Dieses Blog durchsuchen

Sonntag, 23. November 2014

Anotimpurile călătoresc. Și noi ne ținem după ele.

Astenie de toamnă sau cum io zice, cert e un singur lucru deocamdată: de vreo două luni sunt varză. Murată!
Cu toată frumusețea anotimpului și beția implicită de culori, toamna mai aduce ceva: astenie! 
Te târăști, te chircești în pat și nu te-ai mai mișca de-acolo, diminețile sunt de coșmar, căci ceasul sună, afară e beznă și tu trebuie să-ți pui masca, să faci pe ”omul bine-dispus, vesel, fericit că are unde să vină la lucru la birou!” Horror! Seara e deja noapte, că de la patru jumate bezna se tiptilește cu o viteză supărătoare și se lipește pur-și-simplu de geamurile biroului, așa că la cinci, când cică pleci spre casă, te bagi ca zerzecul în smoală și gâfâi extenuat spre casă, fericit că te poți chirci din nou în patul tău, uneori fără nici un chef să mai mănânci ceva.
Greu frate, foarte greu! M-a lovit anul ăsta ceva de groază. Cu astenia de primăvară mă mai împrietenisem, relația noastră are deja ceva vechime, să fie mai mult de un cincinal. Astenia de toamnă .... nu prea serveam. Era așa o oboseală, o epuizare, dar nicidecum o sfârșeală cronică ca anul acesta. 
Bine, că și vremea joacă teatru, ceva de speriat! Ba 20 de grade, ba 5, ba iar 18, ba iar 7 și tot așa. Cum să mai rămâi zdravăn???
Nu știu cum le merge altora, dar la mine e jale cu J mare și bolduit!
Antrenamente de toamnă? Pentru sezonul viitor ?! Bey, tu vorbești serios? Da ce mi-s io, din fier cumva? Și dacă ce am 3 iron-fieruri d-alea la activ, crezi că m-am țăcănit chiar de tot și mă hrănesc doar cu mangan, ca să pot ”călca” mai cu spor?
Nuuuu frate .... numai, gata ..... nu mă mai joc, piuaaaaa!! La job .... dar refuz să discut despre d-astea, că e ca și cum m-aș băga în politică și ultimile două săptămâni de ”cu sufletul la gură pentru Johannis” mi-au fost de ajuns. A ieșit, a fost votat, o nație în isterie aproape l-a votat (mai era unul care a declanșat isterii pe la Apaca, prin anii 90 .... și a mai fost unul din anii 30, care tot așa a isterizat o populație-ntreagă, dar ăla a fost ciuma neagră a istoriei omenirii!!), acum totul e să fie lăsat în pace și să-ncerce să mai dreagă ceva în țara aia ... că cine-și imaginează că el, de unul singur, Klaus Johannis, va reuși pe parcursul a doar unul sau două mandate, să schimbe o mentalitate care se agață cu disperarea unei lipitori flămânde de creierul acelei nații .... să zicem că e ”wrong”!
Deci, mai în glumă, mai în serios, mă puse naiba să-mi fixez un obiectiv peste șase luni. Nașpa rău! 
Spre deosebire de sâmbăta trecută, sâmbăta asta măcar am petrecut-o mai mult pe-afară. O oră și ceva cu pisoiul .... ah, stai să vezi povești. Uite cum plecăm la plimbare azi, la 12:30:
 Patrupedul acesta iese la plimbări de peste zece ani. Nu mi-amintes să mă fi alergat vreodată, să mă fi fâțâit vreodată în sus și-n jos, de colo-dincolo, o oră-ntreagă, așa cum a făcut azi. A făcut exact cum mi-ar fi plăcut de mult timp să-l văd, vioi, curios, plimbăreț, că doar nu ieșim afară și stau în frig după fundul lui ca să-l admir cum stă pe loc, precum bivolul Ferdinand din desene animate, și stă să asculte cum crește firul ierbii!!
Bravos! La 5°C și ceață ne-am distrat de minune, ba ne-am salutat și cu doi căței super-bucuroși, care nu se mai dădeau duși ...
 Am stat o oră cu el, l-am filmat, l-am pozat, ziceai că am ieșit la ședință foto prin Caraibe, așa se fâțâia de colo-dincolo, cu coada-n sus, ondulată, în zig-zag, mergea spre vest, întorcea cu 180° și venea repede spre mine de ziceai că dau turcii sau șobolanii .... deci m-am distrat de minune.
Am revenit acasă - acolo unde domniei sale încă nu prea îi priește - și am plecat din nou. Din senin mi-a venit ideea să cumpăr o plantă, ceva, o chestie, să mai schimbăm o vorbă. Io cu ei, ei între ei când nu sunt eu acasă ... păi nu?
Mama-mia, și ce plantă am luat .... că mai greu mi-a fost să o aduc pe ea acasă decât tot mutatul la un loc!
Un bonsai. Un bonsai mare, într-un vas frumos, un aranjament frumos și greu ... da greu frate .... de-am făcut febră musculară la brațe cei 400 de m până acasă!
 L-am pozat frumos și am pășit amândoi cu dreptul în noul cămin .... și iaca veni și inspectorul de serviciu, să-și dea cu părerea:
Bonsai nu este de fapt copăcelul, ci ”procesul artistic și științific” (citiți, că e foarte interesant pe Wikipedia, dar nu în română, că e ceva simbolic ce e scris acolo!) prin care japonezii au ”diminuat” anumite plante, modificându-le și reducându-le la dimensiuni ”de apartament”, evident dându-le și tot felul de forme considerate a fi estetice.  Intervenția omului în mama-natură .... dar să nu intrăm iar în discuții filosofice, că am astenie deja.
Se făcuse deja ora patru, nu mâncasem de la zece - și atunci, destul de frugal -, am luat o linguriță de semințe chia, ceai și m-am tras cu forța să-ncerc totuși și azi o alergare.
Ieri, după orele de birou, biciclisem vreo 50 de km și simțisem cât de impotentă am devenit fizic, că după 20 de km vroiam deja să mă opresc și după 30 gâfâiam de ziceai că am urcat cel puțin Turnul Pisa în alergare, cronometrată! Apoi ieșisem la o alergare de 5 km și ieși așa un fel de struțo-cămilă 7 km alergat/mers.
După 2,5 km am intrat pe Donau Insel și dă-i alergare .... vai de steaua ei, între 5:50 și 6:12 pe km!!
O chestie feină pe Donau Insel, e marcaj la fiecare 100 m, deci poți neică să faci intervale până uiți să mai respiri!! Da, bine zis: ”poți”, dar nu e cazul și nu te mai hlizi atâta, că-ți vine rândul, stai pe-aproape ... anul ăsta, anul viitor ... o să vezi cum te plesnește și o să vii să refaci lectura! Poate arunci și cu vreun comment la final, ce-ar fi?!
Nici picior de drac, se mai auzeau niște croncănituri, în rest pustiu.
La revenire, când am intrat pe podul de la capătul insulei, să mă apropii de intrarea în localitate - pe sub alt pod e aia -, am aprins frontala și .... iaca ce văzui: 
Să-mi cadă bașca ... erau frumos legați, fixați acolo .... proaspeți, frumoși .... cine știe ce poveste mai au și ei!!
După o oră și șase minuțele am intrat în casă și, evident, sete, foame ....
și nani ar trebui, dar tare mi-e greu să mă duc la culcare. Mi se-ncurcă genele de somn, dar nu mă-nduuuur ..... eu sunt om de noapte, suflet călător, creativ, fantomatic .... de ce mă pedepsești tu pe mine să lucrez ziua într-un birou, în loc să mă lași în ritmul meu biologic și să-mi dai o ocupație potrivită. Sunt precum o cârtiță ziua!! Iar noaptea mă culc obligat-forțat doar pentru că știu că a doua și la 6 treb să stau drepți. Coșmar!
Am găsit un site drăguț, cu plante ... poate mă recalific .... mi-ar place să lucrez cu animale. Și cu plante.
Duminică m-am scos din casă și la aprox. 5°C am pornit-o pe cursieră spre Tulln, de-a lungul Dunării. 33 de km încolo și 33 retur. Fein, mi-a priit. Așa da, cu condiția să nu pornesc mai târziu de 9-9:30 de-acasă.
Frig, vânt puternic pe ruta de retur, puțină lume, încă câțiva nebuni care clar ieșiseră la antrenament cu SPD-uri. Un peisaj de toamnă târzie, fără soare, cerul acoperit complet, rațe și lebede pe fluviu, încă ceva verde al ierbii. Uscat, bine, m-a mai optimizat un pic.

Kommentare:

  1. Din păcate românul acesta exact asta așteaptă: o soluție venită din cer pentru toate problemele sale, fără ca el să facă vreun efort minim, însă în egală măsură bucurându-se de circul care îi caracterizează existența în mod esențial. Iar Iohannis este exact opusul acestei așteptări leneșe, profitoare și bețive: nu spune bancuri, nu face circ și nu împarte sacoșe cu pomeni. Din păcate nu cred să fie de durată relația amoroasă (pentru că nu este altceva) dintre cei doi protagoniști. În altă ordine de idei, mie îmi place categoric mai mult să alerg pe întuneric, are o chestie de prospețime si Frühzeitigkeit (nici măcar nu avem un termen în română pentru asta, la așa nație leneșă) treaba asta, să te duci să dai două ture de biclă, să alergi vreo 7 km., să mai faci niște exerciții, să vii acasă, să-ți pregătești masa și abia când ești cu ceaiul în față să se crape de ziuă.

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Perfect de acord, cu sportul matinal. Dar nu toți suntem la fel, ticăim diferit. La mine se crapă de ziuă când pedalez spre servici, am deja vreo 5 km în spate și mai am vreo 7. Faptul că nu mă îndur să mă culc seara de la ora 9, evident că nu-mi permite trezitul înainte de ora 5. La 6:45 trebuie să plec spre job, cel mai târziu. Iar de regulă, după o oră de antrenament - că ce este sub o oră, nu prea se pune ca antrenament, ci ca mișcare banală -, chiar am chef să stau, nu să mă schimb repede și să o tulesc spre job. Încă nu am abandonat ideea cu matinalul, dar nu mă văd ieșind pe ușă la ora 5 pentru antrenament, în mod consecvent. Că aș putea face chestia asta așa, sporadic, sunt perfect de acord, dar nu ca bază și stil de viață.

      Löschen

I'm WATCHing YOU!! :-)