Maraton montan Cindrel: nota 10. Restul, e pură fascinație....

În ciuda faptului că, datorită sau din cauza unei scăpări organizatorice, maratonul parcurs de mine (și de încă alți doi băieți) a fost puțin peste distanța clasică de maraton și cu aproximativ 4 km mai lung decât traseul în fapt (adică am alergat 44 de km), ceea ce mi-a adus per total un chin prelungit cu aprox. jumătate de oră (un ligament de la genunchiul drept a cedat brusc pe la km 28) și o poziție net inferioară în clasament, pot defini această cursă ca fiind una de excepție! A fost de-a dreptul mistică. 

Varianta prelungită a maratonului parcurs de mine 

Un traseu lung. Excepțional de frumos. Cel mai comestibil traseul de alergare pe care l-am parcurs până acum, al doilea maraton full al meu. 

Am alergat de la aprox. 13°C, din centrul Păltiniș, până la un aproximat de mine de  5°C (din cauza vântului) sus pe creste și pe Vf. Cindrel la 2.244 m alt.

O descriere succintă, din partea organizatorului, se află aici:

http://ankaberger.blogspot.ro/2012/08/alergare-in-cindrel.html

După atâtea săptămâni de caniculă istovitoare în București, frigul din Păltiniș, de vineri seara, și apoi de pe traseu, sâmbătă, mi s-a părut o binecuvântare. 

Doar printr-un noroc am avut la mine și ceva de îmbrăcat adecvat vremii, așa că nu am suferit, ba chiar am savurat temperaturile scăzute și vântul de pe culmi. Ciorapi trei sferturi de compresie, pantalon trei sferturi de alergare, o foiță de vânt și ploaie, tricou tehnic, șapcă. 

La această cursă, cred că cel mai util accesoriu mi-a fost mp3 playerul, cu o selecție muzicală fantastică (muzică din Tibet, Mexic, Grecia, lumea arabă), contribuind la menținerea unui ritm și a sentimentului de mistic pe majoritatea lungimii cursei.

Valuri de nori, diferențiate prin nuanțe diverse, segmente de pădure uscată, segmente de cioturi de arbori măcelăriți, jnepeniș la greu, rocă, Lacul Iezerul Mare, de unde urmează o urcare pieptișă de aprox. 15 minute spre creasta și Vârful Cindrel, poteci înguste, pășuni alpine pustii, văi, versanți, vânt, soare, picături de ploaie, pădure, arbori căzuți, treceri de râuri, urcări, coborâri – dar nimic violent, desigur cu excepția urcușului spre Creasta Cindrel.

Este un traseu mirific, ai nevoie de multă experiență pentru a-l putea parcurge în alergare (astfel încât să nu rămâi fără glezne), ai nevoie – zic eu, acum depinde de stilul fiecăruia – de o abordare cu sufletul, să simți că-l mângâi pentru că-ți permite, nicidecum că-l ”cucerești”, ai nevoie de un aparat foto la tine, căci peisajul trage de tine – pur și simplu nu-mi mai venea să ies de pe creasă și din zona lacului acela singuratec și liniștitor -, ai nevoie de respect față de natură, de o muzică bună în urechi .... pfuuuui ....m-a fascinat de-a dreptul.

Organizare: nota 10+

Marcarea traseului: nota 10 (cu excepția de rigoare, unde trei dintre noi nu am ajuns la intersecția respectivă – de unde am mai fi avut doar 7 km de alergare!!!!, nu 11-12 cât am fost nevoiți să mai facem – la momentul oportun, se pare! 

Am staționat acolo, ne gândeam să mergem drept înainte pe traseul pe care venisem, nu aveam harta la noi și nici organizatorul nu se gândise să o tipărească pe verso numărului de concurs (eu una nici nu am avut unde să mi-o tipăresc, am aflat prea târziu de concurs și m-am înscris pe ultima sută de metri), pe dreapta, în coborâre, era marcajul foarte clar și continuu, era punctul unde se despărțise semimaratonul de maraton deci pentru noi era foarte logic că ar trebui să urmăm traseul de semimaraton, de regulă retururile nefiind pe același drum pe unde ai urcat, un șir lung de motocicliști venea dinspre Șaua Bătrâna și i-am așteptat să îi întrebăm dacă au mai văzut alergători și marcaj. 

Ei au spus că nu au văzut niciun alergător și niciun marcaj. Din spatele nostru iar nu mai venea niciunul dintre alergătorii pe care îi depășisem ..... deci, disciplina oricărui concurs spune clar: urmezi marcajul. Punct! Și am urmat, în defavoarea noastră, marcajul de semimaraton. Mă aflam pe locul 6 la fete, locul 35 la general, la momentul acela. 

Și nimeni nu m-ar mai fi putut depăși pe ultimii 7 km ai cursei. Staționam inutil de câteva minute și nu se vedea nici urmă de alți concurenți venind. Și asta, în pofida tuturor staționărilor la punctele de alimentare și tuturor timpilor cheltuiți pentru a face fotografiile :-) Cursa îmi mergea neașteptat de bine .... până când ....

Depășisem, în mod cu totul neașteptat pe o coborâre, o altă concurentă din categorie, la km 14 

și mai depășisem câțiva băieți pe parcurs, rămânând în majoritatea timpului fără nimeni în fața mea, iar în spate veneau 2 băieți. Cei doi cu care am decis să o luăm în jos la dreapta.

Cineva mi-a spus - și știu că citești – să nu mai vin la maratoane montane, dacă vreau traseul marcat de la alergările pe asfalt. Culmea este că acel cineva ar trebui să știe că nu am alergat niciodată o cursă de asfalt. Am două curse de semi pe zăpadă înghețată, am câteva semi montane și două maratoane full montane. Atât. Și două argumente:

1.Un maraton montan nu este o cursă de orientare. Ca urmare, traseul trebuie marcat bine și corect, astfel încât să nu pierzi timp cu orientarea, având într-o mână harta și în cealaltă busola. Dacă vrei orientare, nu vii la maraton.

2.Un maraton montan nu este un concurs de aventură, unde mergi cu harta-n mână și cu busola (cum ziceam și mai sus), bucurându-te că te rătăcești eventual, căci face parte din aventură.
Întrebați-i pe primii 10 la open mixt și vedeți ce cred și ei, cât de important este marcajul, cât de importante sunt semnalizările în menținerea ritmului și derularea unei curse reale de alergare. Dacă la ei se aplică acest principiu, atunci trebuie să se aplice pentru toți participanții la cursă, indiferent de nivelul lor de performanță sportivă.

La un maraton montan, care este și competiție, vii să parcurgi traseul în viteza pe care ți-o poți permite tu, ca individ. Altfel .... nu știu de ce vii. Asta așa, în linii pure de teorie. Partea cu pasiunea, făcutul de poze, savoarea etc . ...... alea sunt alte povești și e chestie de alegere individuală ce faci pe traseu.
Totuși ..... la ora 15 tot mai existau doi voluntari pe traseul de semi ..... în condițiile în care cursa se terminase de câteva ore (!). Ne-au notat sosirea și ne-au anunțat că nu urmasem traseul corect. Mai aveam aprox. 4 km ..... neplăcut.

La Cheile Râșnoavei, în urmă cu două săptămâni, se întâmplase ceva asemănător. Organizatorul a considerat normal să scadă cele 20 de minute din timpul total al concurentelor care se rătăciseră din cauza lipsei unui marcaj corect, așa că, chiar dacă eu cu 300 de m înainte de finish am depășit o concurentă, pe clasament ea tot înaintea mea a fost situată. Și a fost corect așa.

Punctele de alimentare/CP/hidratare și atitudinea oamenilor/voluntarilor: nota 10+

Apropos de asta, pe la km 28 m-a trăznit o durere teribilă a tendonului exterior de la genunchiul drept. Profundă, abia mai șchiopătam. Eram pe o coborâre și mă tot opream să mă țin de genunchi, când văd un băiat voluntar, cu tricou galben, alergând spre mine și zicând: ”Doar 30 de secunde....” Nu înțelegeam la ce se referă. Avea în mână o fașă elastică, se apleacă direct la genunchiul meu și începe să-l înfășoare. Am rămas ..... șocată! Wow!!!!! Wow!!!!! Genunchiul mi s-a încălzit instantaneu și am fost în stare să continui și să termin chiar bine traseul prelungit și mult îngreunat din cauza ocolișului de 4-5 km. Altfel .... nu știu cum ar fi decurs lucrurile. Mi-a spus numele lui, îmi cer scuze că nu l-am reținut, dar îi mulțumesc infinit pentru ajutor, pentru atitudine, pentru fașă și viteză de reacție și inițiativă!!! Fașa am predat-o la finish lui ”Bebe” (presupun că este vorba de Ioan Bebeșelea, organizator).

O altă chestie extrem de pozitivă din partea tuturor celor pe care i-am întâlnit pe traseu ca făcând parte din echipa organizatorului: frate, erau informați! 

Culmea, știau la ce km se află, cum arată traseul în continuare, notau atleții când soseau astfel încât știai cam pe ce poziție te afli, știau și numărul total de participanți ..... impresionant! Eu am avut impresia că toți implicați în organizarea acestui concurs au făcut traseul împreună, l-au buchisit, au văzut toți listele de participanți, s-au informat reciproc .... excelent rezultat al unei munci în echipă, jos pălăria! 

La multe concursuri, nu știe dreapta ce face stânga, fiecare face o singură bucățică, fără să cunoască sau să fie lăsat să cunoască ansamblul.

Îmi pare rău că nu am mai putut face fotografii, din cauza nepregătirii aparatului (nu mai aveam memorie pe card), dar merita fotografiat festinul de la finish: pepene tăiat, bere fără alcool, glucoză, banane, lămâi, portocale, cozonac, cornulețe, batoane cu susan .....

Atmosferă de nota 10+.
Comunicare ante-event: nota 10+ (am primit răspunsuri punctuale la toate mesajele trimise și niciodată nu am simțit că deranjez).

Excelent eveniment, mirific traseu de maraton, excelentă echipa, am vorbit cu ”Bebe”, și-a asumat eroarea cu marcajul și lipsa voluntarului de la intersecția respectivă, a spus că pur și simplu a neglijat să retragă marcajul de semimaraton, astfel încât să nu mai creeze ambiguități, am fost frustrată și revoltată, după care m-am retras. Era deja patru jumate, premierea era abia la ora 6 și noi mai aveam în față un drum de 5 ore. A fost bine că am plecat, căci pe drum au fost secvențe de ploaie apocaliptică, în trei rânduri, se lăsa întunericul, nebunie pe șosele, chiar a fost o idee inspirată.
Timp înregistrat: 6h37 / 44 km 
Context în care poziționarea în clasament (locul 3 la categorie) devine, pentru mine, destul de irelevantă. Cu atât mai mult cu cât organizatorul, deși la început și-a asumat eroarea în fața mea, la final nu a întreprins nimic pentru a o ajusta. Asta e, fiecare cu legea lui, că doar trăim într-o țară mioritică mai fără de legi.
Finish-ul a fost, fără doar și poate, plăcut, căci s-a aplaudat și te-ai simțit așteptat. 

Doar că eu eram prea în durere cu piciorul, prea obosită și destul de frustrată din momentul în care mi se spusese că făcusem un traseu mai lung din cauza unei erori care nu ținea de mine. Eram mulțumită că ajunsesem, dar totuși stăpânită de un mare ”DAR ....” - asta e, fiecare cu reacția lui.

micul dejun de a doua zi :-)