Dieses Blog durchsuchen

Samstag, 27. Dezember 2008

Himalaya 14_27.12.2008 (Yak Kharka-Thorung Phedi)


ziua precedenta - click here
Sâmbătă, 27 decembrie 2008,
Himalaya, Nepal, Circuitul Annapurna
Yak Kharka (4.110 m alt.) – Thorong Phedi (4.450 m alt.)
4,30 ore de mers  foarte lent
Și iată-mă cu 24 de ore înainte și aproximativ 1.300 de m. alt. mai jos de apropierea de altitudinea maximă a călătoriei mele, Thorung-La. La 8 dimineață eram deja echipată, în sala de mese. Eram în continuare desfigurată și figura mea se preschimba în ceva diabolic, în fiecare zi mă fotografiam pentru a urmări evoluția. Era deja a treia zi de la declanșarea fenomenului și eram încă de nerecunoscut, până ce și fruntea era umflată și prezenta țesut adipos, bărbia era aproape dublă, mă prezentam încă un pic monstruos.
So, here am I, 24 hours before my highest trekking point and about 1.300 m below of Thorung La. At 8 a.m.  already equiped and waited in the cold, dark dinning room. I still looked disfigured and my face turned into something diabolical. It was already the third day and missing a mirror I took pictures of myself in order to see how it looks. I couldn't recognize myself yet, even the forehead was swollen and fat, I had a double chin, I looked like a sort of monster.
Am plecat din minunata locație la 09:15, luându-mi la revedere și de la calul alb, musculos, care mă întâmpinase în ziua anterioară. Din cauza înaintării în altitudine începeam să resimt greutatea propriului rucsac ca pe o reală povară, mai mult ca înainte.
I left the beautiful location at 09:15 a.m., saying good bye from the white, muscular horse whom I had met the previos day as a sort of saying me "welcome". Due to advancing in altitude I begant to feel the weight of my backpack as a real burden, more than before.
Deși scurt traseul, m-am bucurat din nou de varietatea oferită: potecă îngustă, pășuni alpine, prima turmă de yaci, undeva departe pe un versant la peste 4.200 m altitudine, alunecări de teren, un nou pod din oțel, foarte solid și foarte lung, conectând la fel de dramatice rupturi ale solului. Peisajul a fost asemănător celui în care intrasem de ieri, aceleași culori, aceiași  gravitate a spectaculosului – tot încerc să caut cuvinte și expresii, dar e din ce în ce mai dificil, intervine riscul de a repeta la infinit o fascinație greu de redat. Sau chiar imposibil de redat.
Although a short distance today, I fully enjoyed again about the variety around me: a narrow path, alpine pastures, the first yaks flock somewhere far away on a slope above 4.200 m altitude, landslides, a new very solid and very long steel bridge connecting the same dramatic ground ruptures. The landscape was similar to that from yesterday: the same colors, same gravity of the spectacular - I just try to look for suitable words and phrases for describing, but it's becoming more and more difficult, I feel the risk of infinitely repeating a fascination I hardly express.
După o oră și un sfert am intrat în Letdar (4.250 m alt.), penultimul popas dinaintea trecătorii Thorung La. Am trecut pe lângă ”Snowland Hotel&Restaurant” și aici a fost prima oară când am observat cum era construit acoperișul clădirii: peste acoperișul inițial, din lemn, se punea un strat compact de pietre și bolovani, iar pe deasupra fie alte scânduri din lemn netratat, fie plăci subțiri din piatră, ca cele pe care se inscripționau mantrele. Fantastică muncă manuală până să ridici o astfel de clădire, impresionant la peste 4.000 de metri, fără infrastructură și fără posibilități deosebite de resurse, totul e cărat, asamblat, spart, prelucrat, montat, lustruit, vopsit, aranjat, există o grijă pentru design, pentru a fi plăcut și curat și primitor – totul fără tehnică modernă sau mai știu eu ce utilaje sofisticate. De aceea mi se pare impresionant și, la o analiză mai profundă, civilizația europeană ar trebui să revină la anumite valori ce rezultă din acest fel de aspecte. Dar să nu deviem de la povestire. Era de exemplu o terasă acoperită, simplă, cu pereții din sticlă – Doamne, cum or fi transportat ei geamurile acelea mari până acolo!! -, cu siguranță servea exclusiv ca loc pentru servit masa turiștilor. De jur împrejurului ei – aproximez un dreptunghi de 9 x 4 m – la fiecare geam erau perdele iuni, dar fiecare altă culoare: roșu, verde crud, verde închis și albastru închis. Lemnăria exterioară era vopsită în alb. Iar deasupra, dintr-un capăt al acoperișului către clădirea hotelului pornea lungul șir de stegulețe multicolore cu rugăciuni tibetane, pe care le întâlnești la tot pasul.
After about one hour and a quarter we entered into Letdar (4250 m alt.) , the penultimate stop before Thorung La Pass.  We passed "Snowland Hotel & Restaurant" and here was the first time when I noticed how the roof was built: over the original wood roof they put a compact layer of stones and boulders, and on top of them another untreated wooden planks or thin slabs of stone, like those that were inscriptioned or painted with tibetan mantras. Fantastic manual labor to build such a building, it is impressive to see this at over 4,000 meters, without an infrastructure and other resources you normaly need for carrying the materials, assembling them, to break, process, mount, polish, paint, arrange and everything else it demands such a labour. It is impressive to observe the careful design in order to look nice and clean and welcoming – all these without modern technology or sophisticated equipment. Therefore I find it impressive and, after a deeper analysis, the European civilization should return to certain values arising from such of small details and aspects. But let’s do not deviate from the story of this adventure way. Another exampe: It was a covered terrace, simple, with glass walls – God, how did they manage to carry so big one-piese-windows up to there?! -, it certainly served exclusively as dinning place for the guests. All around that terrace – I’d say a rectangle about 9 x m meters – every each window had share curtains, but each for a different color: red, green, dark green and dark blue. The woody building outside was painted white. And furthermore, from one end of the terrace roof to the hotel building was starting a long series of Tibetan prayer flags, those multicolor flags we meet everywhere in Himalaya. Such a colours harmony for eyes and soul, indeed!
Ultima clădire se denumea ”Churi Lattar Hotel & Restaurant”, am lăsat-o pe dreapta și am urmat cărarea uscată, îngustă și însorită ce șerpuia peste versant. În sus era pajiște alpină, cu iarbă arsă de soare și smotocită de vânturi puternice. Pe un versant îndepărtat am văzut prima turmă de yaci, primele exemplare ale acestui animal magnific, care îi ajută pe himalayeni să trăiască în aceste ținuturi. Tot ce provine de la un yak este folosit de om.
We left the last building named “Chur Lattar Hotel & Restaurant” on our right side and followed the dry, narrow and sunny path which meandered across the slope. Up there was an alpine meadow covered by sunburnt grrass and whacked by strong winds. On a distant hillside I saw the first flock of yaks, the first specimens of this magnificent animal, which helps the local population to live and survive in high Himalaya. Everything it comes from a yak is used by the humans.
Yacii sălbatici trăiesc în turme de 10-30 indivizi și dimensional sunt printre cele mai mari bovine sălbatice. Un mascul poate cântări o mie de kg sau chiar mai mult, poate atinge o lungime de peste 3 metri, în timp ce femelele se situează la o treime din aceste dimensiuni. Yacii domesticiți sunt mai mici, masculii cântăresc între 350 și 580 de kg. Se apără de frigul năprasnic printr-un stat de blană foarte dens și mat peste care  vine blana cu păr foarte lung care le acoperă întreg corpul și culorile variază între negru, brun, sau cu pete albe. Dispun de coarne. Există și exemplare complet albe (domestice). Dețin o substanță lipicioasă care le asigură calitatea pretectoare a primului strat de blană. Această secreție se utilizează în medicina nepaleză tradițională. Se estimează că perioada de viață poate depăși 20 de ani. Trăiesc pe platouri montane, dealuri, munți, la altitudini cuprinse între 3.200 și 5.400 m alt. Se hrănesc cu iarbă, licheni și alt fel de plante existente în zonele de trai. Din păcate, la ora actuală în China se vânează mulți yaci, ca și sursă de hrană, specia devenind vulnerabilă. Istoric vorbind, vânătorul natural al yakului era lupul tibetan.
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Yak
Thubten Jigme Norbu, the elder brother of Tenzing Gyatso, the 14th Dalai Lama, reports on his journey from Kumbum in Amdo to Lhasa in 1950 that:
Before long I was to see the vast herds of drongs with my own eyes. The sight of those beautiful and powerful beasts who from time immemorial have made their home on Tibet's high and barren plateaux never ceased to fascinate me. Somehow these shy creatures manage to sustain themselves on the stunted grass roots which is all that nature provides in those parts. And what a wonderful sight it is to see a great herd of them plunging head down in a wild gallop across the steppes. The earth shakes under their heels and a vast cloud of dust marks their passage. At nights they will protect themselves from the cold by huddling up together, with the calves in the centre. They will stand like this in a snow-storm, pressed so close together that the condensation from their breath rises into the air like a column of steam. The nomads have occasionally tried to bring up young drongs as domestic animals, but they have never entirely succeeded. Somehow once they live together with human beings they seem to lose their astonishing strength and powers of endurance; and they are no use at all as pack animals, because their backs immediately get sore. Their immemorial relationship with humans has therefore remained that of game and hunter, for their flesh is very tasty.
Ne deplasam pe o potecă foarte îngustă ce străbătea în mod spectaculos versanți abrupți. O zonă de apă înghețată, la gradul acela de înclinare, părea să devină un punct de întoarcere din drum. Nu se putea ocoli pe partea de jos, căci acolo se surpase teren și părea prea riscant, era ca un fel de groapă plină cu gheață. Nici pe partea de sus nu se putea ocoli, versantul fiind acoperit de pulbere, nisip, gheața se prelungea în sus, era probabil o scurgere de apă pe acolo, altfel nu se putea explica prezența acelei zone de gheață atât de groasă și cu cocoloașe. Cum-necum am reușit să trecem, nici nu concepeam să mă întorc din drum. Nu mureai dacă te prăvăleai în jos, cu ceva noroc nici nu te accidentai cine știe ce, dar să urci din vale, cu rucsacul în spinare, părea o imposibilitate. Poteca noastră duceam oricum în jos, șerpuit și abrupt, am coborât cu grijă, am traversat albia pe un pod mic din lemn și am urcat tot ce coborâsem, cu și mai mare grijă. Ultimul lucru pe care ți l-ai fi putut dori în pustiul acela carg, era să aluneci în jos.

We hiked on a very narrow path crossing dramatically steep slopes. As we met a large place covered by ice coming apparently from a higher hidden river, to that degree of inclination seemed to be a turning point on our way. To get around on the bottom was impossible because there the ground collapsed and it was much to risky. It was like a pit filled with ice, but very steep. Higher on the ground it was also impossible to try, the slope was covered by dust, sand, ice extending upwards, it was probably a water leak there, otherwise I couldn’t explain the presence of that suddenly icy area, so thick and lumpy. Of course that falling down wouldn’t meant death, but impossible to escape serious injuries and to come back uphill having that sort of backpack. Somehow I managed to pass over. No way to get back from the trekk on the same route! Our path lead further down anyway, winding and steep, I descended very carefully, I crossed the river bed on a small wooden bridge and I climbed all again, with greater care. The last thing you could wish there, in that carg area, were to slip down.
La două ore de la pornire dădeam de un adăpost din piatră, cu un gărduleț din piatră, situat pe o palmă plată de pământ. În față o masă și o bancă din lemn. Pe bancă stătea întins la soare, gros îmbrăcat, un nepalez. Era un loc, undeva pe la 4.300 m alt., unde erai așteptat să servești un ceai sau o supă din aceea chinezească, care se pregătește instant în apă fiartă. Mi-am băgat nasul în mititica gospodărie unde trăiau acest nepalez cu partnera sa, poți rămâne impresionat de cum trăiesc acești oameni luni de zile (așteptau doar să ningă, după care se retrăgeau la joasă altitudine. După ninsoare, trecătoarea fiind blocată, nu mai există turiști, deci nici o șansă de venit pentru ei.).

After two hours from our start on today’s route we met a rock shelter with a stonce fence located on a regular ground palm, having in front of it a wooden table and a bench. On the bank lay in the sun, wearing thick, a Nepalese man. The place was somewhere around 4.300 alt. and in that place you were expected to serve a cup of hot tea or soup. That instant Chinese soup which is preparing in hot water. I looked inside the tiny “farm” where the Nepalese man lived with his wife and I was so impressed how these people are living for months, just waiting for the first snow. After the first snow fall they retreat to the low altitude, because the pass is blocked and no tourists are coming or crossing anymore, so they cannot make any income during the winter.

Se vede poteca pe care venisem de pe versantul celălalt și obstacolul din gheață
Așteptându-l pe Hari, care devenea din ce în ce mai neplăcut ca și companie de drum lung, m-am decis să bucur oamenii aceia comandând o supă cu tăiței, o chinezărie din aceea. A costat 300 NRP și nu i-am pus-o pe seama lui Hari, ci am plătit-o eu separat.
Na, că am deviat de la ce începusem să povestesc atunci când spuneam că mi-am băgat nasul în mica gospodărie: Nu am fost prea tupeistă, mi-era jenă să intru în camera oamenilor, deci nu îmi dau seama exact de cum era organizată înăuntru, din motive de baterii nu am făcut o fotografie din exterior, nu știu dacă o apreciere de 3 x 1,5 m se apropie foarte fidel de dimensiunea reală a clădirii. Cert este că în stânga aveau încropit un loc de dormit și singurul mobilier era un raft din lemn, înalt de vreo 2 metri, pe care se afla veselă din metal, din tablă – un ceainic mare, câteva oale -, niște cutii mari de conservă, goale, tot felul de borcane cu chestii necesare pregătirii ceaiurilor, termosuri mari din tablă (aveam și noi unul din acela acasă, în copilăria mea, made in China, capacitate 2 litri). Spre marea meu uimire și admirație, supa mi-a fost servită însă într-o cană de porțelan, pe o farfurioară asortată din porțelan, serviciu specific chinezesc. E adevărat că oamenii nu erau până peste cap de ocupați, dar adusul apei până acolo, să speli vesela, era un efort semnificativ, un fir de apă fiind jos în vale, abrupt, tocmai mă uitam și fotografiam drumul spectaculos care ne aștepta către Thorung Phedi.

I asked for a nuddle soup for 300 rupies. I was furthermore amazed and  impressed getting the soup  served in a porcelain cup, a specific Chinese cheap but fine porcelain! And a assorted dish, of course.
Some words about the place those people lived. I looked inside, but not too insistent, as I felt a little bit embarrassed to go into people’s room. I didn’t took pictures because of missing charged batteries, but I saw the general aspect. The small building from stones had about 3 x 1,5 m, on the left side they had a tepid sleeping place and the only furniture was a wooden rack, about 2 m high, on which were arranged some metal dishes like a large kettle, a few pots, some large empty boxes, all sorts jars with things necessary to prepare tea, big thermos for 2 liters.
 Pe versantul cu pajiște alpină din spatele adăpostului păștea un yak imens, de un negru intens și lucios, un singuratic. Aveam ocazia să văd acest specimen foarte aproape și mă rugam să îndrăznească mai aproape de noi. Lucru care s-a și întâmplat, ”bestia” a coborât, căutând smocuri mai bune de păscut, a ajuns pe poteca pe care mă aflam, dar era extem de temător. Am pus aparatul și mă pregăteam să fac o fotografie cu el, dar când mă poziționam cu grijă, astfel încât să fim prinși amândoi în imagine, mi-a scăpat piciorul pe o piatră, poteca fiind înclinată, și frumosul animal s-a speriat, luând-o la fugă cu o iuțeală nebănuită. M-am simțit vinovată de sperietura lui, dar nu aveam cum să repar eroarea. Bănuiesc că era un exemplar domesticit parțial care stătea prin apropierea acelor doi oameni, dar nu știu sigur. A fugit pe potecă și a dispărut în curba largă, bănuiam că aveam să îl revăd pe undeva pe drum. Zona în care ne aflam era periculoasă, nu îmi permiteam gesturi prea bruște, poteca respectivă se pierdea în hău, pe partea cealaltă se înălța maiestuos un alt versant, era ceea ce denumesc eu ”dramatic scenery”. Tipul de zonă unde să nu te prindă vremea rea sau noaptea, căci nu ai unde să te adăpostești, nu ai unde să te oprești, totul stă sub semnul alunecărilor de teren și nici măcar vulturii nu vor ajunge la cadavrul tău!

On the alpine meadow behind the shelter grazed a huge, deep black yak with a glossy loner. A lonely specimen, what is not usual for yaks. Finally I had the chance to be very close to one of this legendary animals and I prayed in my mind he would dare closer to me. The “ancient biest” truly came down looking for better grazing flocks and reached the path I was standing on, but hanging afraid. As I was ready to arrange my camera for shooting a selfmade picture with me on it near the yak I did a suddenly movement with my leg on the steep path, so the beautiful biest was terrible surprized and ran away in a very scared manner. I was amazed about it unexpected rapidity. I felt guilty about the incident and was so sorry about its fear, but I couldn’t fix the error. He ran away on the wide curved path and I suspected that we will meet him again somewhere further on the way. The area where we were at that moment was dangerous, I couldn’t afford to sudden gestures, the trail lost in the abyss, on the other side rose majestically another slope, a dramatic scenery really. That type of area where you don’t wish to be caught by the night or bad weather, because there’s no place to escape or find a refuge, there’s nowhere to stop, everything is under the sign of landslides and even eagles have almost no chances to reach your inert body!
Până la Thorung Phedi mai aveam de mers doar jumătate de oră și a fost ceva de genul ”mers pe vârfuri”. Ne-am reîntâlnit cu yakul cel sperios, s-a speriat din nou de apariția noastră și a tulit-o în sus pe versant cu o echilibristică fantastică, în fond era teritoriul lui și cunoștea probabil fiecare smoc și fiecare piatră. Noi eram intrușii. Eu, călătorul însetat de imagini și avid de descoperire și el, nepalezul mut și necomunicativ, pe care doar foamea îl târâse pe-aici, în miez de iarnă, să însoțească o turistă solitară fără astâmpăr.

Still about half an hour to walk for reaching Thorung Phedi and it was like “walking on the tips”. We met indeed the wild yak who was scared again and practically ran up on the slope with a fantastic balancing. In fact it was his territory and probably knew each cluster and each stone. We were the intruders. 
Intrarea în Thorung Phedi, la 4.420 m alt., este spectaculoasă. Este realmente un spectacol, sau o scenă din spectacolul pe care îl poți denumi ”Himalaya”.

The entry into Thorung Phedi at 4.420 m high is a spectacular one. It is a show really or a scene from the show that you could call simple, “Himalaya”. 

Cărarea pe care mergi și care te apropie de intrarea în acest ultim bastion al districtului Manang vine dinspre jos, urcând domol spre adăposturile construite acolo cu o îndemânare ”arhitecturală” impresionantă. Terenul acela prăpăstios pe care ai mers până aici se deschide deodată în calea ta și paralel de poteca pe care te afli mai apar două poteci. În față, peisajul este blocat de doi coloși de granit, superbi, minunați, și doar apropierea de ei îți va dezvălui ce se întâmplă de fapt, dacă se unesc sau dacă sunt despărțiți de un alt teritoriu. Sunt imaginile multidimensionale specifice munților din depărtare, când nu știi dacă diversele rânduri de rocă fac parte din aceeași entitate sau din entități total separate.

The path you just walk on and which lead you to the entry of this last bastion of the Manang district comes from below, rising slowly the the shelters built there with an impressive “architectural” skill. That steep terrain that you’ve gone so far til here suddenly opens in front of you and parallel of your path other different two more paths are appearing somehow. In front of you the entire picture is blocked by two giants of granite, gorgeous, wonderful appearance before your eyes and soul. Only going closer to them the landscape will reveal what is really happening, if they are only one body or if they are splited, separated from other territory. I try to describe the specific multidimensiional mountains images which we normally saw from the distance but we do not know whether the various layers of roch are of the same entity or totally separate entities.
Culorile și dimensiunile mă fascinau, ele sunt de fapt chemarea permanentă pe traseu. Primul panou turistic te întâmpină cu același ”Welcome” omni-prezent și aparținea de ”Hotel Mountain View & Thorong High Camp Hotel”, iar dacă te luai după informația de acolo, era deschis 12 luni pe an. În Nepal e important să știi să citești ”printre rânduri” anunțurile adresate turiștilor și să le adaptezi la realitatea locală, să știi că ele nu sunt ostentativ rău intenționate, dar nu corespund ofertei reale pe care o promovează. Oamenii poate că nu cunosc implicațiile publicității pe care o fac, dar știu sigur că acest mod de publicitate atrage clienți, restul nu îi interesează. La un alt nivel, mult mai studiată și mai conștientă, deci cu atât mai draconică și distrugătoare, este și publicitatea lumii civilizate metropolitane din Europa pe care o cunoaștem.
I am usually fascinated about colors and sizes, they are actually the permant call on the route, it’s a mistery.
The first tourism board welcomes you with the same omni-present “Wel-come” and belonged to the “Hotel&Thorong High Camp Mountain View Hotel”. Due to the mentioned information on it this was opened all the year around, 12 months per year. In Nepal it becomes very important to know or to fast learn “the signs”, how to read “between the lines and rows”. As tourist you have to adapt these messages to the local reality, to understand that they are not blatantly malicious, but they doesn’t correspond to the actual offer that they are promoting. Local people may not know the implications of advertising they do, but they know for sure that this kind of advertising attracts customers, the rest they do not care about. To a different level – if I dare to affirm hereby -, a much more studied and awared, so much more draconian and destructive is also the advertising of the civilized world of the big European metropols which we know nowadays.

Mergând încă vreo 200 de metri ajungi la intrarea propriu-zisă a ansamblului improvizat de adăposturi și pe dreapta, un alt panou turistic, mare, îngrijit, îi avertizează pe vorbitorii de engleză asupra răului de altitudine cu un titlu mare, galben, bolduit: ”ACUTE MOUNTAIN SICKNESS !!!”, sub care urmează o listă întreagă cu simptomele bolii. Recomand celor care nu au depășit altitudinea de 4.000 de metri să fie atenți și să ia în serios aceste avertismente, pentru că nu e vorba de exagerări inutile, ci de o realitate foarte concretă.
Going for another 200 meters you get into the actual assembly of the improvised shelters and on the right side you see another tourist board, a large one, clean, warning the English speakers about the altitude sickness. A huge title, bold yellow letters: “ACUTE MOUNTAIN Sickness!!!”. If you are first time on higher altitude, better pay attention and take care, stay one day longer on the spot and when you feel acclimatised go further.
Platoul acesta de barăci și căsuțe și adăposturi improvizate e amenajat pe două nivele, eu l-am urmat pe Hari și am intrat în partea de deasupra. Pentru a continua traseul sau pentru a ajunge la camerele de dormit treci inevitabil print-un fel de terasă închisă, cu podeaua din lemn, mese și scaune din plastic alb, de jur împrejur geam. O străbați, ieși și la câțiva pași pe stânga se face intrarea în altă sală de mese, lungă, cu sobă și o capacitate destul de mare pentru turiști, la o adică cred că aici pot încape între 60 și 100 de oameni.
Gândind retrospectiv nu pot înțelege de ce am rămas atât de cuminte, odată ajunsă acolo. De obicei, un loc străin, nou, mă îmbie la scotocit, făcut poze. Cu siguranță eram obosită, era soare, dar foarte frig, îmi doream să stau, să dorm, dar nu mă înduram să intru în camera rece și să mă culc pur și simplu. Regret faptul că nu am umblat mai mult în zonă, că nu m-am dus să străbat tot complexul de la nivelul inferior, pur și simplu să explorez bucata de ținut și să exploatez timpul ireversibil. Nu e cine știe ce de descoperit, locul este carg, îngust, practic singurele căi de acces sunt cele pe care ai venit și cea pe care vei porni mai departe spre Thorung La/Muktinath. Aveam emoții pentru incursiunea nocturnă, se anunța o urcare lungă, de vreo patru ore, abruptă, pe întuneric, mi-era teamă că din cauza rucsacului nu voi face față. Chiar dacă aerul din Himalaya la 5.000 de m alt. nu este la fel de rarefiat precum în Anzi sau așa cum l-am perceput în Africa, condițiile nu trebuie totuși ignorate. O decizie bună ar fi fost să staționez două zile aici, nu să atac ascensiunea în aceeași noapte. De acest lucru îmi dau seama abia acum, când scriu. Mi-aș fi dat seama de oboseala mea dacă aș fi fost mai puțin fascinată de călătoria mea, dacă aș fi avut o comunicare normală cu Hari, dacă aș fi putut vorbi pe timpul zilei cu cineva, dacă m-aș fi putut sfătui poate, nu știu ce să spun. Faptul că doar în Manang am staționat pe parcursul celor 350 de km nu a fost deloc alegerea ideală, ca să nu spun că a fost o eroare. Mi-ar fi ajutat de exemplu să știu că din punctul cel mai înalt al trecătorii va urma o coborâre lungă și de coșmar, pe care nici localnicii nu o agreau.
Din Thorung Phedi turiștii puteau închiria fie un cărăuș uman, fie un asin, să le ducă bagajul până sus, dar nimeni nu căra bagajul până jos, la coborârea spre Muktinath, era efortul mult prea mare și probabil nici o sumă din lume nu i-ar fi putut urni.
Am primit o cameră mare, cu două paturi mari, solide, pe care domneau acele pături colorate, grele și foarte călduroase. Nu exista curent electric, toaleta era undeva afară, frigul este crunt, peisajul depășește orice imaginație. Ne-am adunat vreo 6 turiști aici, deci aveam să plecăm oarecum în grup, dimineață la ora 5 jumate, imediat după un mic dejun servit la lumina lumânărilor. Îmi doresc doar să pot dormi, de trei nopți mă chinuiesc. În cameră sunt minus zece grade, așa că m-am băgat cu pufoaica în sacul de dormit, doar bocancii i-am scos din picioare.

I got a large room with two large and high beds, having those colored and very heavy and warm blankets. There was no electricity, the toilet was outside somewhere, it is severely cold up there and the landscape is beyond any imagination!
We gathered about six tourists here from all over the world. We all where agree to leave together in the morning at five o’clock, immediately after a breakfast served by candlelight.
From my diary: “I only wish I could sleep, I struggle for last three nights. In the room are minus ten degrees, so I put again all those things in my warm sleeping bag – water, batteries, camera etc. – and ….wishing me a nice sleep!”
 

Kommentare:

  1. I seldom leave a response, however i did a few
    searching and wound up here "Himalaya 14_27.12.2008 (Yak Kharka-Thorung Phedi)".
    Are writing on other sites? I would like to follow anything new you have to post. Would you make a list of the complete urls of all your communal pages like your linkedin profile, Facebook page or twitter feed?
    Mark

    AntwortenLöschen
  2. This design is wicked! You most certainly know how to keep a reader amused. Between your wit and your videos, I was almost moved to start my own blog (well, almost...HaHa!) Fantastic job. I really loved what you had to say, and more than that, how you presented it. Too cool! My website;

    AntwortenLöschen

I'm WATCHing YOU!! :-)