dupa 20 de ani ...... (1)

21 decembrie 1989
S-a murit (şi) pentru libertatea informaţiei, pentru libera circulaţie, pentru libera decizie asupra sarcinii și a avortului, pentru ”intrarea în rândul lumii civilizate”.
21 decembrie 2009

În metroul bucureştean, la Piaţa Universităţii, un tren nou, modern, importat din Suedia, ora 10, relativ lejer, dar toate scaunele sunt ocupate. În picioare, în faţa a 5 femei cu o marjă de vârstă 25 – 55 şi a unui bărbat până în 50 de ani, o femeie însărcinată la vreo 30 şi un pic de ani. Însărcinată în luna a opta cel puţin. Nimeni nu schiţează vreun gest să îi cedeze locul. Mă uit tâmp la scenă preţ de câteva secunde. Pe rândul de scaune din spatele doamnei cu copil în pântec apare o mişcare de eliberare a unui scaun. Mă întind spre ea, o atenţionez pe braţ şi o întreb cu voce destul de tare, astfel încât să audă tot rândul de femei clocitoare din faţa ei: „Nu vreţi să staţi jos acolo, s-a eliberat un loc?” Ar fi stat, dar asta ar fi însemnat să îşi întoarcă ditamai sarcina şi să îşi facă loc cei doi 2-3 paşi în spate, nu s-a mişcat destul de vioi (!) şi locul a fost ocupat ..... Desigur că am continuat comentariul: „Nu pot să cred că nimeni nu se sesizează, un rând întreg de femei ..... nu-mi vine să cred, parcă nu aţi fi femei, niciuna nu aţi cărat în pântec un copil şi nu ştiţi probabil cum este ..... ruşine!” În comentariul meu a mai intervenit o doamnă de lângă mine, care a început să îmi spună mie  cât de scârbă îi este să facă parte din această naţie, apoi a divagat cum că sistemul e de vină .... „Aici nu e de vină nici un sistem, doamnă! Uitaţi-vă puţin, 5-6 femei stau jos, sunt toate categoriile de vârstă, este abominabil să asist la aşa ceva. Care sistem? Până una alta suntem oameni în faţa altor oameni, femei în faţa unei femei vizibil gravidă cel puţin în luna a opta, mai are puţin şi naşte în metrou şi nimeni, absolut nimeni nu îi cedează locul ..... este absolut şocant şi nu am cuvinte, am doar urlete în mine ............”

Mesaj direct către cei care citesc aceste rânduri:

În seara asta voi merge, după exact 20 de ani de la supravieţuire, în exact acelaşi loc unde am căzut de durere din cauza gazelor lacrimogene, unde am fost bruscată de jeturi sinistre de apă, unde tancurile au călcat peste oameni din faţa mea, unde am aprins lumânări şi am scandat ...... pentru ce ne-am expus atunci?

Pentru a avea libertatea autodistrugerii, a degradării unei fărâme de conştiinţă şi opinie publică, pentru a ne animaliza .... sau pentru a reveni la statutul de animale fără inteligenţă emoţională, fără conştiinţă de sine sau apartenenţă....  (Animalele, mamiferele, regnul animal - AU CONȘTIINȚĂ EMOȚIONALĂ!!!) Când ne târam zilele şi orele cotidiene prin comunism, spre finalul anilor 80, începusem să ne simţim animalizaţi, ţinuţi în cuşcă, cu laţul de gât şi cătuşe la mâini, picioare, gândire şi chiar simţire, gura şi iniţiativa ne erau pur şi simplu nu lipite, ci şterse, ca atunci când schiţezi un desen, un personaj, faţa unui copi cu gura zâmbitoare până la urechi .... îţi dai seama că râsul este interzis, aşa că iei guma de şters şi gata, ştergi gura de tot, o desfinţezi, copilul rămâne fără variante de alegere. Aşa eram atunci. Acum oare cum este situaţia, cum este populaţia acestei ţări, a acestei capitale cu statut de stat în stat, unde majoritatea sunt pur şi simplu îmbuibaţi de stări de bine?

Luaţi atitudine în fiecare zi atunci când asistaţi la scene ce vi se par că lezează demnitatea pretenţiilor de fiinţă umană!

Dacă nu le sesizaţi, înseamnă ca nu mai sunteţi oameni. Fără supărare și nici nu îmi pasă cine se va simți atacat cititnd această scurta frază adresată direct!

Dacă le sesizaţi şi deveniţi complici prin tăcere, înseamnă că aţi murit ............. (ar fi o explicație și a faptului că nu mai aud mai nimic de nimeni ... )

ce să mai spun, dragii mei??

Este ziua în care lacrimile îmi stau în colţurile ochilor mai mult decât în orice altă zi de pe parcursul anului ..............

Exemplul de mai sus este atât, atât, atât de banal şi penibil, încât mi-e jenă că m-am simţit obligată să deschid un astfel de subiect. O să spuneţi că mă agit degeaba, că există lucruri mult mai dureroase şi mai relevante în societatea românească. Iar eu vă voi spune, ca întotdeauna: „NU!!! De aceea nu funcţionează nimic, pentru că detaliile au fost călcate în picioare şi valorile au fost puse la zid şi ucise în public, cu acceptul tuturor!”

Anka, 21 decembrie 2009, 12 p.m.

cine nu are habar de ce se întâmpla în urmă cu 20 de ani, să citească aici:
http://adv09.blogspot.com/2009/11/decembrie-1989-revolutia-la-rom.html