Dieses Blog durchsuchen

Sonntag, 15. September 2013

George Enescu despre triatlon ...

”Stai in apa si incerci sa-ti stapanesti pulsul. La concursuri ai mai participat. Chiar mult mai grele, a cate 5-7 ore de efort continuu in conditii nu tocmai prielnice. Si totusi acum nu-ti poti stapani emotiile. Nu este ca la alergare. Nu ai stabilitatea si siguranta asfaltului din care astepti sa tasnesti. Aici esti intr-o lume formata doar din apa si aer. Stai pe loc si totusi pulsul o ia razna, respiratia devine sacadata. Lumea in jur pare agitata. Se uita dezorientata in stanga si in dreapta. Starea se propaga rapid de la un concurent la altul...si pana sa-ti aranjezi gandurile incepe numaratoarea inversa. Cifrele se aud pe rand, dar nu indraznesti sa strigi in cor. Te bucuri de fiecare gura de oxigen in plus de parca ar fi ultima. 3, 2, 1 ... Start! Se aude pocnetul pistolului si apa incepe sa clocoteasca sub sutele de lovituri dracesti venite din partea mainilor si picioarelor.                
Te intinzi pe apa, te sufoci, inghiti 2-3 guri de apa, iti recapeti calmul pentru o secunda. Lovesti apa haotic. Ce ai exersat in bazin devine inutil. Aici esti intr-un alt univers.  Primesti lovituri pe tot corpul. Stii bine ca nu sunt intentionate si totusi situatia devine incomoda, tensiunea creste. Cei din spate te lovesc in ceafa. Cei din fata te lovesc cu picioarele. Un cap tasneste din apa si te loveste in nas. Incerci sa-ti faci loc, lovesti la randul tau, dar esti la randul tau palmuit din toate partile. Este o minune ca ochelarii nu ti-au fost smulsi de pe fata. Cel mai negru gand este cel al unei lovituri de picior in cosul pieptului, care ti-ar putea taia respiratia. In toata aceasta agitatie ar fi foarte greu sa arati ca ai o problema.  Respiratia ti-o poti stapani cu greu. Fiecare gura de aer refuza sa intre in plamani si pare lipsita de oxigen.                 
 Agitatia a trecut. In apa sunt peste 100 de concurenti si totusi te simti singur si izolat, uitat de lume. Acum te lupti doar cu apa si cu valurile. Par mici, dar te lovesc in fata cu furie. Inghiti iar apa, mai multa decat ti-ai fi dorit. Iti stabilesti directia dar dupa 10 metri esti deja scos de pe directie. Prima baliza o ocolesti repede. A doua nu intarzie sa apara. A treia a devenit deja rutina. Te obisnuiesti si regreti ca nu ai luat startul din aceasta stare. Totul decurge bine acum, fluent. Iti gasesti stabilitatea si siguranta. Apa nu mai poate pune stapanire pe tine. Strapungi apa cu fiecare brat pe rand, respiri la 2 brate. 80% din corp sta sub apa, cerul se intinde infinit deasupra ta. Lumea ta este totusi formata din 50% aer si 50% apa. Intr-o secunda tragi cu pofta aer in piept, in urmatoarea secunda expiri tot aerul sub apa. In plamani nu pare sa fi ramas ceva. Pare o risipa totala... 
Cei 1500m de inot s-au terminat. Acum poti iesi linistit din apa, te bucuri de tot oxigenul din lume, te urci pe bicicleta si pret de 40km te poti relaxa. 40 km sunt ca si inexistenti. Ii parcurgi zilnic cu ocazia unei plimbari banale. Nu! Nu? Nu! Iei contact cu pamantul si parca au trecut secole de cand nu ai mai pus piciorul pe uscat. Capul iti vajaie, esti ametit, lumea se invarte. Esti instabil si fiecare pas este o lupta de a ramane in picioare. O sete teribila pune stapanire pe tine la 2 secunde dupa iesirea din apa. Te bucuri sa revezi bicicleta. O privesti ca pe un prieten de incredere care va fi alaturi de tine in urmatoarea ora. Te echipezi cat de repede poti si incerci sa nu uiti nimic. Dupa 2-3 minute incaleci pe bicicleta, dar nu-ti permiti sa te plimbi. Strangi din dinti, tragi de ghidon, iti arcuiesti spatele si apesi cu forta in pedale. 10-20-30-40 km/h. Te simti liber ca o pasare dar accelerarea te extenueaza. Te asezi in sa, pui coatele pe ghidon si incerci sa pastrezi viteza. Plutesti. 
Tot decorul se scurge repede pe langa tine. Mai iei o gura de apa din bidon, ridici privirea si apesi mai hotarat pedalele. Treci pe langa multi concurenti. Altii la randul lor trec pe langa tine. Incep sa apara primele crampe in picioare. Casca devine din ce in ce mai grea, gatul si umerii te dor, aerul din spatele ochelarilor este incins. Nu mai poti tine capul sus, viteza scade treptat. 10-20-30-40 de kilometri au trecut. Descaleci din sa si te desparti de bicicleta. Esti bucuros ca scapi de dureri. 
Urmeaza sa alergi pe picioarele tale, picioare in care ai avut mereu incredere si pe care te-ai simtit mereu sigur si stabil. Totul este aproape gata. Nu! Nu? Nu! Contactul cu pamantul este iarasi anormal. Incepi sa-ti pui intrebari daca nu cumva ceva este in neregula cu tine. De ce totul pare o senzatie de plutire? Schimbi incaltarile si pornesti la alergare. Alergarea este simpla. Toata lumea alearga. 
Dar acum fiecare pas este rezultatul unei lupte covarsitoare. Picioarele se impotrivesc, se incordeaza anormal, te dor. Incerci sa accelerezi dar corpul nu raspunde comenzilor. Pana acum caldura a fost imperceptibila, dar acum devine insuportabila. Capul iti ia foc. Plamanii te inteapa. Fiecare cuta de pe haine, fiecare cusatura, fiecare intepatura, fiecare mancarime devin insuportabile. Nu te mai gandesti la nimic. Te trezesti cu un pahar in mana. Nu stii cine ti l-a oferit. L-ai luat din instinct. Incerci sa bei o gura dar respiratia sacadata nu te ajuta. Dai pe jos jumatate si restul il torni pe tine. Cateva secunde te simti racorit. Incet, incet picioarele isi intra in ritm, respiratia devine eficienta. Te trezesti ca dintr-un vis si realitatea te surprinde alergand. 
Pe final gasesti o rezerva secreta de energie si ultimii kilometri ii alergi in forta, maresti ritmul, poarta de la finish devine din ce in ce mai mare. 300, 200, 100m. Finish!  
Te opresti, respiri cu greu, inchizi si deschizi ochii de cateva ori la rand. Cu fiecare repetare culorile devin mai aprinse. Vajaitul se diminueaza, muschii se relaxeaza. Te uiti la ceas. Cifrele nu-ti spun nimic. Ele nu reflecta efortul depus, durerea simtita, suferinta suportata. La care se adauga zecile de ore si sutele de kilometri de la antrenamente. Doar tu le poti percepe, doar tu le poti intelege, doar tu te poti judeca, doar tu te poti aprecia, real si subiectiv. Triatlonul.... absolut magnific!”
George și-a intitulat materialul ”3 personalitati, 3 probe de foc ... 1 om, 1 sport”
L-am cunoscut pe 5 iulie, amândoi mergând să alergăm la Cozia Run. A fost punctual la întâlnire, însoțit de prietena lui, lucru care mi-a plăcut foarte mult, punctualitatea fiind unul dintre punctele foarte deficitare în România.
Nu știe dacă are vreo legătură cu marele compozitor român și presupune că nu.
L-am revăzut la o alergare de grup în Parcul Tineretului, apoi la Triatlon Brașov și acum ne-am pomenit în aceeași echipă reunită de Andrei Irode sub umbrela ”Blackhawk Security”.
Cu siguranță că simte revelația pe care triatlonul ți-o oferă și care diferă de fascinația alergării montane. Este dureros de tânăr și ambiția va crește în el nebănuit de rapid.
Am vrut să-i public acest text pe blogul meu pentru că pur și simplu mi-a plăcut. Este textul entuziasmului incipient, este perioada romantică a triatlonistului. 
P.S.
Căutând ceva poze cu el, l-am regăsit și într-o alergare de grup din noiembrie 2012, când ne pregăteam pentru Băneasa Trail Running :-) S-a mai schimbat de-atunci! S-a tuns și stă cu picioarele pe pământ :-))

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)