Dieses Blog durchsuchen

Sonntag, 19. Mai 2013

mânăstiri, ape, maci, sate pe lângă București

Când descoperi ceva, care bașca ”mai și stătea sub nasul tău”, nu poți să nu te întrebi de ce ți-a trebuit atât de mult timp pentru a vedea?!
În urmă cu doi ani am cam prins teamă mare să ies la curse lungi pe DN1. Dar, pentru un ciclist, Bucureștiul nu oferă alte alternative mai puțin riscante, să zici că măcar asfaltul ar fi mai bun, fără capace și grătare de canale, cu benzi mai late etc.
În urmă cu două săptămâni m-am încumetat din nou pe DN1 cu bicicleta, mai mult de nevoie. Că e gratis. Încă!
Și, cam la 15 km de Pasajul Băneasa, am cotit la dreapta spre Fierbinți.
Și a fost o revelație, față de nebunia de pe DN1! Asfalt bun, fără capace și grătare de canale, puțin trafic .... 
Am trecut prin Moara Vlăsiei și apoi am urmat drumul spre Mânăstirea Căldărușani, de unde am și făcut cale-ntoarsă (nu am mers mai departe să și intru în satul Gruiu, plecasem mult prea târziu din București și se lăsa seara).
Am poposit acolo vreo jumătate de oră, mâncând un măr la umbra castanilor .... un colț de rai.
După o săptămână am alergat la Moieciu și azi am repetat figura cu ”ciao DN1” :-)
Și parcă a fost și mai frumos. A fost mai cald cu vreo 5-6°C, adică am avut 30°C! 
Am lăsat drumul spre Mânăstirea Căldărușani pe stânga și am continuat drept înainte, zăbovind câteva minute să mă alimentez cu ceva dulce. Eram la km 40.
 Am mers spre comuna Grădiștea, satul Sitaru și am luat drumul spre stânga imediat ce am văzut un indicator către Mânăstirea Balamuci/Sitaru.
 Drum asfaltat, caniculă, pajiști verzi, orăcăit de broscoi, un podeț peste salba lacurilor Căldărușani,
traversarea unui rest al Pădurii Căldărușani ... și drumul se înfundă. Aici este construită o altă mânăstire din sec. XVII (probabil, nu se știe exact, poate fi mult mai veche).
Mânăstirea Balamuci se află în nord-estul judeţului Ilfov, în pădurea din apropierea satului Sitaru din comuna Grădiştea şi este cunoscută şi sub denumirea de Mânăstirea Sitaru.  
Movila pe care a fost construită a fost iniţial o insulă în mijlocul apelor Ialomiţei, fapt pentru care Patriarhul Macarie al Antiohiei, care a vizitat mânăstirea în anul 1656, o numea în însemnările sale de călătorie Mânăstirea în apă”. Ulterior, apele şi-au schimbat cursul şi insula a rămas doar o movilă de pământ.
Conform unor documente, se atestă faptul că regiunea era proprietatea familiei Greceanu încă din secolul al XIV-lea. La începutul secolului XVII, moşia Greci devenise proprietate a Mânăstirii Snagov, fiind donată de un strămoş al lui Papa Greceanu. Se ştie că regiunea Codrilor Vlăsiei a constituit o străveche vatră sihăstrească caracterizată printr-un număr mare de aşezări monahale constituite din mici schituri şi chilii izolate. 
Jupânul Papa Greceanu a ridicat în 1627 Mânăstirea Balamuci, dăruindu-i şi o parte din moşia sa. În legătură cu originea numelui mânăstirii nu există informaţii sigure, dar se cunoaşte că denumirea a existat încă de la începuturile sale (asemenea şi satul cel mai apropiat). Cea mai plauzibilă explicaţie stă în afirmaţia conform căreia numele s-ar datora faptului că întemeietorii primului schit din acest loc erau nişte călugări nebuni pentru Hristos”.
Papa Greceanu, ctitorul Mânăstirii Sitaru, a fost una din personalităţile de frunte ale ţării, care a avut timp de peste 30 de ani un rol deosebit de important la Curtea domnitorilor din Ţara Românească. El afirma că mânăstirea a fost construită în anii 1626-1627. Afirmaţia, deşi nesusţintă prin documente concrete, este totuşi cea mai plauzibilă, deoarece se ştie cu certitudine că lucrările nu puteau începe înainte de 1626 (moşia fiind răscumpărată abia în data de 26 noiembrie 1625), iar în 1631 lucrările erau deja terminate şi mânăstirea era bine organizată.
Primul hrisov domnesc care aminteşte despre Mânăstirea Balamuci este cel din 15 aprilie 1631, prin care Leon Tomșa întăreşte Mânăstirii Balamuci stăpânirea asupra Mânăstirii Pâarvuleşti care i-a fost închinată ca metoc (METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire care aparţine unei mănăstiri şi care serveşte ca loc de găzduire.)
La acea dată construcţia mânăstirii fusese deja finalizată, iar mânăstirea era suficient de mare şi de bine organizată ca să-i fie închinată o altă mâsire ca metoc. În secolele XVIII şi XIX se constată că Mânăstirea Balamuci devenise metoc al Mânăstirii Sărindar din Bucureşti şi ambele mânăstiri fuseseră închinate Mânăstirii Sfinţii Părinţi din Ianina (numită în unele documente Mânăstirea Paterias din Rumelia).
Afirmaţia că Mânăstirea Balamuci ar fi fost transformată în metoc al Sărindarului chiar de catre ctitor nu este credibilă, deoarece Mânăstirea Sărindar a fost construită de Matei Basarab în 1651-1652 , dată la care Papa Greceanu era deja mort de 20 de ani. Din pisania de la intrarea în biserică din anul 1752 aflăm că la jumatatea secolului al XVIII-lea biserica zidită de Papa Greceanu se ruinase, fapt care i-a determinat pe Ieromonahul Antim, egumenul Mânăstirii Sărindar, şi pe Jupan Gheorghe Greceanu să o refacă în anii 1751-1752. Atunci a fost adăugat pridvorul sprijinit pe coloane de piatră sculptată în stil brâncovenesc, tot atunci au fost adăugate coloanele care despart naosul de pronaos şi probabil că au avut loc şi alte reparaţii.
În anul 1753 biserica a fost pictată în intregime, atât în interior cât şi în exterior, de preoţii Dima şi Neacşa din Braşov, împreună cu ucenicii lor. Catapeteasma se înscrie şi ea în stilul secolului al XVIII-lea, deci datează şi ea, probabil, tot de atunci. 
Puternicul cutremur din anul 1802, care a distrus mai multe biserici şi mânăstiri din Ţara Românească, a afectat şi biserica Mânăstirii Balamuci, dărâmându-i turla pantocrator (PANTOCRÁTOR s. n. Icoană pictată în bisericile ortodoxe pe bolta naosului, care reprezintă pe Isus Cristos ca împărat al lumii). Din lipsa fondurilor, egumenul Pimen nu a putut să o refacă în forma iniţială, în schimb a refăcut acoperişul, construind în locul fostei turle o boltă din scânduri.
Din anul 1864 începe o perioadă grea pentru Mânăstirea Balamuci. Decretul de secularizare a averilor manăstiresti dat de Cuza a afectat, bineînţeles şi această mânăstire. Până nu de mult se credea ca mânăstirea ar fi fost total părăsită, dar din documente rezultă ca mânăstirea a continuat totuşi să funcţioneze, dar cu personal destul de redus. Mânăstirea Balamuci şi-a pierdut toate domeniile, rămânând numai cu curtea bisericii şi inventarul acesteia. Prin acelaşi decret însă, Mânăstirea încetează să mai fie închinată grecilor. În prima parte a anului 1864, Mânăstirea Balamuci continuă să depindă de Mânăstirea Sărindar, dar începând din toamna aceluiaşi an, trece în subordinea directă a Mitropoliei Bucuresti şi a Ministerului Cultelor.
Printr-un ordin al Ministerului de Interne, datat 18 iunie 1868, calugării au fost nevoiţi să reţină pentru folosinţa schitului numai camerele strict necesare, iar restul chiliilor au fost transformate în penitenciar pentru delicvenţi minori. Această situaţie a durat pana pe data de 15 octombrie 1872, cand arestatii au fost transferati la un penitenciar din Moldova. Dupa 1915, Manastirea Balamuci a ramas un timp pustie. Se pare ca intre locuitorii din zona au existat si oameni atat de lipsiti de evlavie incat foloseau biserica drept adapost pentru vite.

In anul 1928, doi calugari de la Manastirea Caldarusani, Atanasie si Martirie, au găsit mânăstirea părăsită și au cerut blagoslovenie de la starețul Mânăstirii Căldarușani pentru a se stabili aici. Astfel Manastirea Balamuci a devenit schit al Manastirii Caldarusani. Cu ajutorul locuitorilor din satul Balta Neagra, care nu aveau si nici in prezent nu au biserica in sat, au fost facute sumare reparatii bisericii si astfel schitul a fost redat cultului, avand in acelasi timp si rolul de biserica parohiala pentru satul Balta Neagra. Cutremurul din 1940 a afectat biserica, dar nu a distrus-o. In anul 1944, un numar de 24 de calugari de la Manastirea Noul Neamt din Basarabia s-au refugiat din calea tancurilor sovietice si au venit aici. Datorita conditiilor grele de trai, Manastirea Noul Neamt-Balamuci capata din aceasta perioada si statutul de manastire de canon pentru preotii indisciplinati. Vechile chilii de pamant acoperite cu stuf, construite de calugarii basarabeni in 1944 se aflau intr-o stare jalnica: ploua in ele, erau pline de sobolani, broaste si serpi. Primul proiect de renovare nu a fost aprobat si atunci a fost intocmit un al doilea proiect, care avea in vedere construirea unui corp de chilii care sa acopere toata latura de nord a incintei manastirii, acolo unde fusesera amplasate vechile chilii din secolul XIX. Acest nou proiect a primit aprobarile legale si astfel au inceput lucrarile de constructie. Cu greu, insa cu ajutorul lui Dumnezeu si cu multe donatii a fost ridicat corpul de chilii de pe aripa nordica a manastirii, care cuprinde staretia, cateva chilii pentru calugari si blocul alimentar (bucatarie, brutarie si doua trapeze). Chiliile insalubre de pamant au fost demolate in anul 1975. In anul 1980 a fost introdus curentul electric.

Din anul 1973, începuseră să vină la schit noi frați, astfel că în curând chiliile au devenit insuficiente. Întrucât cutremurul din 1977 avariase turla-clopotniță de pe pronaosul bisericii vechi iar specialistii au apreciat ca turla nu mai putea sustine greutatea clopotelor a fost construit un turn clopotnita in coltul de sud-vest al zidului cetatii. La baza turnului a fost construit un foi;or-agheasmatar. Pictura murală interioară a fost curăţată şi restaurată, catapeteasma si pictura exterioară au fost şi ele restaurate.
După prăbuşirea dictaturii comuniste, Schitul Balamuci a redevenit mânăstire de-sine-stătătoare, purtând numele de Mânăstirea Sfântul Nicolae-Balamuci. Astfel, i-au fost restituite cele şapte hectare de teren arabil care fuseseră cooperativizate în 1961. Slujbele bisericeşti de zi şi de noapte sunt oficiate zilnic dupa tipicul tradiţional mânăstiresc.

Alt colț de rai ..... unde am zăbovit un pic, am rehidratat și am pornit retur.
Cam acestea sunt avantajele antrenamentelor pe două roți, față de cele în alergare. Cu alergarea nu poți ajunge prea departe și oboseala este net superioară, pe o astfel de căldură efortul este înmiit și nu se merită. Bicicleta oferă foarte mult dacă ai ”apucături” d-astea, travelistice :-)
Desigur că la retur îți iese un pic pe nas relaxarea, căci de DN1 tot nu scapi și fiind duminică, traficul de după ora 15 devine tot mai infernal cu tot tacâmul de neam prost: claxoane, sperieturi, apucături primitive, vitezomani, motocicliști care forțează și turează la maxim de ai impresia că se rupe lumea-n bucăți atunci când trec pe lângă tine, plini de orice lipsă de responsabilitate .... încep să urăsc motocicliștii din cauza asta, pentru că pur și simplu mi-e frică de ei mai mult decât de mașini.

Kommentare:

  1. Faină aventura și colțurile de rai de care nici nu știam că există în jurul Bucureștiului. Încep să regret că azi nu am ieșit cu bicicleta și am preferat o alergare care nici măcar nu a mers așa cum mi-aș fi dorit. Uneori un astfel de cross training turistic e mai indicat mai ales când recuperarea după tura precedentă nu a fost suficientă. In fine super experiența, cu toate neplăcerile de pe DN1.

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Bicicleta este o bună variantă, mai ales când forma pentru alergat nu e aia dorită :-) Pe căldură mare nu pot alerga, dar pot pedala. Cu siguranță repet figura, dar merg un pic mai departe.

      Löschen
  2. ce-ai facut cu celalalt soarece?!?!?

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Mr. Mouse se odihnește, că a alergat 3 maratoane grele în 4 săptămâni :-)

      Löschen
  3. pentru a evita dn1 se poate merge prin pipera, tunari, dimieni, balotesti, moara vlasiei,...

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Ca să ajung de unde începe A1 tocmai în Pipera .... o să mă uit pe hartă totuși. Tare aș tăia Otopeni-ul de pe traseu!

      Löschen

I'm WATCHing YOU!! :-)