Dieses Blog durchsuchen

Samstag, 22. Mai 2010

mie-mi place Trek! despre cum îți alegi bikla

uuuuf, fiecare are câte o mică obsesie sau un pitikutz pe kreier .... 
eu de ce am o armată-ntreagă ?!?!?!
see the video, I cannot comment this....
and this one too ....

Până azi, nu am călărit niciodată un full suspension și nici nu îmi doream, sincer vorbind. Dar după ce dai o probă cu așa ceva ........ te gândești că următoarele luni vei mânca doar mămăligă cu lapte și îți vei permite o bere bilunar, două concursuri pe an și nici un concediu pentru următorii doi ani ....
Merită efortul? Voi ce ziceți? În fond .... e doar o biklă...
Chestiunea stă în felul următor .... adică de ce și-ar lua cineva o biklă superioară din punct de vedere tehnic propriilor performanțe fizice? Este o întrebare pertinentă, este prima pe care mi-am pus-o și eu, de fapt primul argument pentru a-nu mi achiziționat o astfel de mașinărie.
Primul meu MTB era un Trek 4500 rosu, absolut superb! Căzusem rău cu city-bike-ul coborând în viteză de la Babele spre Sinaia și am decis spontan să iau un mtb .....  Bani de la un prieten, returnați în 3 rate. Nu prea am avut eu mare grijă de el, îmi era foarte dificil să îl spăl. După vreo doi ani de folosire mi-au spus niște băieți de la un service că ar trebui să îi schimb furca, căci dă semne de rugină pe interior. Până în ziua de astăzi nu sunt convinsă că așa era, dar atâta timp cât nu am văzut cu ochii mei partea din interior, nu comentez. În patru ani jumate nu am avut nici o problemă cu partenerul roșu, habar nu am câți km am rulat cu el, știu doar că am avut un accident nasol, soldat cu spitalizare și un an jumate stat pe bară și m-a purtat prin 5 concursuri. A suferit un upgrade relevant la un moment dat, în sensul că i-am pus frână pe disc pe față. În rest, era un hartail. Frumoasa și relativ obosita bikă mi-a fost furată din curtea firmei unde lucram, deși era legată cu un lanț destul de bun, în data de 7 iulie 2009. Eram atât de șocată, că nici nu am apucat să vărs lacrimi. M-am dus pe jos, cei 4 sau 5 km câți or fi până la băieții de la Surmont. M-am dus doar să mă uit cu jind la ce doamne iartă-mă mi-aș putea permite ..... 
Și am plecat acasă pe un TreK 6300, alb, cu ceva negru și roșu, superb, de 17,5 inches., tot un hardtail, dar cu frâne pe disc față/spate. Cel anterior fusese de 16,5 și fusese OK, uneori aveam impresia că mi-ar fi mai confortabil pe unul mai mare. Eroare! Cu 17,5 pot umbla la infinit pe asfalt și pe teren drept, dar pe pădure și alte nebunii și accidentări devine un pericol mare. Noul Trek nu l-am achitat nici până în ziua de astăzi, căci evident că am împrumutat banii. Dar banii îi strânsesem și tot se amâna întâlnirea cu prietena de la care luasem banii și care nu se grăbește cu primitul retur. Cu noul trek 6300 nu am apucat să fac prea mulți km în 10 luni de zile, vreo 3.500 cred. Am participat cu el doar la două concursuri: Maratonul Banatului din 2009 și Carpathian Adventure 2009 prin Cindrel. Prima Evadare din 9 mai 2010 nici măcar nu se pune la socoteală, căci acolo am căzut la km. 13 și am ieșit din concurs. Oricum, de acesta am avut grija și o baie cu spumă, degresat și uns și remontat roată față îmi lua cam două ore. Mare bătaie de cap când stai la bloc.
Cu ocazia căzăturii și a noroaielor mi-am dat seama pe bune că am un cadru care mi-ar putea deveni fatal, care nu îmi permite prea multă dibăcie la căzături și care până la urmă a băgat spaima în mine. Așa că, după cele două săptămâni de medical m-am dus, pe o ploaie cu bășici, iar la băieții de la Surmont să discut, să vedem cum putem face, ce variantă, cum mă pot ajuta să vând ce am și să cumpăr altceva. Am stat două ore acolo, chiar a fost complicat să iau o decizie. La bicicletă de city e clar că nu pot reveni, cel puțin nu încă, pentru că stilul meu de mers a devenit unul prea sportiv pentru o bicicletă cu ghidon urban. Tot felul de variante am învârtit. Două biciclete în apartament ar deveni o reală problemă de spațiu. Un trek 6300 identic cu al meu era doar la 15,5 inches valabil și, chiar dacă ar fi fost foarte bun pentru concursuri si accidentări, pentru șosea era mult prea pitic, eu având lungimea piciorului de 0,90 m. Să am în casă două biciclete identice iesea din calcul oricum. Un Garry Fischer pe roșu, cu roată de 29 era o tentație foarte mare mai mult din cauza design-lui, dar și a roții, doar că nu era montat să îl văd exact. Unul din băieți și-a dorit să cumpere Trekul meu, deci clar nu puteam să plec perpedes acasă. Faptul că și găsisem cumpărător era un avantaj demn de luat în calcul, scăpam de postat și căutat și întâlnit și alte discuții. 
După ce am vizionat mai multe biciclete, mi-au arătat și acest Trek Fuel X 5, cu cadru de 16,5, urât în draci ca și design, ceva ce mie personal nu îmi spune absolut nimic, doar că laptele e alb (!), nu îl pot asorta la absolut nimic.... dar ăsta este ultimul inconvenient pe o listă de neplăceri ale unei biciclete de munte și de competiții. Evit orice comentariu legat de costuri, asta e clar. Dacă mi-au dat-o să o și probez afară, prin ploaie, în momentul în care m-am suit pe ea am simțit o cu totul altă clasă de nivel. Mi-a luat jumate de oră cel puțin până să mă decid că o voi lua cu mine. Stăteam jos în magazin și mă uitam la ea. Mă gândeam că dacă prietena mea tot nu se grăbește cu banii, am banii pentru ea plus o diferență aproape insesizabilă, raportat la valoarea totală. E o bicicletă complicată, adică trebuie reglată în funcție de greutatea persoanei, inclusiv bagajul purtat pe spate. Cu cât o reglezi mai bine, cu atât e confortul mai bun. Se reglează viteza de revenire din șocului de amortizare în funcție de terenul pe care tocmai rulezi .... Are multe chestii care trebuie probate pe teren. Deocamdată e reglată pentru asfalt, pentru piciorul și greutatea mea. Și e dotat cu toate prostiile necesare în trafic: ochi de pisică, sonerie, licurici pe ambele roți. Ah, are cadru cu profil tubular, nu circular, cum am avut până acum. Și am cântărit-o cu toate accesoriile:16 kg. Nu am cântar electronic, nu pot spune mai exact decât atât. Dacă i-am scos șaua cu tot ce are pe ea, are 14 kg și un pic (în cazuri extreme, uite, cum a fost la CA09, merita scoasă șaua ca să poți traversa sutele de arbori peste care am trecut noi în două ore jumate). Chiar și vizual, este o bicicletă foarte robustă. Probabil nu pentru fete. La naiba!
Pot să spun fără nici o jenă că am avut o noapte semi-albă. Simțeam că am în holul locuinței un diamant peste nivelul meu, cu care practic nu am ce face. Dacă aș fi primit-o cadou, m-aș fi bucurat deplin de ea. Dar așa, chestia cu banii îmi cam blochează bucuria și mă uit acum la ea și mi-e și frică să ies ...... Este un sentiment că am o entitate străină în casă. Nu pot comenta mai departe ce anume m-a motivat să iau o bicicletă atât de performantă. Clar este că acum îmi doresc și mai mult să o scot pe teren și să îmi înving destul de multe frici pe care le am pe terenuri accidentate, asta ar însemna să ies cu cineva much higher ca nivel, de la care să mai și învăț cum să folosesc ceea ce am.  Așa, pe cei 15 km până acasă, am simțit un confort la coborârile de borduri, dar la urcatul celor mai înalte tot nu m-am încumetat pentru că teama de căderi și de durere mă blochează.  Ca să nu mai spun că mi se părea că am viteză mai mare, la un efort mai mic, ceea ce cred că este doar o iluzie. E clar că nu iei o astfel de bicicletă pentru oraș, e crimă! Dar trebuia să găsesc o soluție viabilă pentru ambele activități. Mai ales la obstacolele din traficul bucureștean, deja am dubii de mult timp că se mai poate circula cu un city bike. Poate doar când pedalezi cu 10/h și te duci la piață, la școală sau la terasă.
Ce să mai spun? Între un hardtail și un full este o mare diferență de confort, trebuie spus ..... dacă ai confort mai mare, plăcerea de a ieși crește. Și tentația de a deveni mai performant crește. Ce urmează, habar nu am. Vom trăi și vom vedea!
P.S. 0
Cineva mi-a scris, pe FB, ceva de ”americanisme produse în Taiwan”, cu referire directă la Trek. Dialogul e pe FB la mine, nu are rost să îl redau aici. Vroiam doar să punctez ceva la procedura de shopping .... o chestie care diferă relevant între bărbați și femei. La mine, latura emoțională are o valoare decisivă de cele mai multe ori. Dacă nu îmi place vânzătorul/vânzătoarea sau nu mă simt bine în prăvălia lui, plec. Cu atât mai mult cu cât vine vorba de o bicicletă, relația se prelungește, căci vii pentru un sfat, pentru un service, pentru o garanție, cam pentru orice e legat de biklă. E bine pentru ei, e bine pentru mine. Eu așa văd relația vânzător/client. O fidelizare în timp, neagresivă, fără să îmi pui pe tavă nu știu ce avantaje, care cu timpul se tranformă în servicii superficiale. Am mai încercat asta cu un magazin, nu dau numele ca să nu fiu nedreaptă, căci dupa un service la ei m-am lămurit și nu am mai fost curioasă dacă băieții chiar pot și știu mai mult decât să te facă din vorbe dulci. Cu Surmont am intrat prima oară în contact în iulie 2001. Ei au fost amabili și de gașcă, în timp ce cei de la Himalaya s-au uitat de sus de pe vârful Everest la mine. Și uite că la Himalaya am mai intrat de 3 ori din 2001. Chiar dacă în decembrie 2008 domnul David Neacșu a fost mai mult decât amabil (detalii pe Himalaya, introducere), nu a putut repara imaginea creată. 
Ieri când ieșeam cu noua achiziție pe ușă, în ploaie, Andrei, care îmi montase suportul pentru bidon, a spus să fiu atentă, că suportul probabil nu va rezista. Adică cum și de ce? Și Bobo a făcut un gest galant și mi-a înlocuit suportul meu cu un suport mai rezistent, luat de la ei din raft ....... e un gest mic, dar măreț ..... nu, nu fac nici o odă celor de la Surmont. Pur și simplu asta este experiența mea cu ei.

P.S. 1 - să nu faceți ca mine, nu cumpărați emoțional, căci s-ar putea să ieșiți mult prea scump! În general, greșelile costă. Dacă costă doar bani, tot e bine. Dar uneori e mai mult decât atât.

P.S. 2 - a trecut o săptămână de la noua achiziție. Și tot mă simt de parcă ies cu Hammer-ul prin București .... e un pic ciudat, mă gândeam să o bag la vânzare....

P.S. 3 - au trecut 3 luni și am depășit mia de km cu noul Trek, am făcut 7 concursuri cu el, două podiumuri (competiții modeste, dar ne bucurăm și la d-astea!), am luat și o bușitură stupidă și zdravănă cu el, ieri am reînceput să ies cu el, deocamdată doar asfalt.  E o biklă solidă, scumpă, nu mă personific cu ea și probabil nici nu se va întâmpla vreodată, dar trăim bine una pe lângă alta.
P.S. 4 - ian. 2011 - ba am ajuns să mă identific cu bikla mea cea grea. Și, vis-a-vis de ceea ce încercam să spun, cum că nu plătești doar valoarea produsului, ci și a service-lui de care ai parte încă din faza de client potențial (consultanță, advice, abordare din partea personalului), confirmarea faptului că cei de la Surmont știu ce fac și cum să facă mi-a venit acum pe e-mail de la un foarte vechi amic, care tocmai a venit de la magazinul din Câmpineanu foarte plăcut impresionat de abordarea băieților de acolo. Deci putem începe să facem un cântecel pentru echipa Surmont :-)) 
Și eu un amic care, ca și mine, de regulă găsește mai mult de criticat în juru-i :-))) deci ăștia când se apucă să laude, să știi că e a bună rău (!)



și ăsta e city-bike-ul cu care am urcat prima oară pe munți, aici Coștila, coborâre până în Sinaia 
Iar aici în fotografie este bikla pe care am închiriat-o în Nepal, pentru o tură de o zi. Întâmplarea a făcut să fie tot un Trek și am avut o zi superbă cu el!!!

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)