Na, că deja văd
un mare Sssssssss pe calendarul de perete şi mă ia cu melancolia specifică
toamnei timpurii .... S de
la –eptembrie :-), o lună prin excelenţă a Zodiei Fecioarei. S de la -port, –pontan, -peranţă,
-inergie, -sentiment, -UFLET (!!).
Sâmbătă, 1 Septembrie,
litoralul românesc mai găzduieşte un triatlon.
Unul soft, cică. Unul
de-ncurajare. De data asta, nu în 2 Mai, nu în Vama Veche, cu atât mai puţin în
simandicoasa Mamaia.
Dar
unde?
Undeva
în Olimp (nu am fost niciodată, nu cunosc zona).
(„La ora 13.00 va fi o sedinta tehnica la Poarta
Centrala.”
A Raiului, a cui? Nu ştiu, parol!)
Am
încercat să aflu de la organizatori cine sunt şi cu ce se ocupă, de unde le-a
venit ideea. Nu am reuşit, şi cum nu aveam de gând să transform dialogul
într-unul de investigaţie, am renunţat să mai cer detalii. Răspunsurile de tip
publicitar – „suntem patru entuziaşti” - nu sunt tocmai pe gustul meu, dar
totuşi am zis că hai să trâmbiţez evenimentul către popor (apoi, din patru, au
mai rămas trei, Roxana și Mihai :-))
Cele
trei probe ale întrecerii sunt cele clasice, desigur, doar distanţele sunt mai
modeste:
500 m înot în Marea
Neagră (că alta nu avem)
20 km de pedalat pe faleză şi prin păduri, între Olimp şi Costineşti (deci
clar e de un mountain bike)
5 km de alergare pe plajă, pe ţărmul mării, de la Olimp spre Costineşti
şi retur.
Sună
bine. Nici prea-prea, nici foarte-foarte, comestibil pentru oricine care merge
de regulă pe jos câţiva km şi care, desigur, ştie să înoate la un nivel decent,
de supravieţuire. Ah, şi care merge pe bicicletă cât de cât.
Se
poate participa individual, adică să faci toate cele trei probe, sau în
ştafetă, orice combinaţie de gen este permisă, fiecare coechipier asumându-şi
una dintre probe sau două.
Variantele
de înscriere sunt şi ele un debut în România (scuze anticipate dacă greșesc) şi la conceptul ăsta mă tot
gândesc eu de câţiva ani, căci el există şi se derulează cu succes cam peste
tot în lume: pachet de înscriere. Adică se înscrie triatlonistul o singură
dată şi primeşte tot: dreptul de a participa, cazarea și eventual alte servicii
incluse sau opționale. În cazul de faţă, sunt incluse şi alte elemente. Excelent!
Nu mai stă să caute variante de cazare, să negocieze, să facă rezervări, să
cerșească confirmări care nu vin, să achite separat. Totul la un loc. Eficient,
comod, simplu.
Tarifele
pachetelor variază de la 100 la 200 de lei şi există variante şi pentru
însoţitori. Înainte de a proba acest pachet de înscriere, calitativ vorbind, salut pozitiv iniţiativa şi consider că
tarifele nu sunt mari. Comparativ cu, să zicem taxele de participare la
Trialonul Challenge din Bucureşti http://www.trichallenge.ro/inscrieri/,
de pe 26 august, unde doar taxa de participare a început de la 110 RON şi
ajunge până la 170 RON, în funcţie de momentul înscrierii şi unde nu ai nimic
altceva inclus în acest preţ decât kitul de participare (care, indiferent ce conține, nu cred că se potrivește, la valoarea lui declarată de 48 euro (!) cu realitatea vieții majorității din România actuală, când mulți abia de-și permit să participe la vreun concurs).
Oricum, detalii referitoare la costuri verificați direct pe site-ul concursului (mi se par oarecum interesante tarifele aplicate susținătorilor).
Pachetul triatlonistului include:
”kit de participare:
- cip de cronometrare - vei fi cronometrat electronic, ca în marile competiții;
- tricou personalizat - să-l porți în concurs, la petrecere sau sa-l ai amintire (personalizat înseamnă cu numele concurentului pe el și mă îndoiesc că la asta se referă. Mai degrabă la inscripții cu logo-ul evenimentului și de regulă ale sponsorilor);
- numere de concurs - de prins pe bicicleta, pe tricoul de alergare și pe inotator (și aici cred ca este o confuzie cu numarul de concurs prins pe înotător, deci clar oamenii chiar nu știu cum e cu triatlonul);
- materiale promotionale (desigur că acestea nu trebuie să apară enumerate ca și componentă a kitului de participare, presupun că se referă la pliante și alte chestii publicitare).
Kit de petrecere:
- acces petrecere (probabil un voucher de intrare, dar nu se știe unde, cum, interval orar ....);
- voucher pentru cocktail - pentru primul cocktail baut impreuna cu alti 2 prieteni (adica ... un cocktail cu 3 paie, sa beți toți trei din el?);
- mancare (cum sună .... ”mâncare” .... sunt curioasă ce-o fi, sper că nu mititei cu bere).
- materiale promotionale” (idem remarca de mai sus).
Există deja înscrişi, nu am stat să-i număr, lista
nefiind numerotată, dar e clar că evenimentul are deja priză la public.
”Preambulul concursului:
Triatlonul
“INTRECEREA – PETRECEREA” isi propune sa promoveze sportul si buna dispozitie.
Avand in vedere ca varianta de concurs este de semi-triatlon, permite
participarea tuturor celor care fac miscare, chiar si ocazional.
Cuvintele de ordine sunt: competitie – fair play – distractie.
Ordinea probelor este: INOT, BICICLETA, ALERGARE.”
Ce nu prea îmi place este că
organizatorul ….. nu se prezintă. Cine suntem, ce facem, de
ce o facem, ce istoric sau ce pregătire avem pe această direcţie. Anonymus
peste tot :-)
Despre partea de petrecere iar nu
se dau nici un fel de informaţii relevante, cum ar fi, de exemplu, locul
desfăşurării acţiunii şi intervalul orar.
Triatlonul este mititel, dar un start la ora 14,
când este canicula în toi şi mai ales după masa de prânz, iar nu mi se pare o
idée fericită. Eh, la această menţiune, răspunsul pe care l-am primit a fost,
printre altele: „E posibil sa schimbam pentru 15.00, mai vedem.“ Se pleacă de la premiza că
publicul-target vine la mare pentru distracţie, nu pentru disciplină sportivă.
Deci, să doarmă şi ei mai mult sâmbătă dimineaţa. Aşa o fi.
P.S. Le-am sugerat unele modificări și corecturi de limbaj în regulament, oamenii nu prea le au cu triatlonul, sper să le facă, că de supărat nu s-au supărat când le-am trimis sugestiile mele modeste. N-am putut să mă abțin, ce vreți? ”Defect” profesional vechi :-))
Update 25 iulie: Și, oh yeeees, ora de start a fost modificată: ORA 11!!! Apreciez receptivitatea organizatorului.
Update 7 august:
Oh yes, pentru a doua oară!! Au mai apărut informații și cred că nu ne-am putea plânge să lipsește ceva, cel puțin la nivel de teorie. Cu practica .... vor vedea cei care participă, nu-mi exprim nici o opinie, nu-i cunosc personal pe organizatori și nu ar fi corect să-mi exprim opinii pro- sau contra-. Știu doar, după 7 ani de participări la concursuri și două voluntariate, că eu una m-am săturat de marca ”prima ediție” și ”organizatori anonimi”, pe care nici măcar de la concursuri nu îi știu.
Le urez baftă maximă și o notă de 10 la finalul evenimentului creat!
Orice relatare post-event este binevenită.
Imi place la nebunie cum sunt acest mici prajituri, parca nici nu m-as indura sa le mananc, imi place postul tau, ti-as da un like dar nu gasesc un plugin instalat pentru asta.
AntwortenLöschenNu știu cum e cu LIKE pe blog, dar dacă ai cont pe Facebook, poți distribui acolo, ai plugin instalat deasupra. Merci și vreme bună, dacă te duci la triatlon, aștept comentariile de după :-))
LöschenFrumos, caut si eu stafeta sa merg, ma bucur ca am dat de acest blog, multumesc.
AntwortenLöschenMiri
nota 100!
AntwortenLöschenîn urmă cu ceva ani, cine nu avea ce să facă, constituia rapid o agenție de turism. eram invadați de agenții de turism cu personal care habar nu avea de o minimă geografie sau organizare a unei călătorii. acum, cine nu are ce face, iese pe piață cu un triatlon. Dar ce-aveți fraților? PUneți mâna și piciorul de faceți măcar zece triatloane, participați la ele, vedeți cu ce se papă și apoi organizați. Că de belele și scuze chiar suntem sătui!
AntwortenLöschenUn triatlonist scârbit
(da, taxele de la Triathlon București chiar sunt enorme, dar atâta timp cât vine lumea și plătește bani destui de grei, înseamnă că nivelul ăla de sărăcie chiar nu există. Și ce organizator ar fi prost să renunțe la a mai cere, dacă poporul dă, ha-ha-haaaaaa???
anka, nu cred ca este genul de eveniment pe care ar trebui sa il promovezi, va fi mai degraba o cursa a bauturii si distractiei, ca asta prinde bine la public. partea cu sportul si o viata sanatoasa e mai paralela cu conceptul descris pe site-ul lor.
AntwortenLöschenT.V.
E bine ca exista pareri pro si contra, asta nu poate decat sa faca bine unui eveniment.
AntwortenLöschenTrebuie insa sa incepem de undeva, eu mi-am propus sa aduc cat mai multi incepatori care sa se apuce de miscare. Foarte multi dintre cei inscrisi au inceput sa se antreneze acum sau vor realiza la concurs ca trebuie sa se miste mai mult, ceea ce pentru mine inseamna foarte mult.
Important pentru cei prezenti e intrecerea cu ei insisi, nu neaparat timpii de concurs. E bine ca, daca se simt in stare, sa incerce sa-si depaseasca perfomantele in celelalte triatloane.
Vreau ca "No Stress" sa fie mai mult o "gradinita in atitudine pro miscare", un pretext pentru ca cei care vin sa-si dea seama ca se poate si altfel sau ca miscarea le-a lipsit cam mult in ultimul timp.
Accept si grasi si lenti - No Stress va fi ca o oglinda a conditiei lor fizice pe care le-o pun in fata;
Performante sportive nu am nici eu, de aceea ma identific cu publicul asta, insa am studiat fenomenul atent in ultimii 2 ani si consider ca sunt in stare sa vad ce e bine si ce nu. Sigur ca vor participa si cativa profesionisti, ca sa aiba ceilalti cu cine sa se compare.
Iar distractie da, nu vad nimic rau in asta :)
Mihai, organizator No Stress
@Mihai: cine te cunoaste, stie ca nu ai nicio legatura cu sportul. doar cu BANII. La tine, totul se rezuma la profit palpabil, bancnote. Daca partea de distractie nu va fi tot ceea ce va ramane in memoria participantilor, atunci da, vom considera ca se promoveaza realmente sportul. A studia fenomentul triatloanelor, fara a participa activ la ele, se cam contrazice cu ceea ce spui tu ca promovezi. Nu te stiu activ la concursuri si nici nu te vad activ, ca stil de viata. Cum aceste concursuri au devenit tot mai multe, cu taxe tot mai ridicate si atrag tot mai multi participanti, nu trebuie sa fii economist pentru a vedea ca atractia unui profit este mai mare decat orice. Voi inca aveti tarife dubios de mici, dar sunt unii care pretind niste taxe de participare mult peste nivelul de tupeu admis, asa ca .... sunt curios cum vei evolua tu la acest capitol in urmatorii 2-3 ani, daca rezisti pe piata asta. Zicea cineva mai sus: care cum nu are ce sa mai faca, organizeaza repede un triatlon, ca e la moda. E doar o remarca, menita sa va atraga atentia sa nu va bateti joc si sa fiti corecti pe acest segment. Voi si toti ceilalti organizatori, care, orice ar spune, tot din motive de profit isi bat capul cu astfel de actiuni. Daca ajungeti toti companii de lux cum sunt cei de la Smartatletic - fereasca dumnezeu, nu!!! -, e clar ca si sportul amator organizat e sortit pieirii din cauza lacomiei unora si a faptului ca oamenii nu isi vor mai permite sa achite taxele de participare si costurile adiacente oricarei participari.
AntwortenLöschenun somer sportiv
NO STRESS va fi si va ramane un eveniment de promovare a sportului, fair playului si bunei dispozitii. Recunosc ca actiunea are si o latura egoista, dar nu pentru bani, ci ca sa pot sa ma laud eu cu mine atunci cand discut cu mine.
AntwortenLöschenPreturile de participare vor ramane mici la No Stress si de asemenea, preturile la cazari am sa le negociez pentru participanti astfel incat sa-si permita cat mai multi. Pana acum e o experienta grozava toata povestea, al dracului de obositoare, dar am redescoperit ca mai sunt oameni frumosi.
Iar atata timp cat un eveniment va iesi foarte bine, cu preturi foarte mici fata de piata, cu oameni care se bucura de un eveniment de miscare, discutia legata de cati bani face sau pierde organizatorul mi se pare prea mica chiar si pentru Anonymus.
Avand in vedere ca aceste competitii sunt organizate de privati mi se pare 100% in regula sa le organizezi pentru profit. In cazul in care esti un ONG si in statutul tau figureaza ca si obiectiv promovarea sportului de masa atunci nu mai e ok. Smartatletic, conform http://smartatletic.ro/istoric este o agentie de evenimente sportive care ofera un eveniment, l-as compara cu un concert. Oare merita sa dai aceasi bani sau chiar mai mult pentru un
AntwortenLöschenconcert ? Sa nu mai vorbim de faptul ca nici biletele de teatru/opera sau de cinema nu sunt pre ieftine. Consider ca nu este corect/justificat sa acuzi organizatorii pentru felul in care tarifeaza participarea la evenimente, dar este extrem de util ,in timp ce ne bucuram de cresterea in popularitate a acestui sport, ca aceste evenimente( ca si orice alt produs) sa fie recenzate asa cum face autorul acestui blog.
Referitor la indemnul antecomentatorului meu din august 9, as vrea sa spun ca o alternativa la participare la multe triatloane ca si concurent ar fi participarea ca si voluntar deci nici macar sportiv nu trebuie sa fi. Sunt ferm convinsa ca din postura de concurent nu vei afla tehnica de balizare a traseului de inot, de unde cumperi balize la pret decent in caz ca nu vrei sa improvizezi, cu ce le ancorezi etc etc. Ma intreb oare organizatorii de evenimente fac "knowledge sharing" intre ei ?
AntwortenLöschenPS : recomand sa cititi commenturile de pe acest forum cu titlul : Why do IronMan races cost so much http://forum.slowtwitch.com/cgi-bin/gforum.cgi?post=2356633
Judith, eroarea de abordare, dacă îmi permiți, constă, la tine, în faptul că vorbim despre ROMÂNIA. Eu personal am fost și mai sunt voluntar pe la concursuri sportive și chiar am organizat trei. Eroarea de comunicare la SmartAtletic este faptul că: nu poți promova faptul că tu, ca organizator, ești de fapt un altruist și ții la binele poporului dându-i un eveniment de masă. Uită-te puțin în jur și deschide larg ochii și urechile: coșul de alimente ne ia, la foarte mulți dintre noi, jumătate sau chiar mai mult din salariu. Nu sunt argumentate taxele de concursuri sportive care se declară a fi organizate cu voluntari neplătiți și doar așa, de amorul artei pentru a încuraja lumea să facă sport vs. nivelul de trai din România. Asta e toată povestea. Să fim serioși, toți declară că nu au nici un câștig. Dacă nu ai nici un câțtig, eu îți garantez că după 1-2 ani te lași să mai organizezi. Sau ești nebun la cap, să îți complici viața organizând așa ceva și să te alegi doar cu balamuc, nopți nedormite, gaură în bugetul familiei etc. Așa că nu duce tu grija lui SmartAtletic. Ar fi mai cinstit dacă ei sau oricine mai e pe piață ar spune: DA frate, noi ne plătim voluntarii, marcarea traseeelor costă atât, ambulanța costă atât etc. Concurenții nu știu că ambulanța se plătește, de exemplu. DA, și eu consider că taxele sunt neargumentat de mari, mai ales la numărul mare de participanți pe care îl au. Iar atunci când apar decalaje mari între taxele de participare .... prost să fii sau răuvoitor să fii și să nu vezi cu ochiul liber care și cine și cum joacă pe piața asta. Sunt convins că știi despre ce vorbesc, mai ales dacă și faci parte din echipa S.A. Majoritatea dintre noi știm ce și cum învârte vlad Stoica și ce gogoși toarnă Antohe, ce dracu vii să le faci tu scut acum?! Dacă voi tindeți spre a transforma ceea ce orgaizati in PRODUS DE LUX, adresat segmentului cu bani al populației, atunci e altă discuție sau nu mai este deloc. Dar 1000 de participanți din 19 milioane nu este neapărat o ”masă” de oameni. Ah, și dacă tot au taxe mari, atunci ar trebui să-și pună serios, dar foarte serios la punct managementul și comunicarea. Triatlonul de anul ăsta ... vai de capul lui. Ba e anunțat sâmbătă, ba duminică, ba în Herăstrău, ba în Dâmbovița, ba în Mamaia. Și pentru toată nebunia asta trebuiau masele să plătească banii încă din septembrie 2011? Zici tu că e corect? Băăăăăăăăi, faceți, chinuiți-vă, dovediți că X și Y, apoi veniți cu pretenții de taxe. Cine a mai pomenit cî ăn Rommânia un KIT DE PARTICIPARE DE 50 EURO chiar era decent???? Eu unul nu am nevoie de produsele alea din pungă, la50 de euro. E bătaie de joc să abordezi astfel. Îmi pare rău că nu am blog și nu stiu de google id. Oricum, ideea nu este să atacăm și nici acest blog nu cred că are ca scop a ataca pe cineva anume, ci mai degrabă de a lupta ca lucrurile să nu degenereze foarte-foarte-foarte naspa, că ... cam asta e tendinta. Păcat că nu mai există si alte bloguri așa obiective și detaliate să vă deschidă ochii. Te numeri printre cei care erau gata să înghită apa de Dâmbovița cumva? Si eu, culmea!!! Citeste și materialul ăla D&D, citeste si ce scrie despre triatlonul de anul trecut ..... mai judecă un pic, Judit.
AntwortenLöschenHai salut și n-am cuvinte, discutia cred că e constructivă si oricum, asteptaăm opinii de la Neptun :-))
Nu compara un Ironman cu ce se intampla in Romania. IM-ul din Oradea este un eveniment perfect si nimeni nu a comentat vreodata ca ar fi scump, ca si taxa de participare. Romania e aproape sub nivel de supravietuire, evenimentele scumpe sunt ca si produsele Louis Vuitton, pentru cei care invart banii de nu mai stiu de ele. eu nu-mi permit sa merg nici macar la un concert in 3 ani de zile, dar dau banii pe participari la triatloane. Daca ar fi sa dau banii pe un bilet la un concert life, ar insemna sa sacrific un concurs de triatlon si nu vreau sa fac asta. Este o realitate cruda, dar fiecare isi alege prioritatile in viata. Tristetea mare este ca nu ni le putem permite pe ambele, nici macar nu as cere mult, nu vreau sa merg la mai mult de 2 concerte mari pe an. Dar nu mi permit. Deci, intre distractie si sanatate aleg sanatatea. Desi, stai linistita, ca sanatatea nu implica neaparat participarea la concursuri. Dar ele sunt o motivatie in plus si toti cei care participam stim asta si d-aia si noi, cei care nu prea avem bani, ne bucuram ca exista aceste concursuri. Este bun un punct de vedere mai critic si blogul pleaca de la premiza germanica: daca tot faci un lucru, de ce sa nu-l gandesti, planuiesti, gestionezi BINE de la inceput, ca doar nu te costa nimic in plus? Mai mult de costa - timp, imagine, bani, resurse umane - sa stai sa repari greseli cu implicati enorme. Eu am fost un aspru contracarant al Ankai, dar mi-au trebuit vreo patru ani sa-mi dau seama ca tipa nu doar ca nu are interese ascunse, dar chiar ramane obiectiva, analizeaza in profunzime, DA SOLUTII, culmea (!), isi asuma cele afirmate si, colac peste pupaza, nici nu se grozaveste cu munca pe care o face. Cine mai depune o astfel de munca in folosul comunitatii, fara sa astepte recunoastere, ba sa-si mai ia si castane de la tot felul de neaveniti, cum eram si eu cu ceva timp in urma?! Nimeni, iti spun eu! Ar trebui implicata in proiectele voastre de organizare, dar de regula femeile din lumea sportului sunt tinute la colt, deranjeaza orgoliile masculine.
AntwortenLöschenAsa ca, draga Judit si alti anonimi pe aici, intelegeti ca trebuie sa fim constructivi, nu destructivi. Intre organizatori exista o oarecare comujicare, partea proasta este ca fiecare vrea sa demnostreze ca e mai inteligent si mai capabil decat toti ceilalti, d-aia nu prea ies lucrurile. Dar, in linii mari, anul asta s-au vazut ceva imbunatatiri la Tusnad, la Tg. Mures. Rusinea sezonului este triatlonul de la Reci din 5 august, deocamdata TriChallenge a dat-o din bara in alta bara si din lac in put iar din punctul meu de vedere Grand prix-ul a devenit o gluma rasuflata, nu are nici o gestionare si nici un fel de comunicare, nu se justifica existenta unui circuit in care fiecare organizator face exact ce vor muschii lui, nu se justifica din moment ce la momentul deschiderii inscrierilor si achitarii taxelor nu sunt setate toate elementele de baza. Si sf. gheorghe si TriChallenge au fost anuntate ca vor avea loc sambata. Au dat cei de la Grand Prix vreun mesaj catre masa de participanti inscrisi, in cae sa ceara scuze si sa explice de ce nu mai au loc sambata, ci duminica? Eu nu am primit nimic.
Hai gata, ca am deviat de la tema. Spor la ce vreti voi si invatati din ce cititi pe aici, eu unul am gasit super-materiale.
Traian
Sa sti ca nu am nici o legatura cu cei de la Smart Atletic si nu cunosc nici un membru al sau (din comentariul tau nu pot sa-mi fac nici o parere pentru ca acuzatiile tale nu sustinute de dovezi/argumente ).Sunt o cetateanca din Timisoara care isi cheltuie lunar o parte din bani pe concursurile de genul asta, de "masa", de 2 ori pe triatlon pana acum si uneori mai da o mana de ajutor in organizarea unor competitii de inot.
AntwortenLöschenFaptul ca organizatorii o dau in bara este cu totul alta poveste, autoarea acestui blog s-a ocupat sa le noteze - lucru foarte util de altfel, dar nu asta este ideea commentului meu. Am dorit sa comentez strict partea financiara. Legat de gafe cred ca nu mai avem ce adauga pentru ca acest blog contine material suficient si bine argumentat astfel incat eu personal nu pot sa am alt punct de vedere decat cel expus aici.
Revenind la Triatlon Challenge: "Și pentru toată nebunia asta trebuiau masele să plătească banii încă din septembrie 2011", nu trebuie !!! Intocmai asta e ideea nu trebuie ! Poti sa alegi sa-i dai in lumea lor si sa participi la alt triatlon.
Dar stai poate nu inteleg eu punctul tau de vedere, daca totul ar fi perfect organizat etc ai fi de acord cu taxa de 50 euro ? Ca daca asta e problema atunci tac din gura pentru ca ai dreptate, insa daca din principiu nu esti de acord ca cei care organizeaza concursul sa ceara o suma sau alta atunci raman la punctul meu de vedere: fiind privati pot cere cat vor muschii lor, atat timp cat produsul lor se cumpara si in acelasi timp sa sustina ca promoveaza sportul de masa pentru ca el se adreseaza si amatorilor nu doar campionilor olimpici - asta este cel putin definitia mea despre sportul de masa.
In concluzie, doresc sa te linistesc ca nu am nici un interes material in toata povestea asta ci pur si simplu imi place (sau nu ma pot abtine) sa dezbat anumite teme ce ma intereseaza.
In rest cuget la urmatoarele si mi-ar facea placere sa citesc pe acest blog articole care ar dezbate aceste subiecte :
Cum pot fi reglementate aceste competitii organizate de privati ? Trebuie ele oare sa fie reglementate ?
Cum poate fi crescut numarul femeilor participante la aceste competitii ?
Ce ar trebui sa faca statul in privinta sportului de masa ? Ar trebui sa faca ceva ?
Ce este mai important sa fie finantat de la stat: sportul de masa,cel de performanta, ambele sau niciuna si fiecare ar trebui sa-si gaseasca finantari private si statul sa se ocupe de infrastructura (bazine, sali de sport etc) .
Este sau nu este in spiritul sportului de masa sa dai premii in bani ? Este necesar ?
Care este motivul pentru care la intrecerea asta a celor de smartatletic vin atat de multi participanti?
Fata mea, 50 EURO taxă de înscriere, pentru nivelul de trai din România, ESTE PREA MUUUULT!! Smart Atletic a argumentat, parcă în batjocură, pe FB, că ”gândește-te că doar valoarea kitului de participare e în valoare de 48 euro”!! Păi puii mei, țara asta moare de foame și tu îmi bagi mie un kit în valoare de 48 de euro, cu produse pe care trei sferturi din participanți nici nu și le doresc de fapt, pentru că nu au nevoie de ele. Ei le primesc, că doar nu o să le refuze, dar la momentul acela psihologic, creierul lor le spune că le primesc gratis, euforia concursului le șterge din memorie faptul că poate nu au mâncat 4 zile ca să-și permită taxa de participare! (unii dintre ei, te asigur că sunt unii care chiar fac foamea și nu-i știe nimeni!!) Despre asta e vorba, atât. De câte ori vrei să mai repet că mesajul lor, cum că promovează sportul de masă pentru toată populația nu are nici o tangență cu ideea de a face profit, ce dracu, sunteți orbi și surzi?!
LöschenGata, că m-am săturat. Dați-le bani, ba chiar propuneți-le să mărească taxa! Știi cât m-ar costa pe mine să mă deplasez acum la Mamaia pentru acest triatlon? Că nu-s din Constanța, nici măcar din București. Păi transportul mă duce la minimum 400 ron dus-întors, plus cazarea, plus mesele. Na, că te apropii de un 700 ron. Tu știi câți oameni în România, inclusiv în București, nu câștigă banii ăștia într-o singură lună de muncă?? Înțelegi acum? Este disproporția mult prea mare. Aaaaah, dacă vii să îmi spui că sportul astfel organizat e un produs de lux, tac din gură și-mi văd de-ale mele și vă doresc distracție plăcută. Nimeni care iubește triatlonul nu ar putea renunța la o cursă, pentru că concursul este esența antrenamentelor. Dacă nu ar fi concursuri de triatlon, nimeni nu s-ar antrena concomitent la 3 discipline diferite, fiecare s-ar profila pe una singura, basta, ura și la gară. Dar hai să nu sărim calul. De ce vin așa mulți la Smartatletic? Pentru că știu să manipuleze din cuvinte, dovadă este că aproape toți eram pregătiți să facem baie în cocina de Dâmbovița, nu am văzut proteste serioase în afară de acest blog. Tipa asta, cu blogul, a pus dracu mâna de s-a documentat și așa am aflat și noi cum e cu ”Dunărea mai murdară decât Dâmbovița” și cu avizele alea de OK pentru organizare care pun pariu că nu există, deci bogdan antohe a făcut niște glume cinice pe tema asta, la momentul anunțării locației de concurs când au mai măcănit unii .... treziți-vă băăăă, că veți muri înecați în căcat de Dâmbovița!!
http://ankaberger.blogspot.ro/2012/08/raspunsuri-pentru-judit-si-toti-cei.html
LöschenBună seara.
AntwortenLöschenDin păcate, eu ajung doar seara pe blog și în limita timpului pe care il pot acorda, mă ocup de el. Mulțumesc de comentarii. La toți! Judit, mă gândesc să iau cu copy-paste (că tot e la modă :-)) întrebările tale și să le postez pe un material nou, căci merită să răspund la ele, dar nu aici, în comments, mă chinuiesc tare rău să citesc acest scris minuscul și nu știu cum să-l modific, se pare că platforma nu oferă această facilitate. Voi răspunde la toate, așa cum văd eu lucrurile la acest moment pentru că, cum bine se știe, percepțiile fiecărui individ se modifică în timp în funcție de experiența acumulată. Trist este că, deși cred că am răspunsuri pertinente la toate, soluțiile nu stau în puterea mea. Totuși, după cum se observă, nu-mi limitez existența în a vorbi în bisericuțe și cred că orice părere pertinentă publicată poate căpăta relevanță, poate aduna spirite, oameni de bine care se pot întâlni, cunoaște, tolera și eventual, lipsiți de false orgolii, să facă ceva concret. Pentru că de distrus, se tot distruge de 22 de ani în această țară. Revin cu materialul promis, azi sau mâine. Acum deocamdată abia am sosit, după o alergare foarte feină, căci în București a picurat un pic și bate puțin vântul, dar poluarea este aceeași și trebuie să-mi revin :-))
P.S. Ce mă uimește pe mine este faptul că s-a ajuns la aceste discuții pe o postare la care nu m-aș fi așteptat. Și poate este momentul să subliniez că nu am intenția să atac în mod ostentativ echipa Smart Atletic. Răspunsul meu la ultima ta întrebare s-ar putea să ridice ceva scântei, dar eu așa percep lucrurile și opinia este foarte clar exprimată în două materiale de-ale mele de anul trecut, ambele legate de TriChallenge Mamaia (al doilea cred că e publicat prin octombrie, un insert de etică, deontologie etc., probabil îl găsesști dacă dai search pe blog cu tag-uri de genul etică, deontologie, manipulare ....).
Astept cu interes materialul :)
LöschenPS : pentru a depasi problema fonturilor prea mici fara a umbla la setari se poate folosi un shortcut foarte simplu : se tine apasata tasta "Ctrl" si apoi se apasa tasta "+" pana cand se obtine dimensiunea dorita (pentru a scadea dimensiunea fontului se foloseste aceeasi metoda dar in loc de + se apasa -) . pentru a reveni la original se da refresh la pagina.
am încercat cu ctrl și +, dar nu funcționează :-( și nici nu pot citi bine tot ce s-a postat. E semn că trebuie să-mi iau un domeniu al meu și să ies de pe blogspot.
LöschenSalut,
AntwortenLöschenM-as bucura daca toata discutia de mai sus ar fi facuta pe un post despre Trichellenge. Insa, daca sunt pareri de orice fel despre No Stress Triathlon, de la Olimp, le astept cu drag. Anka mi-a dat cateva sfaturi la inceput si pot sa spun ca au fost per total folositoare (ptr asta ii mai multumesc odata).
Cu plăcere, Mihai, mă bucur că au fost per total folositoare :-) Oricum, din ce am mai aflat ulterior discuțiilor noastre, ai avut sprijin practic și din partea altor organizatori cu experiență și talent, deci pot pleca de la premiza că a fost un No Stress Triathlon foarte reușit.
Löschen