Dieses Blog durchsuchen

Samstag, 13. Dezember 2014

Triatlonuri peste hotare: abordări, rezultate, comparații. PODESDORF

A sosit momentul să intru puțin în analiza unor concursuri la care am participat în 2014 în afara granițelor României, în Austria. Am avut privilegiul de a mă implica și în calitate de oficial tehnic ITU și de a trăi și ca sportiv o serie de triatlonuri care se organizează de mult timp în Austria. Federația de Triatlon de aici are o vechime de 25 de ani și părerea împărtășită cu mult haz de unii dintre veterani - cu care am petrecut trei zile de activitate intensă, vezi aici materialul în formă scurtă - este că ”haosul e la ordinea zilei. Niciodată nu știi ce te așteaptă exact, pentru că niciun eveniment nu este la fel cu altul sau cu ediția anterioară. Ca urmare, situații ”de căcat” pot apare întodeauna, indiferent de vechimea pe care o are instituția sau echipa de oficiali.” (Cine vrea, pricepe mesajul meu :-), că d-aia și scriu materialul în limba română). 
Pe de altă parte, aici nu există genul acela de clică, gașcă de interese ... adică nu vei vedea oficiali din conducerea federației fiind și în conducerea sau fiind proprietari de cluburi sportive de triatlon, deci având interese directe în campionate, de pildă. Nu poți avea coloană vertebrală dreaptă dacă te afli într-un conflict de interese. Ori ești președinte de club/antrenor și faci tot posibilul ca echipa ta/sportivii tăi să fie cea/cei mai bună/buni, ori lași funcția asta la o parte și ești oficial în fruntea comisiei de arbitraj sau în conducerea federației naționale. Ambele: Nu!
A fost un week-end complex. Într-o zonă plată, care aparent chiar nu are nimic de oferit. Un sătuc austriac și-atât. Descoperi miracolul zonei doar dacă pui fundu la bătaie, pe șa, ca să zic așa. Doar astfel poți intra în rezervație, în pusta austro-ungară.
Dar despre zonă am scris deja un pic.
Șansele de a te caza departe sau prea departe de startul și finish-ul evenimentului sunt destul de mici. Prin departe înțeleg mai mult de 1 km și prin ”prea departe” înțeleg mai mult de 2 km. Totul în zonă se concentrează oarecum în centru: hoteluri, pensiuni, restaurante. Un loc cu aprox. 2.000 de locuitori ... cât de vast poate fi? Comunismul i-ar fi înghesuit probabil în 2-3 blocuri mai înalte. 
 Este un loc cu flair specific litoralului, dar nimic comparabil cu România. Este acea combinație de rustic, ancestral, natural și modern. E curat. Ordonat. Liniștit. Relaxant.
Locul merită deplasarea, ca să spun așa. E un microunivers generos ca spațiu și cu siguranță te scoate mental din orice griji.
Personal nu am avut o cursă prea bună, eram deja obosită, cu un week-end înainte alergasem alte două triatlonuri (olimpicul și IM 70.3 din Zell am See).

Dar am savurat cele patru zile cât am stat în Podesdorf și chiar și cursa în sine, pe lungime de ironman și chiar un pic mai lungă (4,2 km înot, 180 bike și 42 alergare).
De citit aici, post-event :-)
Validarea înscrierii era organizată în cortul imens de ceremonii, unde practic s-au ținut toate etapele evenimentului de sâmbătă și duminică: ”pasta party” de vineri, ședința tehnică, preluarea kiturilor, festivitatea de premiere.
Când m-am dus eu să-mi preiau kitul, era încă puțină vânzoleală.
Eram un pic aiurită prin fascinația generală care mă încarcă de regulă când descopăr un loc care mi se agață de suflet, așa că m-am dus să-mi iau sacul și habar nu mai aveam dacă mă înscrisesem cu chip-ul meu sau nu. Există aici un chip unic de la Pentek pe care, dacă îl achiziționezi o dată, îl folosești mereu la orice cursă unde Pentek realizează partea tehnică de timing. Norocul meu a fost că luasem totuși chip-ul de-acasă, așa, într-o doară!
Mi s-a părut ciudat că cei care predau sacii și aveau listele cu participanți nu erau totuși informați cine are deja chip-ul și cine nu. Adică dacă tot ai o listă cu 500 de nume, de ce nu ai o coloană adițională cu nr. de chip al fiecăruia?! Pentru că acest nr. se dă la înscriere, deci practic coloana respectivă ar trebui generată automat. Oricum, am trimis propunerea organizatorilor, că nu strică, nu? :)
După înscriere, mi-am băgat nasul și prin cortul de produse. Bani să ai ..... poți veni gol pușcă, că găsești aici, înainte de start, tot ce ai nevoie pentru concurs!
 Ochelari pentru toate trei disciplinele sportive, biciclete, pantofi, căști, șosete, costume și țoale de înot, alergare, bike, nutriție, ceasuri, amulets și alte chestii care cică îți dau nu știu ce energii .... nebunie!
Singurul stand de unde am luat ceva, după ce am declarat că frate, chiar nu prea știu ce aș avea nevoie, că prea sunt multe chestii, a fost acesta de la Natural Power. Foarte profi băieții, mi-au explicat tot și pentru 37 de euro am luat un pachet paușal care o să mă țină cel puțin un sezon!
Durerea mea era că vroiam ceva fără arome. De regulă, după multe ore de efort, organismul nu mai suportă dulce. Și am găsit ceva fără gust, ura!
Zona de tranziție a fost foarte spațioasă, era mult spațiu de desfășurare.
Și modelul acesta de rastele din lemn are un avantaj: se poate circula liber de colo-colo. L-am văzut destul de des pe-aici, și la Litschau.
Aici urma să fie ieșirea din apă, conectată prin culoar direct cu zona de tranzit. Vineri pe la prânz toată zona era aspirată cu o mașinărie - să nu fie chestii care pot răni oamenii la picioare.
Eu nu mi-am lăsat echipamentul peste noapte aici, nu știu de ce. Eram cazată cam la 600 m distanță, de ce mi-aș fi lăsat echipamentul afară, mai ales că se anunța ploaie?
La ședința tehnică, imensul cort s-a umplut de lume.
A fost scurtă, la obiect, explicită. Și da, liniște în sală, frate (!!!) Mai vorbeau unii, dar nici pe departe balamucul care există la ședințele tehnice de la majoritatea evenimentelor din România - nu am să uit nebunia de la Moeciu sau Zărnești sau Fără Asfalt, unde participanții veneau la ședința tehnică ca la ”clubul de povestit”, nu ”de ascultat și luat aminte”.
Am luat în centru o porție de spaghete - foarte bune, de altfel -
 și la hotel am primit micul dejun in advance :-) pentru dimineața cursei:
Și a doua zi la 6 eram la check-in.
Din păcate, zona de tranzit nu este iluminată, deci o frontală e musai la purtător!
Încă nu eram dumirită unde este startul, pentru că îmi era greu să-mi imaginez că va fi chiar de la far!! Și exact acolo a fost.
Apa tulbure, maronie, nu prea rece. Era o atmosferă un pic ciudățică. Nu am intrat cu plăcere în apa aceea, dar ce a urmat a fost aproape ca o revelație. Și START!!
După start, la câteva secunde, am pornit și eu, printre ultimii. Vroiam să mă obișnuiesc cu neobișnuitul. Aveam de înotat 2 ture și pe parcursul acestora au existat ceva nelămuriri pe care nu am reușit să le deslușesc. Anume, de ce unii care purtau căști roșii - deși proba lungă, la care eram și eu înscrisă -, după prima tură o luau la stânga, spre ieșire, când de fapt ar mai fi avut de înotat o tură? Să fi fost abandonuri? Habar nu am, dar destul de neînțeles, că văzându-i pe ei nu mai ești sigur că tu faci ceea ce trebuie.
Oricum, pentru mine a fost cea mai bună probă de înot ever! 1h41' pentru 4,2 km!
În tranziție am rămas ultima, că m-am mișcat super slow. Îmi dădeam seama că eram obosită, orice aș fi făcut, orice aș fi înghițit. Dar, intrasem în joc, deci hai până la finish, fie ce-o fi!
Pe bike nu a fost prea amuzant. Șase ture, ceva ploaie, ceva vânt, la final ceva soare, oprit la toaletă, m-am oprit o dată să văd dacă pot ajuta un concurent care făcuse pană.
Apoi, la un moment dat - de fapt de două ori! - mi-am dat seama că dacă nu mă ciupesc, voi adormi pedalând. Atât de obosită eram!!!! Și 180 de km este o distanță considerabilă .... acum, când scriu 180 km tot am impresia că e o greșeală, că nu se poate să pedalezi 180 de km într-un singur concurs, bașca probă intermediară .... nu pe bune! E un zero în plus acolo cumva?!
Mi-am dat seama că situația mea era cam ”groasă” și m-am luptat teribil cu starea aceea de somn. Să abandonezi pentru că te lovește somnul mi se pare hilar, dar și somnul ăla este un simptom care trage alarma. Organismul își cere dreptul la odihnă și somnul este cel mai bun factor recuperant!
După o cursă de bicicletă târâtă, a urmat un maraton de mers.
Nu am mers niciodată atât de mult într-un maraton, nici măcar într-o cursă montană. Dar nah, aveam timp .... Aveam mai mult de șase ore la dispoziție, limita fiind 15 ore. Da, cinșpe ore pentru o cursă fără diferență de nivel, atenție! Chiar și eu recunosc că pentru un amator antrenat la nivel mediu cursa asta poate fi absolvită în 13 - 13,5 ore!!
Erau de alergat patru ture, dacă-mi amintesc bine. Întunericul m-a prins când mai aveam aproximativ două ture, undeva pe la 18 km cred.
Nu aveam frontală la mine și cea mai mare parte a turei era prin rezervație, fără iluminare, clar!
 Deci alergi pe aici, dar pe întuneric beznă. Știi cum e?! De-a dreptul paranormal, pe bune! Excitant. Pe penultima tură tot mai întâlneam atleți.
Apoi, după ce am intrat pe ultima mea tură, mai întâlneam atleți care ieșeau din ultima lor tură și urma să rămân singură de tot, vreo 8 sau 10 km.
Atunci a intrat pe rol ciclistul care pedalează în spatele ultimului sportiv. Din păcate, nu era dotat cu lumină pe bicicletă, mi-a spus că a uitat să o ia. Ne-am întreținut de vorbă destul de bine și-mi povestea că în urmă cu vreo doi ani poate, ultimul concurent depășise cu vreo jumate de oră limita celor 15 ore, dar fusese lăsat să termine și toți au așteptat după el. Omul vroia neapărat să termine distanța. A fost aclamat, așteptat și de public, felicitat și culmea, i s-a dat medalia de finisher și tricoul!!
Ideea este că evenimentele de acest gen sunt orientate către anumite valori, nu către clasamente seci. Sunt orientate către om, către motivare, recunoașterea eforturilor fiecăruia. Cei care termină ultimii suferă cel mai mult, de regulă, în fond ei sunt mult mai multe ore pe traseu și expuși multor dureri și emoții de tot felul.
Îmi povestea tipul că acel concurent a fost în extaz că a terminat cursa, nu conta că în cinșpe sau șaișpe ore. Era ideea să fie lăsat să termine ce îndrăznise să înceapă. Nu era olimpiadă, nu era campionat național sau mondial. Era Triatlon Austria, triatlonul unde oamenii pot încerca distanța de ironman fără să fie supuși unor reguli ”sângeroase” de descalificare. 
Mi-a plăcut povestea.
Ce mi-a mai plăcut la acest triatlon a fost atitudinea celor de la punctele de alimentare. Exista un punct de alimentare plasat la intrarea în rezervație, mai izolat. Cum pățisem la Litschau și în Zell am See la olimpic, când dispăruse un punct de hidratare cu mult înainte de terminarea oficială a cursei, mă gândeam că și aici mă paște același destin și nu aveam de unde să iau fluide. Pe ultima tură, când am trecut de băieți, i-am întrebat dacă stau până la final, că mai aveam de alergat vreo 3 km dus și retur ... deci mai dura min. jumate de oră până să vin și eu. ”Evident că stăm aici!! Cursa se termină oficial la ora zece, dar noi rămânem până termină de alergat ultimul concurent, chiar dacă e după ora zece.” M-a uns pe suflet răspunsul, deși știam că voi termina pe la nouă jumate toată cursa.
Finish-ul meu a început cu un sprint surprinzător pe ultimii 200 de m, de unde începea ghirlanda de oameni care aplaudau. Wow! Deci chiar impresionant. E chiar foarte greu să nu te simți motivat și să nu sprintezi din cauza entuziasmului, când îi vezi cum strigă, aplaudă, întind mâinile ... am rămas fără cuvinte, a fost un alt finish pe cinste și mult peste așteptările mele. Moderatorul a fost de milioane, îți auzi numele cam cu 100 de m înainte să ajungi la final. Au dat mâna cu mine moderatorul, directorul cursei și arbitrul principal și toți trei m-au întrebat cum mă simt și m-au felicitat. 
O tânără voluntară a venit cu o tavă imensă, cu țiplă deasupra: sandwiches și prăjiturele, doze de bere, energizant, apă la discreție.
 Era zece când m-am dus în tranzit să-mi recuperez echipamentul. Mi-am cerut scuze ”pentru întârziere” și doamna de acolo mi-a replicat: ”Stai liniștită, că nu e târziu!”
A doua zi la premiere am fost luată prin surprindere cu podium la categorie de vârstă, dar în fond fuseserăm doar trei dame peste 45 care concuraseră la tura lungă și primele două erau atlete de performanță. Locul 3 la premierea de Campionat Național pe distanță lungă a revenit unei triatloniste din categoria 30+.
Cel puțin locul I ..... uitându-mă la fotografiile ei din concurs mă gândeam: ”Băi, sigur e femeie?!” - Rudolf Michaela, cu 9h14' pe distanță de Ironman!
Dau nota 9+ pentru organizare, dar un 3 pentru comunicare post-event ..... 
DVD-ul comandat și deloc ieftin a venit după vreo lună, fără să fie comunicate motivele, la fotografii iar am avut discuții și probleme, tricoul de finisher a sosit după vreo lună și ceva și nu s-a potrivit cu ce mi se spusese la finish .... deci pe partea asta, foarte slab!
Dar da, este un eveniment la care sper să mai ajung în calitate de participant și să văd sus pe tabela de finish un maxim de 13 ore 30 minute :-)
A doua zi am făcut pe fotograful la olimpic:





Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)