Dieses Blog durchsuchen

Donnerstag, 29. Mai 2014

Detaliile care ne ucid sau ne întineresc - ep. 2

28 mai 2014, Donau City
Este seara de mâncat prostii. Am mai avut un rest de mâncărică încropită: ciuperci și fasole roșie boabe, în sos de roșii și puțină mămăligă făcută aseară.
Apoi un pahar de pudding cu frișcă.
Acum chipsuri cu ardei și bere.
Am fost la Billa, căci mi-am dat seama că mâine e închis peste tot și nu mai aveam nimic ca să-mi asigur măcar salata. Am descoperit o filială mai aproape de casă, max. 1 km. M-am dus cu bicicleta, în pantaloni scurți, fes, ciorapi trei sferturi din bumbac, sandale, tricou tehnic și jeaca Goretex de ploaie. Am ajuns pe la 7 acasă, așa că mă grăbeam. Am intrat, am căutat în disperare cardul românesc, că nu-l găseam și am plecat. Noroc că aici nu se uită nimeni ciudat la tine.
Am găsit, în sfârșit, merele mele preferate!!! La care visez de 20 de ani, de când mă întorsesem din Germania. Mai ales toamna îmi aminteam de ele, un sort de delicious roșu, crocant și zemos. În Germania obișnuiam să iau toamna o lădiță de 10 kg și făceam o cură de mere.  Aveau aici la Billa, da, exact, acele mere made in Austria. Aprox. 6 – 7 kg, puse în găletușe de plastic. Aveau două găletușe. Niște mere fantastice, nici măcar unul nu este lovit, stricat. Mari cât pumnul. Și frumos mirositoare, a mere naturale. Am luat una dintre găletușe și apoi diverse. Varză nouă - și asta e delicioasă, că tocmai am terminat una, m-a ținut două zile, parcă-s o capră! De când am venit aici am dat iama în legume, ceva de speriat. În București nu mi le mai permiteam și erau de tare proastă calitate. Mai ales roșiile ….. de câțiva ani nu am mai gustat roșii cu gust adevărat de roșii, indiferent dacă le cumpăram din piață sau din supermarket. Cum nu am rude la țară …. De fapt rude nu mai am pe nicăieri. Da, deci toate erau semi-necoapte pe interior și aveau chestia aia verzulie-alburie care le străbătea, când le tăiai jumate aruncai o groază. Te apucat toți dracii. Fără zeamă, fără gust, niște nenorociri neapetisante, doar că arătau a roșii. Bani aruncați și frustrări acumulate. Aici am consumat deja două kg de roșii. Mărime medie, de culoare roșie, ca în copilărie, zemoase, gustoase.  Pătrunjelul nu e fad, are un gust intens, e un sort mai mare și mai ferm, mai țeapăn. Dar are sevă. Dar trosnește când îl tai, a prospețime. Am dat 1 euro pe o legătură și am avut din ea la 3 salate imense și o mâncărică.  Prazul e bun. Ah, și niște cartofi noi, mici – un pic mai mari decât o nucă mare -, dar tare gustoși. Săptămâna trecută am luat un săculeț de 1,5 kg și aproape că-l termin. Sunt spornici la curățat și îi tai rapid în cubulețe și în ulei sau unt …. Hmmmmmm, un deliciu tembel! Ce dezmăț!!! Ah, și pâinea ….. iau un anumit sort de pâine, pe care îl luam și când eram în Germania. Incredibil cum redescopăr niște vechi produse cu gustul conservat ….. Pâinea neagră din România îmi provoca niște dureri de burtă foarte neplăcute, o evitam cu orice preț. Pâinea albă era execrabilă, noroc cu mașina electrică adusă din Germania, mi-a salvat bună parte din sănătate, în toți acești ani de exil românesc ….. Mănânc puțină pâine și destul de rar, mixtura asta de aici mă încântă și nu mai simt nevoia să fac pâinea în casă.
Am luat în seara asta și trei ardei grași. D-ăia mari, colorați – verde, roșu și galben -, dar care miros minunat a ardei și abia aștept să mănânc mâine. Hm ….. o salată enormă și cartofiori prăjiți și poate ou prăjit.
Ca urmare, de când suntem aici, și eu și pisoiul mâncăm mai mult. El deja parcă e mai greu, l-am scos din nou la păscut azi. Și-a revenit. Nu îi place casa, e spațiu prea mic și e toată ziua singurel, când se supără, dimineața, că plec, se pitește sub pat. Dar acum uite că face naveta de la un capăt al altul al camerei, afară a fost vioi, a păscut, și-a curățat stomacul, era cu ochii mari, vii, cu urechile ciulite …. Necăjit că nu prindea firul ierbii din prima, din cauza vântului. Un haios.
Așa, dar să nui uit.
Eram la Billa și cumpărasem câte ceva, la 50 de euro, din care 15 euro pentru niște prieteni de-ai mei care-și doresc ceva de-aici. Ajung la casă, mă uit în urmă și era un tip cu două produse doar, eu aveam vreo 20, îi spun să meargă în fața mea, mulțumește și îmi vine și mie rândul. Casiera, debordant de amabilă și implicată – desigur că nu toate casierele sunt așa! -, îmi spune să nu pun găleata cu mere pe bandă, că e grea, știe ea codul din memorie. În spatele meu era acum un angajat al magazinului, care cumpărase diverse și-și aștepta rândul. O aud că îl roagă pe el să-I dea puțin cardul lui de Billa – eu încă nu mi-am făcut -, îl scanează și apoi îmi spune cu o naturalețe la fel de debordantă: ”V-am scăzut reducerea la mere, că e preț special azi pentru cei care au cardul Billa!” Am rămas mută …. Bine, nu chiar mută, m-a uimit, i-am zis ”Oh, dar asta chiar e foarte drăguț din partea dv., mulțumesc!” M-am uitat apoi pe bon și era un discount de 3,16 euro! Gestul m-a dat pe spate, recunosc. Și am decis că ”dar din dar se face”, așa că voi duce la birou 10 mere, pentru colegi :-), să se bucure și ei.
 Am venit acasă, pe lângă bicicletă, am zărit mutra cerșetoare a patrupedului, mi-am spălat unul dintre cele mai mari mere, am luat monstrul de-o aripă și ne-am dus afară, la iarbă verde, că încă nu se pornise furtuna. I-am zis că nu putem sta mult, că mi-e frig și foame și o să plouă bla-bla… Ca și cum ar fi înțeles ce i-am povestit, s-a apucat imediat să vâneze firele de iarbă mai înalte, care dansau în toate direcțiile, dându-i lui bătaie de cap.
                          poza e de vinerea trecută, era cald și soare 
Când ieșeam cu el în București …. Aoleu, de moșmondeală, mirosea, studia, analiza, cerceta … trecea juma de oră și el nu se apuca să găsească un fir de iarbă care să-i convină, sclifositul! Aici îmi face numai surprize. De 16 ani încercam, în mod regulat, să-i dau și puțină cărniță, să-l mai scot din mâncarea aia uscată. Când deschideam pliculețul, se strâmba și pleca. Inevitabil. Am încercat de multe ori, în fiecare an. Doar de vreo două ori a dat cu limba peste gelatina aia și mi-a întors spatele, cu coada ridicată. ”Tu-ți bați joc de mine!„ – parcă zicea. Atât.  Și mâncarea aia ajungea la pisicile din spatele blocului. Ei bine, aici a mâncat din prima!!!!! Am rămas mută!!!! Plicul mi-l oferise o colegă, altfel eu nu aș fi cumpărat. Și acum tot speră să primească câte unul pe zi, șmecherul!!!
Deci aici, totul are alt gust…… ca urmare, viața în sine are alt gust. Că e mai bun, mai prost …. asta rămâne la latitudinea fiecăruia, totul este relativ și depinde de gusturi, care nu se discută.
Am stat max. 10 minute cu mâtza pe maidan. Mi-era prea frig. Mi-am mâncat mărul, și, cu cotorul între degete, mă și gândeam: cum or putea unii să arunce resturile, sub scuza degradabilității, oriunde le vine? Dacă te uiți prin orice parc din București, vei găsi cotoare de mere, coji de banană … ca să nu mai spun de păduri, munți, unde aruncatul resturilor e o normalitate, din păcate. Deci, mă uitam în jur și mă gândeam: uite cât de curat este, cât de verde este. Cum aș putea eu să stric armonia asta, lăsând aici, pe iarbă, cotorul meu de măr? Cât de cretin ar fi așa un gest și totuși cât de normal este pentru majoritatea românilor?!
Cu cotorul în stânga și cu pisoiul în dreapta m-am îndreptat spre casă, la 30 de m distanță.
Ce măr delicios!!
Acum am mâncat – mă rog, sunt la capitolul chipsuri cu bere - și mă oftic că nu m-am putut conecta la internet, așa că scriu, ascult teatru radiofonic, vântul vuiește pe-afară, pe întuneric, rupând ceva crengi pe la copaci și mă bucur că mă așteaptă patru zile libere, de capul meu. Parcă abia am descoperit liberatea, parcă am fugit de-acasă și acum învăț totul de la capăt, umblu, mă bucur de orice nimic …. Copilăresc din nou, ca la 22 de ani, când am plecat de-acasă cu ce-i pe mine și fără bani, doar că acum totuși am niște condiții asigurate. Atunci nu aveam nimic. Doar dorință, curaj, inconștiență, ignoranță, speranță și tinerețe. Acum am un acoperiș, niște lucruri, o sursă de venit, ceva experiență, curaj, poate un dram de inconștiență, dar mai calculată un pic, puțini prieteni, dar de aur și câțiva îngerași păzitori, pe care îi aveam și în 1990, cu siguranță.
Beau bere dintr-un pahar mare din plastic, pe care l-am cumpărat duminică când am fost la concurs, căci se vindea berea cu tot cu pahar. Am adus cu mine porțelan, cristal – valori sentimentale, moșteniri de familie -…. Avem nevoie de atât de puțin, ca să fim fericiți, pe bune!
Dacă am fi mai iubitori de resursele din jurul nostru și mai amabili unii cu ceilalți, tot globul pământesc ar vibra de energii pozitive și multe rele nu ar mai exista pe lume.
Joi, 29 mai 2014
M-am trezit la 6, toate alarmele de la ceasuri, telefon …. Toate au sunat. Mă ofticam: ”De ce puii mei sunați, că doar e sâmbătă?!?!” Haaa, e joi, soro!!!! Ah da, și e zi liberă aici. Și mâine. Și abia pe urmă vine sâmbătă și duminică. Ce frumooooossssss ….. vii ca străin într-o țară în care nu ai construit încă nimic, nu ai contribuit încă cu nimic, dar ai toate drepturile celorlalți …. E și asta o discuție complexă și când mă uit în jurul meu și văd anumite gesturi care nu au nici o legătură cu nația locală și cu locul ăsta ….. da …
Așa că m-am spălat, m-am echipat și am zis să fac o alergare utilă. Aseară nu m-am putut conecta la internet, computerul nu-mi recunoaște androidul, nu știu ce puii mei nu merge, fapt este că am reușit de mi-am blocat noul telefon. Și cum toate actele sunt la birou, haidadeh la birou acum, 8 km în alergare matinală, să-ți recuperezi hârțoagele alea cu codurile pin și puk :-)
Pe Donau Insel, dintre tufișuri, pe drum, un fazan fugărea o fazaniță :-) și un iepure uriaș se agita pe poteci. Au fost prea rapizi, nu i-am putut surprinde în poză. La un moment dat ajung într-un punct mai înalt, să trec un pod peste autostradă și de acolo văd de sus un mic canal al fluviului. Mi-a atras atenția un pește mare, gălbui, cu gura mare. Să fi avut 1 m lungime.
 În rest, e răcoare bine de tot, cerul încă acoperit și mi-e foame de leșin.
ora 08:45
Nah, că am ajuns .... dar nu așa, cu una cu două ... că până ce nu voi lăsa aparatul de foto acasă ....

Am uitat să-mi iau de ploaie .... așa că pe retur probabil voi experimenta direct dezlănțuirea naturii ... 

Deci, am întârziat .... din cauza rațelor și a unei lebede, care stătea ca o regină, singură, în arealul ăsta natural ..... 
Mă uitam că la un moment dat veneau doi pe bicicletă și eram curioasă se vor face în apropierea lebedei. O vor deranja? Eu stăteam cam la 3-4-5 m distanță și nu vroiam cu nici un preț să o deranjez, am stat vreo 20 de minute, am și filmat-o, că s-a spălat, ciugulit, a căscat ..... și pe urmă și-a pus căpșorul la loc între pene și s-a culcat, s-a asigurat că e lasată în pace, probabil .... :-)
Deci, cei doi bicicliști au ocolit-o cât s-a putut de departe, au încetinit.
apoi venea o doamnă cu un cățel mai mare. Doamna a văzut lebăda și a ocolit cu cățelul prin spatele meu: ”Na, e păcat să o deranjăm, nu?” :-)
Apoi a venit un domn cu un cățel d-ăla mic și coleric care trăgea ca disperatul către lebădă. Domnul a scurtat lesa și au trecut, ocolind lebăda. 
Da frateeeeeeee, așa DA!!!

Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)