lungă în asfalt, așa că dacă porțiunea nu ar fi fost marcată strident, s-ar fi lăsat cu ceva dureri (în cel mai bun caz). Aspectul a fost pe larg discutat la ședința tehnică. Tocmai terminase Dragoș de prezentat proba delicată a concursului când am ridicat mâna să semnalez această porțiune și încă una. 
 Eu fiind în ultimul rând nu am avut o vizibilitate prea rapidă, dar intervenția lui Alain Kremeur a fost exact pe acest subiect și a fost mult mai vocală, el fiind bărbat și noi trăind într-un patriarhat pervers mascat de o societate care nu dorește să se schimbe, doar vorbește despre cum ar dori să se schimbe (problema nu este doar a României, e general-universal valabilă).
 Am insistat amândoi - noroc că parcursesem traseul - ca aceste porțiuni să fie marcate și am și descris felul cum se poate face. Era vorba de această porțiune care culmina după vreo 200 de m de beție a  vitezei cu o nouă curbă spre dreapta, în urcare, un fel de lină coborâre și apoi iar o curbă în umbră și imediat o serie de găuri dezastruoase pentru noi și bicicletele noastre.
 Per total, eu consider acest traseu, la acest nivel de carii, nerecomandat pentru o nouă ediție a unui triatlon. Faptul că toți am ieșit teferi după ziua de astăzi se datorează și faptului că am fost puțini concurenți, doar 66. O idee excelentă a fost anularea ștafetelor, care ar fi aglomerat probabil relevant traseul și zona chiar nu permite acest lux. Traseul, chiar și în condiții de asfalt perfect, ridică riscurile implicate de îngustime și sinuozitate. Micile sau nu atât de micile cratere din asfalt și porțiunile nisipoase sunt mult, mult prea riscante pentru un concurs de viteză. Un alt element care pentru mine a consituit o problemă a fost jocul de lumini și umbre
Era soare dogoritor, mare parte din traseu trece și pe lângă un codru, pe deasupra șoselei se formează umbre și au fost găuri și petice urâte pe care pur și simplu nu le puteam distinge, aveam viteză de 30-32 km / h și mă consider o mare norocoasă că:
1. bicicleta a rezistat
2. eu nu mi-am pierdut echilibrul.
3. nu am deviat prea tare de la direcție, riscând de două ori să intru pe contrasens.
cu 400 de m înainte de terminarea bruscă a zonei asfaltate (nu le-au mai ajuns banii celor de la primărie?!?!?!?! bătaie de joc pentru localnicii, revoltător!) și intrarea în Ighiș, trebuia să întoarcem ceva de genul ”la punct fix”, spațiul fiind prea limitat. Eu una am reușit să întorc de fiecare dată fără să desprind vreun picior de pedale :-)
Deci, ca să mă apropii de închiderea topicului:
  Ar fi trebuit marcate toate găurile, și cele cu diametrul de 15-20 cm, nu doar ronțăiala aceea din a doua curbă și cele două găuri mari din cealaltă curbă descrisă anterior. De 4 ori am luat din plin o carie cam de 20 cm diametru și am avut impresia că mi-a zburat și lanțul de la bicicletă. Deci frate, cineva acolo sus chiar mă iubește!
  O altă chestie legată de traseul de bicicletă: bucla prea scurtă. Adică 4 km dus și acolo trebuia să întorci, eventual la punct fix, și să mai pedalezi 4 km. Prea scurt, prea multe bucle pentru un traseu de doar 40 km, prea șerpuit în toate direcțiie. În mod normal îl poți considera un traseu provocator, dar date fiind riscurile descrise, l-aș descrie mai degrabă riscant și oarecum periculos în condițiile aglomerării lui. Traficul a fost complet oprit, ceea ce a fost senzațional, altfel nici nu ar fi fost posibilă desfășurarea probei.
  Și ca să nu mai amestec lucrurile ulterior, câteva cuvinte despre arbitraj sau lipsa de atitudine a acestuia: Au existat doi sportivi care au cam poftit la cașcaval. Unul dintre ei, situat pe locul 2 la open masculin și pe locul 1 la categorie, domnul Boriceanu, a cam tăiat serpentinele. La greu! Una e să te ia valul o dată din patru, nu despre asta vorbim.
  A mai fost un caz ostentativ de fraudă - mă rog, în condițiile în care iei în serios aceste concursuri, potrivit unora -, în zona de tranziție, de data aceasta din partea unei fete, chiar foarte cunoscută, care a tăiat și a trecut pe sub rastel, ca să nu mai alerge prin zona de tranziție până locul unde își avea echipamentul, și ea cu locuri de frunte pe două podiumuri, dar cazul mi-a fost povestit, eu nu am văzut. Urât să faci așa ceva cu intenție. Greșeli mai există, dar din ce mi s-a povestit nu a fost deloc vorba de o greșeală. Dar mă rog, dacă acestea sunt valorile și principiile .... Regretabil este că arbitrajul nu și-a făcut treaba.
Traseul de alergare:
Bine marcat. Lung. Uscat, prăfuit, expus sorelui, accidentat, îngust în mare parte. În jurul lacului. Cu o urcare umbroasă de vreo 200 m lungime și o altă urcare de max. 30 de m, dar abruptă, prin soare. Frumos peisaj, super de străbătut cu un mountain bike. 
A fost scurtat cu vreo 2 km - deci opt în loc de zece -, sincer nici nu știu dacă mai rezistam să-i mai parcurg, în cazul în care nu s-ar fi renunțat la ei. Am depășit 3 tipi și am fost depășită de o tipă la km 4 și de un tip cu un km înainte de finish. 
Tipa alerga excelent, știu că era destul de în spatele meu la bicicletă și trăgea tare, nu m-aș fi așteptat să mă depășească la alergare, dar am avut un ritm chiar slab de data aceasta. 
M-a furat proba de bicicletă și cum nu am antrenament nici la pedalat, mi-am cam terminat picioarele pe cățărările acelea.
Per total, am avut o cursă neașteptat de bună, în condițiile în care nici la înot, nici la bicicletă nu am mai ieșit la vreun antrenament, iar alergarea mea pe luna august s-a rezumat la undeva sub 35 de km pe asfalt și la 44 de km maraton montan (Cindrel).
Timp total cf. Garmin propriu: 2h55min
   Locul 4 sau 5 la open feminin, nu știu, așa cum nu știu nici câte fete am concurat per total. La 40+ am fost doar eu și Maria Bădoiu și ea a ajuns destul de târziu după mine, căci, spre marea mea surprindere, când eu mă apropiam de finish-ul pe bike, am recunoscut-o pe ea în primul km al ultimei ei ture, deci era cu vreo 7 km în spatele meu, asta să tot însemne 15 minute. Îmi acord medalia de finisher, cupa de loc 1 pe categorie și această zi minunată, precum și cea de ieri, de ziua mea care va fi poimâine și care va marca un 45 într-un suflet de 30 :-)
 By Sandor Boldiszar
  Sunt mulțumită de cursă, deși venisem fără tragere de inimă, doar de dragul Mediașului, din dorința de a reveni aici după o pauză de doi ani, și, nu în ultimul rând, pentru că aveam încredere în implicarea și onestitatea lui Dragoș Costea. Singura bilă care nu este albă și pe care totuși i-o acord este legată de premiere, faptul că din nou categoriile de fete au fost demotivate pe motiv că sunt prea puține participante în concurs. Mi se părea mai corect să premiezi în bani băieții pe categorii și fetele la open, în loc să acorzi băieților două plicuri, premiindu-i și la categorie, și la open, tot în bani (sumele parcă au pornit de la 600 ron, nu știu exact). 
Din punctul meu de vedere (cu riscul că mă repet și anul acesta), deși mă bucur de cupa primită, e foarte frumoasă, o premiere cu podium de 2 devine din ce în ce mai penibilă. De locul 1 din 1 nici nu vreau să-mi mai amintesc, la așa ceva nici nu mai ies pe podium. Dacă nu ai minimum 3, ca să ai un podium complet, urcarea pe podium mi se pare caraghioasă și știu că este un oarecare conflict de interese aici, pentru că există un element inconștient de motivare, dar după trei ani, mi se pare frustrant. Frustrant este faptul că pe categoria mea de vârstă nu ne adunăm măcar cinci tipe care să ne întrecem la aceleași concursuri și când cele de 38-39 de ani vor intra și ele la 40+ nu știu dacă eu mai alerg pe la vreo cursă. Și cu asta am încheiat subiectul, dar prea a bătut la ochi.
Despre participare și clasament:
Locul 5/9 fete open.
Locul 45/66 participanți mixt open.
Incredibil, dar am fost doar 66 de participanți la această primă ediție.
Există 4 descalificați, nu cunosc motivele. Nici o fată descalificată.
   Cel mai bun timp la bărbați: 2:00:47, categ. 20-29 de ani, Deak Zsombor.
Cel mai slab timp la bărbați: 3:34:56, categ. 40-49 de ani, Horațiu Andron.
   Cel mai bun timp la fete: 2:23:42, categ. 20-29 de ani, Jakab Benke Hajnalka.
   Cel mai slab timp la fete: 3:19:20, categ. 40+. Maria Bădoiu. 
2 fete la categoria 20 - 29 ani.
5 fete la categoria 30 - 39 ani.
2 fete la categoria 40+.
aici, linkul către clasamentul publicat  
Timpii mei cf. clasament: 
0:34:21 înot / 
1:33:42 bike inclusiv tranziția de la înot / media: 25,8 km/h.
0:49:41 alergare inclusiv tranziția de la bike.
Total: 2h57min44sec, cu 25 min mai mult ca locul 1.
Catastrofal la înot, dar nu am cum să schimb situația aici. Și la alergare se putea cu 3-4 minute mai bine, dacă mă mobilizam. La bike, având în vedere specificul traseului, consider timpul neașteptat de mare, cam cu 20 de minute peste un timp normal pe plat. Am pierdut mult la coborârile marcate de găurile din asfalt, fiindu-mi teamă realmente și fiind prudentă cu viteza și, desigur, la serpentinele foarte strânse. Și la cățărări, evident, plus cele două întoarceri la punct fix la capetele de traseu, care fură timpi.
A fost un triatlon modest, în spiritul vremurilor pe care le trăim, fără tam-tam excesiv, fără promisiuni irealiste, fără kituri de participare de valori pe care nu ni le mai putem permite - cred că primul triatlon unde nu am primit un tricou, dar am primit un bidon de apă incasabil, foarte frumos și util pe munte, foarte potrivit pentru folosit în condiții speciale și care nu e deloc ieftin, probabil provine de la un sponsor -, cu o tombolă destul de bogată, cu un fond de premii interesant pentru open masculin, open feminin și ..... pe categorii, dar doar la bărbați, cu bun simț, inedit, cu implicarea primăriei (!). Au lipsit, în cea mai mare parte, fitțele și fragmentele de dare în spectacol din partea unor concurenți ”de lux”.
Mulțumiri pentru organizare și receptivitate, mulțumiri pentru abordare și transparență, pentru munca tuturor celor implicați. 
Despre punctele de alimentare nu pot spune mare lucru. La bicicletă nu a existat hidratare și sincer nu am înțeles de ce la întoarcerea din sat nu s-a pus așa ceva. Te puteai abate din traseu și lua lichide din zona care intra în tranziție, acolo era un cort High5, dar asta însemna timp rupt din cursă, măcar 2 - 3 minute pierdeai, căci trebuia să descaleci practic și te rupeai de tot ritmul, reîncepând apoi direct cu o cățărare. De ce nu a exista o hidratare la capătul celălalt al traseului, dinspre sat? Probabil că s-a considerat bucla mult prea scurtă. Eu personal am avut un camelbag de 1 l și m-am hidratat din el. Dacă poți parcurge 40 de km cu bicicleta fără să consumi fluide, hidratarea era esențială înaintea probei de alergare.
Pe traseul de alergare mi-amintesc de un singur punct de alimentare, pe la km 4, era apă, probabil izotonic, banane și lămâie.
Zona de tranziție a fost OK, fiind doar 60 și ceva de participanți, am avut spațiu suficient.

Premierea a fost nostimă, cu bâlbâieli, dar toți ne-am distrat, probabil că Dragoș Costea are acest efect. Prin faptul că nu promite înainte de a oferi, ba chiar arată modestie în abordare, cred că, câștigă inimile tuturor și astfel toleranța este vizibilă în orice situație, mai mult decât la alte competiții. De exemplu, la premierea fete 40+, a strigat-o pe Maria pe locul 3. Cine să mai fi fost în cursă la vârsta asta?! Chiar eram curioasă și într-un fel am avut câteva minute de satisfacție, în sensul că: ”Na, că mai avem o concurentă, crește valoarea :-)”. Eu am fost strigată pe locul 2 și pentru locul 1 a fost nominalizată Jakab! Doar că Jakab e cu vreo 20 de ani mai tinerică decât noi :-). Așa că podiumul a fost rearanjat și diplomele rescrise. Ca să nu mai spun că eu, după ce am dat mâna cu Maria, am pus piciorul pe treapta de locul 1 a podiumului și toată lumea a râs. E un gest care spune destul de multe pentru cunoscători. Pur și simplu nu mai știam pe nimeni la categoria asta și logica a fost mai puternică decât ceea ce-mi auziseră urechile.
Au fost o serie de produse din partea lui Moș Ion Roată, importatorul de Felt și a avut loc o tombolă. Din păcate, nu am avut noroc. O cască mi-aș fi dorit și una dintre pelerinele de ploaie, dar nu a fost cine știe ce pierdere, căci în mare cam am tot ce-mi trebuie. 
PĂCAT, PĂCAT, PĂCAT că până la urmă nu Mediașul și nu triatlonul de astăzi a semnificat închiderea circuitului Grand Prix. Din mai multe motive păcat, deși eu personal am renunțat la acest circuit încă din iulie, participând doar la 3 din cele 7 etape. Păcat de numele lui și de faptul că nu s-a mers pe calitate, ci pe cantitate.
P. S. Un material special dedicat zonei îl postez aici, împreună cu o sugestie către organizator: Am venit în Mediaș cu o zi mai devreme, respectiv am ajuns vineri la ora 13. De la 14 la 16:30 am fost pe traseul de bicicletă, descoperind Ighișul. M-a impresionat într-atât, încât am revenit și după concurs, să pot cotrobăi mai pe-ndelete. Aș organiza ceva pentru concurenți, astfel încât să le dau tuturor șansa să și cunoască puțin zona în care vin (sigur, toți au șansa asta, dacă și-o acordă, dar nu toți au curiozitatea necesară și nu știu ce pierd). Nu știu acum cum, trebuie gândită ziua și ora, astfel încât să fie cât mai mulți dintre ei câștigați. Vinerea e dificil, căci nu pot ajunge în timp util. Imediat după concurs, după ce a terminat ultimul .... hm .... Distanța e foarte mică, într-o oră se poate acoperi o incursiune în satul Ighiș și revenit apoi pentru premiere. Sugestia se referă practic la o combinație sport+cultură/civilizație.  

Pentru cei interesați de preludiu și emoția descoperirii, click here (!)

Kommentare:

  1. FOARTE BINE PUNCTAT IN COMENTARIU, OAMENI CA TINE AR TREBUI IN FEDERATIE!! Da, si eu ma intrebam cum nu s-a ales boriceanu cu penalizari. din spirit de fair play, nu ar fi trebuit premiat. Dar omul a fost urcat pe doua podiumuri. eu stiam ca sportul formeaza caractere, dar pentru el e prea tarziu!! Bafta lui ca i s-a dat roata de schimb, de smecher ce e nici atata nu a avut la el, l-as fi vazut scos din cursa din cauza unei pene. boriceanu, nu ne faci cinste, mai taie din arogante!
    un triatlonis amator, atat

    AntwortenLöschen
  2. La mine a fost primul triatlon si mi s-a parut greu, ciudat. Si foarte putini participanti. Snt fericit ca l-am terminat in prima jumatate a numarului de participanti. Riscant traseul de bicicleta, a fost un mare noroc ca nu am venit multi la start. Am castigat la tombola si sunt super multumit/ bine scris materiaul, obiectiv, cu plus si minus, bravo.
    super zona.
    vio

    AntwortenLöschen
  3. cred ca a fost triatlonul cu cea mai slaba participare ca si numar de concurenti, pacat, zona este fantastica, nu stiu de ce nu au venit oamenii. nu a fost mediatizat deloc. dar eu ma bucur, altfel iesea urat pe traseul de bicicleta

    AntwortenLöschen
  4. un concurs foarte frumos! fost putin frica la bicicleta.

    AntwortenLöschen
  5. Frumos material. Da, pacat ca Grand Prix-ul se inchide la Mamaia, era mai frumos in Medias, mai cald, intr-un cadru mai natural, nu printre betoanele si noxele de litoral.
    Marius

    AntwortenLöschen

I'm WATCHing YOU!! :-)