.... batjocorind PRIETENIA, ca și valoare intrinsecă
Acest material nu e foarte fericit plasat aici.
Își va găsi un alt loc după
rezolvarea chestiunii în cauză :-)
Chiar și mie îmi stă precum un ghimpe otrăvit în coastă :-(

www.raidextrem.ro
Supărarea și lipsurile mi-au cam ajuns la limită. Cu atât mai mult cu cât, vrând să fac un gest generos, în urmă cu patru ani, am împrumutat economiile mele – unor ”prieteni”, pentru a-și deschide ei o afacere cu biciclete în București. Evident să sunt supărată, când de aproape doi ani de zile nu reușesc să îmi reprimesc cele câteva mii de euro retur. Cu zeci de explicații, rugăminți, argumente. Nimic.
Am vrut să le ușurez situația și să îmi achite cash, nu prin bancă. În rate fixe, lunare, că doar dl. Milicescu derula un alt business, ăsta cu bicicletele era al doilea sau al treilea, nici nu știu și nici nu m-a interesat. Dar trebuia mereu ca eu să îi aduc aminte lui Daniel de termenul convenit, că parcă mă angajase ca ceas deșteptător sau secretară personală, zău! El era the business man, eu ce draku eram?! Apoi, la un moment dat, când am văzut că nu plătește și nici nu anunță (!!!), l-am sunat, domnul era ... în Finlanda, nu avea el treabă cu faptul că avea un termen de plată pe are îl și agrease și că eu mă bazam pe ziua de plată!
Le-am oferit anul trecut varianta să plătească în RON, numai să plătească draku odată! Nici o mișcare, nici o plată, nici măcar 100 de lei nu am primit. Indolență, tăcere, lipsă de comunicare. M-au dus cu vorba vreo 2-3 luni, au promis că situația s-a rezolvat, că gata, ei iau împrumut de la bancă și eu sunt prima pe listă. De ce nu s-au împrumutat oamenii de la bancă de la bun început? Pentru că probabil nu aveau cum să prezinte garanții, trebuiau să găsească un prieten pe care să-l fure cu acte-n regulă. Că doar asta e tot un fel de hoție. Dar e mai cu steif, că e ”între prieteni”, ce șmecheri sunt ei!! Când erau deja proprietari pe apartamentul în care locuiesc acum și le-am cerut să îmi garanteze suma cumva, au spus că nu au cu ce să garanteze și că să nu-mi fac griji, că la o adică, au totuși un teren .... Acum cică vor să ia bani de la bancă, deci au găsit și cu ce să garanteze, adică cu apartamentul lor .... hopa-mitică, ce situație ”mișto” (!) Nu s-a întâmplat nimic, nu au dat nici o informație, pur și simplu am constatat că a mai trecut un an și ei tot nu au plătit datoria. Oamenii nu mai vor să returneze cele câteva mii de euro. Ba chiar mi s-a spus, de către Bogdan, acum vreun an, că ar trebui să mă gândesc și să apreciez (!) faptul că ei încă nu au declarat că nici măcar nu mai intenționează să îmi returneze banii vreodată, așa că să stau calmă!!!!
N-am cuvinte. ”Pretenul” Milicescu a ieșit din peisaj, nefiind capabil să mai gestioneze situația. Domnia sa are un papagal de nota 10, minte de stinge și te duce cu preșul precum ”muc cel mic”. Teoria lui demagogică este de nota 110, practica este sub zero. A apărut, brusc, cumnatul, ”pretenul” Selcieanu Bogdan, pe care îl știu din 2001 (!!!!), pe când vindea într-un magazin de echipament sportiv din București. Altă persoană, dar același stil de dus cu zăhărelul.
Și-au luat casă, și-au făcut business, lui Daniel i-am dat în mână în 2007 și un client foarte mare pe firma lui de protecția muncii, pe care l-a avut câțiva anișori chiar, gest pentru care nu am avut nici o pretenție de la el (acolo, un procent de obraz subțire, nu?! Și ce dacă suntem ”preteni”?), se fâțâie cu mașină prin București (eu merg cu bicicleta și cu metroul, inteligenților!) și tot eu trebuie să mă uit la ei, pe foamea mea, pe munca mea .... nu e incredibil?! Le-am jucat la nuntă și m-am împrumutat atunci de bani, să le iasă lor bine, că n-aveam bani de nuntă, dar deh, obraz subțire am. Și ei ce fac? Cum își permit? Cum pot oare să facă așa ceva?! Joc murdar, incalificabil.
Am stat o zi întreagă și l-am ajutat PRIETENEȘTE pe dl. Milicescu de i-am tradus în germană site-ul business-ului său, în 2009. Nu i-am cerut nici un ban, nici el nu a oferit ceva în schimb. Măcar să-mi fi dat datoria înapoi, nu? Nu, nu fac gesturi d-astea din prostie, ci tocmai din cauză că PRIETENIA este (ERA!!) cel mai de valoare bun pe care oamenii îl pot dezvolta între ei și nu stau să mă găinăresc pentru mici servicii care le pot face, atunci când e vorba de prieteni. Dar nu-ți bate joc de mine.
Nu, mai bine nu îmi aduc aminte. Eu mai făceam gesturi d-astea prietenești, dar măgării de genul ăsta nu am primit în schimb de la nimeni până acum. Ca urmare, nu mai fac (!!)
Când i-am cerut în 2009 să îmi garanteze suma cu ceva solid, mi-a spus că el are un teren care se vinde în 2 zile chiar și în perioadă cruntă de criză. "Chiar daca cer 2 eur/mp tot am imediat banii tai sa ti-i returnez!" Și m-a asigurat că voi avea banii în maximum 5 zile!!! Ca apoi să aflu de fapt, indirect și cu mii de insistențe, că terenul nici măcar nu îi aparține!!!!!! Păi cum să îi cer eu acte doveditoare, că doar eram ”preteni”, nu?!? Cel puțin asta era varianta lor. Și nu m-aș mira să constat că dl. Milicescu nici nu avea dreptul sau baza legală de a semna contractul de împrumut ...... Nu am știut că poate exista o atât de infinită lipsă de caracter în rasa umană, mea culpa!
Scriu, scriu, scriu pentru că mi se pare incalificabil. Și pe măsură ce recitesc corespondența dintre noi, mi-aduc aminte de talentul lor de a înșela ceva sfânt între oameni: prietenia (nu aia de stil facebook, nu aia! ci aia reală, palpabilă, aia când un prieten își dă cămașa pentru tine, unii poate că știți despre ce e vorba). Și, de ce nu, până la urmă talentul lor de a fura cu stil. Nu jaf, dar furt.

Caut jurist / recuperator care să intervină într-un astfel de contract încheiat între mine, persoană fizică și un magazin de biciclete, Raidextrem, deci persoană juridică.
Este o experiență nu doar tristă, ci și foarte amară! În general, în viața mea, am muncit din greu și nu am apelat la alții pentru nevoile sau hobbiurile mele. Fiecare cent a fost muncit. Banii pe care ei îi folosesc de trei ani pentru propriul business și care mă privează pe mine acum, în timpuri dificile, de o supraviețuire la limită, provin din economii crunte, din muncă cu sapa, pe câmp, din spălat vase prin Germania, nopțile și așa mai departe (prima parte a zilei eram la școală, după-amiaza îmi făceam temele și noaptea munceam pe brânci câte 6 sau 11 ore, iar în vacanța de vară dădeam cu sapa 10 ore! Iar cei 40 de km până la școală îi făceam cu bikla, peste câmpuri, și iarna și toamna și pe orice vreme, ca să economisesc 90 de mărci pe lună! Chestii irelevante în povestea asta, până la urmă!) Nu vreau să fac o analiză a termenilor de prietenie, încredere, minciună, înșelăciune, dus cu preșul, că nu aș mai termina în veci. Nu am nevoie de morală sau întrebări retorice, pentru că aș avea răspuns la orice. Am nevoie de un ajutor concret și legal pentru a-mi recupera cât mai urgent acești bani. Nu de alta, dar oamenii se bazeaza pe faptul că se prescrie termenul și eu nu fac nimic.
Și, tuturor care vor cădea vreodată în tentația de a fi umani împrumutând bani prietenilor, le pot da o singură replică: asta e rețeta de a pierde și banii și prietenii și de a te dezgusta față de relațiile dintre oameni. Rușine celor de la Raidextrem, Daniel și Bogdan!! V-am dat banii atunci când vă ardea buza și voi v-ați bătut joc de încrederea și prietenia mea. Mă bucur însă să remarc că aveți grijă să plătiți piscină și antrenor pentru copii, în loc să vă spălați obrazul față de mine. Uite aici, vă fac reclamă gratuită, poate vin clienții să vă cumpere din marfă și să catadicsiți să vă onorați și datoria către o veche prietenă care a avut încredere în voi!!!
Cu două zile înainte de data stabilită să merg să-mi ridic banii, aflu, cu totul întâmplător, de la Daniel, că el de fapt nu are nici un ban și nu își poate onora datoria către mine. Deși știa de 3 luni de termenul respectiv, ca să nu mai spun că le-am acordat o prelungire a termenului prevăzut în contract. 3 luni de zile, Daniel Milicescu nu a considerat necesar să vorbească cu mine pentru a mă anunța că nu îmi returnează nici un ban, iar în ziua când l-am sunat eu, (29 august) să fac o glumă de genul: ”He-he, voinicilor, ce mai faceți? Ați virat azi banii, nu? Ca să fie sigur poimâine în cont, nu? Că ți-am zis că vreau să îi investesc într-o afacere personală.” ... domnia sa a început să se bâlbâie. Iar eu am avut un șoc.
Păi cum să nu am un șoc, când eu în luna iunie, în baza faptului că oamenii îmi vor returna banii, mi-am cumpărat și o bicicletă super-scumpă, împrumutându-mă, la rândul meu, de bani?!?!?! Ah, și am dat și examen la facultate, unde am de plătit o taxă anuală dejoc neglijabilă (!!), a.î. m-am pomenit că în septembrie nu aveam banii de taxă!! Cât despre faptul că bătusem palma cu un vechi prieteni, pentru un business, mai bine aș uita că mi-au ruinat și această perspectivă pe termen lung! În disperarea lui de a evita răspunsul clar la întrebarea mea îngrijorată: ”Stop! Înțeleg că tu nu ai virat banii??? Și că de fapt nici nu îi ai curând?!?!?” - nu, nu-mi venea să cred!!, dl. Milicescu a încercat o ultimă manevră, cică motivul este de fapt că el vrea să îi devin partener în afacere!! Vai de mineeeee ..... Câtă lipsă de caracter poate avea cineva ca să nici măcar să-și anunțe creditorul că se află în indisponibilitate de plată? Trei luni de zile să ignori subiectul și să nu spui că tu de fapt nici nu plătești?!?!?!?

Dacă tot sunt la modă dezbaterile publice, poate reușesc și eu să-mi rezolv această problemă. Desigur că aș fi putut avea și o abordare comică sau ironică, dar pe cuvântul meu dacă mai am vreun strop de umor pe inventar (!!!)
Am sperat o rezolvare amiabila, dar .... "n-ai cu cine, frate, n-ai cu cine!!!"
P.S. 27.03.2011: Dak știam că materialul acesta va genera atât de multe vizualizări într-un interval de timp atât de scurt, îl publicam mai devreme cu un an (!!!)
Update septembrie 2012: nicio noutate. În sensul că datoria nu a fost returnată și Daniel Milicescu și familia Selcieanu îmi datorează în continuare câteva mii de euro. Să le fie somnul ușor, în timp ce eu, anul acesta, am mai pierdut o posibilitate concretă de parteneriat pe business, din cauza lipsei acute de fonduri proprii.

Mda... Urat! Foarte urat! Prima data cand am citit titlul articolului chiar ma asteptam sa citesc un articol despre niste oameni care au muncit din greu pentru a pune pe picioare o afacere. Acum ca am terminat de citit pot spune ca am ramas socat.
AntwortenLöschenE și asta o muncă grea, să iei banii de la prieteni și apoi să tot muncești să îi duci cu preșul.
AntwortenLöschenuau!!! incredibil!! n-as fi crezut ca sunt in stare de asa ceva, ii stiu de la magazin. Mi se pare sub demnitatea umana chiar si intre straini, dar intre prieteni e cu atat mai dureros! Ma interesez de un avocat pro bono Anka si te anunt imediat, e clar ca oamenii asteapta sa iasa contractul din termenul de judecata. Nu ma pricep, dar ma interesez, ca inteleg ca tot incerci cu ei de aproape doi ani, cu vorba buna, si tot degeaba. Fantastic, incredibil!! Trebuia tu sa le deschizi procedura de faliment dupa prima luna de neplata, ai fost mult prea generoasa in situatia data. Oamenii astia merita distrusi, ca inteleg ca din cauza lor ai ratat si tu propria afacere. Teribila chestie.
AntwortenLöschenD.
Nasoala situatie!
AntwortenLöschenNu te mai incurca cu jurist, cauta direct un recuperator. Unul bun, sa stie cat mai putin romaneste!
Nu sfaturi cauta tipa, ci direct contacte, daca cumva nu s-a inteles. Deci, Nicky, da-i contactul, n-o trimite sa caute aiurea. Si direct pe e-mail, are adresa sus pe dreapta. Ma interesez si eu.
AntwortenLöschenDan
pe plaiurile mioritice, doar bataia da rezultate! iar oamenii, daca sunt pusi sa dea teapa, cu siguranta au gasit cai, cai legislatia le permite. firma cu care ai semnat tu contractul poate nici sa nu mai existe ca si entitate, chiar daca magazinul e acolo. oricum le merge, caci si-au extinis si spatiul, deci e clar ca si-au batut joc de tine si nu dau ei nici o ceapa generata pe valorile alea enumerate: prietenie, incredere. poti sa iti iei adio de la bani, parerea mea. niste nenorociti!!
AntwortenLöschenASTA E HOTIE CLARA, poate ca o interventie de la garda financiara ar fi interesanta :-)
AntwortenLöschence hotie!!!! ce nenorociti!!!! stii ca in schimb au bani pentru bazin si antrenor de inot la copii? in loc sa-si achite datoriile, ei isi vad de viata.... uaaaaaaaaa, hotilor!!!
AntwortenLöschence nemernicieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee problema e ca in romania te fura toti si nu li se intampla nimic, ba chiar sunt sustinuti de turma de oi. te fura statul, autoritatile, angajatorul si comerciantii te fura cel mai rau. sa te fure si prietenii este cel mai josnic posibil. astia nu merita sa mai existe pe piata si sa fie bagati in seama de partenerii de afaceri. comportament de golani fara scrupule.
AntwortenLöschenha ha ha ... uite ma, din cauza unor nenorociti ca astia ni se inchid noua portile prin Europa, ca isi fura probabil si rudele de gradul I iar prietenii si-i fac in functie de cate parale pot sa scoata de la ei! Huăăăăă, popor de golani şi sălbatici!
AntwortenLöschenniste hoti nenorociti! bogdanescu ala imi povestea mie despre afaceri, munca, bani cinstiti si prietenie adevarata. escroci
AntwortenLöschenescroci, din pacate astia o duc bine in romania
AntwortenLöschenhoti cu acte in regula!
AntwortenLöschenDanielescu a mai luat si de la mine niste bani, ce-i drept nu o suma foarte mare. Si nu zice nimic de returnat, e ocupat omu, ca e business man, nu? Cauta alti prosti sa mai ia niste bani probabil.
AntwortenLöschenSa speram ca s-au bucurat de un Paste minunat. Nenorocitii!
AntwortenLöschen