Dieses Blog durchsuchen

Dienstag, 3. Juni 2014

Austrian Biggest Ladies Run_2014_ep.1



31.020 la start!
Österreichischer grösten Frauenlauf ist wirklich ….. RIESIG!!
Frauenlauf = Ladies Run Race este, pe bună dreptate, cea mai mare cursă sportivă dedicată genului feminin. Cuprinde o cursă pentru copilași – sâmbătă - și două curse pentru doamne, duminică: 5 km și 10 km.
Ce îmi place, ca principiu, este faptul că populația este motivată să facă mișcare - încurajată de stat, de autorități!! - și, deși Austria este cu mult, muult, muuult timp înaintea României, totuși nu se bate monedă pe distanțe lungi, pe anduranță, aici nu maratonul ”este rege”, așa cum, în mod eronat, se tot promovează intensiv în România, de câțiva ani, deși acolo lipsește sprijinul autorităților și infrastructura necesară. Și orice sport vrei să faci, este un chin și necesită niște eforturi care îți ocupă toată viața și ceva peste (!)
Îți poți imagina de armată de oameni se împlică într-o cursă aparent banală, care atrage la start un total de 31.020 de FEMEI?! Cea mai tânără născută în 2008 (6 ani, a alergat singurică cursa de 5 km!) și cea mai în vârstă născută în 1932 (!82 de ani, la 5 km și la 10 km …. Îți dai seama? A trecut printr-un război mondial istovitor ….. și încă mai aleargă …. Uluitor!)
Îți poți imagina că organizarea e PERFECTĂ? Că nu-ți lipsește NIMIC???? Toalete îndeajuns, burdușite cu suluri de hârtie higienică, numerotate (până la start mai sunt 35 de toalete, 34 de toalete și tot așa).
o COMUNICARE PERFECTĂ, o moderare perfectă a evenimentului, pe parcursul ambelor zile ….
Pe scurt: un eveniment de două zile care oferă entertainment, educație, tradiție, o combinație interesantă între old-fashion și nebunia modernismului contemporan, comerț (device-uri specifice de alergare/sport, proteze, protecții, creme etc.), socializare, mâncare bună, discursuri diverse și interesante, o atmosferă debordantă, o ordine năucitoare, o eficiență șocantă, produse sportive de la branduri de renume - unde oamenii veniți la stand să reprezinte brandul și să vândă chiar știu ce vând în detalii amețitoare și nu au în vocabular ”ăăăă.... nu știu!” ….. n-am cuvinte. E permis să nu știi câte ceva, dar .... să nu divagăm iarăși !
Miercuri, 22 mai, am aflat de această cursă. Am văzut că înscrierile erau încheiate, dar totuși am trimis un e-mail, întrebând dacă cumva e posibil să mă înscriu sâmbătă și să achit la fața locului. Nu, nu era posibil, dar, în mod excepțional, mi-ar mai putea oferi un loc. Cu condiția să nu duc vorba, din motive organizatorice neputând extinde chestia asta și mai existând amatoare. Mi s-a dat un termen de achitare on-line de 24h.
Pfui ….. 45 euro ….. din care 4 erau reprezentau chiria pentru cipul de cronometrare și, opțional, dacă doreai, 1 euro era pentru un proiect de încurajare a sportului în Kenya. Am achitat și în câteva minute am primit confirmarea, cu toate, dar toate, dar absolut toate detaliile necesare. O broșură de vreo 12 pagini, dacă nu mă înșel. Programul detaliat pe ambele zile. Când și unde se preia chitul, în ce ordine se preiau elementele – numărul cu cipul și produsele de la sponsori separat, apoi tricoul. În documentele pe care le primești și apoi pe plicul care cuprinde numărul tău de concurs se află tipărite, în germană și engleză, toate informațiile. Înainte de a apuca să-ți formulezi o întrebare, ai deja răspunsul. Condiția este să citești cu atenție. Se dă o hartă a traseului, se indică detaliat 
cum se ajunge cu mașina, 
cu metroul, 
se dau locurile exacte unde se poate parca mașina personală și 
ce costuri există, 
se recomandă a se folosi metroul, 
se sugerează unde să-ți dai întâlnire cu prietenii/familia înainte și după cursă, să nu te pierzi și 
chiar se menționează că din cauza densității mari de populație e posibil să nu ai conexiune pe telefonul mobil …. 
Se preîntâmpină orice situație, orice neplăcere, orice întrebare. 
Unde sunt dușuri, 
unde sunt toalete, 
la ce ore ce se întâmplă …. 
Primești astfel o privire de ansamblu detaliată a întregului eveniment și știi exact cum să-ți faci programul. Este de-a dreptul uluitor și ce am văzut la fața locului, cu ochiul meu critic și focusat pe detalii, m-a impresionat și mi-a confirmat că da, mă aflu la locul potrivit. Aici se gândește ca mine. Evident că chiar mai bine!
Vinerea avem zi scurtă la birou, de la ora 12-13 suntem liberi. Pentru asta lucrăm mai mult în timpul săptămânii. Jumătate de vineri liberă este un mare avantaj, trebuie să recunosc.
Sâmbătă se începea predarea kitului de concurs la ora 09:30. Vroiam să plec la 8:30 de-acasă, cu bicicleta. M-am trezit înainte de 7, mi-am pregătit un copios mic dejun și la 08:43 porneam să găsesc locul cu pricina. Îmi scosesem de pe net o hartă, aveam o vagă ideea despre cum ajung, așa că am pornit.  Direcția era oricum spre Donau Insel și de acolo mai departe spre Praterbrücke. Prater-ul este un punct turistic bine-cunoscut al Vienei, fusesem acolo în 2007 și aveam încă în minte imagini vii ale locului.
La ora aceea, de-a lungul malului fluviului era sublim:
Mă grăbeam, dar tot nu m-am putut abține să nu mă opresc pentru câteva fotografii în liniștea și culorile tăcute ale dimineții de week-end.
Destui alergători pe alei ….

Familii ieșite la mișcare …. Doamna, în alergare, împingea un cărucior cu un bebe și astfel de familii sunt la ordinea zilei aici, este o imaginea de-a dreptul delicioasă!!!
Iaca și Praterbrücke …. Aici se respectă regulile din trafic, căci nu e loc de depășiri, podul fiind împărțit de bicicliști, alergători, pietoni.
Trecusem podul și mă îndreptam spre Hauptallee (Aleea Principală), când o poieniță de maci din fața unei case m-a tras de mânecă:

O zi superbă, se și vede! Precum starea mea de spirit …. de libertate!!
Traseul era în curs de amenajare deja. Aici nu există trafic, deci organizatorii au timp berechet și spațiu pe măsură să organizeze un eveniment de o astfel de amploare!


Astfel de imagini, precum cea de jos, sunt o banală normalitate aici și nu poți să nu te gândești, comparativ, înapoi, unde infrastructura nu permite așa ceva sau dacă, să zicem, ar fi locuri pe unde s-ar putea scoate astfel copilul la plimbare, respectivul/va ar fi privit/ă ca un marțian. Doamne, că bine e să fii în reala normalitate a unei societăți care ține pasul cu trecerea timpului și cu epoca contemporană. Dureros ….. Cum bine comenta un amic de-al meu, ca reacție la un comentariu altcuiva, pe un material tot aici pe blog: ”(...)
ar trebui să ne preocupe dacă ne rezumăm la a deveni o rezervație de Ev Mediu și atât.
În sfârșit, am ajuns la locul cu pricina, era 09:25 și, conform programului anunțat, îți puteai ridica kitul de la ora 09:30. Deci mă încadram, ca de obicei.
Să-mi vină rău, nu alta, când am văzut că locul era un mușuroi deja, cu un du-te-vino aparent haotic, se probau tricouri deja, erau cozi scurte pe la toate corturile .... wow!!!
 Pe scenă cânta de zor un grup, muzică antrenantă, tradițională:
Am traversat toată zona, să zic cam 200 m, să ajung la cortul de unde îți primeai punga, era primul pas:
De aici, în cortul-hală de lângă, te duceai să-ți iei chip-ul de cronometrare 
și numerele, toate într-un plic pe care erau tipărite toate informațiile.
 Și mai aveai și o hartă a evenimentului, evident:
După ce m-am dezmeticit un pic - de plăcere, nu neapărat de uimire, doar mă așteptasem ca lucrurile să decurgă astfel! -, m-am dat un pic deoparte să mai observ un pic momentul. Începea să vină lumea. În valuri. Ce bine că fusesem aici ”la prima oră”!
Apoi, m-am îndreptat spre corturile de vis-a-vis, să-mi iau tricoul :-) S sau M, asta-i întrebarea!!
Am luat un S, ar fi fost mai bine un M, dar nu se schimbă sub nici o formă după ce l-ai luat. E OK, îl pot folosi, materialul e foarte bun și chiar alerg des cu el.
Am încărcat tot și am decis să merg retur spre casă să las punga, căci venisem câine sur la vântoare, nu prevăzusem așa un bagaj mare și destul de greu.
Pe traseu pe Donau Insel am mai făcut câteva fotografii .... locurile special amenajate pentru grătăriști ....
mă încântă și mă distrează un pic, gândindu-mă la țigănia din România. 
Totul e numerotat, cu instrucțiuni clare de utilizare, cum se fac rezervările .... Lemnul se vede clar că este pregătit, locul curățat, așteaptă următorii clienți. Înfiorător .... cum zicea un fost coleg zeflemist: ”Plictisitor de perfect...”
Am zis că ar fi cazul să și alerg, nu, că doar mâine am concurs, ce naiba!
Deci m-am echipat cu noul tricou, să văd cum se simte în acțiune și am dat o tură de 15 km, lejer, super-lejer, să-mi amintesc cum e cu rularea picioarelor.
Antrenamentele nu prea sunt eficiente aici, deși a trecut deja o lună de când am aterizat pe noua planetă, pentru că mă opresc mult prea des să fac fotografii. 
Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar clar nu vreau să șterg aceste prime emoții de tranziție ....
Am alergat retur spre Prater Park, să văd ce se mai întâmplă. Și m-am felicitat din nou că fusesem atât de matinală, căci dacă dimineață ziceam că e mușuroi, la prânz era deja o desfășurare de sat de mușuroaie ..... sute, dacă nu cumva deja 2-3.000 de oameni se foiau de colo-colo,
peste tot forfoteau copii și peste tot erau locuri amenajate pentru ei, toate cu programe educaționale
Și pe jos nu erau ambalaje aruncate de oameni, culmea .... era curat ... incredibil.
Nu am stat mult, am dezvoltat în București o reală alergie la mulțimi de oameni, așa că m-am deplasat ușurel către locuri mai puțin aglomerate, nu înainte însă de a le asculta pe cele două doamne care erau pe scenă și povesteau despre cum e să alergi 10 km sub 39 de minute.
Pentru mine, ca sportiv amator de anduranță, 10 km pare o nimica toată, dar totuși mi se pare important și eficient să faci din această distanță ”un event” de amploare și să exagerezi puțin rezonanța distanței, pentru că doar așa poți atrage sedentarii spre mișcare. Oamenii sunt avizi după sentimentul acela de a se simți importanți, ”mama-mia, ce-am făcut eu, am alergat 10 km, wow!!!”. E un prim pas. Cinci kilometri, 10 kilometri și apoi mai vedem. Nu gata, ca berbecul, discutăm despre maratoane, ultras și ironman-uri pentru toată lumea!!
Îndreptându-mă spre Haupallee am fost martora startului cursei pentru copilași:
Foarte viu și colorat animată și moderată, chiar dacă nu distractivă pentru toți :-)
Destul de mulți  țânci, unii disperați, alții speriați, alții entuziasmați
alții fericiți, unii mai independenți, alții mai de fusta mamei .... frumos.
M-am lăsat totuși smulsă de voioșia locului, eram obosită, mi-era foame și mai aveam de alergat vreo 6 km până la bicicletă, apoi încă vreo 8 de pedalat.
Așa că, încet-încet m-a ajuns după-amiaza târzie din urmă
și norii prevesteau o ploaie destul de aprigă.
Am mâncat ceva, pe sufletul meu:
După care am privit de la fereastra camerei o desfășurare de forțe a naturii. 
După căldura obositoare de peste zi, peste 25°C, acum se dezlănțuiau spiritele - nu se vede cine știe ce în fotografie, dar ploua spume și copacii se aplecau în bătaia vântului -.
Seara, pe la opt, totul era liniștit și proaspăt și am ieșit să văd natura. La doar 2,5 km de unde stau, se desfășoară în totalul dezmăț al unei sălbăticii bine gestionată de om, unul dintre canalele fluviului Dunărea.
Pace, liniște ... greu de descris.


Oamenii reieșiseră pe malul apei. Să simtă, să inhaleze tot ceea ce ne oferă natura, unii citeau, alții vâsleau, alții alergau, alții admirau ....
Și iaca și un pisoi melancolic ...
pe jumătate ud și foarte prietenos ...
independent și libertin, stătea în mijlocul drumului și oamenii îl ocoleau, ca să nu-l deranjeze, unii îl compătimeau ...
iar el se spăla, privea, habar nu am ce gândea, dar clar nu se simțea pierdut sau abandonat, oricât de ciudată era prezența lui acolo.
Și cam așa s-a-ncheiat seara. 
Să vedem ce rezervă ziua de mâine, cursa în sine. Important este să mă plasez la start în blocul C, altfel, dacă ești în alt bloc decât cel care ți s-a alocat conform timpului pe care l-ai indicat - adică în cât timp crezi că vei termina cursa -, ești descalificată fără drept de apel. Eu indicasem 57 de minute și eram în blocul C, starturile ajungând până la G și urmând din 2 în 2 minute. 

 (va urma)

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)