Dieses Blog durchsuchen

Donnerstag, 16. Januar 2014

”Sunt aici pentru a câștiga” - Chris McCormack_ep.4

Aici, ep. 3
                       Aici, ep. 2
                                              Aici, ep. 1

”Arii celebre” :-) din carte:
Sunt în joc pentru victorie, nu să-mi fac prieteni
 (....) Dacă există o ”rețetă magică” a succesului meu, dincolo de orice îndoială, aceea este capacitatea mea de a domina mental jocul. (....)
Scopul meu este să-mi fac adversarul să se îndoiască de capacitatea sa de a suferi atunci când vine vorba de unul dintre momentele-cheie ale cursei.
Dacă alerg umăr la umăr cu cineva, acesta s-ar putea gândi: ”Te voi nimici. Îți voi face asta și asta.” Dar dacă i-am trântit în față slăbiciunile înainte de cursă, l-am pus deja pe gânduri. Când se confruntă cu durerea și trebuie să ia decizia dacă să mai îndure și mai multă suferință pentru șansa de a câștiga, e mult mai probabil să gândească: ”Macca are dreptate. Nu sunt foarte bun pe bicicletă. Pierd încă un minut față de el. Of, încă un minut. La naiba!”
(....)
Dovada că strategia mea funcționa a venit la Escape from Alcatraz în 2001. Toți olimpicii australieni erau prezenți, inclusiv Craig Walton. Înaintea cursei am început să le spun oamenilor cum urma să-l bat. (...) În ziua cursei, nu am reușit să performez exact cum mi-aș fi dorit eu pe bicicletă. Mă gândisem că voi fi la doar câteva secunde distanță de Craig, dar m-am trezit că acesta avea un avans de un minut și jumătate. Mi-a luat ceva mai mult să-l prind din urmă pentru că alerga foarte tare. Dar gândindu-mă la celelalte curse în care am alergat cu Craig, mi-am dat seama că de fiecare dată când îl prindeam din urmă, el ceda. De aceea puteam eu să-l bat (...) Deoarece îi spuneam tot timpul că este un alergător slab, era firesc ca el să nu creadă că mă poate bate. (....) Avea un avans de un minut față de mine. Este o secțiune de ieșire și intrare pe nisp. Craig a făcut ocolul și pe când venea înapoi pe partea cealaltă, am țipat la el să-mi spună cât de departe este tipul de pe locul trei. Vroiam să-i creez impresia că o iau ușor. I-am văzut expresia de pe chip. Știa că sunt acolo, era conștient de mine. I-am spus: ”Menține ritmul și te ajung într-un minut, ca să putem termina pe primele două locuri!” (.....) Craig era doar la 9 m înaintea mea și m-am gândit: Te-am prins! Am alergat împreună spre vârf, după care am accelerat, stabilind un ritm infernal. Uitându-mă peste umăr i-am spus: ”Fii tare, prietene! Ai locul trei în buzunar!” Apoi m-am depărtat.
(....) Era clar că Craig avea un blocaj mental față de mine.” 

După ce am ”celebrat” prima sută de km alergați pe anul acesta (în urmă cu două zile), aseară am căzut în tura mea de Marriott-Piața-Muncii-Autogara Militari (am folosit alergarea ca ”mijloc de transport”, având treabă în zona clinicii Victor Babeș). Era aprox. km 7, alergat pe traseu nou, greu de dibuit toate denivelările și, cum asta este, printre altele, și ”Țara lui Dorel”, iar contribuabilii nu se răzvrătesc pe tematica acestei incomensurabile bătăi de joc care se cheamă perpetua distrugere a tot ce înseamnă trotuare, carosabil, asfalt, reparații nefinalizate, caldarâmuri peticite etc. etc. etc. - nu am putut evita total o cădere pe ”un mușuroi din asfalt” rezultat ca urmare a faptului că rădăcinile unui copac chiar aveau nevoie de aer și-și cereau drepturile crescând în pofida condițiilor vitrege .... am căzut în toată splendoarea mea și cu siguranță din cauză că, din nou și din nou, am vrut să-i respect pe ceilalți (!!!), adică am stins frontala, ca să nu mai dau cu lumina ei puternică în ochi la trecători. Ca să nu o dau chiar cu moaca de pământ, m-am lungit pe stânga, uitând că parcă aș fi prea slabă pe la cutia toracică. Și am căzut cu grația unei gazele gnu .... și m-am ales cu o fisură la două costișoare stângi, de nu mă întreba de dureri și ce noapte am avut, bașca ziua de la servici azi și cum nu poți să respiri, să caști, să oftezi, să strănuți, să te așezi/ridici, să ridici o cană etc. După căzătură, am continuat totuși drumul spre casă și cei 11 km rămași i-am parcurs în 65 de minute. 
Deci iaca că acum am serile ”libere” și pe măsură ce înaintez în lectura cărții, încep să mă amuz, încep să analizez și încep să-l plac pe individ. Bine, l-am plăcut de la început, dar încă nu sunt de acord cu abordarea lui. Mi se pare prea agresivă, prea îngâmfată, aroganță fără margini și chiar lipsă de fair-play. De ce? Pentru că, dacă vrei să joci cinstit și să câștige ăl de-i mai bun, atunci luptați-vă pe terenul de joacă, adică pe traseul de concurs, fără să începi cu intimidări verbale înainte. Bravo ție că exploatezi și te joci cu mintea altora, dar o faci doar pentru că ai tupeu, nu pentru că ești mai inteligent și mai sportiv decât ei. Desigur că avem filosofii de viață care nu se întâlnesc. D-aia cei ca el sunt profesioniști, printre altele. E normal să gândească mai războinic și să aibă mize enorme, mai ales la ce premii și avantaje aduce un loc I (!!)
Chestia este că dacă ar crește numărul celor care se comportă ca el, s-ar ajunge la lupte psihologice și fizice fără perdea și lucrurile ar lua-o razna, fiecare aplicând propriul său arbitru. Fragmentul de mai sus este o exemplificare. 
Citiți cartea! E intrigantă, palpitantă, îți dă o neliniște, un soi de alertă, îl iubești și îl urăști pe individ și ești curios ”ce vrăji a mai făcut Samantha”, așa că citești în continuare cu aviditate.
Descrierea IM Hawaii 2004 este grozavă! Deocamdată aici am ajuns. Atletul plin de sânge care a terminat cursa de bicicletă cărând-o în spate, în timp ce Macca se retrăsese, abandonase ....

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)