28 mai 2014, Donau City
Este seara de mâncat prostii. Am mai avut un
rest de mâncărică încropită: ciuperci și fasole roșie boabe, în sos de roșii și
puțină mămăligă făcută aseară.
Apoi un pahar de pudding cu frișcă.
Acum chipsuri cu ardei și bere.
Am fost la Billa, căci mi-am dat seama că mâine e închis peste tot și nu
mai aveam nimic ca să-mi asigur măcar salata. Am descoperit o filială mai aproape de casă,
max. 1 km. M-am dus cu bicicleta, în pantaloni scurți, fes, ciorapi trei
sferturi din bumbac, sandale, tricou tehnic și jeaca Goretex de ploaie. Am
ajuns pe la 7 acasă, așa că mă grăbeam. Am intrat, am căutat în disperare
cardul românesc, că nu-l găseam și am plecat. Noroc că aici nu se uită nimeni
ciudat la tine.
Am găsit, în sfârșit, merele mele
preferate!!! La care
visez de 20 de ani, de când mă întorsesem din Germania. Mai ales toamna îmi
aminteam de ele, un sort de delicious roșu, crocant și zemos. În Germania
obișnuiam să iau toamna o lădiță de 10 kg și făceam o cură de mere. Aveau aici la Billa, da, exact, acele mere
made in Austria. Aprox. 6 – 7 kg, puse în găletușe de plastic. Aveau două
găletușe. Niște mere fantastice, nici măcar unul nu este lovit, stricat. Mari
cât pumnul. Și frumos mirositoare, a mere naturale. Am luat una dintre găletușe
și apoi diverse. Varză nouă - și asta e delicioasă, că tocmai am terminat una,
m-a ținut două zile, parcă-s o capră! De când am venit aici am dat iama în
legume, ceva de speriat. În București nu mi le mai permiteam și erau de tare
proastă calitate. Mai ales roșiile ….. de câțiva ani nu am mai gustat roșii cu
gust adevărat de roșii, indiferent dacă le cumpăram din piață sau din
supermarket. Cum nu am rude la
țară …. De fapt rude nu mai am pe nicăieri. Da, deci toate erau semi-necoapte
pe interior și aveau chestia aia verzulie-alburie care le străbătea, când le
tăiai jumate aruncai o groază. Te apucat toți dracii. Fără zeamă, fără gust,
niște nenorociri neapetisante, doar că arătau a roșii. Bani aruncați și frustrări acumulate. Aici am
consumat deja două kg de roșii. Mărime medie, de culoare roșie, ca în
copilărie, zemoase, gustoase. Pătrunjelul nu e fad, are un gust intens, e un
sort mai mare și mai ferm, mai țeapăn. Dar are sevă. Dar trosnește când îl tai, a
prospețime. Am dat 1 euro pe o legătură și am avut din ea la 3 salate imense și
o mâncărică. Prazul e bun. Ah, și niște
cartofi noi, mici – un pic mai mari decât o nucă mare -, dar tare gustoși.
Săptămâna trecută am luat un săculeț de 1,5 kg și aproape că-l termin. Sunt
spornici la curățat și îi tai rapid în cubulețe și în ulei sau unt …. Hmmmmmm,
un deliciu tembel! Ce dezmăț!!! Ah, și pâinea ….. iau un anumit sort de pâine,
pe care îl luam și când eram în Germania. Incredibil cum redescopăr niște vechi
produse cu gustul conservat ….. Pâinea neagră din România îmi provoca niște
dureri de burtă foarte neplăcute, o evitam cu orice preț. Pâinea albă era
execrabilă, noroc cu mașina electrică adusă din Germania, mi-a salvat bună
parte din sănătate, în toți acești ani de exil românesc ….. Mănânc puțină pâine
și destul de rar, mixtura asta de aici mă încântă și nu mai simt nevoia să fac
pâinea în casă.
Am luat în seara asta și trei ardei grași.
D-ăia mari, colorați – verde, roșu și galben -, dar care miros minunat a ardei
și abia aștept să mănânc mâine. Hm ….. o salată enormă și cartofiori prăjiți și
poate ou prăjit.
Ca urmare, de când suntem aici, și eu și
pisoiul mâncăm mai mult. El deja parcă e mai greu, l-am scos din nou la păscut
azi. Și-a revenit. Nu îi place casa, e spațiu prea mic și e toată ziua
singurel, când se supără, dimineața, că plec, se pitește sub pat. Dar acum uite
că face naveta de la un capăt al altul al camerei, afară a fost vioi, a păscut,
și-a curățat stomacul, era cu ochii mari, vii, cu urechile ciulite …. Necăjit
că nu prindea firul ierbii din prima, din cauza vântului. Un haios.
Așa, dar să nui uit.
Eram la Billa și cumpărasem câte ceva, la 50 de
euro, din care 15 euro pentru niște prieteni de-ai mei care-și doresc ceva
de-aici. Ajung la casă, mă uit în urmă și era un tip cu două produse doar, eu
aveam vreo 20, îi spun să meargă în fața mea, mulțumește și îmi vine și mie
rândul. Casiera, debordant de amabilă și implicată – desigur că nu toate
casierele sunt așa! -, îmi spune să nu pun găleata cu mere pe bandă, că e grea,
știe ea codul din memorie. În spatele meu era acum un angajat al magazinului,
care cumpărase diverse și-și aștepta rândul. O aud că
îl roagă pe el să-I dea puțin cardul lui de Billa – eu încă nu mi-am făcut -,
îl scanează și apoi îmi spune cu o naturalețe la fel de debordantă: ”V-am
scăzut reducerea la mere, că e preț special azi pentru cei care au cardul
Billa!” Am rămas mută …. Bine, nu chiar mută, m-a uimit, i-am zis ”Oh, dar asta
chiar e foarte drăguț din partea dv., mulțumesc!” M-am uitat apoi pe bon și era
un discount de 3,16 euro! Gestul m-a dat pe spate, recunosc. Și am decis
că ”dar din dar se face”, așa că voi duce la birou 10 mere, pentru colegi :-), să
se bucure și ei.
Am venit acasă, pe lângă bicicletă, am zărit
mutra cerșetoare a patrupedului, mi-am spălat unul dintre cele mai mari mere,
am luat monstrul de-o aripă și ne-am dus afară, la iarbă verde, că încă nu se
pornise furtuna. I-am zis că nu putem sta mult, că mi-e frig și foame și o să
plouă bla-bla… Ca și cum ar fi înțeles ce i-am povestit, s-a apucat imediat să
vâneze firele de iarbă mai înalte, care dansau în toate direcțiile, dându-i lui
bătaie de cap.
Când ieșeam cu el în București …. Aoleu, de moșmondeală,
mirosea, studia, analiza, cerceta … trecea juma de oră și el nu se apuca să
găsească un fir de iarbă care să-i convină, sclifositul! Aici îmi face numai
surprize. De 16 ani încercam, în mod regulat, să-i dau și puțină cărniță, să-l
mai scot din mâncarea aia uscată. Când deschideam pliculețul, se strâmba și
pleca. Inevitabil. Am încercat de multe ori, în fiecare an. Doar de vreo două
ori a dat cu limba peste gelatina aia și mi-a întors spatele, cu coada
ridicată. ”Tu-ți bați joc de mine!„ – parcă zicea. Atât. Și mâncarea aia ajungea la pisicile din
spatele blocului. Ei bine, aici a mâncat din
prima!!!!! Am rămas mută!!!! Plicul mi-l oferise o colegă, altfel eu nu aș fi
cumpărat. Și acum tot speră să primească câte unul pe zi, șmecherul!!!
Deci aici,
totul are alt gust…… ca urmare, viața în sine are alt gust. Că e mai bun, mai
prost …. asta rămâne la latitudinea fiecăruia, totul este relativ și depinde de
gusturi, care nu se discută.
Am stat max. 10 minute cu mâtza pe maidan.
Mi-era prea frig. Mi-am mâncat mărul, și, cu cotorul între degete, mă și
gândeam: cum or putea unii să arunce
resturile, sub scuza degradabilității, oriunde le vine? Dacă te uiți prin orice parc din
București, vei găsi cotoare de mere, coji de banană … ca să nu mai spun de
păduri, munți, unde aruncatul resturilor e o normalitate, din păcate. Deci, mă
uitam în jur și mă gândeam: uite cât de curat este, cât de verde este. Cum aș
putea eu să stric armonia asta, lăsând aici, pe iarbă, cotorul meu de măr? Cât
de cretin ar fi așa un gest și totuși cât de normal este pentru majoritatea
românilor?!
Cu cotorul în stânga și cu pisoiul în dreapta
m-am îndreptat spre casă, la 30 de m distanță.
Ce măr delicios!!
Acum am mâncat – mă rog, sunt la capitolul
chipsuri cu bere - și mă oftic că nu m-am putut conecta la internet, așa că
scriu, ascult teatru radiofonic, vântul vuiește pe-afară, pe întuneric, rupând
ceva crengi pe la copaci și mă bucur că mă așteaptă patru zile libere, de capul
meu. Parcă abia am descoperit liberatea, parcă am fugit de-acasă și acum învăț
totul de la capăt, umblu, mă bucur de orice nimic …. Copilăresc din nou, ca la
22 de ani, când am plecat de-acasă cu ce-i pe mine și fără bani, doar că acum
totuși am niște condiții asigurate. Atunci nu aveam nimic. Doar dorință, curaj,
inconștiență, ignoranță, speranță și tinerețe. Acum am un acoperiș, niște
lucruri, o sursă de venit, ceva experiență, curaj, poate un dram de
inconștiență, dar mai calculată un pic, puțini prieteni, dar de aur și câțiva
îngerași păzitori, pe care îi aveam și în 1990, cu siguranță.
Beau bere dintr-un pahar mare din plastic, pe
care l-am cumpărat duminică când am fost la concurs, căci se vindea berea cu
tot cu pahar. Am adus cu mine porțelan, cristal – valori sentimentale,
moșteniri de familie -…. Avem
nevoie de atât de puțin, ca să fim fericiți, pe bune!
Dacă am fi mai iubitori de resursele din jurul nostru și mai amabili unii cu ceilalți, tot globul pământesc ar vibra de energii pozitive și multe rele nu ar mai exista pe lume.
Joi, 29 mai 2014
M-am trezit la 6, toate alarmele de la ceasuri, telefon …. Toate au
sunat. Mă ofticam: ”De ce puii mei sunați, că doar e sâmbătă?!?!” Haaa, e joi,
soro!!!! Ah da, și e zi liberă aici. Și mâine. Și abia pe urmă vine sâmbătă și
duminică. Ce frumooooossssss ….. vii ca străin într-o țară în care nu ai construit
încă nimic, nu ai contribuit încă cu nimic, dar ai toate drepturile celorlalți
…. E și asta o discuție complexă și când mă uit în jurul meu și văd anumite
gesturi care nu au nici o legătură cu nația locală și cu locul ăsta ….. da …
Așa că m-am spălat, m-am echipat și am zis să fac o alergare utilă.
Aseară nu m-am putut conecta la internet, computerul nu-mi recunoaște
androidul, nu știu ce puii mei nu merge, fapt este că am reușit de mi-am blocat
noul telefon. Și cum toate actele sunt la birou, haidadeh la birou acum, 8 km
în alergare matinală, să-ți recuperezi hârțoagele alea cu codurile pin și puk :-)
Pe Donau Insel, dintre tufișuri, pe drum, un fazan fugărea o fazaniță :-) și un iepure
uriaș se agita pe poteci. Au fost prea rapizi, nu i-am putut surprinde în poză. La un moment dat
ajung într-un punct mai înalt, să trec un pod peste autostradă și de acolo văd
de sus un mic canal al fluviului. Mi-a atras atenția un pește mare, gălbui, cu
gura mare. Să fi avut 1 m lungime.
În rest, e răcoare bine de tot, cerul încă
acoperit și mi-e foame de leșin.
ora 08:45
Nah, că am ajuns .... dar nu așa, cu una cu două ... că până ce nu voi lăsa aparatul de foto acasă ....
Am uitat să-mi iau de ploaie .... așa că pe retur probabil voi experimenta direct dezlănțuirea naturii ...
Deci, am întârziat .... din cauza rațelor și a unei lebede, care stătea ca o regină, singură, în arealul ăsta natural .....
Mă uitam că la un moment dat veneau doi pe bicicletă și eram curioasă se vor face în apropierea lebedei. O vor deranja? Eu stăteam cam la 3-4-5 m distanță și nu vroiam cu nici un preț să o deranjez, am stat vreo 20 de minute, am și filmat-o, că s-a spălat, ciugulit, a căscat ..... și pe urmă și-a pus căpșorul la loc între pene și s-a culcat, s-a asigurat că e lasată în pace, probabil .... :-)
Deci, cei doi bicicliști au ocolit-o cât s-a putut de departe, au încetinit.
apoi venea o doamnă cu un cățel mai mare. Doamna a văzut lebăda și a ocolit cu cățelul prin spatele meu: ”Na, e păcat să o deranjăm, nu?” :-)
Apoi a venit un domn cu un cățel d-ăla mic și coleric care trăgea ca disperatul către lebădă. Domnul a scurtat lesa și au trecut, ocolind lebăda.
Da frateeeeeeee, așa DA!!!
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen